Valeria Răcilă Van Groningen, campioană olimpică la Los Angeles la canotaj și președinte București Running Club:„Pentru un sportiv, medalia olimpică reprezintă cea mai înaltă distincție.”

-

Invitata mea de azi este și sărbătorita lunii, Valeria Răcilă van Groningen, căreia îi venim înainte cu deplină recunoștință pentru că a pus România pe harta lumii sportivilor. Sănătate îi urăm si noi, dar sunt convinsă că se ocupă de ea, mai ales că este îi este fidelă sportului încă de la vârstă fragedă, ce ulterior a devenit parte din viața ei. Să-și atingă toate cele propuse de pe o listă de obiective, poate, mai ales că se implică an de an organizând maratonul Running Club ocupând funcția de președinte din anul 2008 și cu certitudine dă naștere la noi îmbunătățiri, de la ediție la ediție.

Dacă ne întrebăm ce au în comun Valeria și sportul, ne răspunde chiar aceasta, mai ales că nu a fost ascunsă această iubire într-un buzunar al inimii sale. S-a identificat permanent cu activitățile de tip sportiv, arătând prin performanțele aduse României chiar de tânără. A declarat că în copilărie a practicat atletism la Clubul Sportiv din Arad. La canotaj a ajuns întâmplător la vârsta de 19 ani, dar pentru a se menține a fost nevoie de multe sacrificii și resurse precum timp și energie.

            Sportiva nu a fost deznădăjduită de regimul comunist care se impunea la vremea respectivă și a continuat să dobândească dincolo, poate, de anumite limite. A făcut cunoștință cu o altă lume la competițiile internaționale, motivând-o să atingă succesul pe care îl simte în zilele de acum. Dorința de ascensiune și de a ajunge pe cele mai înalte culmi a determinat-o ca în 1984, după o provocare simțită în anul anterior, să obțină tilul de campioană olimpică la canotaj simplu la Los Angeles.

A fost medaliată cu bronz în 1980 la Moscova la dublu vâsle. A câştigat două medalii de bronz şi două de argint la Campionatele Mondiale de Canotaj în 1979, ’81, ’82, ’85. A participat la peste 25 de maratoane şi semimaratoane internaţionale. Ține mult la rezultatele obținute, căci sunt recompensa sacrificiilor, antrenamentelor și viselor pe care le-a purtat de-a lungul anilor.

Canotoarea și-a cunoscut soțul la competițiile internaționale în anii 80, s-a căsătorit și a locuit în Olanda până în 1993. Când a revenit în țară, a alergat la câteva maratoane organizate în București, competiție care a încetat să mai existe ani buni. A alergat și în alte capitale europene, chiar și pe alt continent. A concretizat în 2008 prima ediție de 1000 de oameni la toate probele. România  merită, iar cultura maratoanelor a fost readusă de campioana Valeria în țara noastră. Îi mulțumim că își lasă amprenta și că edițiile sunt îmbunătățite, atingând nivelul celor internaționale. Bucureștiul a intrat în circuitul maratoanelor internaționale, iar sportivii străini participanți sunt din ce în ce mai mulți.
Ritmul dinamic și stilul de viață activ nu și l-a pierdut nici când era însărcinată, nici după ce au mai trecut câțiva ani peste ea. Zilnic își ia echipamentul potrivit și aleargă kilometri, are grijă de alimentația sa pentru că nu dorește ca organismul să se adapteze la o viață sedentară, mai ales că nu este indicat pentru o sportivă care și-a dedicat toată viața sportului. Să o cunoaștem, drept urmare.

Este sportul un mod de viață? Îi veți rămâne fidelă toată viața?

            Pentru mine este un mod de viață, practic sport de când mă știu. Sportul este benefic pentru toată lumea, ne face mai sănătoși, mai rezistenți, mai disciplinați. Pentru sportivii de performanță este important ca după retragere să practice sport în continuare, pentru că organismului i-ar fi greu să se adapteze unui stil de viață sedentar.

În ceea ce mă privește, da, rămân fidelă sportului, alerg și fac exerciții pentru menținerea tonusului muscular.

Canotajul a fost o dorință sau natura întâmplărilor v-a condus să practicați acest sport?

            În copilărie am practicat atletism la Clubul Sportiv Uzinele Textile din Arad. La canotaj am ajuns la vârsta de 19 ani. Este păcat că acum nu se mai fac selecții la nivel național, probabil sunt copii talentați care se pierd.

Deci, întâlnirea cu canotajul se poate spune că a fost inițial întâmplătoare, dar pentru a atinge performanța, este nevoie de multă muncă. Și trebuie să îți placă, să fii dispus să faci acel efort, să investești timp și energie.

Pasiunea pentru sport a fost mereu sau v-ați îndrăgostit de el mai târziu?

            Încă de mică am făcut sport, deci pot spune că pasiunea pentru sport a fost mereu prezentă în viața mea. Eu nu am abandonat sportul niciodată. Un sportiv de performanță ar trebui să continue toată viața, pentru că organismul este obișnuit cu un anume consum energetic. Dacă acesta scade, există riscul să crești în greutate. Inima crește în dimensiuni, când faci mult sport, dacă de oprești brusc e probabil să ai probleme de sănătate.

Ce înseamnă succesul în accepțiunea dumneavoastră? Care a fost cel mai strălucit moment din cariera dumneavoastră?

            Întâi trebuie să devii tu cea mai bună variantă a ta, să dai totul, abia pe urmă poți concura cu ceilalți. Fără muncă, nu se poate, și mă refer aici atât la pregătirea mentală, cât și la cea fizică.      Pentru un sportiv, medalia olimpică reprezintă cea mai înaltă distincție. Am participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1980, la Moscova, unde am obținut medalia de bronz la dublu și în 1984, la Los Angeles, unde am obținut medalia de aur la individual.

Dar, provocarea cea mai mare…?

            La Mondiale în 1983, am pornit ca favorită, imediat după start, la 110 m, vâsla a ieșit din furchet, am rămas blocată, restul au continuat cursa, iar eu m-am gândit că am muncit un an degeaba. Asta m-a ajutat însă să devin campioană olimpică în 1984.

Au fost momente când ați fost deznădăjduită și ați spus: Nu mai pot!?

            Când faci sport de performanță, zilnic ești epuizat, atât fizic, cât și mental, dar trebuie să îți repeți: “Mai pot!”, pentru că vine următorul antrenament. Canotajul e un sport foarte greu, e nevoie de multă voință.

Cum a venit ideea proiectului Bucharest Running Club?

            Alergasem deja maratoane atât la București (la cel organizat de domnul Silviu Dumitrescu), precum și în alte capitale europene și fusesem cucerită de energia prezentă la un astfel de eveniment. În acel moment, de câțiva ani nu se mai organizaseră maratoane în București și mi-am spus că merită și Bucureștiul un maraton al lui, organizat la standarde internaționale.

Ce elemente noi ați adus de la un an la altul în cadrul Maratonului Internațional București?

            Maratonul București a luat naștere în 2008, apoi  a crescut de la an la an, ca anvergură, ca număr de participanți, ca număr de ONG-uri asociate, ONG-uri care au reușit să strângă sume impresionante pentru finanțarea diferitelor proiecte sociale și de mediu, pe care le-au dezvoltat.

La fel de important a fost că alergarea a devenit un fenomen, că a luat naștere o comunitate de alergători, că au început să se organizeze evenimente de alergare peste tot în România. Pentru mulți alergarea a devenit un stil de viață, iar perioada asta de izolare la domiciliu, din pricina pandemiei, a fost dificilă, mulți s-au antrenat cum au putut acasă.

Este bine că în prezent este permisă practicarea individuală a exercițiilor fizice în aer liber, astfel încât să nu ne pierdem antrenamentul pentru a participa la competiții și sper ca, în curând, să se reia și evenimentele de alergare.

Ca să dobândești în sport, de ce este nevoie pentru a-ți menține constanța?

            Dacă nu faci o zi antrenament, condiția fizică se pierde. Să ajungi în vârf relativ ușor, e mai greu să te menții acolo. 8 ani de zile am fost printre primele 3 în lume, iar asta a presupus un efort susținut.

Vă mai aduceți aminte de prima competiție internațională? Ce sentimente v-au încercat în jurul ei?

            În 1978, am participat în Turcia la Campionatele Balcanice de la Ankara, iar apoi, în același an la Campionatele Mondiale din Noua Zeelanadă, unde am ocupat locul al patrulea. Fiind vorba despre perioada regimului comunist din România, participarea la competiții internaționale a avut un impact foarte mare. Era o cu totul altă lume, oameni cu o altă mentalitate, totul era diferit față de ceea ce văzusem până atunci.

Sunt zile din viața cotidiană  în care vă lipsiți de mișcare sau sport?

            Aloc mai mult sau mai puțin timp sportului, în funcție de ceea ce am de făcut sau de forma fizică în care sunt în ziua respectivă, dar nu există zile din care sportul să lipsească complet.

O îndrumare pentru tinerii pasionați de sport și care doresc performanță.

            Să se înscrie la un club din apropierea casei, la sportul la care cred ei că sunt talentați. Să își stabilească obiective, să muncească pentru a le atinge, să privească orice înfrângere doar ca pe o treaptă spre succes.

Este la fel de importantă și susținerea părinților, care trebuie să înțeleagă că sportul nu scade performanța școlară, ci din contră te ajută să te concentrezi, te face mai responsbil și mai disciplinat.

 

 

 

 

 

                                              

 

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma


Bookmark?Remove?

Actorul Alin Calbău visa de mic să ajungă pe Lună. Dezvăluirile primului român care a pășit în spațiu jucând rolul astronautului american Neil Armstrong

-

Azi, facem cunoștință cu primul român care a pășit în spațiu, mai ales că de mic visa să ajungă pe Lună. Alin Calbău la 34 de ani își îndeplinește dorința la care aspira încă din copilărie, interpretând un rol care i-a adus cea mai mare satisfacție sufletească... Mai mult »