a

Dan Mitrea, medicul școlit în Franța care s-a întors în țară să salveze mii de români: „Și în România se poate face medicină de calitate!”

- - 33- 560 vizualizari

În timp ce mulți români aleg să plece din România, medicul neurolog Dan Mitrea a ales să se școlească în Franța, însă tratează pacienții din țară.

Neurologia este una dintre ramurile cu mare deficit de personal la noi, însă medicul Dan Mitrea a salvat numeroase vieți și asta pentru că a ales să rămână în țară și să se ocupe de pacienții de aici.

„Și în România se poate face medicină de calitate, dacă înțelegem că noi, doctorii, trebuie să ne unim forțele spre binele pacientului.”, spune el, potrivit Știrile Pro TV.

De fiecare dată când are o situaţie aparte, neurologul nu se grăbeşte să pună un diagnostic, ci discuta şi cu alţi specialişti. Acum l-a ales pe Bogdan Ene, un neurochirurg român care lucrează la spitalul militar din Paris.

Dan Mitrea nu se mulţumeşte să ajute doar pacienţii pe care îi consultă. Împreună cu alţi colegi şi cu ajutorul unei firme de IT, a dezvoltat o platformă unde doctorii din ţară şi din străinătate pot încărca analizele bolnavilor pentru a cere părerile altor doctori.

Comunică uşor online cu medici din ţară, dar şi din Franţa, Germania, Anglia sau Statele Unite.

″Încarcam pe platformă şi dau share cu alţi medici care cred eu că sunt cei mai potriviţi pentru cazul respectiv: neurochirurgi, neurologi, reumatologi, depinde ce caut şi fiecare spune o părere, o listăm aici şi la final în loc să se plimbe pacientul de la un medic la altul dăm o rezoluţie. Le explicam că nu e greşit să aibă mai multe păreri, că nu e neapărat greşit să vină la un medic care să spună uite ar putea să fie..importante să nu-l laşi nerezolvat.″⁣, declară Dan Mitrea, care și-a făcut rezidenţiatul în neurologie la Spitalul Colentina din Bucureşti, iar acum se pregăteşte într-o clinică din Lyon pentru a deveni specialist în neuro-oncologie.

Află mai multe detalii despre povestea lui, aici!

33 recommended
560 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »