De la copilul cu un milion de idei la adolescentul recunoscut ca fiind “cel mai tânăr organizator de festival”, Dragoș Popa a ajuns să fie bărbatul demn, cu un traseu profesional frumos, sensibil, marcat de urcușuri și coborâșuri și plin de învățăminte. A mers întotdeauna cu bunătatea la braț și pe oriunde a călcat nu a uitat să fie un om onest. Trecutul îi aduce cinste și este fericit că și-a lăsat amprenta în multe proiecte.

Munca pe care o întreprinde se împarte pe două planuri: mass-media și artă. A obținut de-a lungul anilor recunoștință și aprecieri sincere din partea unui public format la o vârstă la care unii tineri încă nu știau ce-și doresc de la viață. A avut posibilitatea de a alege pentru el activități care îi hrănesc sufletul. A depus efort, și-a adunat mereu toate resursele, astfel încât acum poartă titluri precum formator, jurnalist, compozitor, coordonator artistic, artist. Întreaga sa existență se bazează pe creativitate și creație, iar cel din urmă apelativ îl flatează. Pasiunea este elementul comun care unește fiecare transpunere a sa.

Tânărul Dragoș este o speranță ce influențează noile generații și care îndrumă la mai bine. Și-a descoperit plăcerea pentru muzica clasică vocală, iar în 2013 începe să studieze canto clasic alături de soprana Valentina Mărgăraș, regizor și prim solistă a Operei din Brașov. Tot în același an, înscrie și alte reușite. A obținut diploma de Bacalaureat  și s-a înscris la Școala de Televiziune „Tudor Vornicu” din București, specializându-se în prezentare și producție de televiziune și radio. În 2014, a hotărât să studieze la Facultatea de Științe ale Educației în Brașov pentru a obține licența în pedagogie.

Și-a făcut apariția la diverse festivaluri de muzică atât în țara noastră, cât și peste granițele acesteia. A cunoscut oameni consacrați în acest univers care l-au ajutat foarte mult și cărora le este recunoscător. A adunat în palmaresul său mai multe distincții, titluri onorifice și premii de excelență pentru desfășurarea și coordonarea evenimentelor culturale, premii de excelență în calitate de jurat, premii la concursuri și festivaluri de muzică.

Dragoș Popa reprezintă un bine necesar societății românești. Reprezintă o sursă de inspirație pentru tinerii din perioada contemporană. Să-l cunoaștem!

Să facem un exercițiu: Cum este Dragoș-omul? Cum este Dragoș-artistul? Cum este Dragoș-omul de radio?

Sunt zodia Gemeni, iar astrologii m-ar defini printr-un caracter dual. Cel mult pot spune că sunt obișnuit să fiu mediator între cele două versiuni ale mele. În rest, consider că Dragoș este la fel. Indiferent de domeniul în care activez, bunătatea este numitorul comun care unește fiecare versiune a mea. Așadar, cele trei particularități amintite, ar fi cel mai potrivit să le definesc drept calități. Călăuzit de ideea că cei ce aduc soarele în viața altora, vor trăi și ei în lumină, încerc prin tot ce fac să aduc bucurie în viața oamenilor.

Care apelativ te onorează cel mai mult?

 Artist. Nu doar pentru că am studiat muzica și activez în domeniu, ci pentru că întreaga mea existență se bazează pe creativitate și creație.

Îmbini creația, muzica și jurnalismul. Cum reușești?

Consider că toate sunt strâns legate între ele și îmi este ușor să le gestionez. Creativitatea și creația sunt un liant pentru muzică și jurnalism, în cazul meu.

Cum îți descrii traseul profesional pe care l-ai ales?

Frumos, sensibil, greu și ușor instabil, poate. Un traseu cu urcuşuri şi coborâşuri, plin de lecții pe care deși le-am trăit, încă nu le-am învățat prea bine. Mai greșesc, dar am o viață înainte să-mi corectez erorile. Oricum ar fi, totul a fost făcut cu și din pasiune.

Ce înseamnă pentru tine titlul de „cel mai tânăr organizator de festival”?

Un titlu care mi-a marcat existența în bine și a fost motor al proiectelor care au urmat. Un titlu pe care ajunsesem să-l detest, deorece nu reușeam să mai scap de el și care totuși, iată, că mă urmărește și în prezent. Îmi doream să fie uitat pentru că făcea umbră celorlalte realizări ale mele pe care nimeni parcă nu le mai percepea. Un titlu care mi-a adus bucurie, dar și diverse forme de suferinţă pe care îndrăznesc să le numesc traume.

Cum arată o zi de a ta?

O zi din viața mea este haotică de cele mai multe ori. Asta pentru că am foarte multe idei, iar dorința de a le contura pe toate mă copleșeste uneori. Nu cred că sunt dezordonat, dar volumul de muncă uneori este prea mare. Mă străduiesc să fiu ordonat, deși nu îmi reușește de fiecare dată. Încerc să mă țin de agendă pentru a nu face o salată de idei. În rest, gătesc non-stop! Am șase mese pe zi și sunt foarte disciplinat în privința alimentației, deorece de mai bine de 5 ani practic un sport pretențios.

Dacă ar fi să alegi între activitățile pe care le întreprinzi în domeniile alese, cu ce ai rămâne? Televiziunea. Nu am mai realizat emisiuni de foarte mult timp, însă acolo cred că m-am simțit cel mai bine. O să revin cândva!

Plecăm la drum cu valori primite în sânul familiei. Ce ai învățat de la părinții tăi și îți servește în viață pentru totdeauna? În jurul căror cuvinte guvernezi?

Se spune că fiecare copil este oglinda părinților. Nu știu cât de mult se aplică în cazul meu, deoarece părinții mei nu sunt artiști. Însă un lucru este sigur. Iubirea, bunătatea și respectul sunt valori deprinse din familie. Sunt puncte de reper care îmi călăuzesc pașii și îmi deschid uși.

Ce îți aduci aminte de băiețelul Dragoș? Care este cea mai dragă amintire din copilărie?

 Mi-am petrecut o mare parte din copilărie alături de bunicii mei, Lucian și Victoria. Acestea sunt cele mai frumoase amintiri ale mele și mi-ar plăcea să nu le raportez doar la perioada copilariei, ci să fie cele mai frumoase amintiri ale vieții mele. Simțul muzical și latura creativă sunt moștenire de la bunicul meu care a fost un artist nedeclarat. Cânta și desena în surdină, dar cumva prin legile nevăzute am moștenit o parte din talentul său. Copilăria a fost perioada în care mi-am descoperit calitățile artistice. Obișnuiam să organizez spectacole în fața porții, dar nu mă feresc nici să spun că îmi doream să fiu preot, înmormâtam animale și le faceam pomană, iar coliva era nelipsită.

Cu ce te mândrești, adult fiind acum?

Trecutul este cel care îmi face cinste. Istoricul meu mă caracterizează cel mai bine și este cel datorită căruia pot răspunde acestui interviu. Prezentul trebuie să-l îmbunătățesc! Este loc de mai bine.

Suntem construiți din mulțumiri sufletești, dar și din tristeți. Care este cea mai mare bucurie a ta? Dar gândul care nu îți dă pace și te apasă?

Cea mai mare bucurie este că încă din adolescență am avut curajul să fiu altfel, iar ceea ce mă îngrozește teribil este că în prezent nu mai sunt la fel de curajos cum eram odinioară. Totodată, mă gândesc că mi-ar fi prins mult mai bine dacă m-aș fi născut la București, dar oricum, îmi este drag orașul Zărnești.

Viața este formată din alegeri. Care este cea mai bună alegere pe care ai făcut-o până acum?

Cred că cea mai bună alegere a fost aceea de a fi altfel față de cei de vârsta mea.

Pe lângă munca frumoasă care te împlinește, ce te face fericit?

Fericirea poartă alt chip în funcție de percepția fiecărui om. Pentru mine, fericirea înseamnă să iubesc și să fiu iubit, în toate modurile posibile. Așa cum se spune, observ și eu că toate poruncile Lui Dumnezeu se întrunesc în legea iubirii, iar eu o respect în mod natural.

Ce proiecte ticluiești pe viitor?

Viața m-a învățat că lucrurile bune ne ies cel mai bine atunci când le croșetăm în tăcere. Permite-mi să ticluiesc în șoaptă, în speranța că mai apoi rezultatele vor răsuna fără a le forța ecoul. Viitorul este incert, iar acest aspect cred că este clar pentru noi toți. Virusul care a îngenuncheat oamenirea în această perioadă m-a făcut cel mai bine să văd acest aspect dur, mai ales că am fost și eu la rândul meu infectat și m-am simțit neputincios în momentul respectiv.

Ca să avem un traseu frumos și prosper ca al tău, de ce avem nevoie?

Cred că este nevoie de oamenii potriviți, la momentul potrivit. Acei oameni care sunt capabili să-ți inspire curaj și să-ți insufle că totul va fi bine, chiar și atunci când nu mai vezi luminița de la capătul tunelului. În cazul meu, important este că am avut și am lângă mine oameni de la care pot învăța. Maestrul Ilie Micolov a avut grijă să îmi spună mereu “cercetează, învață și exersează pentru a fi cât mai bun”, iar pe de altă parte, soprana Felicia Filip și maestrul Cristian Mihăilescu mi-au urmărit parcursul și m-au încurajat mereu, iar de la dumneai am învățat printre multe altele, că eşecurile sunt simple trepte către succes. Așadar, am fost pregatit cumva să fac față inevitabilului. Îndemn pe oricine să își aleagă oamenii potriviți, să studieze continuu, să aibă curaj și cât mai multă răbdare. Să nu ezite să spună “mulțumesc!” și „iartă-mă!”, când este cazul.

Invitația pentru acest interviu mă onorează și vă felicit că v-ați gândit să aveți grijă de Viitorul României!