Oana Vasiliu e, sau cel puțin așa ne explică Facebook-ul, traveler, networker și content creator, cu o experiență de peste un deceniu în minunata lume a comunicării. Când nu gândește strategii de comunicare, Oana e pe drumuri, în căutare de povești, scrie pe ideiroscate.ro, îi plac plimbările lungi pe Calea Victoriei și crede că România duce lipsă de educație civică.

Explică-ne, pe românește, ce faci mai exact?

Mi-am ales o meserie care îmi oferă o flexibilitate în mișcare și opinii: sunt de profesie jurnalist, pe care o practic constant de mai bine de 12 ani, însă doar în ultimii șapte ani într-o formă continuată și cu rezultate vizibile. Și ca orice jurnalist care încă mai practică ceea ce se numește în teorie “muncă de teren”, călătoresc destul de mult în căutare de povești de toate felurile și portrete cât mai diversificate. Cu “plimbările” mă ocup cam jumătate de timp. În cealaltă jumătate, gândesc strategii de comunicare care să aibă relevanță pentru publicul țintă și pentru publicuri secundare, aduc oameni împreună la aceeași masă ca să își compleze reciproc nevoile de business și citesc cât de mult îmi permite timpul.

Ce e blogul Ideiroșcate.ro? Cui i se adresează el?

Ideile roșcate sunt un fel de joacă a mea cu scriitura de tip jurnal personal în limba română. Scriind doar în limba engleză pentru revistele care se adresează expaților, am simțit nevoia să încerc tehnicile de scriitură jurnalistică și în limba maternă. Ar trebui să fie un loc cu informații despre un stil de viață boemo-călător-cultural, însă nu sunt suficient de organizată să-mi fac un plan editorial concret și coerent. Sunt exact ca în povestea cu cizmarul care meșteșugărește foarte bine și clienții sunt mulțumiți, dar pantofii lui nu sunt cei mai arătoși. Dar sper că în al treilea an de existență a Ideilor Roșcate să se schimbe lucrurile.

Cum progresează România în domeniul în care activezi tu? Simți tineri venind din urmă?

Dacă vorbim de jurnalism, mi se pare incredibilă amploarea fenomenului de jurnalism independent, mai ales cu situația politică actuală. Susțin financiar prin donație recurentă/ abonament anual majoritatea publicațiilor independente, mi se pare că-i o muncă titanică și că jurnaliștii de acolo sunt adevărații eroi. De câte ori am avut ocazia, am direcționat fonduri din corporate către publicațiile independente.

Cât privește tinerii, știu doar de inițiativa celor de la Decât o Revistă cu studenții de la FJSC care fac un fel de practică acolo. Ar fi extraordinar dacă fiecare tânăr care își dorește o carieră în jurnalism să aibă parte de un început alături de un editor/redactor șef care să îl ghideze puțin în ale scriiturii. Oricum, părerea mea este că jurnalismul este o meserie care se face bine doar prin practică: cu cât scrii mai mult, cu atât scrii mai bine, cel puțin în teorie, iar cu cât citești mai mult, cu atât devii mai relevant în scriitură. Research-ul e cheia oricărui material bun, indiferent de domeniu.

Dacă vorbim de industria de marcom în care activez ca freelancer, mi se pare că suntem din ce în ce mai rău. Bugete uriașe ale brandurilor se duc în digital pe diferite canale – fie social media, fie către content creators – influenceri, bloggeri, vloggeri, mai nou instagrammeri, însă dacă îmi întreb colegii de industrie de două campanii cu cap și coadă, nu pot să-mi numească, căci nu știu. Sunt prea multe și totodată prea puține. Și nimic cu adevărat impresionant, care să te facă să zici “cât de tare”. În schimb, cu toții avem păreri argumentate despre campaniile globale care ajung și în România într-o formă sau alta. La criticat suntem primii, nu ne întrece nimeni, dovadă și studiul celor de la Press One despre invidia la români. Cât privește tinerii, am avut ocazia să lucrez și să cunosc mai îndeaproape generația sub 25 ani. Știu foarte multe lucruri la nivel superficial datorită rețelelor sociale, ard etape și au nevoie de stimulare continuă căci altfel se plictisesc teribil. Dar le place partea de căutare, de research – au suficient de multă răbdare să scormonească internetul. Și ce este cu adevărat impresionant legat de tinerii care vin din urmă este legat de spiritul antreprenorial pe care îl au, ceea ce mi se pare fantastic.

E România locul în care un tânăr se poate dezvolta profesional?

Cred că depinde foarte tare ce îți dorești să faci mai departe în carieră. Nu te poți dezvolta în domenii de cercetare științifică de orice fel, de exemplu, căci lipsește cu desăvârșire infrastructura. Dar România o văd ca un bun punct de plecare pentru următorele etape. Un lucru pe care l-am observat în discuțiile cu oamenii, noi românii suntem destul de calzi și dispuși să ajutăm punctual. Sunt români peste tot în lume și care activează în tot felul de domenii. Oamenii chiar îți explică ce trebuie să faci ca să ajungi acolo și cum a fost pentru ei drumul profesional. Ceea ce mi se pare fantastic. Nu multe popoare sunt atât de dispuse să împărtășească experiențele. Totodată, datorită marilor corporații care din diferite motive au birouri și la noi în țară, chiar cred că poți experimenta ca tânăr absolut orice domeniu. Am prieteni care au început serviciul aici și au călătorit toată lumea, pe la majoritatea birourilor companiei pentru care lucrează. Important este să te decizi ce vrei să faci profesional. Restul se completează pe parcurs, inclusiv în România.

Unde te simți cel mai bine în România?

Mie îmi place România, e acasă. De aceea nu am plecat încă din țară. Mi-e drag să fac plimbări lungi la șosea ca să văd ce s-a mai schimbat pe Calea Victoriei, cum mă bucur de fiecare descoperire de loc cu energie bună pe care îl descopăr în călătoriile mele prin țară. Cred că mai degrabă omul sfințește locul, nu invers, iar aici e un izvor nesecat de povești. Îmi place romantismul Cișmigiului, în măsura în care încerc să nu ratez Muzeul Astra din Sibiu, soarele de după-amiază din Piața Unirii din Timișoara sau cafenele de pe Eroilor din Cluj Napoca, printre multe altele.

Ce ai schimba la țara în care trăiești?

Sistemul educațional în totalitate, cu o particularitate: mai multă educație civică, pentru toate categoriile de vârstă, indiferent dacă mai ești sau nu într-o formă de învățământ. Lipsa educației civice ne-a adus în acest punct în care mie și prietenilor mei ne este rușine de conducătorii țării – fie ei funcționari publici sau înalți demnitari. Tot aud că suntem încă o democrație tânără, că suntem totuși un stat modern tânăr, că mai e nevoie de timp. Eu nu cred că de timp avem nevoie, ci de educație. Românii nu cunosc Constituția și nici atribuțiile fiecărei instituții în parte, și e doar vârful icebergului. Implicarea civică este cea care ne lipsește și care ar putea să mai schimbe ceva în bine în România.