a

Interviu la o cafea cu aromă în centrului orașului Iași cu Daniela Coman

- - 24- 293 vizualizari

Azi, ne lăsăm conduși de aroma cafelei de specialitate ce ne duce tocmai până în orașul celor șapte coline, în centru, pe bulevardul Ștefan cel Mare. Acolo, zărim doi oameni frumoși, dedicați, care au călătorit de-a lungul anilor prin alte țări sau au contribuit la creșterea unor multinaționale, până când au decis să se retragă în orașul unde s-au îndrăgostit unul de celălalt. Soții Coman iubesc deopotrivă orașul Iași pentru că i-a adus împreună, Silviu provenind din Brașov, Daniela din Pașcani, ceva mai aproape. Au dorit să aibă un loc al lor, pe lângă prieteni, familie și amintiri, ceva cu care să se identifice permanent. Au dat viață unui coffee shop și chiar de la deschiderea acestuia a avut un design interesant, cu elemente ce creează acasă după care tânjesc mulți.

Cu lumea cafelei Dana a avut contact în 2010, iar în 2012 a făcut un curs de barista cu Mihai Panfil, cofondator Origo, unde a gustat prima dată cafea de specialitate și a cucerit-o definitiv. Treptat, visul lor s-a materializat. Conceptul inovativ a început să prindă contur în 2014 după vreo doi ani de căutări al unui spațiu fix pe inima cuplului. Atmosfera  relaxantă, voia bună ce își face mereu apariția, modul prietenos permanent de a servi plus cafeaua de specialitate cu gust și miros altfel, fac din Jassyro locul preferat al multora dintre noi, care i-am trecut pragul.

            “Numele a venit de la sine. Silviu știa numele unui evreu, care, odată ajuns în SUA și-a schimbat numele în “Jassur”, din iubire pentru orașul Iași. Simțeam că ni se potrivește povestea, așa că am combinat “Jassy” care este prima formă scrisă a orașului Iași cu Ro, asta ca un răspuns la întrebarea  “Ce mai cauți pe aici?”. Orașul Iași ne-a adoptat, ne-a pus împreună, ne-a făcut să ne îndrăgostim de el. La fel ca evreul ajuns venetic pe plaiul american, așa am considerat și noi că merită să  folosim forma veche a numelui Jassy pentru a ne defini, aceasta fiind o legătura dintre trecut și prezent.

            În perioada aceasta, s-au alăturat medicilor cu cafea drept mulțumire pentru ce fac în timpul situației actuale. Alături de oamenii din comunitatea pe care și-au format-o în acești ani aduc zâmbete celor ce luptă 24/24 h în perioada urâtă din prezent care ne înconjoară și anume medicilor și asistenților. Drept urmare, întind mereu mâna și oferă sprijin acolo unde este cazul.

Cum a început povestea Jassyro? Ce signifianță are numele pentru voi?

            Aș putea spune că Jassyro a început odată cu noi doi și că bazele s-au făcut atunci când el a pus the big question :). De prin 2012 am început noi să ne organizam în privința deschiderii unui locșor care să ne semene și unde să putem pune în practică tot ce am învățat de-a lungul timpului. Iașul e orașul meu și al lui Silviu.

Știi de ce Jassyro? Pentru că “Jassy” este prima formă scrisă a orașului Iași și “ro” pentru că deși, în afară, iarba pare mai verde și mai frumoasă, țara noastră merită oameni ca noi.

Povestea cu Jassyro începe cu un regizor evreu Moshe Yassur, mutat în New York și care și-a schimbat numele după orașul său natal, Iași. Silviu a avut șansa să îl întâlnească în 2003, când acesta a pus în scenă pentru prima oară două piese de Eugen Ionesco, la Iași, în cadrul festivalului Teatrului Evreiesc.

Cine a dat tonul cafelei de specialitate în accepțiunea voastră și v-a inspirat pentru acest proiect?

            În 2013 am făcut primul meu curs de barista cu Mihai Panfil, la Origo și acolo am aflat pentru prima dată de cafeaua de specialitate. Așa am aflat de aciditatea din cafea, de corpolența, de note și arome, de faptul că în cafea poți găsi mai multe arome decât în vin, de microferme, de profiluri de prăjire, am și văzut cum se prăjește cafeaua. Toate informațiile astea s-au lipit de mine și atunci am ales să mergem mai departe alături de cei de la Origo și să lucrăm doar cu cafeaua de specialitate.

Ce v-ați propus inițial și cum a ieșit de fapt proiectul?

            Din 2012 și până în 2014 am lucrat la mai multe tipuri de coffee shop-uri. Ba erau într-o casă cu mai multe camere, ba un chioșc de lemn, ba un chioșc în parc. În cele din urmă, planetele s-au aliniat și am găsit acest spațiu mic, în mijlocul orașului, de pe treptele căruia îi poți simți energia în fiecare zi și care ne reprezintă 100%. Ne-am propus să fie un loc în care noi să ne putem manifesta în voie, un loc care să bucure oamenii și care să facă bine.

Ați mai luat contactul cu cafeaua în trecut?

            În 2010 întâmplarea a făcut să ajung să locuiesc în Italia, unde am lucrat ca barista la o cafenea din centrul orașului unde locuiam și unde am cunoscut-o pe Micky, colega mea cu 20 de ani mai mare ca mine, care m-a învățat cum să fac cafea, cum să vorbesc cu oamenii și aș putea spune că datorită ei mi-am dorit să lucrez în acest domeniu. Mă fascina relația ei cu clienții, cum le știa povestea, cum îi asculta, dar și cum ei veneau zilnic să o caute, să o asculte.

Sunt din ce în ce mai mulți oameni interesați de cafeaua de specialitate? Ce cafea folosiți?

            Cum am mai spus și mai sus, principalul nostru prăjitor de cafea este Origo, dar mereu ne dorim să aducem cafea de la mai multe prăjitorii din țară. Ne-am asumat rolul de educator și din 2014 “propovăduim” cafeaua proasptă prăjită și extrasă astfel încât gustul băuturii finale să ne bucure papilele.

Ce vă doriți pe viitor?

            Să fim bine, sănătoși și să putem în continuare să facem ceea ce nouă ne place cel mai mult. Visez la un proiect de ceva ani și cred că atunci când vom fi pregătiți îl vom putea pune în practică și pe acesta.

Cu ce vă diferențiați față de celelalte coffe shopuri?

            Omul sfințește locul și fiecare loc va fi după chipul și asemănarea fondatorului.

Un gând de final pentru toți iubitorii de cafea bună.

Indiferent de cafeaua băută, nu uitați să rămâneți mereu oameni!

 

 

24 recommended
293 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma