Robert OBERT, artist: „Street art-ul în România are șanse să se ducă departe, avem mulți oameni talentați”

- - 1- 6 vizualizari

Robert OBERT este un artist român, absolvent al Universității Naționale de Artă din București. Muralele sale cu aspecte futuristice pot fi admirate în mai multe locuri din București, lucrări care lasă loc de introspecție celor care le observă.

 

Am discutat cu Robert despre arta stradală din România, efectul rețelelor sociale, tinerii artiști și altele.

Povestește-ne despre începuturile tale în lumea artei. Cum ai intrat în lumea street art-ului și de ce?

Începuturile mele în lumea artei sunt undeva în urmă cu mulți ani, am început să desenez de la trei ani și de atunci nu m-am mai oprit și nu o să mă opresc. Parcursul meu în lumea artei a fost foarte diversificat și am simțit nevoia să experimentez multe medii la începuturi iar atracția pentru street art și intervenția în stradă a venit natural, deși primele încercări de manifestare în mobilierul urban au fost timide și lipsite de constanță.

Mi-am luat rolul în serios în momentul în care am descoperit și ce vreau să transmit prin paste-ups, stickere sau bomb-uri cu personaje pe ici colo și am început să am mai multe intervenții. Am crescut și umblat în cultura asta, am avut mereu prieteni care desenau sau lipeau pe pereți, deci pot să spun că sămânța a fost plantată devreme. Sunt un artist un urban, așa îmi place să zic.

Cum vezi evoluția street art-ului în România?

E foarte interesant ce se întâmplă pe partea de artă în România de câțiva zeci de ani încoace și mi se pare că se păstrează același calapod și în zona de artă stradală, neavând resurse sau alte pârghii totul a fost destul de fragmentat. Servim cu linguriță dintr-un bol de concepte și nevoi de expresie artistică. Dacă ne referim doar la street art, începe să câștige teren și să iasă mai mult în față în ultimii ani, ceea ce e îmbucurător, poate în felul ăsta va exista o mai bună înțelegere și vom porni de la alte premise la nivel colectiv. Am observat că încep să scadă prejudecățile din partea oamenilor și e o tendința spre acceptarea acestui tip de expresie artistică, spre realizarea faptului că este, până la urmă, o formă de artă. Există avantaje și dezavantaje, sigur, dacă pe plus vine partea asta de acceptare a comunității și posibilitatea de monetizare a unui efort susținut, cuplate cu regenerarea urbană și schimbarea gri-urilor atât de condamnate,  pe minus poate la fel de bine să vină și uniformizarea, manierismul sau tendința de a “face frumos să placă la toată lumea”, ceea ce intră în contradicție cu scopul inițial al acestei forme de artă. De asta cred că suntem datori și noi ca artiști dar și oamenii care creează contextul lucrărilor să fim atenți și să păstrăm un echilibru.

All in all, e o tendința ascendentă și street art-ul din România are șanse să se ducă departe, avem foarte mulți oameni talentați și tineri care vin din urmă, important să existe o deschidere din ce în ce mai mare către asta.

Ai făcut murale inclusiv la Londra. Care sunt diferențele între atitudinea românilor față de street art în contrast cu cea a străinilor?

Sunt diferențe de percepție, pe unde am fost în afara țării la orice intervenție pe stradă am avut, fie mural, fie pasteup, stickere sau desenat cu markerul cu vopsea prin diverse locuri, oamenii porneau de la premisa că e o manifestare artistică ce se desfășoară și iau parte la asta, nicidecum negativismul sau scepticismul de aici. Nu e peste tot asta, firește, însă impresia generală e de relaxare și de curiozitate, oamenii uneori îți pun întrebări și sunt deschiși la subiect, concept și ce anume vrei să reprezinți în, până la urmă, spațiul public. Am avut parte de discuții neașteptate și am fost foarte plăcut surprins.

Românii încă nu sunt atât de obișnuiți cu asta și în general cu lucruri care ne împing ușor din zona de confort, dar ceea ce e curios în același timp e că atunci când începe să prindă formă o lucrare murală, pare că are mai mult sens, devine acceptată și uneori chiar lăudată, deși intenția și începturile ei fuseseră judecate. E interesantă dinamică asta.

Cum a fost experiența de a desena murale la penitenciarul din Iași în cadrul Street Delivery 2018? Ce impact crezi că au muralele asupra deținuților?

Să desenezi într-un cadru de genul asta e o experiență complet diferită față de contextul în care suntem obișnuiți, iar aici intervine și percepția personală, pentru unii artiști poate fi ceva șocant în prima fază, nu e chiar un mediu prietenos. Însă fiind în grup, după o perioadă de acomodare,  atmosfera se detensionează și poți începe chiar și o formă de comunicare, însă cu precauție, firește. Și nu cred că s-a pus problema neapărat de siguranță, până la urmă totul a fost monitorizat de angajații penitenciarului, ci mai degrabă depășirea unui prag psihologic, cred că acolo e primul strat.

Pentru mine experiența unui penitenciar nu a fost o noutate sau ceva șocant, am avut ocazia să iau contact cu mediul asta în trecut prin intermediul unor alte proiecte social-culturale. Mi-a plăcut de data asta însă că am avut ceva să le lăsăm acelor oameni privați de libertate într-o formă cât mai directă, vizualul e mult mai puternic decât altă formă de exprimare și, chiar dacă mesajele pe care am încercat să le formulăm nu vor fi descifrate mereu, o schimbare de la niște pereți gri din rutină zilnică într-o explozie de forme și culori cu siguranță are un efect pozitiv. Îmi place să nu subestimez puterea oamenilor de a înțelege o lucrare murală, iar deținuții din Penitenciarul de la Iași poate își vor găsi propriile interpretări. E până la urmă, o formă de evadare.

 

 

Cu ce ai vrea să rămână cineva după ce îți observă o lucrare?

 

Cu întrebări. Dincolo de calitățile estetice ale unei lucrări, mi se pare important că oamenii să își extragă ceva mai mult, mă interesează și celelalte layere de percepție ale unei exprimări artistice. Arta are mai multe roluri și funcții, poate stârni diverse emoții și gânduri, iar pe mine m-a interesat de multe ori componența asta de introspecție, direcția de căutare pe care ți-o poate da. Uneori mă bucură dacă stârnește o reacție care nu e neapărat pozitivă și că nu e liniară, asta înseamnă că lucrarea e vie și transmite. Tipul asta de reacție poate fi generat în mai multe moduri, în funcție de registrul stilistic ar artistului, poate fi dintr-un figurativ explicit care creează o narațiune, poate fi din cromatică sau din volume, sunt multe variabile la mijloc. Încerc să creez aceste invitații la întrebări personale, să le dau oamenilor niște chei către uși pe care nu au mai intrat de mult sau poate niciodată, pare că în prezentul acesta aglomerat am uitat să ne mai punem întrebări și să mai căutăm în interior.

În ziua de azi pare că a devenit parte a „job-ului” de artist prezența pe rețelele sociale. Nu prea mai sunt artiști care să nu fie pe Facebook sau Instagram, unde le poți găsi mereu cele mai noi lucrări. Crezi că social media a avut un impact pozitiv sau negativ în lumea artei?

Apropo de rețelele sociale, în ultimul timp muzeele și galeriile tind să fie cât mai „instagramabile”. Avem și în București Museum of Senses iar în New York și San Francisco există Museum of Ice Cream, unde vizitatorii sunt chiar încurajați să fotografieze cât mai multe exponate, pentru a ajuta la promovarea locului. Crezi că Instagramul răpește din experiența vizitării unei galerii sau muzeu?

În prima fază, ca orice chestie apărută sau inventată pe lumea asta, social media cred că a ajutat, și nu doar lumea artei. Accesul instant la conținut e fabulos și asta e benefic, nu am putea să ajungem la toate galeriile și muzeele în același timp, mai ales dacă sunt în colțuri diferite ale lumii, așa că această putere conectivă e totuși de apreciat. Totul ține de cum e gestionat și de către cine. Nu trebuie să uităm că internetul cu tot ceea ce conține ar trebui să fie o unealtă care să ne optimizeze viețile, în realitate însă lucrurile nu stau doar așa. E un subiect controversat care se poate duce ușor în extreme, s-au scris cărți și s-au făcut documentare despre social media și încă se vor face, sunt convins, care vor fi promovate, hehe, ghici unde.

Experiența directă pe care o ai într-un spațiu fizic nu poate fi înlocuită, cel puțîn nu chiar acum (sunt sigur că se lucrează la experiențe exclusiv virtuale mult mai complexe decât cele la care avem acces în acest moment), iar Instagramul nu mi se pare, momentan, că răpește din ceea există fizic, ci îți oferă un preview.

Cum te-a influențat faptul că ai crescut într-un oraș industrial precum Ploieștiul?

A funcționat că sursă de inspirație pentru registrul vizual, m-a prins microbul industrial și am căpătat fascinația pentru tot ce înseamnă structuri, tubulaturi and so on. Plus că Ploieștiul a fost un generator de oameni importanți în zona cultural artistică de-a lungul timpului, iar îmbinarea asta cred mi-a rămas la nivel inconștient ca punct de plecare pentru căutările de mai târziu.

Am observat că ești fan literatura SF. Recomandă-ne trei cărți.

Am niște preferate, ca oricine, și they’re some clasics, eu le consider must read:  1984 de la Orwell și inevitabil Minunata Lume Noua a lui Huxley, Neuromancer a lui Gibson.

Ai putea să îmi spui câteva lucruri pozitive despre România?

Avem un relief fascinant, ar fi bine să nu se piardă pentru că e un punct forte al țării. Apoi oamenii, căldura și dezinvoltura noastră, lejeritatea asta balcanică, faptul că peste tot există oameni creativi și destupați. Chestiile astea sunt în pericol, totuși, trebuie să avem grijă.

Și internet rapid. Chiar printre cele mai rapide conexiuni din lume.

Ce sfaturi ai avea pentru un artist aflat la început de drum?

Muncă multă și seriozitate, trebuie în primul rând să crezi în ceea ce faci și să nu te arunci din motive greșite în lumea asta. Never let go. Și mai ales să țină minte că vor fi multe momente de cumpănă, de anxietate, de neputință dar să nu își piardă avântul sau entuziasmul, fac parte din proces. Și să vadă cât mai mult, începând cu expoziții până la alte țări și alte locuri, e important să nu te blochezi într-un punct, trebuie să explorezi și să cauți permanent. Un artist are datoria să caute în primul rând in interior și să asimileze informații și idei pe care le poate ulterior prelucra și reconfigura.

Și încă o chestie, pe care a zis-o Antoine de Saint Exupery: toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.

comments icon 0 comments
6 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Vlad Dumitrescu


Bookmark?Remove?

Laura Ștefănuț, jurnalistă: „Este important ca fiecare să își facă meseria cum trebuie, să aibă compasiune, să fie responsabil și să aibă mai multe întrebări decât certitudini”

-

Laura Ștefănuț este jurnalistă, actuală bursieră la Institute for Human Sciences la Viena. Ea a fost implicată în mai multe proiecte independente, printre care și Casa Jurnalistului și a colaborat cu Digi24 dar și cu mai multe instituții de presă străine. Când... Mai mult »