a

Anka Moldovan, prima româncă aleasă în Parlamentul Madridului. Cum a ajuns să lase pasiunea pentru artă pentru o carieră în sistemul public

- - 34- 100 vizualizari

Anka Moldovan a ajuns în Madrid la vârsta de trei ani. Atunci, mai mulți intelectuali români, care erau exilați acolo, au făcut o cerere pentru a beneficia de prima biserică ortodoxă românească în Spania. Arhiepiscopia română a acceptat această cerere, iar preotul Teofil Moldovan a fost trimis la Madrid cu familia sa.

Astfel, Anka Moldovan a ajuns să-și petreacă toată copilăria în biserică, printre picioarele ei, printre icoane și înconjurată tot timpul de români. La început mai puțin, iar după Revoluție, din ce în ce mai mult. Și dacă ar fi vrut, deși nu s-a pus nici o secundă problema, nu ar fi avut cum să uite limba și tradițiile românești. În plus, părinții ei, au avut grijă să suplinească educația pe care ar fi primit-o într-o școală românească și i-au predat limba, istoria, geografia, cultura și tradițiile românești.

Astfel, Anka Moldovan a ajuns să fie pasionată de pictură și și-a îndreptat atenția către Facultatea de Istoria Artelor, potrivit Life.ro. Anka desena de mică, iar la maturitate, ea a reușit să creeze adevărate opere de artă. Chiar și așa, însă, ea a ajuns să aleagă o carieră în sistemul public al comunității Madrid. Ani de zile a lucrat în administrație și s-a luptat pentru drepturile românilor din Madrid, pentru integrarea și acceptarea lor ca parte a comunității, până ce a fost aleasă prima româncă deputat în Parlamentul regional al Madridului. Și-a purtat cu mândrie mandatul, a muncit și a pus suflet în tot ce a făcut până anul acesta când, măcinată de gândul marii ei pasiuni, s-a pus singură în fața unei alegeri: acum sau niciodată. A refuzat o nouă candidatură în parlament, s-a retras într-o zonă de munte din nordul Spaniei, de fapt acolo unde peisajul este cel mai asemănător cu cel al dealurilor din Transilvania și s-a apucat din nou de pictat.

Care este povestea Ancăi, află mai jos:

Cum arată viața ta și cu ce-ți ocupi timpul azi?

În momentul actual, îmi dedic tot timpul exclusiv picturii. Vreau să mă pregătesc pentru o expoziție. Acum este momentul și am posibilitatea de a mă dedica exclusiv acestui lucru.

Ai familie?

Trăiesc în Spania și, deși nu stau în același oraș cu părinții, ei sunt cu mine aici, dar și sora mea.

Ești căsătorită, ai copii?

Sunt căsătorită, dar nu am copii.

Află povestea integrală a Ankăi, aici!

34 recommended
100 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »