Cum s-a conturat pasiunea pentru limba română? Când ați auzit pentru prima data de România și ați dorit apoi să cunoașteți și să învățați și limba română?
Jan Wilem Bos: Este o poveste foarte complicată și foarte lungă, deci vă dau versiunea cea scurtă. După o excursie eșuată într-o altă facultate, unde nu m-am simțit în apele mele, m-am înscris la Facultatea de Litere, secția Limba și Literatura Română, din cadrul Universității din Amsterdam în anul 1973-1974. Motivația era destul de șubredă: mi s-a părut interesant să studiez filologia, n-am vrut să mă fac profesor de liceu (deci cădeau engleza, franceza, germana, etc.) și n-am vrut să plec prea departe de casă (deci cădeau coreeana, swahili, araba, etc.). Și fiindcă făcusem latina la liceul, am ales româna. Vreau să subliniez că în acei ani România se bucura încă de o reputație internațională destul de bună și nu se prevedea catastrofa care au fost anii optzeci. Pentru că nu știam mai nimic despre România și nu vizitasem țara niciodată, am mers acolo cu prima ocazie, adică la vacanța de Paști 1974. Nu pot să zic că totul a mers strună, dar nici nu m-am lovit de lucruri care m-au descurajat, așa încât mi-am continuat studiile până în anul 1980, când mi-am luat masteratul. În anul academic 1978-1979 am stat un an „la specializare” ca să-mi pregătesc teza de masterat, și în acea perioadă am cunoscut-o și pe Cornelia, americancă de origină română-aromână/grecească, cu care de atunci îmi împart viața.
În anul 1973, ați ales să deveniți student la secţia de Limba şi Literatura Română de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Amsterdam. Ce reacții au avut atunci prietenii dvs și ce argumente ați adus?
Jan Wilem Bos: Câțiva din prietenii mei m-au declarat bun de balamuc, altora li s-a părut interesantă alegerea mea, experimentul meu. Că de fapt a fost un experiment. În cel mai rău caz, puteam să renunț la română după primul an și să mă apuc de ceva anost cum au făcut colegii mei de liceu, care au făcut dreptul sau așa ceva. Trebuie să spun că m-a încurajat mult mama, care a zis că ei nu-i pasă de ce subiect mă apuc, dar dacă am de gând să fac ceva ciudat, cum ar fi studiul limbii și culturii române, măcar s-o fac bine.
Dacă ați putea să descrieți limba română, cum ar arată din punctul dvs de vedere?
Jan Wilem Bos: Nu am sentimente exaltate față de limba română. Dar asta nu înseamnă că nu o consider o limbă frumoasă, bogată, expresivă, plăcută și pentru urechile unui germanic – și este o limbă care este unealta mea zilnică. Desigur, este o limbă destul de grea pentru un germanic și cred că este mai greu de învățat pentru noi decât, de exemplu, italiana sau spaniola. Însă, orice limbă se poate învață, inclusiv japoneza sau chineza. De când am scris marele dicționar român-neerlandez nu pot să citesc o carte în română, fără un pix în mână să notez cuvinte sau expresii pe care nu le știu, ca să văd dacă trebuie adăugate într-o viitoare nouă ediție a dicționarului. Chiar acum zece minute, am început să citesc Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie și am dat de cuvântul drușcă, cu pluralul druște. L-am notat și îl voi păstra.
Care sunt cuvintele sau expresiile care vă sunt dragi? Vă regăsiți în vorbele populare ale poporului roman?
Jan Wilem Bos: Ca majoritatea celor care se ocupă mai de aproape de o limbă, am o slăbiciune pentru cuvinte vechi, arhaice, multe din ele ieșite din uz. Adesea, acestea sunt păstrate în cuvintele din bătrâni, care îmi plac foarte mult, în orice limbă. Dovada este că în anul 2011, am publicat o carte despre România, numită Mijn Roemenië (“România mea”), în care am și un scurt capitol cu proverbe românești, traduse de mine în neerlandeză. Și ca traducător am o ureche specială pentru expresiile idiomatice. Zile trecute am învățat expresie: „a dispărea ca măgarul în ceață”. Mi-a plăcut foarte mult!
Într-un interviu, ați declarat că întâlnirea cu limba română, cu literatura română şi, nu în ultimul rând, cu România v-a determinat toată viaţa. Ce ați dorit sa ne transmiteți mai exact?
Jan Wilem Bos: Fără exagerare pot afirma că România – țara, oamenii, limba, cultura – mi-a modelat întreaga existență, atât pe plan profesional cât și pe cel personal. Am venit pentru prima dată în România la vârsta de 19 ani, student în anul întâi, așa că m-am maturizat prin experiențele și aventurile mele românești, cu toate bucuriile și frustrările pe care le-au creat. România, în toate aspectele ei, este preocuparea mea zilnică. Sunt traducător și interpret autorizat, am tradus vreo 35 de cărți din limba română, am scris aproximativ 10 cărți (dacă punem și dicționarele) și 150 de articole despre România. La care se adaugă că soția mea Cornelia este jumătate româncă, că avem foarte mulți prieteni români și că venim des, și cu mult drag, în România.
Cum vedeți România în actualul context politic?
Jan Wilem Bos: Dacă actualul context politic este anul 2019, aș zice că este mult loc de mai bine, pentru că țara se confruntă cu destule probleme politice, sociale, economice. Nu trebuie să vi le spun eu. Dar dacă luăm contextul politic mai larg, nu putem trece cu vederea faptul că România s-a dezvoltat enorm de mult în ultimele decenii, că este un membru respectat al comunității europene și mondiale, că prin calitatea de membru NATO siguranța ei este mai bine apărată decât oricând în istoria ei. Dacă îmi dați voie, aș vrea să repet o metaforă pe care am mai folosit-o în acest sens. Uneori România seamănă cu un drum de munte: cam multe gropi, cam întortocheat, dar destinația este neîndoielnică. Și cred că n-ar strica dacă românii ar avea o atitudine mai pozitivă, mai optimistă cu privire la patria lor – chiar dacă nu le place un anumit partid politic arogant, sau un anumit afacerist dubios.
Ați dori să locuiți in România? Ce zona geografică va place cel mai mult?
Jan Wilem Bos: Ne-am gândit de multe ori să ne mutăm în România, dar ne cam sperie aspectele practice. La un moment dat ne-am propus să ne căutăm o casă în Timișoara, un oraș în care ne simțim foarte bine. Însă, au intervenit tot felul de aspecte care ne-au împiedicat să facem pașii hotărâtori. Ne place mult și Bucureștiul, chiar dacă este un oraș supraaglomerat și poluat. Am locuit în București în anul 1978-1979, când ne-am cunoscut, și între 1982 și 1984, când am fost lector de neerlandeză la Universitatea din București. Când venim în București, avem amândoi sentimentul că venim acasă. Dar am călătorit prin toată România și sunt multe zone unde ne simțim bine, și orașele mai mici — în comparație cu București — mi se par destul de atrăgătoare: Brașov, Cluj, Iași…
Am vorbit de limba romană, însă mai puțin de romani. Cum sunt romanii în opinia dvs?
Jan Wilem Bos: Ezit să vorbesc în generalități despre un popor întreg de câteva milioane de oameni. Riscăm să confirmăm niște clișee. Oare olandezii sunt mai reci, mai punctuali, mai serioși, mai individualiști, mai rigizi, mai zgârciți? Oare românii sunt mai primitori, mai calzi, mai flexibili, mai neserioși, mai generoși? Desigur, există diferențe, deoarece există diferite coduri culturale și de comportament. Nu prea cred, însă, într-un caracter național, imuabil, care dăinuie peste secole și chiar milenii. Cred că ne schimbam foarte mult, ca orice popor, în funcție de experiențele noastre istorice. Tineretul român de astăzi este destul de diferit de cel de acum o jumătate de secol. Are o altă perspectivă, mult mai deschisă, asupra lumii. În foarte multe privințe, pe de altă parte, toți oamenii suntem la fel. Cu toții vrem să ne creștem copiii în condiții bune, vrem să ducem o viață decentă și căutăm sa fim fericiți.
Olandezii sau romanii? Ce ați alege?
Jan Wilem Bos: Nu pot să vă dau un răspuns clar. Dacă este un meci între Olanda și România, eu țin cu arbitrul. Pentru mine, ca olandez, anumite coduri de comportament olandeze îmi sunt mai familiare și de aceea mai naturale. De exemplu, felul în care olandezii își gestionează timpul. Olandezul are tendința să-și planifice viața într-un mod foarte detailat, are agenda făcută cu mult timp înainte, știe din ianuarie unde își va petrece vacanța de vară, etc. În timp ce românul planifică mult mai puțin, are agenda liberă și o umple în ultimul minut. Cinci prieteni olandezi au mari probleme să stabilească o zi în care să se întâlnească peste trei săptămâni; pentru un grup de prieteni români nu este nicio problemă: mâine, poimâine… Eu tind să respect cu sfințenie un termin limită, considerând că un deadline nu se pune totuși degeaba. Nu prea întâmpin această atitudine la români și nu mi-e întotdeauna foarte ușor să înțeleg de ce românii (evident, nu toți românii…) au tendința să se mobilizeze numai în ultima clipă. Dacă tot trebuie să faci un lucru, de ce să nu îl faci acum?
Ce sfat le-ați da tinerilor astfel încât sa ii apropiati de lectura?
Jan Wilem Bos: Nu-mi plac, în general, argumentele utilitariste care se vehiculează adesea în legătură cu actul lecturii, chiar dacă sunt adevărate: lectura este sănătoasă, îți dezvoltă creierul, te ajută să dormi, te face mai empatic, înveți lucruri despre alte vremuri și alte popoare, etc. Eu cred că cultura, deci inclusiv cărțile, ne face oameni, ne deosebește de cimpanzei. Cultura ne definește statutul de homo sapiens din ultimii milenii. Îi compătimesc pe cei care nu citesc, pentru că sunt convins că duc o viața mai săracă decât cei care au prins gustul lecturii. Și ar mai fi ceva. Trăim într-o epocă în care suntem cu toții foarte preocupați de identitatea noastră – națională, europeană – în contextul contactului cu alte nații și alte culturi. Sunt ferm convins că identitatea noastră este în primul și în primul rând culturală, că ține de cultură în cel mai larg sens al cuvântului. Nu putem sta cu toții pe canapea să vedem „Urzeala tronurilor” și în același timp să ne îngrijorăm de identitatea noastră.
În Olanda, în data de 24 iunie 2019, Consiliul de Educație și Consiliul pentru Cultură i-au prezentat ministrului Învățământului, Culturii și Științei un aviz denumit „Lees!” (Citiți!) în care se arată că bibliotecile, școlile și părinții trebuie să colaboreze pentru a promova cititul în rândurile tineretului și că guvernul trebuie să formuleze o strategie coerentă și ambițioasă în acest sens. Cred și eu că o sarcină importantă le revine părinților. Un copil care nu-i vede pe părinții săi citind nu va deveni cititor.
Ce ne puteti dezvălui în premiera despre cartea la care lucrați – De la Rin la Dunare ?
Jan Wilem Bos: De câteva luni lucrez la autobiografia mea românească, care într-adevăr are titlul de lucru: De la Rin la Dunăre – și înapoi. Aici descriu toate aventurile mele românești, din 1974 până în zilele noastre. În anul 2017, fiind participant la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere FILIT, am fost invitat să țin o conferință la Facultatea de Informatică din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Nu am vrut să-i chinui pe studenții de la informatică, în sâmbăta lor liberă, cu un subiect literar, deci m-am hotărât să le povestesc pur și simplu din experiențele mele românești de atâția ani, din tinerețea bunicilor ei. Și mi-am dat seama că poveștile mele au stârnit un interes printre acești tineri și mi s-a confirmat ideea că acestea ar putea constitui chiar o autobiografie. Și această autobiografie, care nu are cum să nu fie românească, o scriu direct în română.