Interviu cu pilotul Dragoș Țolea: “Nu știu ce a activat această iubire în sufletul meu pentru aeronave, însă îmi voi aminti mereu de primul meu avion, pe care l-am găsit sub bradul de Crăciun”

-

A-ți urma visul înseamnă curaj, sacrificii și multă perseverență. Drumul de la ce ne doream să fim în copilărie, și ce ajungem să profesăm la maturitate este un fel de Camino de Santiago. Niciodată socoteala de acasă  nu se va potrivi cu cea din târg, dar chiar și așa, sunt oameni atât de consecvenți încât ajung să devină ceea ce se visau când erau mici. Pentru ei, parcă, Dumnezeu le-a pictat direct drumul, iar ei l-au urmat. În realitate, însă, cei care aleg să renunțe la orice altceva pentru visul lor, sunt cei care știu ce vor și nu se abat de la primul lor gând.

Când stai de vorbă cu un om care a reușit să își echilibreze cariera, familia și statutul, până la urmă, stai de vorbă cu un om cerebral din toate punctele de vedere.

Aminteam într-un articol anterior despre faptul că fiecare om are o poveste și susțin în continuare asta. De la omul care cere, până la omul care oferă, toți duc după ei un zbucium interior. Important este ca ei să fie cei care reușesc să relateze faptele care i-au făcut oameni mari și să nu se ascundă în spatele cortinei.

Un astfel de om care este deschis, calm și are un respect deosebit pentru oameni este Dragoș, pe care am avut ocazia să îl cunosc personal. Latinitatea vorbelor lui, sau mai bine spus, cum lungește un cuvânt îți arată că “omul ăsta nu-i de pe aici”, dar nici dintr-o altă galaxie nu e, ci e de la mijloc. Are ceva din spațiul aerian, din terestru, puțin din alte țări, dar același Dumnezeu. Dialogul cu el poate atinge mai multe domenii, însă calmul lui Dragoș Țolea te întoarce la bază, la o bază aeriană ieșeană… Câtă filozofie ca să ajung la ceea ce ar spune un om din Moldova”ci om bun îi copchilu lu’ Țolea șî ci ghini l-o crescut a lui”, ceea ce s-ar traduce prin: Ferice de părinții lui!

El este tânărul care  a crescut mulți ani sub aripa bunicii, părinții lui fiind nevoiți să meargă la muncă în străinătate, așa cum ne primise Diaspora prin anii ’90, însă acest aspect nu a fost handicapul tânărului îndrăgostit în adolescență de fotbal.

S-a visat pilot și asta a ajuns, dar drumul către realizarea visului a fost însoțit de acele sacrificii și perseverență de care aminteam la începutul articolului, dar și de o mama care s-a lăsat pe plan secund pentru triumfarea singurului copil. (Felicitări, doamnă!)

Astăzi, se pregătește zilnic pentru diferite zboruri și pentru meseria de tată. În exclusivitate ne-a acordat acest interviu prin care ne permite să îi aflăm povestea.

Cine este Dragoș Țolea?

Sunt o persoană cu diferite identități și personalități. Cea română, dobândită la naștere, și cea italiană primită după mulți ani de ședere acolo.

Ce se visa Dragoș când era copil?

Dintotdeauna visul meu a fost să devin pilot. Mereu mă uitam după avioane, atunci când treceau pe deasupra mea. Nu știu ce a activat această iubire în sufletul meu pentru aeronave, însă îmi voi aminti mereu de primul meu avion, primit când aveam câteva luni de viață și pe care l-am găsit sub bradul de Crăciun.

Nu v-ați petrecut toată viața în România. Universul vă voia italian. Cum ați ajuns să vă creați amintiri în Italia?

Părinții mei, asa cum mulți alți părinți au făcut-o, în acei ani (1997), au plecat spre Italia, în căutarea unui trai mai bun. După nenumărate tentative de a mă aduce acolo la ei, în sfârșit au reușit sa îmi „câștige” o viză, pentru reîntregire de familie. Am plecat în 2001 spre Italia, cu primul meu zbor în calitate de pasager.

Când a apărut în viața dumneavoastră visul de a deveni pilot?

Eu cred că m-am născut cu acest vis. În frageda copilărie l-am identificat și odată cu trecerea anilor, s-a intensificat dorința, în asa fel încât nu îmi doream altceva de la viață. Oricât ar fi durat, sau costat, eu aveam doar visul acesta de împlinit.

Cine a crezut în acest vis?

Am reușit să îmi contagiez mama inițial, și mai apoi tatăl. Le-am explicat ce îmi doresc să fac cu lux de amănunte, și văzând dorința mea arzătoare, au crezut în mine și în visul meu de a fi într-o zi pilot și m-au susținut până la capăt.

Sunteți un om credincios?

Da, cred în Dumnezeu. Crezul mi-a fost transmis de bunica mea, alături de care am crescut atunci când eram mic. Ea se ruga mereu, și îmi explica cine este cel de Sus. M-am născut ortodox, dar trăind în Italia, am întrat în contact cu religia catolică, de pe urma căreia am învățat foarte multe. Din acea perioadă, eu mă consider creștin.

Câte sacrificii ați făcut pentru a ajunge să pilotați avioane?

Sacrificii se fac în toate domeniile. Bineînțeles a fi pilot e un mod de a trăi. Nu trebuie doar sa înveți foarte mult, ci trebuie să fii atent și la stilul de viață. A trebuit sa îmi sacrific multe relații personale cu prieteni și familia, pentru a susține acest vis. Nu în ultimul rand, am sacrificat tot ce am construit în Italia, pentru a mă întoarce ca pilot în România.

V-ați gândit vreodată să renunțați? Dacă da, cine vă motiva să continuați?

În perioada școlii de zbor, am avut acest gând datorită volumului mare de informații noi și datorită faptului că nu eram mereu „perfect” la zbor. Mama mea era cea care m-a susținut mereu și m-a încurajat să continui. Mereu sunt întrebat dacă școala de zbor este grea. Este într-adevăr grea, dar, fără pasiune pentru zbor, este greu să o termini.

Știu că aveți o relație deosebită cu părinții dumneavoastră. Care credeți că este rolul unui părinte?

Părinții mei au făcut tot posibilul pentru a mă ajuta. Ce e drept, și eu am fost un copil bun (educat de bunica mea de pe mama) și i-am ascultat. Ei sunt implicați în tot ceea ce fac și ma ajută ori de câte ori este nevoie. Rolul părintelui este acela de a crede în copil. Oricât de greu ar fi ceva, dacă crezi în copilul tău, șansele de a reuși cresc enorm de mult!

Există termenul de compromis în meseria pe care ați ales-o? Nu știu…v-a împiedicat să faceți alte lucruri în paralel?

Exista acest termen, deoarece de foarte multe ori se întâmplă să lucrez atunci când mi-aș dori sa fac altceva. Noi lucrăm pe ture. Avem reguli stricte, atunci când vine vorba de orele de zbor, dar cum știți, oamenii zboară mereu. Din acest motiv se poate întâmpla să lucrăm pe toată perioada verii, fără concediu. Lucram de sărbători, de ziua noastră etc. Îmi doresc de câțiva ani să fac curs de planorism, dar din cauza orarului de zbor, încă nu am avut posibilitatea.

Într-un top al destinațiilor, pe care le-ai recomanda, care sunt primele trei?

Phuket (Thailanda), New York (SUA), și Africa de Sud.

Unde nu vă place să zburați, ca destinație, dacă există așa ceva?

Nu am așa ceva. Îmi plac toate destinațiile. Atunci când zbori, niciun zbor nu seamănă cu altul. Mereu condițiile de zbor sunt diferite, și chiar dacă mergi de două ori spre aceeași destinație, este posibil să nu aterizezi pe pista pe care ai aterizat prima oară.

Pe lângă aviație, ce alte hobby-uri mai aveți?

Îmi place foarte mult fotbalul. Îl practic de când eram mic, și trăind în Italia pentru 16 ani, am devenit un susținător al echipei Juventus F. C. Pe lângă fotbal, îmi place sa merg pe snowboard și să fac poze.

Cum arată o zi din viața ta ca pilot?

Trezirea la ora 3:30, check-in pentru zbor la ora 4:50, briefingul cu echipajul, pregătirea aeronavei, îmbarcarea pasagerilor și zborul în sine. Odată aterizati, debarcăm pasagerii, pregătim aeronava din nou, îmbarcăm alți pasageri și ne întoarcem acasă. Având o bază, adică un loc în care trăim, după zboruri, ne întoarcem mereu acolo, dacă condițiile meteorologice ne permit. Ceea ce îmi dă posibilitatea să fac și alte lucruri după zbor. Dacă plecăm în jur de ora 6:00 dimineața, înseamnă că ne întoarcem în jur de ora 14:00, lăsându-ne o jumătate de zi liberi.

Pilotajul v-a oferit șansa să vă întâlniți și soția. Ne puteți povesti din această întâmplare care v-a schimbat traiectoria vieții?

Asa este, ne-am întâlnit la bordul aeronavei prima oară. Schimbam echipajul. M-am prezentat și de atunci ne-am plăcut reciproc, chiar dacă a trecut ceva timp până când am ieșit împreună. Având soția în același domeniu de activitate, ne înțelegem reciproc atunci când suntem obosiți și vorbim despre lumea aeronautică fiindcă amândoi suntem pasionați de zbor.

După ce motto se ghidează Dragoș?

„Un câștigător este un visător care nu a renunțat niciodată la visul său”. Aceasta frază a fost spusă de Nelson Mandela, un adevărat luptător al viselor sale.

Ce sfaturi le dați celor care vor sa devină piloți?

Nu vă gândiți la partea materială. A deveni pilot nu este ceva ce te îmbogățește. Este un stil de viață și ca atare, adduce, implicit sacrificii. Dacă este visul vostru, munciți până când nu îl vedeți realizat. Și nu uitați să vă distrați între timp.

Vă pregătiți pentru meseria de tătic? O veți pilota alături de frumoasa dumneavoastră soție, însă faceți ceva special pentru perioada care urmează?

Corect! În luna mai a acestui an, voi deveni tată. Este totul nou pentru amândoi, dar suntem entuziasmați. Ceea ce facem, este să urmăm cursurile pentru viitori părinți și ne pregătim spiritual pentru venirea copilului.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim


Bookmark?Remove?

Mihai Vacariu, scriitor: “Am dublă cetățenie, română și australiană, dar acum zece ani am decis să mă întorc definitiv în țară. Îmi place să trăiesc în România

-

Mihai Vacariu și geamănul său, Gabriel, au scris împreună o carte – Viața lui G., recent publicată la Editura Litera. E despre o întâmplare extraordinară din vremea când cei doi studiau la Oxford. A se citi. Andrei Crăciun Întreb pentru aceia care au fost neat... Mai mult »