de Ionuț Axinescu

Cosmin Covei este jumătatea cu „voce gravă” din Țapinarii, trupa manifest a cărei poveste a început în 2001 și se va sfârși „când noi doi vom avea nepoți”. Bucureștean născut în Diham, în 1979, Covei se consideră un poet avangardist care abordează subiecte clasice. „Iar faptul că sunt bucureștean îmi oferă dreptul fundamental de a-mi da cu părerea despre absolut orice”, adaugă el.

Când a format band-ul împreună cu colegul Adrian Tănase, amândoi erau niște puștani rebeli, de 20-21 de ani. De atunci au trecut prin etapele teribilismului, căsătoriei, parenting-ului și divorțului. „Acum ne aflăm la Criza de 40”, spune Cosmin Covei.

Cum te-ai întâlnit cu colegul de trupă?
Cu toate că am urmat cursurile aceluiași liceu, „Dante Alighieri”, nu ne-am întâlnit acolo. Învățam la secții separate, iar el e cu un an mai mare. Ne-am văzut abia când eu prezentam un spectacol la Școala de Arte, iar el a venit acolo. Ne-a prezentat o prietenă comună și am făcut schimb de numere de telefon fix, că așa era pe atunci. Apoi el m-a invitat să îmi arate niște proiecte la care lucra și uite așa s-a legat mai întâi prietenia, apoi formația.

De unde vine acest nume, Țapinarii? Care e povestea lui?
A fost preluat după filmul profesorului meu de regie, Ioan Cărmăzan. Mi-a plăcut din prima cum sună. Puternic, românesc, bărbătesc, om dintr-o bucată. I-am cerut voie să folosesc numele pentru trupă, iar el mi-a acordat toată încrederea.

Ați cântat în o mulțime de locuri de-a lungul timpului. Care e cel mai memorabil moment, o întâmplare inedită?
Prin 2005, a fost un concert în Club A, din Vama Veche. Atunci am fost purtat pe brațe de public. Anii teribilismului… Era un concert de 1 mai, alea erau începuturile spectacolelor noastre în Vamă. Au fost prezenți în jur de cinci sute de oameni, iar fotografiile de la acel eveniment apar în clipul nostru „Pescăruș”, realizat exclusiv cu imaginile din Vama acelor ani.

Momentul de neuitat nu s-a consumat pe o piesă anume, că nimeni nu voia să ne oprim din cântat. S-a întâmplat la final, după mai multe bisuri ale noastre. Cum m-am simțit? Într-adevăr, ca un megastar, lucru pe care până atunci îl văzusem doar la televizor, la concertele lui Michael Jackson.

Dacă ar fi să faci un top 3 al concertelor susținute de voi în toți acești ani, cum ar arăta?
Mi-e greu, pentru că toate spectacolele au avut farmecul lor. Am cântat la festivalurile mari de început, precum Stufstock sau Peninsula, am fost la festivaluri de film, ca Tiff sau Anonimul, la festivaluri de teatru, în cluburi mari, precum Form Space, Quantic, Rockstadt, Doors. Am cântat în cluburi mici, ca Atrium din Sibiu sau Evarza din București, în pub-uri din orașe mici, la Lehliu, Urziceni sau Drăgășani, în parcuri… Urmează să mergem pentru prima oară în Marea Britanie, pe 15 și 16 noiembrie, la Coventry, respectiv Londra. Toate au avut ceva aparte, cum ziceam.

Dar pot să-ți spun unde mi-aș dori să cânt cândva. Pe Arena Națională, pentru că e acasă, la propriu, și la New York.

Care a fost melodia voastră care a prins cel mai mult la public?
„Sunt fericit”, piesa noastră de debut, e una dintre cele mai iubite de la Țapinarii. Cu un videoclip controversat și extrem de difuzat pe Atomic, la începutul anilor 2000. De fapt, noi am debutat exact după manualul de show biz marketing. Doar că la noi, pe vremea aceea, nu exista nici show biz, nici marketing.

Povestea acestei piese e cumva inedită. Căutam o coloană sonoră pentru un filmuleț cu un pitic care făcea striptease. Negăsind nimic potrivit, am scris-o eu și l-am sunat pe Adrian Tănase ca să-i prezint ideea. Tănase a pus chitara, deși nu credea deloc în acest proiect. Așa s-a născut „Sunt fericit”, un cântec simplu, dar plin de simboluri.

Unde ai plasa Țapinarii în peisajul muzical românesc? Cui vă adresați?
Salutul care ne-a consacrat este „Bună seara, stimați intelectuali!”. Dar cred că am găsit cheia unei simplități care descuie și mintea omului care nu a citit nicio carte. În același timp, îl provoacă pe cel mai pregătit să citească printre rânduri.

Unul dintre proiectele voastre populare e mișcarea „Anti Valentine’s Day”. Cum a apărut?
„Anti Valentine’s Day” s-a născut pentru a arăta publicului că se poate cânta despre dragoste și fără să smulgi stelele de pe cer și să i le înfigi partenerului/ partenerei în ochi. Este un concert extrem de iubit, indiferent de starea civilă pe care o ai. Deși ar putea părea că are mai mult succes la oameni divorțați sau la burlaci, foarte multe cupluri vin ținându-se de mână la concertele noastre. Ah, iar el îi strânge mâna și mai tare la piesele despre amante.

Când nu te ocupi de trupă, ai și alte proiecte.
Da. De-a lungul anilor am făcut multe. Am fost producător de publicitate, regizor de videoclipuri, location manager pentru Mondenii, producător de evenimente la Silver Church, booking manager la Vama Libre. Altfel, încerc să dezvolt cât mai multe proiecte muzicale. Unul de suflet va fi Winterfest – Parâng, unde vom cânta anul viitor alături de Adrian Despot și Cezar Popescu, adică Vița de Vie acustic, și de Mihnea Blidariu și Nick Făgădar, adică Luna Amară acustic. Lucrăm des și cu prietenii de la Fără Zahăr și Timpuri Noi.

Chiar, de unde prietenia apropiată cu băieții de la Fără Zahăr?
Cu ei ne-am întâlnit prima dată tot în Vamă, la un Stufstock. Ne-am împrietenit în autocarul destinat artiștilor. Am simțit cu toții că ne completăm, pentru că suntem asemănători și diferiți în același timp. Avem un stil inconfundabil de a aborda anumite teme, noi din perspectiva unor bucureșteni care au crescut cu curent electric și metrou, iar ei din cea a unor țărani din Dorohoi care se plimbau cu faitonul.

Contopirea urbanului cu ruralul acoperă practic toate segmentele de public, ceea ce face ca proiectul Țapinarii & Fără Zahăr, numit The MF Show, să fie foarte apreciat de public.

Altfel, ce planuri de viitor apropiat ai?
Îmi doresc să scot sezonul doi din „Destine Gemene”, un proiect de comedie pe care l-am lansat în 2017. Și, desigur, cât mai multe colaborări cu oameni faini din online-ul românesc.