Olimpică în scaun rulant. Poveste despre curaj, sport și viață cu Roxana Dobrică, românca stabilită în Italia

- - 1 vizualizari

Roxana Dobrică ne arată tuturor în fiecare zi că pentru a-ți continua viața, în urma unei tragedii, ai nevoie de multă putere interioară, curaj, oameni aproape, dar și de sport. Un manual cu instrucțiuni să o învețe că viața poate fi frumoasă, chiar dacă te afli de la 24 de ani într-un scaun rulant, nu a citit. A înțeles cu timpul că nu se poate scufunda în tristețe și că e imperios necesar să-și accepte soarta și să transforme cea mai mare stavilă a vieții sale în cea mai mare reușită.

Un nou început pe care a dorit să-l aibă după un divorț de tatăl fiului ei a devenit pentru o perioadă bună de timp un sfârșit, în accepțiunea Roxanei. Un accident de mașină în Italia, țara în care tocmai se stabilise cu două săptămâni în urmă, i-a îngreunat viața, dar nu i-a făcut-o imposibilă. Luarea deciziei de a-și face un drum în viață mai ușor peste granițele țării noastre i-a fost spulberată în câteva clipe. După lungi lupte cu propria conștiință, după recuperări și câteva operații grele în Germania și Italia, a făcut pace cu ea însăși și a găsit treptat resursele pentru a merge înainte, iubindu- se indiferent de starea fizică.

După ceva timp, i-a venit rândul să surprindă ea viața și atunci când și-a recâștigat încrederea, a fost prezentă ca model pe podiumurile unor evenimente mari desfășurate de prima agenție de modă a Iuliei Barton. I-a fost oferită șansa să-i fie admirată frumusețea atipică.

            În ultimii ani am defilat la Milano în săptămâna modei și am mai avut câteva ședințe foto. Nu-i asta profesia mea, chiar dacă colaborez cu Iulia Barton – prima agenție de modă exclusivistă din lume, dar o fac cu multă plăcere pentru că mă face să mă simt mai frumoasă, atractivă chiar și pe roți.

Natura întâmplărilor a făcut ca în 2017 Roxana, în localitatea unde locuia în Italia, să se cunoască cu un grup de sportivi care practicau paraciclismul și care au învățat-o să-și depășească limitele. Prin intermediul lor, pentru prima dată a făcut cunoștință cu sportul. A plantat prima sămânță a concretului și pentru că a dezvoltat o reală plăcere pentru această activitate sportivă, s-a înscris și la câteva concursuri, în urma cărora, neașteptat sau nu, au rezultat multe performanțe.       În cadrul concursurilor de handbike, deși, poate multora dintre noi ni se pare greu de crezut, poate enumera următoarele reușite: „sunt deținătoarea titlului de campion al turului Italiei în 2017, ceva medalii câștigate la competiții europene și am reprezentant România la o Cupă Mondială unde am ieșit pe locul 5(…) am ajuns în California unde am parcurs 650 mile din San Francisco până în San Diego și am participat la alte evenimente importante. Completez cele spuse cu faptul că, dacă nu ar fi fost toată această situație cu COVID-19 care ne ține în loc pe toți, ne-ar fi reprezentat cu succes la Jocurile Paralimpice din anul acesta pentru care s-a pregătit serios, cu un antrenor bun și un program stabilit.

Cu speranță mare mărturisește că a sa carte autobiografică care va impacta multe vieți va fi în curând pe toate rafturile librăriilor din România. Cu același entuziasm, declar că abia aștept să o țin în mână și să citesc cu sufletul la gură rând cu rând.

Până atunci, să o cunoaștem aici.

Dacă ar fi să alegi cinci cuvinte pentru a te descrie care ar fi acelea?

            Curajoasă, ambițioasă, emotivă, puternică, descurcăreață.

            Cum erai înainte de accident și cum ești acum?

            Înainte de accident eram o simplă tânără, ca multe altele. Nu aveam vise mărețe și eram un pic cam aeriană. Credeam că tot ce zboară se mănâncă – așa cum spune vorba din bătrâni.

            Cu ce convingeri ai plecat la drum în viață învățate în sânul familiei?

            Am avut o copilărie mai „specială” care mi-a arătat o lume diferită, dar atât de cunoscută de multe familii, în România, din păcate. Dar, pot să spun că am plecat de-acasă să caut o lume mai bună. Am învățat că alcoolul și violența domestică traumatizează oameni, în special copiii. Am învățat că viața e grea. Că mulți oameni au mintea pierdută și nu o găsesc o viață întreagă. Am învățat că munca nu omoară pe nimeni. Și am învățat să am speranță. Aveam 16 ani când am părăsit casa bătrânescă.

            Cui îi mulțumești pentru ce ești azi?

            Oamenilor. Acelor oameni întâlniți în drumul meu. M-au învățat ce înseamnă bunătatea, omenia, dăruința, dar și egoismul, invidia, răutatea într-un cuvânt. De la fiecare am luat ceva, acel lucru ce mi-a trebuit pentru a deveni ceea ce sunt azi.

Practici paraciclism. În tinerețea ta iubeai sportul?

            Niciodată nu am făcut sport în tinerețe, iar pasiunea pentru ciclism am descoperit-o în urmă cu ceva ani.

            Cine te-a inspirat și ți-a dat imbold pentru a îmbrățișa acest sport? Cât și cu cine te antrenezi?

            Un grup de sportivi paralimpici din Italia, – Active Sport Brescia. M-au recrutat, dacă pot să spun așa. Ei mi-au arătat ce înseamnă fericirea de a pedala. Ei mi-au dat curajul de a porni cu încredere în această lume a sportului, care pe lângă faptul că te ajută mental și fizic, te și distrezi bine.

În paralel cu activitățile sportive, practici modellingul și ești speaker motivațional. Cum te descurci cu toate acestea?

            Cred că mă descurc destul de bine. Nu sunt activități care să îmi ocupe mult timp. În ultimii ani am defilat la Milano în săptămâna modei și am mai avut câteva ședințe foto. Nu-i asta profesia mea, chiar dacă colaborez cu Iulia Barton – prima agenție de modă exclusivistă din lume, dar o fac cu multă plăcere pentru că mă face să mă simt mai frumoasă, atractivă chiar și pe roți.

Despre titlul ” speaker motivațional ” pot să spun că nu mă consider unul. Îmi spun povestea, încerc să ajut așa cum pot arătând oamenilor o realitate dură, nu am lecțiile învățate de-acasă și datorită emoțiilor, mă bâlbâi mult când ajung în fața unui public. Cel mai mult mă bucuram când făceam voluntariat în școlile din Italia unde mergeam tot cu acel grup de prieteni care m-au îndemnat spre sport să vorbim despre dizabilitate, sport în scaun cu rotile și siguranță pe străzi. Copiii sunt atât de curioși să afle cât mai multe și nu critică bâlbâielile tale.

Cum arată sufletul tău când ești singură? Ce te face fericită?

            Singură?! Pedalând sunt fericită, singură sau în companie. Scriind chiar – până la sfârșitul acestui an sper să am cartea pe rafturile librăriilor din România. Am decis să îmi spun povestea așa cum s-a întâmplat, fără perdea, sa îmi pun toată suferința, emoția și evoluția mea în acele rânduri pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de inspirație. Să găsească motivație într-o poveste despre un om simplu și chinuit care nu s-a dat niciodată bătut. Chiar și atunci când spuneam gata, inconștientul lucra încontinuu, mergea mai departe și mă trezeam că ușor mă ridic, iar și iar.

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Ai vreo mâhnire ce te apasă constant?

            Da! Aceea de a nu deschide ochii mai devreme. Mi-a luat mult sa înțeleg ce înseamnă viața chiar dacă aceasta m-a pus la grele încercări încă de mic copil. Dar, totuși sunt mulțumită că azi, la aproximativ 35 de ani, am înțeles asta și știu ce vreau de la viitorul meu. Mă simt împlinită și fericită. Sunt mulți care nu găsesc aceste răspunsuri o viață întreagă, de aceea m-am gândit să le dau o mână de ajutor prin intermediul cărții mele .

Ai participat la evenimente și concursuri de mare calibru. Ai obținut mari premii. Ce înseamnă pentru tine toate acestea?

            Cele mai mari premii le-am obținut de la oamenii pe care i-am cunoscut pe unde am umblat cu această bicicleta, și credeți-mă, că am cunoscut destui oameni minunați. Dar, am câștigat și concursuri, medalii.

Sunt deținătoarea titlului de campion al turului Italiei în 2017, ceva medalii câștigate la competiții europene și am reprezentant România la o Cupă Mondială unde am ieșit pe locul 5. Vom vedea unde mă va duce această pasiune, cât și munca de o depun pentru antrenamente, zi de zi. Nu am un antrenor personal, dar încerc sa învăț de la cei mai experimentați și să fac antrenamente bune. În sport, totul este scump și dacă nu ai posibilitate financiară pentru a plăti echipamente sportive, antrenor, deplasări este mai greu să mergi înainte.

Eu, din fericire, am suportul echipei italiene din care fac parte ( TeamEQUA), dar și al unei mari fundații americane ” Challenged Athletes Foundation ” din California, care tot ei m-au sponsorizat, plătind bicicleta care a costat în jurul cifrei de 15 mii dolari și pe care niciodată nu mi-aș fi permis sa o cumpăr personal. Prin intermediul lor, am ajuns în California unde am parcurs 650 mile din San Francisco pana în San Diego și am participat la alte evenimente importante. Mă consider cu adevărat norocoasă să-i am alături în călătoria mea sportivă.

Cred că este important să îți dorești cu adevărat ceva, și atunci, Dumnezeu îți trimite o cale pe care să o urmezi pentru a-ți realiza visul, poate mai grea sau mai ușoară, doar că tu nu trebuie să te abați de la drumul acela.

            Dacă ar fi să mă trimiți către o persoană să-i afle cititorii revistei Viitorul României povestea de viață și  să-i facem cunoscute performanțele care ar fi?

 Marta-Iosefina Bencze.

 

comments icon 0 comments
1 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma