Irina Ștefan poate fi văzută, deocamdată, în spectacolele trupei de improvizație Improfix.

Andrei Crăciun

Drum. Irina Ștefan, actriță. De unde vine și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă la devenirea sa. Cum s-a format actrița de azi? Cine ești dumneata, Irina?   
M-am născut în București dar am crescut în satul Snagov, alături de părinții mei minunați și sora mea protectivă. Chiar dacă am locuit în mare parte la bloc, am avut lacul și pădurea aproape și o gașcă mare de copii, iar toate astea au făcut ca a mea copilărie să fie una foarte frumoasă. Aș putea spune că am fost un copil și cuminte, dar și rebel, dacă cele două adjective se potrivesc în aceeași propoziție. Un copil cu foarte multă energie și care adoră să fie în centrul atenției.

Dansam, cântam, imitam oameni și aveam mereu un show în buzunar, spre entuziasmul copiilor mai mari din gașca surorii mele, care mă luau cu ei peste tot, pentru amuzament. Pentru că cel mai mult îmi plăcea să dansez, nașii și părinții mei s-au interesat de un loc unde aș putea lua cursuri de dans. Așa au descoperit Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București.

Planul era să merg acolo două zile pe săptămână însă profesorii le-au spus părinților mei că am “talent” pentru dansul clasic și că mă pot transfera la școala lor.

Așa am început armata, cum spun eu. În clasa a patra am luat împreună cu părinții mei decizia de a mă muta la București în internatul Liceului de Coregrafie. Adoram tot ce se întamplă acolo. Era o lume nouă pentru mine. O lume pe acorduri de pian.

Grea a fost însă despărțirea de familie, și adaptarea în internat. Plângeam de dorul părinților dar îmi doream atât de tare să devin balerină, încât am rezistat eroic. Pasiunea și dorința erau mai puternice decât orice. Experiențele internatului și rigoarea liceului m-au maturizat, m-au format ca și om. Am învațat să fiu independentă, puternică, să fiu organizată și să muncesc pentru ceea ce vreau sa obțin.

În clasa a șaptea am început colaborarea cu Opera Română din București. Aveam să petrec foarte mult timp în acea instituție de spectacol. Adoram sunetul orchestrei înainte de spectacol, când toți muzicienii își acordează instrumentele. Și acum, e sunetul meu preferat de pe pământ.

Am fost un dansator bun, care însă trebuia să muncească foarte mult ca să compenseze lipsa unor date fizice. Dar asta nu m-a oprit. Munceam mult și simțeam că evoluez. Am fost însă un dansator extrem de expresiv care reușea să transmită emoție. Eu dansam mereu cu sufletul și puneam în dans, dorul de mama, dorul de casă, și tot ce simțeam la momentul respectiv. Uneori în examene sau olimpiade de dans clasic, chestiuni de ordin tehnic erau trecute cu vederea, pentru că expresivitatea cu care eu dansam compensa. Așa am început să mă gândesc la teatru, la actorie. Simțeam că poate fi un drum potrivit pentru mine, dar îmi era frică să renunț la toată munca pe care o depusesem până atunci și să mă dedic altei meserii. Dupa terminarea liceului însă, susținută de familia mea, am dat admiterea la UNATC.

Am intrat și așa a început drumul meu în actorie. Am iubit facultatea, și am avut norocul să încep să joc pe scenele teatrelor din București încă din anul II. Am avut parte de proiecte frumoase, întâlniri importante, iar după terminarea facultății am fost angajată în Teatrul de Comedie.

Am demisionat însă în ianuarie 2019 și am luat o pauză de la tot. Am călătorit și m-am redescoperit pe mine, iar acum revin pas cu pas ca și actor independent, gata să mă bucur din nou de meseria mea, cu mai multă încredere și mai puțină teamă.

Cum ți-a fost în starea de urgență & în cea de alertă? Ce ai făcut? Ce ai învățat despre dumneata în aceste luni?
M-am adaptat destul de rapid la starea de urgență chiar dacă eram speriată și totul îmi părea un film SF. Am pictat și am gătit împreună cu soțul meu, am citit, am văzut o mulțime de filme, am comunicat cu prietenii și familia, și nu, nu am facut sport. Am înțeles însă cât de norocoasă sunt să pot face lucrurile astea și am încercat să ajut oameni mai puțin norocoși.

Acum încerc să rămân pozitivă și să sper că lucrurile se vor îndrepta. Am învățat însă, în ultimele luni să îmi ascult fricile, să le verbalizez ca mai apoi să le pot stăpâni.

Spectacole. Unde să vină publicul spectator să vă vadă, după ce trece apocalipsa pangolinului, cu apetitul stârnit de citirea interviului? Unde ești de găsit?
Sper să revenim la normal cât mai repede și să putem începe proiecte noi dar până atunci mă găsiți în componența Trupei Improfix, trupă de improvizație creată sub egida Teatrului Arte dell Anima, având-o drept coach pe Mihaela Sîrbu. Mi-am dorit foarte mult să fac parte dintr-o trupă de impro și să experimentez genul acesta de performance și uite că s-a întâmplat. Iar când ne vom întoarce la teatru, mă puteți vedea la Teatrul Avangardia în spectacolul „Magnolii de Oțel” de Robert Harling alături de Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Victoria Cociaș, Ștefana Samfira și Ioana Barbu.

Ecranul. Micul ecran? Marele ecran? Scurtmetraje, lungmetraje, seriale TV, consacrare în lumea video? Cum stai la aceste aspecte? Te vedem prin filme?
Am lucrat destul de puțin în fața camerelor iar treaba asta m-a făcut să pun bazele unui proiect video în online. Sunt în faza în care scriu scenariile și învăț cum să dezvolt acest proiect dar sper ca lucrurile să funcționeze așa cum îmi doresc iar la anul să ne bucurăm împreună de el. Altfel, mă vedeți în scurtmetrajul „Trecea un prinț călare”, regizat de Cristina Grosan, scurtmetraj ce se vede vara asta la Festivalul Anonimul IFF.

Țara. Ce relație are Irina cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?
Iubesc țara asta. O iubesc și acum știu sigur ca nu vreau să mă despart de ea. Dar sunt foarte multe lucruri care dor la această dragoste. Doare faptul că din ce în ce mai mulți apropiați aleg să plece și să își găsească un rost în alte țări, pentru că pur și simplu România le refuză dorința unui trai decent. Doare faptul că nu ne luptăm pentru o reformă a sistemului de educație, sistem ce stă la baza unei societăți civilizate, capabile și responsabile. Doare și ucide sistemul nostru sanitar de care am avut ghinionul să mă lovesc de foarte multe ori. Și mai doare frica. Frica pe care o moștenim. Frica de a reacționa la nedreptăți, frica de a spune ce gândim. Dar eu sper. Sper că frica se va transforma în curaj, noile generații vor fi din ce în ce mai informate și mai responsabile și ușor dar sigur vom ajunge să vedem o Românie echilibrată.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Cred că avem o mulțime de actori tineri și talentați care merită să fie susținuți și promovați iar eu voi menționa trei dintre ei. Mai tinerii mei colegi Ana Maria Guran, Florin Aioane și Andrei Miercure.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb. Fii drăguță și spune-ne. Irina să se întrebe, ea să răspundă.

Care crede Irina că este cea mai mare calitate a unui artist?
Irina crede că înainte de orice, un artist trebuie să fie un om, un om de calitate. Reușitele profesionale, statutul profesional sau talentul, toate acestea nu au nicio valoare pentru mine dacă artistul este lipsit de caracter și de o busolă morală.

CITAT
Mi-am dorit foarte mult să fac parte dintr-o trupă de impro și să experimentez genul acesta de performance și uite că s-a întâmplat. Iar când ne vom întoarce la teatru, mă puteți vedea la Teatrul Avangardia în spectacolul „Magnolii de Otel” de Robert Harling alături de Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Victoria Cociaș, Ștefana Samfira și Ioana Barbu.
IRINA ȘTEFAN, ACTRIȚĂ

Credit foto: Alex Gâlmeanu