Actrița Iulia Verdeș: ”Nu cred că am luat vreodată în serios ideea de a emigra”

- - 4 vizualizari

Îndrăgita artistă ne povesteşte ce pregăteşte pentru noul an.

Iulia, iată-ne ajunși la începutul anului 2020. Cu ce planuri  privești către noul an? Ce vrea Iulia Verdeș de la viațăși de la operă? Unde te vom putea vedea în continuare? Filosofia pentru noul an este una foarte simplă. Poate cea mai simplă de până acum. Aș vrea să-mi cobor universul pe pământ, să am scopuri realizabile, să nu uit să mă bucur atunci când reușesc, să nu mă grăbesc să pun alt țel înaintea bucuriei reușitei celui anterior. Vreau să-mi tihnească! Și atunci când fac ceva, neapărat să fac cu bucurie. De asemenea, îmi doresc să fiu mai prezentă în viața prietenilor mei… Suntem fragili și nu suntem nemuritori. Deci aș îndrazni să zic că 2020 e despre simplitate, răbdare și empatie. În acest moment pregătesc un nou spectacol, Zorba Grecul, la Teatru Tony Bulandra din Târgoviște și cel mai probabil vom avea premiera în luna februarie. De asemenea, suntem în pre-producție cu un nou scurt-metraj produs de Febra Film și îi aștept pe oameni să vină la spectacolul Fuck Nikon, cel mai recent one woman show al meu, pe care îl joc la Point în București. Este o poveste dură despre abuz și rușine, despre cum frica este mai puternică decât dreptatea. Mai am și la Teatrul Național din București spectacolul “Hotel Europa”, la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad și la Teatrul Nottara din București spectacolul “Trei surori” și bineînteles, la Târgoviște, spectacolele: Carmen, Nunta lui Figaro, Sonata Kretuzer, Vânatoarea Sălbatică, Crimă și Pedeapsă, iar la RâmnicuVâlcea la Teatrul Anton Pann, spectacolul “În cealaltă cameră”. Dacă e cineva dornic de filme, în cinema încă rulează “Maria, Regina Romaniei”, o poveste care surprinde o mică parte din istoria noastră

Cu țara noastră în ce raporturi mai ești, Iulia Verdeș, îți place aici la noi, vrei să pleci, cândva, dincolo de granițe și să nu mai știi de România, care îți sunt gândurile care te animă? Întreb mai ales pentru că știu că ai o soră stabilită tocmai în Occident.


Să fiu sinceră, nu cred că am luat vreodată în serios ideea de a emigra. Poate au fost gânduri mai arzătoare în direcția asta, poate mici strategii, dar a doua zi suna telefonul și îmi aminteam că sunt lucruri, mai mici sau mai mari, pentru care sunt necesară aici. Am fost admisă la o școală din Londra, la un master – arta actorului special creat pentru cei a căror limbă nativă nu este engleza, dar nu am reușit să obțin finanțare în timp util și am renunțat. Poate a fost și un soi de frică, sau poate așa a fost să fie. Sunt deschisă în continuare oricărei oportunități. Încerc să nu pun bariere și nici presiuni. Pe de altă parte eu am fost norocoasă și am avut șansa să joc în coproducții sau chiar producții străine. Așadar, atâta timp cât România mă vrea, și eu o vreau. Nu știu dacă aș mai gândi așa dacă aș avea copii. Nu zic că în occident e lapte și miere! Având o soră plecată pot să văd „străinatatea” așa cum e ea, nu din unghiul unui turist. Lucrurile nu sunt roz niciunde. Pe de altă parte, aici în țară n-ar fi reușit să realizeze câte a realizat acolo. O admir pentru curaj, pentru felul în care a gândit lucrurile în perspectivă și mai ales pentru puterea de a fi departe de cei dragi. Știu că îi lipsim. Eu sunt omul momentului și în acest moment mi-e bine.

Uitându-te în urmă la cariera dumitale, ce ți se pare că ai făcut bine, ce ai fi putut face și mai bine? Care a fost drumul parcurs de tânăra și îndrăgita noastră actriță Iulia Verdeș? Care sunt lecțiile importante învățate pe drumul străbătut?

„Cariera” mea, dacă o pot numi așa, a început cu un mare eșec. Eșecul admiterii la UNATC. Mă rog, așa am etichetat eu atunci acel moment, însă mai târziu mi-am dat seama că “eșecul” respectiv m-a ajutat să mă sincronizez cu Ion Cojar, profesorul meu. Ceea ce am învățat… și încă învăț, pe lângă faptul că este o meserie care implică multă răbdare, este că nicio rețetă probată de vreun coleg nu trebuie să funcționeze neapărat și pentru mine. Ne croim drumurile diferit și tocmai asta ne face diferiți. Nu există o matriță și slavă Domnului că nu există! Sunt câteva reguli de bază, la fel ca în oricare altă meserie, dar dupa un anumit punct trebuie să arăți cine ești tu. Dincolo de toate acestea însă, eu zic că cel mai important este să avem inițiativă. Să ne ignorăm lenea, să mergem la audiții, la castinguri, să ne trezim dimineața și să facem lucruri concrete.

Cum mai e viața dumitale, Iulia? Ai ce îți trebuie? Pisică mai ai ? Vorbește-ne un pic despre cum sunt zilele tale (una bună, câte rele)?

Bune, rele, colorate, întunecate, cu drame, însorite de comedii – un mix bun de povestit a doua zi, la bere. Cel puțin din punctul ăsta de vedere stau bine: am ce povesti! Pisica e bine, sănătoasă, nu mai stă cu mine, din păcate. N-aș fi putut să o iau cu mine în deplasările mele, așa că a trebuit să mă gândesc la binele ei, chiar dacă mi-e dor de ea. De asemenea, nu cred că ar fi fost un copilot bun. Așadar, a rămas cu mama și, sper eu, cu dorul pentru mine.

Castinguri. Vorbește-mi acum și despre eșecuri. Cum e când nu iei un casting ? Povață, sfaturi pentru tineret – conferă.

Ai simțit vreodată cum e să ți se înmoaie picioarele și să te faci una cu pământul? Cam așa e! Poate chiar mai rău! E groaznic, te trec toți fiorii, mii de gânduri negative îți invadează creierul – că nu ești pe drumul bun, că ceva faci greșit și tot așa. Bine, asta în cazurile fericite în care cineva chiar te sună să te anunțe că n-ai luat. Căci de cele mai multe ori aștepți. Aștepți un răspuns care nu vine. Și după plăcerea de a aștepta în Purgatoriu, trebuie să descoperi singur faptul că n-ai luat. La început făceam greșeala de a da castingului puterea de a mă confirma sau de a mă anula, dar ulterior mi-am dat seama că e vorba doar de un moment ratat și nu de viitor. Deci mitea mea a fost întotdeauna tentată să complice lucrurile.

Noua generație. Din ce vine din urmă, pe cine să stăm cu ochii? Recomandă-mi niște tineri actori, să-i avem în vizor.
Tudor Oprișan, de exemplu, sunt sigur că o să-mi asigure o pensie frumoasă, la bătrânețe. Este un copil extraordinar, descoperit la timp, cu un viitor strălucit. De asemenea, mi-ar plăcea să joc alături de colegii mei mai tineri, Voica Oltean, Blanca Doba, Theodor Șoptelea – actori generoși care déjà își asumă responsabiltiatea meseriei.

 CITAT: Nu cred că am luat vreodată în serios ideea de a emigra. Poate au fost gânduri mai arzătoare în direcția asta, poate mici strategii, dar a doua zi suna telefonul și îmi aminteam că sunt lucruri, mai mici sau mai mari, pentru care sunt necesară aici.

Credit foto: Cristian Vasile

comments icon 0 comments
4 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun