Crina Andriucă, actriță: ʺIubesc ţara asta. E o iubire ciudată și neîmplinităʺ

- - 1 vizualizari

Un interviu despre căutările unor tineri artiști în vreme de pandemie.

Andrei Crăciun

Drum. Crina Andriucă, actriță. De unde vine Crina și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorița de astăzi? Cine ești dumneata, Crina?

Drum. “Drum bun și fericire după drum”. A fi artist și cetăţean în România este într-adevăr o provocare. Am terminat liceul la Botoșani, profil real. Am trăit așa… cu multe reguli și fără prea multă expunere  la artă,  frumos, empatie ori deschidere. Bineînţeles că în suflet aveam o mare pornire romantică  vis-a-vis de lucrurile acestea, dar o trăiam în secret, ca pe un ceva doar al meu. Mai târziu, din lipsă de îndrumare și curaj, am început cursurile Facultăţii de Studii Europene, în Cluj. Am învăţat multe lucruri constructive dar nimic suficient de satisfăcător pentru universul meu interior. Am tras un mare loz în această facultate – am avut parte de  un profesor care să mă încurajeze să urmez ceea ce mă face să mă simt vie, prin urmare am renunțat la facultatea de studii europene. De asemenea un bun prieten buclat a avut o mare influenţă asupra deciziei mele. A urmat o serie de câteva admiteri și am intrat la Facultatea de Teatru și Film (UBB, Cluj) – aici urmează câteva povești haioase și intense, apoi licenţa, masteratul (mentorul meu fiind doamna Miriam Cuibus, un pedag1og si un actor foarte bun. Ne-a înzestrat cu un pachet mare de cunoștințe care încă sedimentează, și ce bine că da!), teatru independent, teatru de stat iar acum amândouă. Viața mea artistică e  tot mai antrenantă. Există multă artă bună în jurul meu, consum cu drag și cred în libertate de expresie. Mă interesează mai puţin trendurile si cred că e destul loc pentru toţi – timpul filtrează cel mai bine lucrurile. În fond determinarea, profesionalismul si atitudinea față de muncă  fac diferența.

Spectacole.  Unde să vină publicul spectator să vă vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului? Unde ești de găsit? Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii te-am putea întâlni?

Acum suntem foarte ușor de găsit, la fel și munca noastră. Mai ales de când suntem carantinaţi – totul e online. Sunt actriţă angajată a Teatrului de Nord din Satu-Mare (unde vă aștept pe toti cu drag când nu e pandemie. Mă bucur că fac parte din Trupa Mihai Raicu, o trupă dinamică într-o continuă căutare de noi direcții artistice, unde se fac proiecte tot mai interesante ). În restul timpului, activez, în Cluj, în cadrul “Mendel Collective”, un colectiv multidisciplinar de artiști independenți (practic explorăm împreună ce se întâmplă când pui la un loc mai multe arte lucrând în jurul unui concept, pe scurt sincretism. Și aici trebuie să o menționez pe Adina Roman care structurează și pregătește suportul teoretic al lucrărilor); e frumos și constructiv să fac ce îmi place într-un cadru sănătos, echilibrat, autentic. Prefer să lucrez cu artiști care au plăcere să lucreze cot la cot și să parcurgă procesul cu răbdare, neștiind întotdeauna care va fi rezultatul final. Lucrurile se întâmplă în timp, au nevoie de timp, iar reușita presupune o serie de eșecuri – și eu încep să înţeleg asta.

Autoizolare. Cum v-ați descurcat în autoizolare, cum v-a priit, ce n-a fost bine, ce credeți că urmează? Pentru teatru, pentru noi toți?

Personal a fost și este o perioadă foarte bună pentru interiorul meu creativ. Îmi petrec izolarea împreună cu Colectivul într-o locație la munte, în județul Harghita. Avem toate condiţiile necesare pentru a crea: natură, aparatură si oameni care să inspire, fie ei și în online. Am conceptualizat multe idei bune, a fost o perioadă cel puţin interesantă. (și tot aici am descoperit existenţa scorpionului de carte; l-am găsit într-o noapte sub pernă). În online, am surprins multă interacţiune bună, dar și mai puţin bună și… ce chestie că ne leagă pe toţi această pandemie, pe TOȚI! (indiferent de orice factor care înainte dădea impresia de insectar: etnie, rasă, sex, statut, etc). În ceea ce privește teatrul, cum avea să funcţioneze… a fost destul de confuz la început, apoi încet a început să se creioneze un soi de dinamică, iar acum cu toții căutăm forme noi de a face teatru în condițiile actuale. După această perioadă de izolare, în România, lucrurile, din păcate, vor rămâne la fel. Și asta pentru că nu suntem ușor impresionabili – te-ai aștepta ca lumea să  tragă concluzii și astfel să urmeze schimbări majore. Dar pare, mai degrabă, că e un drum pavat cu pietre înaintea noastră, și cu greu mă gândesc la tot ceea ce urmează. Trebuie să lucrăm mult împreună ca să poate veni vorba de o schimbare.

ʺDE CE TĂIEM TOATE VACILE SFINTE?ʺ

Țara. Ce relație are Crina cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? 

România-Armonia cum spunea la un moment dat prietena mea Roxana Fânaţă.  Iubesc ţara asta. E o iubire ciudată și neîmplinită. Văd mult potenţial în jurul meu, însă spiritul acesta românesc, spiritul acesta șmecheresc, cocălărismul nostru cel de toate zilele, nevoia atroce de a demonstra, sistemele de stat defecte (otrăvite rău, de la învăţământ, sănătate, la sistemul de protecție socială etc), oamenii care ne “conduc” (pe care tot noi i-am ales), etaloanele culturale (pe care tot noi le stabilim), toate acestea încetinesc cât se poate de mult procesul de însănătoșire, a  noastră, ca societate. Sunt multe lucruri grave, din punctul meu de vedere:  lipsa de etică, multă minciună, autosuficienţa și  această capacitate a noastră de a abstractiza orice, evitând astfel tratarea problemelor concrete. Asta spune ceva despre noi.

În ultima vreme mă bate un gând de plecare (nu-mi dau seama când s-a întâmplat), dar în același timp una din frustrările mele este faptul că sora mea a trebuit să plece din ţară ca să-și poată practica meseria. S-a specializat în străinătate – iar când s-a întors in Romania i s-au pus toate piedicile pentru a-i da senzația că nu e nevoie de ea. Acum nu mai deranjează pe nimeni în România, este  medic specialist în Franța. Mi se rupe sufletul, și nu înțeleg de ce sistemul, din toate celulele sale, respinge oamenii buni. De ce respingem valorile din societatea noastră? De ce tăiem toate vacile sfinte?

Din nou… Nu știu unde vor duce toate aspectele acestea, dar cred mult într-un nou val de abordare a lucrurilor. Oamenii încep să fie mai vii și mai curajoși. Cred că schimbarea survine în urma unui proces îndelungat. Acest proces trebuie demarat de către noi și mai cred că la bază sunt educația și cultura. Trebuie să picurăm binele în jurul nostru, din celulă în celulă, trebuie schimbate mentalități; nu se mai poate ca visul copiilor să fie acela de a crește mari și a pleca din țară. Cum schimbăm asta? Uite o întrebare.

Idoli. Are Crina idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Nu-mi amintesc exact ca cine voiam să fiu în copilărie. În principiu îmi doream să fiu ca mama și ca tata. Pentru mine… cei mai de calitate oameni pe care îi cunosc. Încă imi doresc! Doamne, ce noroc să îi am în viaţa mea!

Idolii mei sunt oameni performanți în domeniilor lor, cred că performanța este o cale. Câteodată îmi imaginez cum ar fi să fiu o muscă pe peretele studiourilor/spaţiilor în care lucrează Odin Teatret, Peeping Tom, Dumitru Acriș, Predrag Popara  sau la repetiţiile trupei lui Stanley Clarke. Mă bucur să fiu contemporană cu toţi acești artiști.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. 

Cred că există o generație de artiști tineri și foarte buni care vin din urmă, abia astept să le văd parcursul. Și pentru că eu cred  și mai mult într-o sinergie a artelor, o să las aici o listă cu numele  unor artiști tineri din România, oameni care îmi stârnesc curiozitatea și mă inspiră: Roxana Fânaţă (actriţă), Micha Mendel (aka Men-D, producător de muzică), Cătălin Bocîrnea (regizor), Attila Bordás (coregraf), Andrea Gavriliu (coregraf), Puiac Virgil (artist vizual), Adonis Tanţa (artist liric), Reactor de Creaţie și Experiment (teatru independent), Alex Munte (saxofonist de avangardă), Sian Brie (chitarist de avangardă), Lavinia Pele (actriţă), Váróterem Projekt (teatru independent) , Raluca Radu (actriţă), Linotip- Centru Independent Coregrafic,  Dragoș Mușoiu (regizor), Diana Miron (solistă și violonistă), Catinca Drăgănescu (regizor), Bogdan Olarson (performer), Adriana Goilav (designer vestimentar), Ruxandra Hule (performer), Feher Adrian Lupescu ( poet recunoscut la 16 ani) și probabil că  mai omit pe cineva.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb. Fii drăguță și spune-ne.

O să las aici un fragment scurt dintr-o poezie dragă mie:

Am din ce trăi,

Am din ce muri,

Am din ce să alăptez

Deșertăciunea vieţuirii mele,

schilodite și obositoare.

Crucea Mântuitorului

O fi fost cioplită, oare,

Din lemn de Măr?

( din volumul de poezii “Acum Începe Altceva”- Feher Adrian Lupescu – 16 ani)

CITAT

Sunt multe lucruri grave, din punctul meu de vedere:  lipsa de etică, multă minciună, autosuficienţa și  această capacitate a noastră de a abstractiza orice, evitând astfel tratarea problemelor concrete. Asta spune ceva despre noi.
Crina Andriucă, actriță

Credit foto: Karim Rosati

comments icon 0 comments
1 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun