Ateliere de dans, de teatru, de coregrafie, de creație, de muzică, de arte marțiale, de desen, de sport… și lista poate continua. Sunt mii de activități în lumea asta care presupun dezvoltarea talentului născut al fiecărui pui de om. Părinții sunt din ce în ce mai curioși să vadă la ce sunt buni cei mici și din acest motiv îi înscriu la cât mai multe cursuri.

Gustul copilăriei, culoarea fericirii și susținerea venită din partea celei ce i-a dat viață, ingredientele pentru o rețetă de succes a tinerei actrițe din Pașcani

O tânără din Pașcani a fost o norocoasă. Povestea începe în anii ’90, atunci când doamna MariaDrăgușanu, de meserie învățător și mamă full time și-a dus fetița la teatru. Se juca Ivan Turbincă. O piesă de teatru grea pentru cei mici, însă nu și pentru Lorena care se îndrăgostește ca printr-o magie de actori și de punerea în scenă a piesei. Ajunge să învețe fiecare replică. Timpul trece, iar micuța cu ochii pătrunzători își urmează studiile într-un curs firesc.

În liceu, acolo unde tinerii își formează o părere vis-a-vis de ce meserie cred că li s-ar potrivi, adolescenta Luchian se îndrăgostește pentru a doua oară de teatru, iar de data asta o face definitv și irevocabil. În clasa a XI-a deja știa că va fi actriță. Semnul zodiacal sub care s-a născut a șlefuit-o atât de tare, încât nu conta că străbate câteva orașe până va ajunge să învețe să facă Actoria. Și asta a și făcut! După câteva săptămâni de navetă Pașcani-București, Lorena Luchian este înscrisă pentru studiile licențiale la U.N.A.T.C. Ion L. Caragiale, București,  secțiunea Teatru. Mutarea spre Capitală a fost firească și poate nu atât de dificilă, ne-a mărturisit Lorena.

În viață ți se poate lua totul, mai puțin talentul. S-a născut cu el, l-a descoperit și l-a șlefuit în școlile românești. E atât de bună încât am putea să o vedem cum părăsește România, însă Lorena nu se lasă “exportată” atât de ușor. Astfel, deja de câțiva ani, scena teatrului românesc s-a îmbogățit cu încă o stea care se află în plină ascensiune. Pe fata din Pașcani, Dumnezeu a înzestrat-o cu tot ce și-ar dori orice fată. Este frumoasă, inteligentă, ageră, spontană și din punct de vedere fizic, poate păși oricând pe un podium de modă. Mulți o recunosc acum din serialul care a consacrat-o pe micile ecrane, însă ea a dat viață unui personaj construit parcă mănușă pentru ea. Pe stradă, pentru a se amuza, oamenii o mai strigă:”Danela”, însă acest lucru nu o deranjează. Dacă ar fi un lucru care îi stârnește tristețe pe chipul ei angelic acela ar fi că oamenii nu mai merg la teatru, pentru că așa cum chiar ea declara la un moment dat, actorii trăiesc prin inima publicului.

Cuvântul celebritate nu apare în vocabularul tinerei, ci mai degrabă în doza mare de modestie pe care o poartă cu ea pe oriunde merge.

Astăzi am încercat să-i aflăm povestea și să vedem ce înseamnă viața unui tânăr actor în România.

Lorena Luchian: actriță, cântăreață, fiică, soră, prietenă, nepoată, idol. Sunt multe apelative pe care le putem folosi atunci când îți vorbim. Care te onorează cel mai tare?

Sunt nepoata celor mai minunați bunici, fiica celei mai bune mame, prietena celor mai frumoși prieteni, actriță și cântăreață pentru publicul căruia îi sunt foarte recunoscătoare. Idol e mult spus. Nu știu, încă nu ”manageriez” bine treaba asta cu “idolul”.

Pasiune pentru artă descoperită în liceu. Cum ți-ai dat seama că actoria este meseria care îți va aduce fericirea?

Cred că mi-am dat seama asta în momentul în care am început să joc cu adevărat. Până atunci, speram la faimă și o viață ca în filme. Am mai crescut și lista mea de priorități s-a mai schimbat.

Prin mâinile mamei tale au trecut multe generații de copilași, printre care și prințesa pe care o creștea acasă. Cum erau discuțiile cu mama ta în copilărie. Te ajuta la teme? Te pedepsea dacă făceai ceva specific vârstei?

Mama nu a fost învățătoarea mea și, așa cum și ea își amintește bine, nu prea mă ajuta la teme, nu insista, pentru că eram foarte conștiincioasă și silitoare. Ca și astăzi, mama era cea mai bună prietenă a mea. Vorbeam despre orice, visam împreună, râdeam împreună, plângeam împreună. Da, mă mai pedepsea, în special atunci când răspundeam obraznic și când îi ascundeam lucruri. Altfel, a fost destul de permisivă și cool și mi-a dat mereu libertatea să fac și greșelile vârstei și să mă bucur din plin de viață.

Rămânând la acest subiect sensibil, <mama>, știm că ai o relație specială cu cea care ți-a dat viață. Ce te vedea ea când erai mică și cum a reacționat când ai decis ce să faci?

Mama credea că voi fi artist sau avocat. N-a fost departe de adevăr. M-a susținut mereu și dacă nu ar fi fost ea, cu siguranță nu eram actriță. Este foarte important să ai susținerea celor de acasă. Mama a sacrificat TOTUL pentru mine, iar visul meu a fost și visul ei. Sper ca vreodată să o pot răsplăti pentru sacrificiul acesta suprem. Mama mea este o eroină și un om extraordinar!

Cât de greu ți-a fost să dai admiterea la U.N.A.T.C.? Întreb având în vedere că tu veneai din liceu de pe o filieră umană și studiai cu precădere limbile străine?

Mi-a fost greu în perioada premergătore facultății. Făceam drumuri la București săptămânal și era destul de obositor. Apoi, în zilele admiterii am avut emoții, dar nimic anormal.

A fost dificilă mutarea către Capitală? Ți-a fost greu?

Eram ușor străină de lumea din Capitală, dar mereu mi-am purtat cu mândrie rădăcinile. A fost greu să fiu departe de mama și de bunici, o perioadă. Dar știi cum e, omul se obișnuiește cu toate. Așa m-am obișnuit și cu lucrurile mai neplăcute de aici și cu cele mai plăcute.

Care a fost prima piesă de teatru în care ai jucat?

Hmmmm… <Flori, fete, filme și băieți?> scrisă de Mimi Brănescu, pusă-n scenă de Mihaela Betiu.

Care a fost cel mai prețios sfat primit de la cineva din această industrie și ce impact a avut asupra ta?

Domnul Ovidiu Citea, un actor ca din povești, mi-a zis: „Trebuie să scoți Moldova din tine, fără să scoți Moldova din tine vreodată.” Am înțeles târziu la ce se referea. Oamenii din industria asta nu-s așa deschiși la sfaturi, cum m-aș fi așteptat. Cel mai bine e să te autosfătuiești. E cel mai de încredere sfat pe care îl poți primi.

Cum este privită această meserie de actor, în zilele noastre?

De unii este privită ca o meserie de vis (de cei care nu știu exact câtă muncă și sacrificiu presupune), de alții este privită drept o meserie obișnuită, ca oricare alta.

Sunt mii de studenți absolvenți de U.N.A.T.C., însă tu ai fost călăuzită de o stea norocoasă, pe lângă talentul care te recomandă. Când crezi tu că ai dat lovitura în lumea actoriei?

Mai am de așteptat puțin până să pot zice că am dat lovitura, dar, cred că acolo, sus, Cineva mă iubește.

Cum te-a șlefuit actoria pe tine?

M-a învățat să fiu un om mai precaut și mai secretos… în ultima perioadă. Fiind temperamentală din fire, uneori mă exteriorizez și mă exprim fix așa cum sunt eu și oamenii de multe ori o iau altfel sau te judecă. Nu merită! Mai bine taci, câteodată.

Ai luat și premii de-a lungul anilor. Despre ce este vorba?

Prea puțin importante sunt premiile pe care le-am luat. Nu m-au recomandat cu absolut nimic. Este vorba despre premiile din galele de școală și de un premiu de la Gala Hop.

Crezi tu sau cei din jurul tău îți reproșează că celebritatea te-a schimbat?

Nu am primit niciun reproș în acest sens. Nu știu dacă m-a schimbat. De fapt, orice etapă nouă te schimbă, cumva. Înveți din fiecare lucru.

Când ai avut cele mai mari emoții în cariera ta?

Când am văzut primul episod din Camera Cafe. Altfel, la probe, nu prea am emoții.

Ai jucat într-un serial de succes. Ce înseamnă pentru tine proiectul „Băieți de oraș?”

Înseamnă aproape trei ani din viața mea, înseamnă întâlnirea cu niște oameni de la care am avut de învățat o groază de lucruri și cu care am legat niște amiciții speciale. Înseamnă amintiri frumoase și un capitol important din viața mea.

Cum a început colaborarea ta cu cei de la Antena1? Știm că ai fost invitată pentru un video (cel de la restaurant), iar producătorii au văzut acea sclipire la tine. Apropo, ce sclipire crezi tu că au observat ei?

După primul scheci, m-au sunat și mi-au propus să fiu colega lor. Pur și simplu cred că a fost o potrivire între mine și Mihai. Că eram actrița potrivită pentru personajul <Danela> și că am empatizat din prima. Și probabil că și el a fost inspirat de prima filmare. A fost și noroc. Mai sunt o groază de actrițe talentate care puteau juca personajul acesta, dar, niciuna mai bună ca mine (zâmbește larg).

Empatizezi vreodată cu personajul pe care îl joci? Simți milă, jenă, admirație, frustrare, nervi față de el?

Evident. Se întâmplă des. Frustrări legate de mine am deseori ca orice om, presupun, însă să știți că îmi iubesc fiecare personaj în mod egal.

Ce înseamnă pentru tine lumina reflectoarelor? Dar aplauzele de la finalul unei reprezentații, precum și râsetele copioase ale telespectatorilor din fața ecranelor?

Lumina e lumină, aplauzele îmi certifică niște lucruri și mă fac să nu uit de ce am ales meseria asta. Îmi place să bucur oamenii și asta mă hrănește și mă ține pe linia de plutire.

Anul 2017 a fost cu siguranță un an încărcat. Spre final de an ai scos și o melodie pe care tu ai compus-o. Cum ai avut timp pentru toate?

Am lucrat cu bunul meu prieten Enver, producătorul acestei piese. Mai avem surprize. Lucrurile vin de la sine, când le faci cu pasiune. S-a întâmplat să nu am timp pentru toate, așa că, am făcut unele alegeri. Uneori merită, alteori îți dai seama că nu merită. Dar, cert este că NU, nu le poți face pe toate. Lucrurile se mai și așază de la sine, cred eu. Și e important că am și susținere.