În septembrie 2016, Timișoara a fost desemnată viitoare capitală culturală europeană, ca reprezentantă a României. În finală, orașul de pe Bega (e un clișeu frumos, pentru că e adevărat) a învins Bucureștiul, Clujul și Baia-Mare. Timișoara, așadar. Capitală europeană a culturii în 2021, alături de Elefsina (Grecia)- și Novi Sad (Serbia) – Ce înseamnă treaba asta?
Andrei Crăciun
Precedentul
În anul 2007, Sibiul a fost capitală culturală europeană (alături de Luxemburg). A fost un moment de răscruce în istoria orașului, care a devenit un magnet pentru turiști. Peste un milion de vizitatori a câștigat Sibiul după ce și-a atras această onorantă titulatură.
Cincizeci de milioane de euro au fost investite de Guvernul României în reabilitarea fațadelor clădirilor din Sibiu, primarul orașului a câștigat atâta notorietate încât doar șapte ani mai târziu avea să fie ales președintele României.
Atunci, în acel efervescent 2007, când România intra în Uniunea Europeană, Sibiul a găzduit Adunarea Ecumenică Europeană, iar la Sibiu s-au dat concerte ale Operei de Stat din Viena și Scala din Milano.
Sibiul era însă deja cunoscut prin marile sale manifestări culturale – cel mai important fiind Festivalul Internațional de Teatru (FITS), datând încă din 1991, unul dintre cele mai importante din Europa, alături de cel de la Edinburgh (Scoția) și cel de la Avignon (Franța).
Pe de altă parte, Timișoara nu are niciun eveniment cultural de o asemenea anvergură (aici puteți citi strategia culturală a Timișoarei pe zece ani, 2014-2024 – ). Ea nu are un FITS, ea nu are un TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania – de la Cluj-Napoca), ea nu are un FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri – de la Iași). Ceea ce este – în logica UE – bine.
Capitala Europeană a Culturii nu este un titlu care vine în trena unui mare festival, ci dimpotrivă își dorește să fie un stimulator al unei vieți culturale mai complexe, care să iasă din centrul orașelor și să ajungă în toate cartierele.
Dosarul Timișoarei (care poate fi consultat aici) răspundea acestor așteptări.
Am primit în această primăvară o scurtă rezidență culturală în orașul de pe Bega, la inițiativa Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii (chiar coordonatorii proiectului Timișoara 2021), pentru a înțelege ce urmează pentru bănățeni.
Va fi sau nu va fi 2021 un succes? Cum și de ce?
Am întrebat-o pe Simona Neumann, directoarea Asociației, așa: dacă drumul până în 2021 ar fi o autostradă care trebuie construită la ce kilometru s-a ajuns? Răspunsul a fost că suntem aproape de jumătatea drumului.
Ce așteaptă oamenii din Timișoara de la 2021? Unii cetățeni i-au spus Simonei Neumann că e scandalos că n-au bordurile schimbate, ce capitală e asta? Alții i-au mulțumit pentru că li se întorc copiii acasă, pe fondul creșterii speranțelor în trena titlului câștigat.
Adevărul e că românii nu știu prea bine ce înseamnă treaba asta cu capitală europeană a culturii și, neștiind, sunt gata să se deprime ușor sau să manifeste un entuziasm nejustificat.
Banii
În ciuda sonorității care te îndeamnă să crezi că o capitală europeană a culturii se va scălda în bani de la UE, nu e deloc așa.
Doar 1.5 milioane de euro, bani europeni,vor veni la Timișoara – și asta abia la sfârșitul proiectului.
E o sumă mai mult simbolică, raportată la sumele necesare (milioane și milioane de euro) pentru a acoperi angajamentele din dosarul cu care a câștigat titlul. Cei mai mulți bani vin de la autoritățile locale (Primărie, Consiliu Local și Consiliul Județean) și de la Guvernul României.
Și, cum probabil vă așteptați, banii nu curg, vin greu și întârzie proiectele angajate. E posibil ca unele să nu mai poată fi niciodată realizate, ceea ce, pe de altă parte, se întâmplă în majoritatea cazurilor de capitale europene ale culturii (https://en.wikipedia.org/wiki/European_Capital_of_Culture). Dacă reușești să ajungi la un 60% din ce ai promis că vei face se consideră că e bine.
Retragerea titlului nu este un pericol. Timișoara va fi capitală culturală europeană a culturii în 2021, iar sloganul sub care se vor așeza manifestările este “Luminează orașul prin tine”. Cum s-a ajuns aici ?
Timișoara a fost primul oraș european iluminat electric (în urmă cu 135 de ani), era pe atunci parte din Imperiul Habsburgic. Totodată, Timișoara este și orașul de unde s-a aprins flacăra Revoluției din 1989, cea mai mare schimbare din România din ultima jumătate de secol.
Ca să vă evaluați corect importanța titlului, aflați că în 2019 capitale culturale europene sunt: Plovdiv, din Bulgaria, și Matera, din Italia. Anul trecut au fost olandezii de la Leuuwarden și maltezii de la La Valletta. Înainte de a fi un proiect european, acesta este un proiect local. Practic, depinde de Timișoara dacă va exista cultural la nivel de excelență în Europa.
Proiectele: ce se întâmplă cultural în Timișoara, un mic ghid
Unul dintre evenimentele culturale care strânge cei mai mulți spectactori în Timișoara este Jazz TM (https://viitorulromaniei.ro/2018/05/30/bogdan-cotirta-antreprenor-cultural-sa-ne-asumam-ca-suntem-o-generatie-noua-si-sa-luam-lucrurile-de-la-inceput/). Zece mii de oameni la o populație de circa 320.000 de locuitori (dintre care peste 10% sunt studenți !).
Este indiscutabil puțin – iar explicația găsită de operatorii culturali din oraș este că bănățenii preferă să participe la marile festivaluri de peste graniță.
Merg la concerte în Budapesta sau la Viena sau chiar în Serbia și atunci nu s-a putut ridica o piață matură.
Festivalul PLAI (https://viitorulromaniei.ro/2016/07/26/plaiul-unde-totul-se-poate-o-poveste-din-romania/) este un contraexemplu la această teză. Festivalul SIMULTAN, coordonat în 2005 de un grup de artiști (Levente Kozma, Antal Huba, Szilard Szoke, Sorin Vreme, Alin Rotariu).
Alin Rotariu, fotografiat de Adrian Câtu/ Documentaria.ro
Asociația 2021 și-a propus să dezvolte capacitatea operatorilor culturali de a concepe și a gestiona proiecte internaționale prin seminarii, stagii de practic și includerea în proiectele TM2021 a partenerilor culturali din oraș.
Un program intitulat Xtensii inițiază intervenții și colaborări cu evenimentele deja consacrate (Festivalul de chitară -Jazz TM, Festivalul de Film Central-European ,Timishort – Eufonia – , Festivalul Baroc – CaféKultour – LitVest sau Salvați Patrimoniul Timișoarei )
Mai multe detalii despre proiectele desfășurate de Asociație, aici (http://www.timisoara2021.ro/staticpage/download/ProgramCultural2019-RO-Web.pdf).
Aparte de orizontul de așteptare 2021, un eveniment ajuns déjà la a treia ediție este Bienala de Artă ArtEncounters, care, din 2015, a pus apăsat Timișoara pe harta artei moderne (https://www.artencounters.ro/bienala/).
În această toamnă, curatoarele Bienalei vor fi Maria Lind și Anca Rujoiu (https://www.artencounters.ro/wp-content/uploads/2019/04/curatorial_statement_ro.pdf).
Vestea bună e că se naște o scenă de artă foarte dinamică în Timișoara, următorul pas fiiind ca tinerii artiști bănățeni să nu mai migreze definitiv către București, Cluj sau Vestul Europei.
Arta contemporană la superlativ
În prezent, la Casa Isho (aflată pe Strada Take Ionescu, la numărul 46 C), Fundația ArtEncounters prezintă expoziția casa activa. INERS atopia future home (curatori: Barnábas Bencsik și Diana Marincu).
Veți putea admira lucrări ale artistului maghiar Antal Lakner. Prezentarea conceptului este aceasta: “Conceptul de INERS, pe care Antal Lakner l-a utilizat de-a lungul timpului, începând cu anul 1998, materializat în dispozitie mecanice care traduc munca fizică profesională în exerciții mimetice de relaxare, este dezvoltat aici prin noi practici paradoxale de consum și producție într-o viață cotidiană covertită într-un motor spiritual, energetic și economic perfect.”
Explicație foto: Aspect din expoziția cu lucrările lui Antal Lakner. Credit foto: Adrian Câtu, Documentaria.ro
Și, mare atenție, dacă sunteți de viața culturală din Timișoara urmăriți oportunitățile de rezidență la Casa Artelor (https://culturatimis.ro/casa-artelor/).
Casa Artelor e un loc special în oraș, oferă spații pentru expoziții și o mică sală de spectacole, unde se joacă mai ales piese de teatru cu două-trei personaje, căci mai multe nu au loc, fiind și sala de repetiți a mai multor teatre independente.
Tot aici trebuie menționată zona de conferințe de patrimoniu (Serile Patrimoniului), unul dintre succesele de public (dacă vă interesează cazul, puteți citi și revista Patrimonium Banaticum – https://culturatimis.ro/patrimonium-banaticum-nr-vi/). O dată pe săptămână, aici e și cinemateca orașului. Principiul enunțat de directorul de la Casa Artelor, Sorin Predescu, e simplu: vrei să faci, intră aici și fă.
Sorin Predescu, văzut prin lentila lui Adrian Câtu. Credit foto: Adrian Câtu/ Documentaria.ro
Un alt proiect esențial, aflat în desfășurare, este deschiderea la Timișoara a Muzeului Revoluției din 1989.
Și nu ocoliți Bega Kunsthalle (un proiect al Fundației Calina inițiat de Alina Cristescu, Liviana Dan și Bogdan Rața).
La Kunsthalle expun foarte tineri artiști români, dintre care i-aș menționa pe: Dona Arnakis (26 de ani), Cătălin Bătrânu (29 de ani), Lera Kelemen (25 de ani), Elena Langă (23 de ani), Bogdan Matei (24 de ani), Andreea Medar (29 de ani), Silvia Moldovan (36 de ani), Andrei Pituț (28 de ani), Ana Maria Szöllösi (25 de ani), Ion Toderașcu (25 de ani) sau Bogdan Tomșa (30 de ani). În prezent este în desfășurare expoziția Seeing Time (https://www.facebook.com/kunsthallebega/).
Aspect din cadrul expoziției Seeing Time, de la Kunsthalle Bega. Credit foto: Adrian Câtu/ Documentaria.ro
Prietenii oamenilor invizibili
Mai departe, să nu uităm nici excelentul teatru-forum practicat de Asociația Solidart (https://viitorulromaniei.ro/2018/11/28/in-timisoara-culturala-cu-actorul-si-regizorul-victor-dragos-jucam-in-scoli-daca-e-teatru-forum-cu-adolescenti-in-penitenciare-daca-e-cu-detinuti/), care pune la cale festivalul In: v z b l, despre solidaritate, dialog, respect și demnitate (https://www.facebook.com/basca.tm/). Atenție : și aici e în plină desfășurare un program complex de rezidențe.
Festivalul Invizibil se defășoară între 6 și 8 septembrie în Timișoara și continuă Timișoara Refugee Art Festival, fiind deschis către orice fel de categorie vulnerabilă.
Vor fi spectacole de la o trupă de refugiați din Berlin, trupe independente din București, Cluj, va fi un spectacol de teatru-forum cu elevi nevăzători din Timișoara. Se dorește ca spectacolul să fie (și) de teatru radiofonic.
Solidart și-a mutat de curând sediul în Piața Traian, o zonă a Timișoarei aflată într-o foarte complicată renaștere culturală și în care – spun artiștii de la Solidart – se concentrează rasismul din oraș.
Cel mai rău famat cartier din Timișoara rămâne ghetoul de la fosta fabrică de zahăr, din Freidorf – îl locuiesc oameni abandonați, neincluși în circuite culturale.. Recent au fost acolo cei de la Lord of Lightening, în cadrul proiectului Bega!
Cetățenii din Freidorf le-au făcut artiștilor o primire entuziasmantă, dovedind cel mai ridicat apetit pentru evenimente culturale.
Pionierii
Dacă Timișoara a crescut, totuși, semnificativ din punct de vedere cultural în ultimul deceniu, asta se datorează muncii unor pionieri care nici măcar nu își propuseseră să ajungă atât de departe. Își doreau pur și simplu un oraș în care să se simtă bine, alături de prietenii lor, un oraș din care să nu aibă de ce pleca.
Doi astfel de pionieri au fost Nobert Tako și Andreea Iager Tako, oamenii care au dat naștere spațiului cultural Ambasada și Festivalului Plai și au contribuit din plin la succesul Jazz TM.
De asemenea, proiectul Bega!, pe care Norbert l-a scris pentru Timișoara 2021, este cu totul aparte. Își propune să dea viață malurilor râului și fostului port al orașului România are treizeci de porturi, toate pe Dunăre, mai puțin acesta – pe Bega.
Înapoi la începuturi! În 2006, Andreea avea 20 ani, iar Norbert doar 19. Nu-și propuseseră să crească Timișoara prin cultură, era mai simplu de atât : își doreau un eveniment la care să meargă ei cu plăcere.
Crescuseră cu StudentFest, făcuseră voluntariat, dar, hei!, era 2006 și în oraș la modă erau Festivalul Vinului și al Berii, festivaluri gratuite, cu participare de masă în care cei doi tineri nu se regăseau.
Prietenii lor gândeau așa: că orașul a devenit nasol și trebuie să plece de aici unde-or vedea cu ochii. Norbert și Andreea sunt genul de oameni care nu se resemnează.
Pe de altă parte, erau conștienți că , de fapt, se află într-o situație privilegiată și puteau oricum să ajungă mai repede la un concert la Praga decât la București pe-atunci (în țara noastră, trenurile mergeau tot cum merg acum, făcând o eternitate, iar biletele de avion erau foarte scumpe).
Datoria față de moștenire
Într-o zi au ajuns la Muzeul Satului Bănățean și au constatat că totul era o ruină, chiar acolo unde ar fi trebuit să se afle simbolul a ce înseamnă să fii bănățean, regiune istorică în care oamenii au reușit cumva să trăiască în armonie într-un mozaic etnic.
Multiculti, cum spune Andreea. Și mai spune ea: a fost dorința asta de a aduce în gând ideea că avem o moștenire pentru care nu am făcut nimic, dar față de care trebuie să simțim măcar un pic de responsabilitate, să o îngrijim și să o dăm mai departe.
Sentimentul negativ care plutea peste Andreea & Norbert & prietenii lor venea din lipsa călătoriilor și a interacțiunilor cu alte culturi.
Tako era super-pasionat de muzică (și încă este), Andreea era o oengistă convinsă, așa că s-au hotărât să facă un eveniment în care muzica să fie lipiciul, dar cu pretextul acesta oamenii să se întâlnească și să pună la cale proiecte împreună. Era o epocă pre-facebook, n-ați uitat. 2006.
Lecții de la penitenciar
Ideea era nu doar să stai la bere și să te plângi că nimic nu merge, ci – spune tot Andreea – după job să vezi că ai unde să te duci să dansezi, să înveți o limbă străină nouă, să te voluntariezi la un ONG care salvează câini. Genul ăla de lucruri care fac o comunitate puternică.
Cel mai vechi partener cultural al Festivalului PLAI rămâne Penitenciarul Timișoara. Cu deținuții au tăiat iarba, au pregătit terenul de la Muzeul Satului Bănățean, ei au venit la Festival cu ateliere – au o trupă de teatru, una de muzică, au dat un atelier de sculptat în săpun. Au învățat de la ei.
Din al doilea an de PLAI s-a născut și ideea Ambasada (care în această vară se relochează, după patru ani și jumătate – va fi de găsit în zona Badea Cârțan), un hub pentru oamenii care fac și vor să facă lucruri care pe vremuri erau oferite de case ale studenților, de case de cultură (nu mai e cazul).
Fiindcă nu și-au dorit să facă neapărat un business din Ambasada, Andreea și Norbert și-au permis luxul de a încerca abordări pe care alți patroni nu le-ar lua în considerare.
Dau spațiile gratuit pentru întâlniri între oengiști, ședințe și pus la cale întâmplări creative.
La PLAI, la ediția aniversară de zece ani, nu au anunțat niciun artist, nu se știa line-up-ul, dar a fost plin, oamenii au venit, mergând pe încrederea câștigată în timp.
Prin tot ceea ce fac acești tineri caută să ofere și bune practici în zona de incluziune. Vând servicii de organizare evenimente companiilor și câștigă îndeajuns.
Norbert și Andreea Tako, la Ambasada. Credit foto : Bogdan Dincă/ Documentaria
Povestea Prin Banat (https://viitorulromaniei.ro/2018/05/28/o-altfel-de-calatorie-prin-banat/) începe cu Alexandra Polconi, care a vrut să arate lumii că Banatul e mai mult decât Timișoara.
Era 2 aprilie 2014 – Prin Banat (https://prinbanat.ro/) a pornit ca un proiect editorial care să promoveze frumusețile zonei pe care prea mulți români o includ în Transilvania (fapt care îi scoate, pe bună dreptate, din minți pe bănățeni).
Banatul e o regiune cu o varietate etnică fără egal pe teritoriul României, regăsim inclusiv bulgari catolici care scriu în grafie latină și au fost sate populate de italieni, cehi și chiar francezi (!).
Unul dintre cele mai interesante proiecte ale Prin Banat este astăzi Moving Fireplaces, Cămine în Mișcare (https://movingfireplaces.ro/), un proiect oficial Timișoara 2021, produs de Asociația Prin Banat.
Cristi Sitov, de la Prin Banat, a descoperit în ultimii ani că Banatul și în special Timișoara au devenit, de facto, locuri de tranzit.
Există, spune Cristi, acea liniște interoară pe care ți-o dă autostrada de la o aruncătură de băț, care te duce în câteva ore în Occident.
În plus, Timișoara este un centru universitar puternic din care ies studenți care își găsesc job-uri, îndeosebi în IT, iar mobilitatea acestora este, de asemenea, ridicată. Companiile mari care s-au așezat aici au impus și ele o anumită dinamică. Oamenii au învățat să trăiască și ca resurse umane.
Timișul este un județ cu mare putere financiară. Da, da, există libertatea asta de a sta în Timișoara și, dacă nu mai merge, poți să pleci oricând.
Moving Fireplaces este și o reverență față de migrația istorică din Banat. Prin storytelling, încercăm să legăm o conexiune între oameni și valorile locale, spune Cristi și poate că nici nu trebuie să existe o altă concluzie.
Poate că e de-ajuns asta: o conexiune între oameni și valorile locale.
- Fotografiile din această relatare ne-au fost puse la dispoziție, cu generozitate, de către colegii Bogdan Dincă și Adrian Câtu, de la Documentaria.ro (pe care vă invităm să-i susțineți aici: http://www.documentaria.ro/content/donatii)