Sedentarismul crescut în rândul tinerilor cu deficiențe de vedere și dorința de a determina schimbări în societate au condus la creionarea proiectului Tandem BikeFland. Florin Georgescu, nevăzător, doctor în psihopedagogie, este președintele Asociației Tandem și un mare iubitor al bicicletei tandem. De ani buni, Florin promovează metode de eliminare a excluziunii sociale prin diverse forme de interacțiune socială și crede cu tărie că prietenia dintre oameni poate conduce la schimbări în lume. Florin ne-a explicat cum a luat naștere proiectul Tandem BikeFland, cum au reușit copiii nevăzători să învețe să pedaleze și ce planuri de viitor are.
Cum a început povestea Tandem BikeFland, proiect inițiat de Clubul Sportiv Tandem Arena?
Florin Georgescu: Tandem BikeFland este un proiect care s-a născut din dorința de reducere a sedentarismului în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere, dar și de creștere a interacțiunii între persoanele cu nevoi speciale și oamenii sănătoși. Încă trăim în paradigma în care o persoană cu diverse probleme de vedere trebuie să stea în casă, fără să aibă interacțiuni cu cei din jur sau cu natura. Așa a luat naștere Tandem BikeFland și prima tabără de pedalat în tandem din România. Timp de 10 zile, 22 de copii și tineri cu diverse probleme de vedere – de la slab văzători până la nevăzători s-au aflat alături de alți copii și tineri sănătoși, ca împreună să învețe tainele pedalatului în tandem. Rar ne-a fost dat să vedem cât de frumos crește prietenia, respectul și înțelegerea între copii total diferiți, atunci când sunt puși în contextul corect. Biciclete tandem și echipamentele sportive necesare desfășurării pregătirii au fost achiziționate cu ajutorul fondurilor primite de la finanțator, iar odată cu începerea noului an școlar, bicicletele tandem și echipamentele sportive au ajuns la școlile speciale din care provin copiii, pentru a fi utilizate în cadrul orelor de sport și nu numai.
Cine sunt copiii care au venit în tabară? Cât de ușor sau greu a fost să îi convingeți să facă parte din acest proiect?
Florin Georgescu: Cei 22 de copii și tineri cu deficiențe de vedere sunt tineri care studiază în 5 licee speciale pentru deficienții de vedere din țară, respectiv București, Timișoara, Cluj, Arad, Buzău și Târgu Frumos. Cu ajutorul profesorilor din aceste licee am reușit să îi convingem pe părinți, dar și pe copii, în egală măsură, că prima tabără de pedalat în tandem din România este, mai degrabă, un prilej perfect de incluziune, de acceptare și lucru în echipă. În plus, faptul că am putut sta în natură, am putut pedala prin pădurea din perimetru Bazei Olimpice de la Izvorani, s-a dovedit, cum spunea unul dintre părinții unui copil slab văzător, o adevărată mană cerească pentru toată lumea. Proiectele de acest gen sunt relativ puține și nu reușesc să convingă o masă critică de beneficiari.
Cum arată o zi în tabăra de la Izvorani? Care este programul activităților?
Florin Georgescu: În cadrul taberei de la Izvorani s-au desfășurat zilnic două antrenamente pe bicicletele tandem, un antrenament pe pista de atletism și unul la bazinul de înot. Am creat, alături de coordonatorii tehnici, dar și de profesorii participanți, un program care să le permită copiilor acces la un antrenament complet, dar nu epuizant. Am stabilit că activitatea de bază să fie pedalatul în tandem, dar această activitate are nevoie de activități adiacente, de susținere. Atât antrenamentele pe pista de alergare, cât și sesiunile de înot i-au făcut pe cei din tabără să înțeleagă ce înseamnă practicarea unui sport în doi. Dar, pentru că am fost într-o tabără de vară, copiii au avut parte și de cursuri de utilizare eficientă a telefonului cu sinteză vocală, recitaluri de chitară și spectacole senzoriale de teatru, concursuri freestyle cu bicicleta tandem și alte jocuri de echipă.
Care au fost primele rezultate pe care le-ați observat la acești copii?
Florin Georgescu: A fost minunat modul în care copiii sănătoși și-au luat în serios misiunea. Este o provocare pentru un pilot de tandem de 11 – 12 ani să știe că are în spate un puști de-o seamă cu el, dar cu un grad oarecare de deficiență de vedere. Copiii au găsit metodele lor de comunicare, au găsit singuri metodele și mecanismele de interacțiune și distracție. S-au creat prietenii pentru o viață, și nu mă hazardez. La doar două săptămâni de la terminarea tabere, o puștoaică de 15 ani de la Cluj a venit în București pentru a se întâlni cu pilotul de tandem din tabără, o puștoaică de 11 ani. Daria și Denisa ne-au demonstrat că demersul nostru este unul corect.
Cum a fost interacțiunea dintre copii, antrenori și piloți?
Florin Georgescu: Cred că din primele interacțiuni cu toții ne-am dat seama ce avem de făcut. Voluntarii și antrenorii au învățat repede lecția că persoanele cu diverse tipuri deficiențe de vedere au aceleași nevoi și dorințe ca orice altă persoană, că determinarea de a merge pe bicicletă nu este scăzută, dacă cineva se oferă să piloteze un tandem, că orice faptă bună aduce zâmbete pe toate fețele, indiferent de situația fizică. Apoi, persoanele cu deficiențe de vedere au învățat încrederea, au apreciat curajul și s-au bucurat de prieteni și natură.
Cât de important este sportul în dezvoltarea unui copil cu deficiențe de vedere?
Florin Georgescu: Sportul este important în dezvoltarea oricărui copil. Acesta este și motivul pentru care ne-am dorit alături de noi, ca și piloți pentru nevăzători, copii și tineri sănătoși, astfel încât tot mai mulți puteau să practice mișcarea în mijlocul naturii. Acum, ținând cont de condiția unora dintre copiii beneficiari, cele 7 zile de tabără au fost un exemplu că se poate. Se poate să ne trezim la ora 7 dimineața pentru a face înviorare, se poate să avem două antrenamente serioase de pedalat, se poate să și alergăm sau să înotăm, în aceeași zi, fără să spunem că am obosit. Este vorba doar de modul în care alegem să vedem lucrurile, iar în tabără Tandem BikeFland am demonstrat că orice persoană, indiferent de condiție, are nevoie de mișcare. Un pic de sport care să ne țină în formă.
Care sunt principalele piedici atunci când vine vorba de practicarea oricărei activități sportive în rândul copiilor cu deficiențe de vedere?
Florin Georgescu: Prima piedică este mentalitatea îmbătrânită și depășită, atunci când ne raportăm la o persoană nevăzătoare. Evoluția tehnicii și a tehnologiei ne permite nouă, nevăzătorilor, să facem foarte multe lucruri. Putem mânui un smartphone ca să comandam pizza sau să vorbim cu prietenii, la fel cum putem să mergem pe bicicletă, putem să ne plimbăm prin parc sau să participăm la competiții paralimpice. Dar tabăra Tandem BikeFland este dovada că gândirea oamenilor se mai schimbă. Îi apreciez pe părinții care ne-au încredințat copiii. Nu este ușor să ai încredere că niște necunoscuți pot avea grijă de copilul tău special. Am profitat la maximum de încrederea lor, iar feedback-ul pe care l-am primit de la copii și părinți a fost de-a dreptul emoționant. Toți cei implicați își doresc o nouă tabără de pedalat în tandem.
Care sunt principalele trei lucruri care îl motivează pe omul Florin Georgescu?
Florin Georgescu: În primul rând, tendința generală a oamenilor de a-și confirma utilitatea pentru ceilalți și deci, de a-mi putea găsi și alte sensuri pentru viață. În al doilea rând, dorința firească de a determina schimbări în jurul meu. Acesta este modul în care îmi hrănesc idealul trăi într-o lume mai bună. În al treilea rând, conștiința faptului că am avut o copilărie lipsită de oportunități. Odată cu înaintarea în vârstă am avut numerose ocazii în care am resimțit lipsa ocaziilor în care m-aș fi putut dezvolta mai bine sau mai complet ca om. Deci, mă motivează dorința de a oferi copiilor ocazii care să îi pună în acord cu lumea în care trăiesc și se dezvoltă.
Cum a luat naștere Clubul Sportiv Tandem Arena?
Florin Georgescu: Clubul Sportiv Tandem Arena a fost înființat în anul 2013, cu scopul de a oferi oportunitatea persoanelor cu dizabilități de a practica activități spotrive paralimpice. În cei 5 ani de activitate, Tandem Arena a organizat proiectele precum Sportul pentru toți, School Bikes și Campionatul Național de Tandemuri cu impact în rândul populației cu deficiențe de vedere, cu precădere pentru practicarea pedalatului în tandem și a înotului. Scopul Clubului Tandem Arena pentru următorii ani este identificarea și pregătirea a cel puțin 2 echipaje de ciclism în tandem, pentru participarea la competițiile premergătoare Jocurilor Paralimpice din anul 2020 de la Tokyo și participarea la această competiție.