a

Actorul Alin Calbău visa de mic să ajungă pe Lună. Dezvăluirile primului român care a pășit în spațiu jucând rolul astronautului american Neil Armstrong

- - 32- 161 vizualizari

Azi, facem cunoștință cu primul român care a pășit în spațiu, mai ales că de mic visa să ajungă pe Lună. Alin Calbău la 34 de ani își îndeplinește dorința la care aspira încă din copilărie, interpretând un rol care i-a adus cea mai mare satisfacție sufletească și de care cu mândrie vobește ori de câte ori are ocazia.

După fix 50 de ani de la aselenizare, actorul Alin Calbău îl interpreta pe americanul Neil Armstrong în Apollo: Back to the Moon, documentar realizat de National Geographic. Își amintește și acum că în data de 4 iulie se desfășura o petrecere la Ambasada Statelor Unite pe care nu dorea să o rateze, dar în egală măsură voia să fie prezent la casting. Cu certitudine, luarea deciziei de a se duce la casting i-a schimbat cursul vieții, mărturisind că a fost pe departe cea mai frumoasă experiență trăită și un proiect de suflet care l-a impactat. A fost o onoare pentru el să calce pe urmele primului om care a pășit pe Lună, purtând un costum identic comandat bucată cu bucată din America.

            Am fost și sunt în continuare foarte fericit, iar când am fost anunțat de către echipa din România că cei din Franța și Statele Unite m-au ales pentru acest docu-drama și că am trecut toate probele, recunosc, am fost foarte mândru. A fost, încă o dată, o confirmare că visele pot deveni realitate și că este extrem de important să crezi în tine.

A fost remarcat în numeroase reclame pentru România, Elveția, Marea Britanie și SUA sau chiar la birou, după cum îl recomandă diploma de absolvire. Adolescent fiind, a ascultat îndrumările tatălui, considerând că știe ce e cel mai bine pentru el, deși întotdeauna i-a plăcut actoria. Sfatul de la tată la fiu a fost să dea la Drept și după aceea să urmeze Academia Diplomatică. Zis și făcut, însă Alin a uitat câțiva ani buni de ce-i spunea inima, profesând în acel domeniu, până într-o zi. A avut cea mai frumoasă îndrăzneală, și-a luat toate aspirațiile și speranțele într-o valiză și a plecat la Hollywood. Abia la 28 de ani a prins curaj și a ales să-și creeze direcții pe sufletul său.

A studiat la cea mai bună școală de actorie la Hollywood, cea a Ivanei Chubbuck, dar nu neagă că e curios și de cursurile de la noi din țară.

            Tehnica Ivanei Chubbuck te ajută să-ți folosești durerea, fricile și insecuritățile, ca să depășești orice piedică sau să câștigi ceea ce îți dorești cu adevărat. Te învață cum să ajungi la cea mai bună variantă a ta. Ce este minunat la această tehnică este că, cel puțin asupra mea, a avut un impact major în viața personală, dar și în cea de business.

Alte gânduri pe care le împărtășește este că ar dori să joace și în producții românești sau alături de Jude Law sau Jennifer Aniston, dar până atunci scrie scenarii, citește sau pregătește la cel mai mic detaliu cu echipa sa tot ce ține de brandul Calbău, apărut pe piață din 2019, ce produce articole de lenjerie intimă bărbătească de cea mai bună calitate pe care le vinde în, SUA și Europa.

Care sunt cuvintele în jurul cărora guvernezi în viață?

Iubire, respect pentru tot ce ma inconjoara, corectitudine, empatie.

Să facem un exercițiu: Cum a fost Alin copilul? Cum e acum omul Alin? Cum e Alin actorul?

            De fiecare dată când am ocazia să stau de vorbă cu mama, o întreb de perioada copilăriei. Mama este sufletul în care am foarte mare încredere pentru că este extrem de sinceră. Poate prea sinceră, de cele mai multe ori. Nu a fost și nu este genul de om care să-ți spună că ești deștept dacă nu crede asta. Știu de la ea că am fost un copil foarte harnic, foarte istet și descurcăreț. Îmi spune de fiecare dată când ne întindem la povești că am fost copilul pe care se putea baza și alături de care putea discuta orice.

Vreau să cred despre omul Alin că a învățat să aibă încredere în el și că este un bărbat puternic. Datorită experiențelor pe care le-am acumulat până la această vârstă, sunt mult mai curajos și mai puternic. Am ajuns în punctul în care mi-am găsit puterea de a avea încredere în mine as a human being.  Nu mă mai deranjează nimic, nu mai am așteptări de la oamenii din jur și, foarte important, am învățat să fiu recunoscător pentru tot. Nu iau nimic for granted.

Actorul Alin este foarte sensibil și visător. Îmi plac extremele și întotdeauna am fost așa. Sunt un bărbat foarte bun și sensibil, empatic și plâng cu foarte mare ușurință dar, în același timp, pot fi evil as fuck and very though man. De asemenea, am o putere extraordinară de a mă reinventa și acest lucru îmi place cel mai tare. Nu am ocazia să mă plictisesc.

Ce i-ar spune Alin de acum lui Alin celui de acum 10 ani în urmă?

Mulțumesc. Datorită experiențelor trăite am avut un parcurs cu bune și mai puțin bune, cu împliniri și dezamăgiri din care, vreau să cred, că am învățat tot ce era de învățat.

Ai ales să te reinventezi la 28 de ani și să te dezvolți în domeniul cinematografiei. Ce înseamnă actoria pentru tine?

            Întotdeauna mi-am dorit să fac actorie. Îmi dau seama că sună foarte tabloidizat și este deja un clișeu ceea ce spun și chiar nu îmi doresc să sune așa, dar îmi aduc aminte că de mic mi-am dorit să fiu actor.

Mi-am dorit să pot face mai mult și să am parte de cât mai multe experiențe. Consider că actoria îți oferă această șansă și scena, platoul de filmare îți pot oferi o sumedenie de experiențe. De la rolul unui proxenet, al unui criminal în serie, al unui pedofil sau poți juca, de ce nu, rolul unui îndrăgostit incurabil sau al unui avocat de succes J

E tare păcat să te limitezi la a face un singur lucru în viață aceasta și cred că e important să trăim cât mai intens. Pe scenă sau pe platourile de filmare ai parte din plin de tot felul de experiențe. Plus că întotdeauna am vrut să fiu în centrul atenției, să mă vadă lumea și să fiu recunoscut. Mai trebuie să treacă niște ani și o să mă recunoască toata lumea.

Ce sentimente te-au încercat atunci când ai pășit pentru prima dată pe platourile unui studio de filmare?

            Întotdeauna mi-am dorit să fiu în fața camerelor, să fiu pe platourile unui studio de filmare și să joc în filme. Cumva știam, am simțit, odată ajuns acolo, că voi fi atât de bun încât ar fi bine să fac asta, dar întotdeauna am avut răbdare. Răbdarea este o virtute și pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi trebuie să ai răbdare.

Prima diploma de licență te recomandă într-un domeniu diferit față de cel în care ai ales să activezi acum. Nu te-ai identificat deloc?

            Nu. Am fost un copil tare timid și nu am avut curaj să-i spun tatălui meu că vreau să fac actorie. El avea alte planuri pentru mine și fiind convins că știe ce e mai bine pentru mine, l-am ascultat și am dat la Drept. După absolvirea Facultății de Drept am urmat Academia Diplomatică și am lucrat în acest domeniu. Multă vreme am simțit că eram blocat into one path ca sic and eram stucked in one box și chestia asta m-a speriat teribil.

Mi-am dat seama însă că ceea ce făceam nu era deloc ceea ce îmi doream cu adevărat. Astfel, la 28 de ani am renunțat la tot și am plecat la Hollywood să fac ceea ce ar fi fost mai bine să fac de la inceput și a fost grozav că s-a intamplat așa.

Cât timp ai stat în America, cum ți-a fost acomodarea și ce ai făcut acolo?

            În Statele Unite am stat 4 ani. Am studiat actoria la studioul Ivanei Chubbuck de la Hollywood. Am făcut research înainte, am citit mult despre tehnica ei și cumva am simțit că tot ceea ce livrează Ivana m-ar putea ajuta să mă dezvolt personal și apoi să folosesc totul în direcția pe care mi-am propus-o și anume să am o carieră în actorie.

Așa cum am mai spus, eram un tânăr foarte timid la vremea respectivă, cu destul de puțină încredere și mi-am dat seama că trebuie să fac o schimbare în viața mea. Cursurile pe care le-am făcut la Hollywood m-au ajutat foarte mult să mă cunosc mai bine și mi-au întărit încă o dată ideea că dacă ești suficient de curajos și îți găsești puterea să renunți la multe dintre limitările cu care am fost crescuțți, poți să-ți îndeplinești visele. A fost cea mai importantă decizie pe care am luat-o. Mi-am dat seama atunci cât de mult îmi place să învăț și să experimentez noi provocări, să cunosc oameni, să-mi fac prieteni noi, să mă bucur de tot ce îți oferă Coasta de Vest, să stabilesc relații și colaborări, să fac totul cu bucurie și mulțumire. Multă vreme mi-a lipsit curajul.

Ai urmat cursurile școlii Ivannei Chubbuck în America. Care sunt elementele principale pe care le-ai învățat?

Tehnica Ivanei Chubbuck te ajută să-ți folosești durerea, fricile și insecuritățile, ca să depășești orice piedică sau să câștigi ceea ce îți dorești cu adevărat. Te învață cum să ajungi la cea mai bună variantă a ta. Ce este minunat la această tehnică este că, cel puțin asupra mea, a avut un impact major în viața personală, dar și în cea de business. Majoritatea oamenilor folosesc traumele și fricile complet autodistructiv, însă această metodă te ajută să devii mai puternic, metoda Ivanei te învață cum să construiești și să ajungi la cea mai bună versiune a ta.

Școala din Hollywood m-a învățat să mă bucur de libertatea de a mă exprima și de a fi pur și simplu eu! Am învățat să trăiesc, să-mi asum dramele, să nu mai ascund durerea și frica. De fapt, toate aceste stări, trăiri și emoții te fac special și mai presus de toate, curajos.

Mărturisește în câteva idei cum a fost să fii Neil Armstrong în Apollo: Back to the Moon, documentarul realizat de National Geographic.

            A fost superb! A fost de departe cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o și cel mai frumos proiect din care am făcut parte. O echipă extraordinară și un setup fascinant. Țin minte că trebuia, în fiecare dimineață, să fiu la filmare la ora 8, iar eu ajungeam întotdeauna la ora 7 și mergeam pe platoul de filmare pentru a mă bucura de tot setup-ul. Sunt foarte curios și îmi place să întreb, să observ, să mă împrietenesc cu oamenii.

Am fost și sunt în continuare foare fericit, iar când am fost anunțat de către echipa din România că cei din Franța și Statele Unite m-au ales pentru acest docu-drama și că am trecut toate probele, recunosc, am fost foarte mândru. A fost, încă o dată, o confirmare că visele pot deveni realitate și caă este extrem de important să crezi în tine.

Momentul în care am văzut și am îmbrăcat costumul, replica 1:1 cu cel purtat de Neil Armstrong, a fost copleșitor. Pe măsură ce trecea timpul, îmi dădeam seama de importanța proiectului și de faptul că îl interpretez pe Neil Armstrong după fix 50 de ani de la aselenizare.  Îmi aduc aminte și acum că îmi doream, copil fiind, ca atunci când voi fi mare să pot ajunge și eu pe Lună.

Ce ți-ai luat frumos pentru suflet din această experiență?

            Toată perioada de filmare alături de echipa acestui proiect. Am întâlnit oameni extraordinari și nu am cum să-i uit vreodată.

Ce proiecte ticluiești pentru anul acesta?

Din păcate, ultimele luni s-au dovedit neașteptat de dificile pentru fiecare dintre noi și ceea ce părea să fie o simplă veste îngrijoratoare în rubrica de știri externe a devenit curând realitate curentă. Timpurile în care trăim se schimbă și totul se desfășoară într-un ritm fără precedent. Asupra întregii planete plutește o nesiguranță neașteptată, ne găsim cu toții într-o situație fără precedent și, din păcate, multe dintre proiecte sunt acum on hold. În orice caz, am mai mult timp pentru brandul Calbău și mai mult timp pentru scris.

Pentru ce îi mulțumești lui 2019?

Mulțumesc pentru familia pe care o am.

Mulșumesc Universului că l-a trimis pe Amza în viața mea, ființa pe care o iubesc mai presus de orice pe lumea asta și fără de care nu aș mai ști să trăiesc.

Mulțumesc oamenilor pe care i-am întâlnit și alături de care am lucrat la brandul Calbau.

Mulțumesc Universului pentru tot ce am trăit și experimentat în 2019. 🙂

Cui îi esti recunoscător pentru ce ai devenit azi?

Mie.

Cine este Alin cand este singur? Cum te descurci cu momentele tale dificile? Cum arată sufletul tău?

În această perioadă îmi este puțin mai greu, nu pot ascunde acest lucru, pentru că sunt un bărbat activ și, cumva, dependent de oameni. În aceeași măsură, nu mă gândeam vreodată că am să trăiesc o astfel de experiență. De obicei gestionez toate aceste emoții prin sport, foarte mult sport, iar acum această experiență pe care o traversăm cu toții mă limitează teribil. Nu sunt genul care să facă sport în casă. Îmi place să ies, să alerg, să înot, să merg la crossfit, să mă antrenez la box. Nu sunt un bărbat care să se panicheze și încerc cât mai mult să-mi păstrez calmul și luciditatea.

Acum profit de timpul pe care îl am și citesc foarte mult. Chiar mă gândeam zilele trecute la toate cărțile cumpărate în ultimul timp și pe care nu am avut timp să le citesc. Acum am timp suficient să fac asta și, mai mult, am o lista lungă de cărți pe care le-am comandat și aștept să-mi sosească. Abia aștept să le primesc și să le citesc.

Ce te face fericit și te ajută să ieși din cotidian?

Sunt foarte fericit că sunt sănătos și pot face sport.

Ce crezi că-mi poți spune despre tine sau activitatea ta și nu am reușit să cuprind în curiozitățile mele?

Sunt sigur că nu știi despre Calbău, primul brand românesc de lenjerie bărbătească premium. Lansat la sfârșitul anului 2019, brandul își propune să aducă pe piața din România o ofertă unică de lenjerie și loungewear destinată bărbatului modern, însoțite de un design clasic, minimal și croite din materiale de calitate, țesute din cel mai fin bumbac mediteranean. Confortul, calitatea și o tăietură clasică, amintind de epoca de aur a lenjeriei de la mijlocul secolului XX sunt cele trei principii solide ale brandului Calbău, un brand care își propune nu doar să aducă o alternativă la designul tendențios, băiețesc, care a descris oferta de până acum din piața de lenjerie bărbătească locală, ci și să se instituie ca un brand independent și conștiincios, de anvergură internaționala. Plasându-se în centrul unei rețele free-trade, Calbău alege să lucreze doar cu materiale organice și se concentrează extensiv pe clientul final, bărbatul modern.

Misiunea noastră e simplă. Dorim să readucem confortul înapoi în dressingul bărbatului modern. Am știut de la bun început că nu ne vom cheltui resursele și energia pe un design ieșit din comun sau pe imprimeuri flamboiante. Brandul nostru a fost gândit înainte de orice pentru bărbat. Un bărbat care apreciază valori precum grija față de mediu, un bărbat care înțelege importanța sustenabilității și a mișcării de slow-fashion, un bărbat care este mereu pe fugă, cu umeri covârșiți de responsabilități și taskuri cotidiene, dar care înțelege importața opririi timpului în loc și a alegerii unui moment de respiro. Un bărbat care nu uită să se gândească și la sine, printre miile de sarcini și telefoane, un bărbat care știe să se relaxeze și, la finalul zilei, să aibă grijă de corpul său. Pentru acest bărbat am ales cele mai bune materiale disponibile, țesute din renumitul bumbac mediteranean, și am croit un articol simplu, dar atât de intim, precum lenjeria bărbătească.

Toate produsele brandului Calbău, precum și colecțiile care nu vor întârzia să apară, sunt disponibile în exclusivitate pe www.calbau.com. Mica echipă a brandului local înregistrează în prezent vânzări în Statele Unite și în Europa, propunându-și ca până la finele anului să își extindă rețeaua de distribuție chiar și în magazine partenere.

 

 

 

32 recommended
161 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma