Te rog fii un călător, nu un turist. Încearcă lucruri noi, întâlnește oameni noi și uită-te mai departe de ceea ce se află în fața ochilor tăi. Acestea sunt cheile pentru a înțelege minunata lume în care trăim – Andrew Zimmern

Un clopoțel, vă rugăm, pentru o dorință specială! Astăzi ne dorim să călătorim în timp, în timpul aristocrației, să gustăm din rafinamentul acelei perioade și să savurăm eleganța istoriei alături de o familie de boieri. Suntem bine primiți și intrăm cu grația familiei Ghica într-un frumos conac situat la câțiva kilometri de județul Iași

Dacă suntem pregătiți și căutăm o locație de vis pentru un eveniment important din viața noastră sau pur și simplu căutăm ruperea de cotidianul care pare uneori anost, descoperim astăzi un „château în sensul modern al cuvântului”, după cum scriitorul Alexandru Paleologu declara cu privire la Conacul Polizu.

Aș vrea să vă imaginați, totuși, că facem o incursiune în istorie. Familia Ghica ne va primi astăzi în reședința ei de vară și vom beneficia de același tratament pe care Regina Maria, Regina Elena, marele poet al neamului, Mihai Eminescu, scriitorul Păstorel Teodoreanu și mulți alții l-au primit atunci când bifau ca loc de relaxare clădirea din Maxut.

Ne regăsim în lucruri simple în această călătorie și vom avea un singur bagaj. Vom retrăi copilăria, „cea lipsită de griji”, asta pentru a fi cu adevărat fascinați de minunățiile naturii, dar și de maniera ireproșabilă în care erau gândite clădirile impunătoare în trecut. Știți cu toții ce sentiment frumos ne încerca atunci când eram mici și ne așezam pe iarbă, căutând pe cer, diferite figurine printre nori. Acele momente ne duceau spre visare și parcă ne deconectau de lume. Cu timpul, creștem, lăsăm în urmă micile bucurii sau poate uităm să ne oferim șansa pentru a zâmbi la lucrurile mărunte. Cu retina, însă, ne vom bucura de destinații desprinse din basme, iar cu voința le vom și bifa în jurnalele proprii.

Moldova a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai vizitate zone ale țării, atât pentru oaza de liniște pe care o găsim în mănăstiri, cât și pentru locurile cu încărcătură culturală aparte.

Conacul Polizu, cel pe care îl vizităm astăzi este localizat între județele Iași și Botoșani, mai exact, la aproximativ 30 de minute cu mașina din orașul Târgu Frumos. Pe GPS căutăm locația Maxut, un sătuc vechi, cu străduțe umbrite de copaci roditori și case modeste care te duc cu gândul la boierii despre care am aflat la orele de istorie, predate cu atâta pasiune de cadrele didactice. Munca la câmp e principala sursă de venit pentru cei care locuiesc în zonă și care văd aproape zilnic turiști care opresc pentru a afla indicații despre locația căutată.

Nu e greu să ajungi la conacul construit de Constantin Ghica-Deleni. De îndată ce găsești indicatorul cu satul Maxut, poți observa pe deal o livadă imensă care pare a ascunde bijuteria familiei.

Conacul Polizu se află printre frumoasele dealuri moldave. A fost construit între anii 1880 – 1887 de omul politic Constantin Ghica-Deleni și este un loc perfect pentru cupluri și familii cu copii., Conacul Polizu este una dintre cele mai căutate locații din România, în ultimii ani. Un loc unic în zonă. Aici istoria și peisajele spectaculoase se împletesc armonios cu atmosfera degajată, oamenii ospitalieri și bucatele senzaționale. Un loc care te va primi cu brațele deschise și de care te vei îndrăgosti la prima vedere.

„Conacul de la Maxut este deopotrivă un edificiu cu valoare arhitecturală, dar şi cu valoare memorialistică în calitatea lui de loc de întâlnire al boierimii moldave şi bucureştene la finele veacului al XIX-lea şi sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial. Între înalţii oaspeţi ai locului s-au numărat în anii Primului Război Mondial, când se aflau la Iaşi în refugiu, Regina Maria, Principesa Ileana şi Principele Nicolae, care au revenit ulterior în 1926, lăsând mărturii scrise despre trecerea lor pe la Maxut, ca oaspeţi ai cuplului Alexandrina şi Niculae Polizu Micsunești”, aflăm de pe site-ul oficial al Conacului Polizu.

Din fericire, aceasta este partea roz a istoriei, asta fiindcă odată cu venirea comuniștilor la putere, clădirea familiei Ghica a fost confiscată și transformată inițial în cazarmă rusească, devenind ulterior C.A.P., fermă pomicolă și I.A.S. Legendele spun că în perioada în care clădirea a fost cazarmă rusească, în butoaiele cu vin au fost găsiți morți soldați ruși.

După o istorie tumultuoasă, am putea spune că Dumnezeu și-a întors fața spre Conacul Polizu. Din 2011 s-a lucrat intens la recondiționarea locului, iar asta fiindcă nimic nu este întâmplător, nici măcar cărările care par să nu ducă nicăieri. Povestea conacului în care burghezimea a trăit în trecut a fost rescrisă de un om care a crezut în clădirea impozantă din spatele porților închise.

Se întâmpla în urmă cu aproximativ 9 ani, atunci când antreprenorul local a greșit destinația, ajungând la Conacul Polizu.

Inginerul Constantin Ștefănucă fusese contactat de către proprietara conacului, Ioana Rişcuţia, moștenitoarea în acte, pentru a investi în recondiționarea locului. Acest ajutor solicitat întârzia să apară și nu din rea voință, ci, din lipsa timpului. Fiind ocupat cu afacerile, domnul Ștefănucă amâna întâlnirea cu locul care avea să-i revină în administrare în termen de cinci ani.

Documentația care atestă perioada în care au trăit boierii vremii a fost păstrată, iar recondiționarea locului a durat mai mulți ani.

Silvia, fiica lui Constantin Ștefănucă a fost cea care s-a îndrăgostit iremediabil de loc și de poveste. Locuiește aici cu întreaga familie și, deși am încercat să găsim inconvenientele acestei destinații, se pare că acestea nu există.

„Ce nu-mi place și ce îmi place… O să încep cu ce nu-mi place. Nu-mi place iarna aici și este logic de ce. Conacul a fost gândit ca o reședință de vară, practic, atunci când natura ia naștere și locul prinde culoare. Eu, una, sunt îndrăgostită de loc, de oamenii din sat, de turiștii curioși, de evenimentele care au loc aici. Mi-ar fi atât de greu să spun ce îmi place cel mai mult aici. E casa mea deja de câțiva ani. Îmi amintesc și acum cât de dedicată eram atunci când casa familiei Ghica era recondiționată. Am simțit că mă întorc în istorie și, credeți-mă, locul te trimite la visare. Spun că momentul în care tata a greșit drumul și a ajuns aici a fost un semn divin. A fost, mai bine spus, o binecuvântare pentru noi să investim în acest loc, nu un noroc”.

Aici îi dăm dreptate. Într-o frumoasă zi de vară, într-o zi din cursul săptămânii, Conacul era iarăși fotografiat. Pentru a câta oară… Spațiul boem întregea poveștile spuse pe un ton atât de cald de către Silvia.

Cât de greu a fost să aduceți Conacul la ceea ce oferă acum? Ar fi lesne de înțeles cum arăta acesta după ce a fost fermă pomicolă sau cazarmă rusească.

„Practic a fost un efort depus de doamna Ioana Irina Rișcuția care este moștenitoarea de drept din familie, împreună cu Constantin Ștefănucă, cel care a fost finanțatorul, ca să spunem așa. Recondiționarea locului s-a făcut pe baza unor poze ale doamnei Rișcuția plus amintirile ei din copilărie. Locul era lăsat în paragină. El a trecut prin foarte multe etape. A fost inițial o cazarmă rusească, după care s-a transformat în C.A.P., fermă pomicolă, iar în momentul în care a fost retrocedat era fermă”, povestește Silvia Ștefănucă, managerul conacului.

Care era relația dintre boieri și țărani?

„Alexandrina Polizu a încercat foarte mult să ridice comunitatea. Familia ei este cea care a fondat spitalul din Hârlău, gara din Hârlău, asta pentru ca infrastructura să fie cât mai dezvoltată. Ea făcea angajările în rândul țăranilor pentru conac. Era o femeie implicată în viața satului”.

Pe lângă bunătatea copleșitoare a Alexandrinei, există în această locație acte de eroism sau blesteme cum mai descoperim la alte palate din țară?

„Blesteme, nu! Acte de eroism, da! Unul dintre fii Alexandrinei a sfârșit pe front. El era pilot de avion, era finalul bătăliei, să spunem așa, iar el s-a izbit de un avion rusesc, jertfindu-se astfel pentru patrie. Casca lui de pilot a fost trimisă aici la Conac și chiar poate fi admirată de turiști”.

În ultimii ani, turiștii au luat cu asalt locația. A savura un ceai în același loc în care savurau ceai cu ani în urmă Reginele reprezintă o mare atracție pentru străni și nu numai.

Construită pe vârful unui deal, grădina este un loc desprins din vremurile de odinioară unde regăsim elemente specifice parcurilor romantice din lume. Deși vremurile s-au schimbat mult, Conacul Polizu pare că încă trăiește ca acum câteva secole, păstrându-și farmecul autentic și vestigiile moștenite din vremea marilor boieri. Este locul perfect pentru turiștii care vor să îmbine pe cerdac relaxarea cu istoria, dar și a iubitorilor de natură, este un loc binecuvântat.

„Pe vremea boierilor, grădina era   locul preferat pentru a lua masa, pentru plimbări lungi în care erau discutate veştile vremii şi  locul în care familia se retrăgea departe de forfota secolului. Istoria grădinii porneşte o dată cu începerea lucrărilor de construcţie a conacului. Acest unic moment a fost marcat prin plantarea arborilor din curtea conacului – cei trei pini negri ce domină intrarea şi rondul de piatră, un grup de patru stejari, chiparoşi şi alţi arbori de seamă”, se arată pe site-ul conacului.

Un alt secret bine păstrat este cel al bucătăriei. În acest loc, bucătăria are arta ei, iar aici este vorba despe noblețea ingredientelor și a rețetelor păstrate de pe vremea familiei Ghica. „Gastronomia nobilă pune accentul pe relaţia dintre oaspeţi şi cultura actuală, între ingredientele autentice şi descoperirea tradiţiilor sau redescoperirea lor. Pe gust, experimente şi reinterpretări. De aici porneşte valorificarea bucatelor şi a licorilor aristocratice, în varianta lor modernă”, concluzionează Silvia Ștefănucă.

Altfel spus, Conacul Polizu este un petic de pământ mângâiat de oameni și încununat cu diverse peisaje de care te îndrăgostești iremediabil.

Vă invităm să vă aşezaţi şi să priviţi! Simțiți aroma nobilă a timpului?