Cea mai recentă carte a scriitoarei Lavinia Bălulescu este o biografie romanțată a lui Nicolae Steinhardt, publicată în acest an la editura Polirom. Se numește: ʺSteinhardt. Bughi mambo ragʺ.

Andrei Crăciun

Lavinia Bălulescu, ce mai faci dumneata, ce mai scrii, la ce lucrezi, din ce trăiești, cum îți câștigi pâinea? Ce planuri de viitor mai ai? Mai ai așa ceva? Mai avem noi, sapienșii, viitor, Lavinia Bălulescu?

Dragă Andrei Crăciun, în aprilie 2019 Lavinia Bălulescu părăsea Bucureștiul și slujba de editor la ziarul Adevărul și se muta, pentru câteva luni, în orașul ei natal, Drobeta-Turnu Severin. După obținerea faimosului permis de conducere, se îndrepta, în august, spre Cluj-Napoca, unde locuiește și în ziua de azi. În prezent, mă ocup de creare de conținut și PR la Transylvania College (o școală internațională din Cluj-Napoca) și la Ba Da film & music (un studio de producție de film & muzică de film). În timpul liber, mai fac puțină presă culturală și încerc să termin o altă carte, una de proză scurtă, pe care am lăsat-o în așteptare acum câțiva ani. Mi-ar plăcea să închei cu ea, ca să mi-o scot din minte. Planuri de viitor am, dar doar până la jumătatea lunii august, și nici de astea nu sunt sigură. Aș pleca pe undeva, prin niște zone montane, o săptămână, dar nu știu dacă va fi posibil, având în vedere cum evoluează pandemia în România.

Ai publicat recent o carte despre Nicolae Steinhardt, o biografie romanțată în colecția de biografii romanțate lansată de editura Polirom (https://www.polirom.ro/carti/-/carte/7281). Care e treaba cu această carte? Cum ai ajuns dumneata, poetă la bază, să te ocupi de Steinhardt?

De mult timp nu m-am mai gândit la mine ca la o poetă. Acum, dacă tot zici asta, mă faci să calculez. Și observ următoarele: am ajuns la scorul de 3 la 3, poezie – proză. Merge! Legat de Steinhardt: la el am ajuns după ce Adrian Botez, de la Polirom, m-a contactat în vara anului trecut și m-a întrebat dacă nu aș fi intresată să fac parte dintr-o nouă colecție, una de biografii romanțate. Mi-a arătat și o listă de nume din care să îmi aleg pe cineva, dar, evident, puteam să vin și eu cu o propunere. M-am gândit vreo două zile și l-am ales pe Steihardt, pentru că mereu m-a uluit povestea vieții lui, pentru că simțeam că vreau să o cunosc mai bine și să o povestesc mai departe.

Zi-mi, te rog, ceva despre Steinhardt despre care nu ai scris în carte și acum îți pare rău?

Sunt enorm de multe lucruri care nu au avut loc în carte, evident, din rațiuni de spațiu, dar și pentru că am ales să spun povestea într-un anumit fel, dintr-o anumită perspectivă, însă nu-mi pare rău că nu le-am folosit. Dacă ar fi să vorbesc de ceva punctual, la un moment dat aș fi vrut să scriu despre o iubire a lui Steinhardt din tinerețe și am tot ținut de ideea asta. Era ceva destul de neclar și simțeam că aș fi putut specula un pic pe marginea poveștii, aș fi putut „romanța”, dar apoi nu i-am mai găsit locul în economia narațiunii, așa că până la urmă am renunțat la idee. Dar nu-mi pare rău.

Cum ți-ai petrecut vremea în perioada stării de urgență & alertă? Ce ai învățat să faci, ce ai învățat despre dumneata, ce ai mai citit, la ce te-ai mai uitat? Împărtășește-ne din învățămintele acumulate.

Când a început pandemia încă nu terminasem cartea despre Steinhardt. Mai aveam de scris un capitol, adică aproximativ o treime. Aveam totul documentat și aveam și un plan în minte, dar era destul de mult de scris și îmi amintesc că m-am concentrat greu. Mă apucase frica, mi se părea că nu mai reușesc să termin cartea. Aveam și un deadline, așa că era un pic de presiune. Îmi tot reproșam că ar fi trebuit să termin mai repede. Dar așa, încet-încet, am reușit să ajung la final, chiar dacă un pic mai stresată. În restul stării de urgență am cultivat maia, i-am pus numele Porcupina și am învățat să fac pâine cu ea. De asemenea, am citit, dar destul de puțin, poate pentru că trecusem printr-o perioadă în care citisem intensiv cărți despre și de Steinhardt și aveam nevoie de o pauză. Sau poate pentru că informațiile despre pandemie mă strângeau de gât. Am început să citesc un pic mai mult de prin mai, dar n-am reușit până acum să mă ating de literatură, nu știu de ce. Din tot ce am citit, mi-a plăcut mult „Talking to Strangers” a lui Malcolm Gladwell. Oricum, de la jumătatea lunii martie am început să lucrez de acasă, dar cu program normal, așa că scrisul la carte și făcutul de pâine cu maia le-am lăsat pe a doua parte a zilei, după lucru. De fapt, și acum tot de acasă lucrez și aștept toamna ca să văd ce va fi la capitolul acesta. Aș vrea să-ți răspund și la întrebarea „ce am învățat despre mine”. Nu mare lucru. Să zicem că am învățat să stau cuminte în camera mea. Dar îți zic pe ce m-am concentrat: pe cercul influenței mele. Am încercat să îmi bat capul fix cu lucrurile care depind de mine, pe care le fac și le pot controla eu. Evident, nu pot controla pandemia și nu pot să le spun eu altor oameni ce să facă. Dar pot să mă spăl pe mâini mai des? Pot să port mască? Pot să evit aglomerația? Atunci, de ce să nu fac ce stă în puterea mea?

Punem cazul că nu mânca chinezul din Wuhan pangolin la cină. Ce ai fi făcut în anul 2020, dacă anul 2020 era altfel, mai aproape de așteptările inițiale?

Ce știu sigur că aș fi făcut: la sfârșitul anului 2020, timp de două luni, aș fi fost în Praga, pentru o rezidență literară pe care am câștigat-o anul trecut. Așadar, m-aș fi mutat la Praga și aș fi scris o carte acolo. Am și fotografii cu apartamentul unde urma să locuiesc. Doar că acum nu e foarte clar dacă voi mai putea merge, din cauza pandemiei. Cel mai probabil, nu. Voi încerca să amân bursa pentru anul 2021, deși până la urmă cine poate garanta că în 2021 va fi mai bine?

Ce îți mai fac pisicile? Ce mai face domnul Paulinni? Bine, sănătos?

Pisicile care nu sunt ale noastre sunt foarte bine, acum sunt pe un tratament cu parizer și spate de pui. Domnul Paulinni, unul dintre mâții care nu sunt ai noștri, are o dispută cu doi pisoi din vecini, unul galben și unul alb cu negru. Ia bătaie din când în când, pentru că nu-i o fire agresivă, ci e ușor mai bleguț, iar noi, omuleții, trebuie să ieșim mereu în curte și să-l salvăm. E o luptă aprigă, iar eu tot mai sper că la un moment dat va învăța și el să-și arate colții. Și tot despre Paulinni: a apărut din neant ideea asta că ar merge o carte despre dumnealui. Mai studiez problema.

Dreptul sfânt la o întrebare proprie: Lavinia Bălulescu să se întrebe, ea să-și răspundă.

Păi aș continua o întrebare anterioară și aș zice: Lavinia Bălulescu, ce ai fi făcut fix acum, în iulie 2020, dacă nu mânca wuhanezul pangolinul? Iar răspunsul ar fi că de câțiva ani, de când am vizitat prima dată Berlinul, îmi place să merg acolo măcar cinci zile pe an. Probabil asta aș fi făcut și acum. Știu unde aș fi dormit, unde aș fi mâncat, ce aș fi vizitat. Văd atât de clar totul la mine-n cap! Mă întristează un pic faptul că n-avem nici cea mai mică idee când va fi lumea va fi un loc mai sigur. Dar sunt și recunoscătoare că, cel puțin până acum, eu și familia mea am respectat regulile de distanțare și suntem bine.

CITAT

Mă întristează un pic faptul că n-avem nici cea mai mică idee când va fi lumea va fi un loc mai sigur.

Lavinia Bălulescu, scriitoare