Mădălina e și vocea feminină de la Războiul Sfârșitului Săptămânii (emisiunea de la Radio Guerrilla cu Iulian Tănase și Mitoș Micleușeanu).

Deși are doar douăzeci și șapte de ani, a ajuns deja la această superbă mostră de înțelepciune: “ Să alegem și cauzele mici, în care chiar putem schimba ceva, pentru că până a ajunge la Viena, trenul oprește și la Brănișca Haltă. Și poate e ceva de făcut acolo”.

Andrei Crăciun

Mădălina Ștefu – cine este această gălățeancă supranumită “regina glumelor pe internet”? Cum vă câștigați pâinea noastră cea de toate zilele? Unde vă merge cartea de muncă?
Îndrăznesc să afirm că sunt femeie și om deopotrivă, domnule Crăciun. Încă am 27 de ani, fapt ce mă plasează periculos în ascendentul Amy Winehouse sau Janis Joplin – ceea ce mă face, de cele mai multe ori, să îndoi whiskey-ul cu aghiazmă, preventiv. De obicei îmi place să îmi fac singură pâinea sau plăcintele, așa cum am învățat de la bunică-mea, care a crescut, în total, vreo 25 de copii, frați, fii, nepoți, strănepoți.

Sunt, deci, o fată de la țară cu umor, a nu se confunda cu o fată cu umor de la țară. Când nu fac glume extrem de bune, mă ocup cu rezolvatul problemelor juridice ale unor companii (în timpul săptămânii), iar când nu fac nici asta sunt producătorul și vocea feminină a RSS de la Radio Guerrilla, cu Iulian Tănase și Mitoș Micleușanu (în weekend).

Producător al unei emisiuni radiofonice – ce face un asemenea cetățean? Cum se produce o emisiune ca Războiul Sfârșitului Săptămanii? Punem cazul că sunt un tanăr care vrea să între în lumea radioului românesc, poate chiar tânjesc după o poziție de producător – la ce să mă aștept de la viața adevărată?
Pentru că m-ai bulversat cu rafala asta de întrebări, o să o apuc pe ultima, și o să îți zic direct că viața adevărată e, mai tot timpul, în altă parte. Eu nu cred că sunt un mare producător, dar sunt un bun și foarte atent trăitor și asta mă ajută în munca mea. Nu pot să trag o linie și să zic că de aici începe viața de producător,pentru că am făcut jobul asta după chipul și asemănarea mea, ca să zic așa, ceea ce e, recunosc, un mare noroc.

Toate lucrurile care mă preocupă sau pe care le consider de interes într-un anumit context social sfârșesc disecate on air împreună cu Iulian și cu Mitoș, ceea ce nu poate decât să mă bucure. O să supralicitez cu onestitatea, pentru că îmi sunteți drag, și o să spun că am ajuns să fac radio imediat după un moment extrem de greu din viața mea, ceea ce mă face să îmi dau acum seama că am făcut asta cumva din inconștiență, pentru că nu știam cu ce se mănâncă, simțeam doar că e o substanță acolo cu care aș putea să fac corp comun.

De exemplu, nu știam nici de unde să dau căștile mai tare sau mai încet în prima zi on air, m-am așezat la microfon ca la Obor la mici, eram eu cu oful meu pe suflet. Și a fost bine. La momentul acela simțeam că nu mai am nimic de pierdut, și adevărul chiar asta e: atunci când nu mai ai nimic de pierdut, nu-ți rămâne decât să fii foarte sincer și să nu te iei în serios până la capăt. Ori noi asta facem în emisiune.

Viitorul României – vă preocupă subiectul? Sunteți angajată civic, cum vă manifestați cetățenia? Ce faceți dumneavoastră pentru țara noastră, domnișoara Mădălina Ștefu?
Când nu visez la Terminalul Plecări din Otopeni care, sper eu, într-o bună zi se va numi Andrei Crăciun, susțin cât pot noul val de jurnalism independent, fie că vorbim de RISE, CJ, Dela0, Să fie lumină, Teleleu, Scena9, DOR etc. Sunt hiperconectată, aș zice, la tot ce mișcă în zona asta și încerc să le vorbesc lumii despre ei și despre cât de important e tipul ăsta de jurnalism în orice societate care se dorește a fi cât de cât progresistă, de aceea am adus la RSS în ultima vreme cât mai mulți reprezentanți ai acestor platforme.

Fac o paranteză aici și le zic oamenilor să doneze pentru o platformă independentă, oricare ar fi aia, pentru un ONG, pentru o Asociație – face bine la sistem, pe termen lung. Am acest fond de civism lunar și sunt cel mai bine cheltuiți bani, cred, de când m-am prins că singura șansă a acestui stat e ca oamenii obișnuiți să își suflece mânecile și să îi arate cum se face. Cum ar spune iubitul nostru Dinică, păi am protestat și nopți, dar am protestat și zile. Cel mai îngrozitor sentiment pe care îl poți avea, ca locuitor al cetății, e cel de inutilitate civică, de aceea cred în continuare că tipul ăsta de sancțiune în timp real, în momente cheie, își are rostul ei. Desigur, protestul nu înlocuiește o implicare civică pe termen lung, e ca și cum ai lua pastilă de a doua zi de fiecare dată, fără să înțelegi de ce e necesar să te protejezi. Și, evident, pentru că am ieșit super bine în poza din buletin, merg cât mai des la vot. Nu, referendumurile cu iz retrograd nu se pun.

Ce ai fi vrut să știi despre țara noastră acum zece ani și nu ți-a zis nimeni? Ce i-ai spune matale acum Mădălinei Ștefu de peste încă zece ani?
Acum 10 ani nu terminasem încă liceul și aveam impresia asta că zonele gri, în societate, dar și în viață, nu există – că e ori albă, ori neagră. Cu tot respectul pentru urșii panda, de cele mai multe ori viața merge pe întinderi mari de gri, pe nuanțe și pe ajustări din pensulă. Aș fi vrut să aflu, de exemplu, că sărăcia în care atât de mulți români trăiau atunci și trăiesc și acum nu e o alegere, că nu toți pornim cu aceleași șanse în viață; aș mai fi vrut să aflu din manualul de istorie că romii au avut 500 de ani de sclavie în România, că LGBT-ul nu a fost importat de la americani în anii 2000; aș mai fi vrut să aflu cât de important e exercițiul vocii în comunitate, în societate.

Despre Mădălina Ștefu de peste 10 ani, sper să fie un om atât de mișto încât să îmi fie un pic rușine să ii spun ceva, să mă joc nervos cu cheile în buzunar.

Vă știu aplecată spre diferite margini ale culturii din .ro. Ce ne recomandați? Către cine să ne îndreptăm privirile doritoare să afle oameni noi și interesanți, artiști?
Deși de obicei prefer artiștii morți sau care nu se simt foarte bine – cred că oricine ar trebui să citească, la un moment dat, un Saramago sau un Hrabal -, încerc să fiu conectată la ce se întâmplă azi în zona culturală, atât cât îmi permite timpul. Aș fi vrut să văd, de exemplu, mai mulți tineri la One World România, festival de film documentar care s-a încheiat de curând.

Recomand teatrul independent, am o slăbiciune pentru Unteatru, iubesc colectivul de acolo și îi promovez pe unde pot. Cred că și teatrul politic e important pentru o analiză dintr-o perspectivă non- mainstream a unor fenomene politico-sociale, de aia merg la Macaz. A se merge și la Centrul Național al Dansului București. A se citi Tatiana Țîbuleac. A se merge măcar o dată la un DOR live. Sunt atât de multe opțiuni culturale, încât uneori ai fi foarte tentat să te baricadezi în casă de teamă că orice ai alege oricum o să ratezi ceva. Ceea ce și fac uneori.

Cuvânt de încheiere, povață pentru tineri.
Am această teorie cum că oamenii care dau sfaturi sunt foarte buni la un singur lucru, anume la a da sfaturi și atât. De aceea nu vreau să frizez ridicolul, că și-așa e mai multă ofertă decât cerere în zilele noastre. Însă cred e important să ne lucrăm mușchiul atenției – atenția la univers, în general. Să ne folosim vocea. Să alegem și cauzele mici, în care chiar putem schimba ceva, pentru că până a ajunge la Viena, trenul oprește și la Brănișca Haltă. Și poate e ceva de făcut acolo.

„Sunt atât de multe opțiuni culturale, încât uneori ai fi foarte tentat să te baricadezi în casă de teamă că orice ai alege oricum o să ratezi ceva. Ceea ce și fac uneori.”
Mădălina Ștefu, producător de emisiuni radiofonice