a

Gáspár György, psiholog clinician, autor de bestsell-uri: “Suflete de sticlă prezintă o relație de iubire inspirată din narațiunile auzite în cabinet și din experiențele mele de viață.”

- - 111- 97 vizualizari

A făcut în liceu psihologie, dar nu putea să declare în acel moment că era una dintre materiile de suflet. Însă, un joc hazard al unor situații ce au apărut în viața sa a făcut ca la un an mai târziu după absolvirea liceului, să își depună dosarul de înscriere la Facultatea de Psihologie din Cluj. Azi, Gáspár György declară că a fost o alegere inspirată și că nu știe dacă ar fi făcut o altă meserie cu pasiunea cu care este terapeut acum.

            O succesiune de întâmplări a dus la ce e azi în fața noastră unul dintre cei mai vizibili experți naționali de sănătate relațională din România, ce are o experiență de mai bine de 15 ani în psihoterapia de cuplu. A avut un parcurs profesional ce a fost presărat cu programe, cursuri, iar acum este psiholog clinician, psihoterapeut relațional acreditat de Colegiul Psihologilor, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

            Sunt pasionat de conferințe, așa că merg în străinătate și particip la astfel de evenimente în fiecare primăvară (cu excepția acestui an). Iar de câțiva ani, sunt parte dintr-un program de clinic de specializare în psihoterapia relațională Imago, organizat de Institutul Internațional Imago. E un program care-mi oferă posibilitatea de a interacționa cu colegi de breaslă din întreaga lume și de a ține pasul cu descoperirile științifice făcute la nivel mondial.

Este nucleul și sufletul conceptului PaginadePsihologie.ro, iar mai mulți contributori aduc informații alături de el din zonele de psihologie, psihoterapie, dezvoltare personală, parenting, dar și alte domenii conexe. Textele sale pot fi citite și în Republica.ro și A List Magazine by Andreea Esca unde este contributor, auzit în cadrul unor emisiuni radio și TV, respectiv ediții speciale. Îndeletnici apar de la an la an, iar de noi atribuții nu se lipsește în nicio zi.

            Gáspár György nu doar că a ținut ușa deschisă mereu pentru cei care au căutat sprijin în căutarea sinelui, dar a pus la dispoziția fiecăruia informații științifice în pagini. A început cu Copilul invizibil, a urmat Revoluția iubirii, apoi Mindfulness Urban, cartea fiind un ghid-personal și practic în același timp, după care LoveIsFun. Totuși, garantează că Suflete de sticlă e altfel. Luni bune s-a pregătit în editură cea mai completă carte pe care a scris-o până acum, a cincea la număr. A ajuns bestseller doar după câteva zile de la lansare pe Pagina de Psihologie.

            “Să scrii o carte este o aventură în sine. Să scrii o poveste de iubire, pe care mai apoi să o subtitrezi cu explicații psihologice, este nebunie curată! Dar, uneori, cu toții ne permitem să facem lucruri ce nu s-au mai făcut, care ne sperie și care, în același timp, ne arată că există atât de multe cotloane sufletești de explorat.” mărturisește acesta pe Pagina de Psihologie.

S-a născut o poveste inspirată din realitatea românească în care cei doi protagoniști, Silvia și Baltazar, aduc în față relația ta, a prietenilor tăi sau a cunoscuților tăi. Dincolo de expunerea faptelor și a evenimentelor, fondul de idei al cărții include și explicații psihologice. Pentru fiecare dintre noi e această carte. De ce să o avem în bibliotecă, răspunde Gáspár György, pe lângă alte dezvăluiri sincere, fără ocolișuri.

Fiu, frate, prieten, psiholog, trainer. Care apelativ vă onorează cel mai mult?

Fiecare dintre acestea reprezintă câte un rol important în viața mea și nu aș putea să spun că unul mă onorează mai mult decât altul. Văd personalitatea umană ca fiind compusă dintr-un generos repertoriu de roluri psihologice și relaționale, care au nevoie să conviețuiască împreună cât mai bine, pentru ca noi să avem o bună funcționare. Mi-ar fi greu să trăiesc fără oricare dintre aceste roluri sau dintre multe altele care nu au fost enumerate mai sus, dar care fac parte din viața mea de zi cu zi. Secretul este, din punctul meu de vedere, să fim suficient de flexibili încât să investim în fiecare dintre acestea – în funcție de priorități, nevoi sau urgențe. Trecând cu toții printr-o primăvară atât de complicată, rolurile de fiu, frate, nepot, partener și prieten au căpătat mai mult spațiu, pe când cele de călător, cumpărător sau iubitor de teatru au fost puse în umbră, urmând să beneficieze de mai mult spațiu când lumea va deveni un mediu puțin mai sigur.

Cum vă vedeți prin ochii proprii?

            Depinde de momentul în care mă privesc. Dacă se întâmplă în timpul unui exercițiu de mindfulness (starea de prezență conștientă), este foarte posibil să văd umanitatea și străduința mea de a fi un om mai bun. Dacă însă e vorba despre un moment în care gândurile negre sau emoțiile dificile mă copleșesc, s-ar putea să mă devalorizez ori judec foarte aspru. Nu-mi este chiar ușor cu mine și am nevoie să învăț să trăiesc cu asta. Îmi este greu când greșesc sau o dau în bară sau atunci când cineva îmi evidențiază defectele. Dar toate acestea fac parte din viață și eu mă străduiesc (uneori cu mai mult, alteori cu mai puțin succes) să mă accept așa cum sunt, să mă iert pentru că sunt imperfect și să acționez ghidat de curaj, compasiune, credință, conectare (valorile mele de viață).

Ce ne puteți spune despre traseul academic personal?

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB, Cluj-Napoca. Apoi m-am specializat în psihoterapia de familie, hipnoterapia ericksoniană și terapia integrativă. Sunt pasionat de conferințe, așa că merg în străinătate și particip la astfel de evenimente în fiecare primăvară (cu excepția acestui an). Iar de câțiva ani, sunt parte dintr-un program de clinic de specializare în psihoterapia relațională Imago, organizat de Institutul Internațional Imago. E un program care-mi oferă posibilitatea de a interacționa cu colegi de breaslă din întreaga lume și de a ține pasul cu descoperirile științifice făcute la nivel mondial. Dar, dincolo de toate acestea, sunt un autodidact în adevăratul sens al cuvântului și, pe cât de mult am respins studiul în copilărie, pe atât de înnebunit sunt acum de tot ceea ce înseamnă participarea la cursuri online sau consumul obsesiv de articole și cărți de specialitate.

Adulții și situațiile pe care le întâmpinați au fost sursă de inspirație pentru Suflete de sticlă?

Mulțumesc frumos pentru această întrebare. Da, Suflete de sticlă prezintă o relație de iubire inspirată din narațiunile auzite în cabinet și din experiențele mele de viață. Mi-am dorit o carte care să surprindă pasaje din realitatea despre care ne este mai greu să vorbim, dar de care avem atât de mare nevoie pentru a ne liniști zbuciumul psihologic interior. Când vine vorba despre iubire, oamenii se raportează adesea la basme și filme, iar asta le creează multă suferință, din cauză că poveștile lor de dragoste sunt atât de „pământene“ în raport cu folclorul și cinematografia. Iar pentru a face realitatea mai tolerabilă, avem nevoie de conversații vulnerabile, sincere și adevărate – genul de discuții cu care nu suntem obișnuiți, dar fără de care nici nu putem schimba ceva la modul în care dăruim și primim iubire.

Când și cum v-a încolțit ideea de a scrie o carte despre iubire? Cum s-a născut cea mai recentă carte a dvs.?

            După cea de-a patra carte publicată, printre cele mai frecvente întrebări se număra și aceasta: „Când mai scrii ceva?“ Iar eu încercam să răspund cât mai politicos, fără să mă las apăsat de presiunea psihologică din spatele întrebării, menționând că sunt într-un proces de scriere, dar încă nu știu ce va ieși sau cum va arăta noua carte. Nu aveam nici măcar un subiect foarte clar. Îmi propusesem însă o carte diferită, una în care psihologia să fie prezentată altfel decât se obișnuiește în volumele de dezvoltare personală. Iar după aproape un an de frământări și texte pe care le-am tot editat, am decis că va fi o poveste de iubire, una în care cititorul să se recunoască pe sine ori să-și explice mai ușor comportamentele sau reacțiile partenerului. Așa s-a născut Suflete de sticlă. Dar semnificația titlului care este? Care e povestea lui?

            În tumultul responsabilităților și al activităților pe care le întreprindem în mod obișnuit, uităm că avem un suflet. Adesea ne scapă faptul că și partenerul nostru are un suflet. Iar noi ne comportăm aproape inconștient. Și deoarece nimeni nu are sufletul din oțel, am considerat că e nevoie de o metaforă suficient de puternică încât să ne ridice câteva semne de întrebare și să ne pună pe gânduri. Inițial, acesta a fost titlul unui capitol din carte, dar în momentul în care am făcut propunerile de titlu pentru întregul volum, am realizat că Suflete de sticlă ar merita să fie una dintre opțiunile noastre (includ aici și echipa de la Editura Pagina de Psihologie). Până la urmă, comunitatea mea de pe Facebook a ales acest titlu dintre câteva propuneri și – la câte aprecieri au venit – mă bucur să văd că metafora a rezonat atât de bine cu mințile multor oameni.

Care sunt cele mai frecvente dificultăți cu care se confruntă doi parteneri?

            Dificultățile le putem încadra în cel puțin două categorii: cele de suprafață, despre care ne este atât de la îndemână să ne plângem (banii, sexul, sarcinile administrative, relația cu familia extinsă  sau creșterea și educația copiilor); și cele de profunzime, pe care evităm cu mult tact să le abordăm (traumele noastre din copilărie, nevoile emoționale și psihologice nesatisfăcute, punctele noastre de creștere și de maturizare). Primele dificultăți pot fi mai ușor abordate, dar rareori se întâmplă să ne liniștim după ce am făcut ceva cu ele. Pe moment, am putea avea o stare de mulțumire, dar pe termen lung vom avea impresia că nu s-a schimbat nimic. A doua categorie de dificultăți necesită mai mult efort conștient și un angajament de lungă durată, dar ne și oferă mult mai multe șanse pentru a ajunge să fim mulțumiți de noi și de viața pe care o trăim.

Iubirea vindecă oamenii?

            Cred că este singura formă de vindecare ce există în această lume, atunci când vine vorba despre partea noastră psihologică, emoțională și relațională. Marea provocare e reprezentată de faptul că iubirea încă este un subiect mistificat. De aceea copiii nu sunt învățați nici în familie și nici la școală ce înseamnă să cultivi o relație de iubire, ce presupune să spui că iubirea vindecă oamenii. Deși cele mai mari și multe suferințe noi, oamenii, le trăim în numele iubirii, cultura globală încă mai preferă să considere că iubirea este ceva ce ține de noroc, de Dumnezeu sau de întâmplare. Din păcate, până când vom avea curajul de a descoperi ce înseamnă cu adevărat iubirea, dacă vom continua să ne raportăm la aceasta cu aceeași atitudine ca la filmele SF, atunci nivelul de inteligență relațională al oamenilor va rămâne extrem de scăzut și, din neștiință, vom face mult rău în numele iubirii.

De ce să avem această carte în bibliotecă?

            Este una dintre întrebările la care scriitorul din mine are o dificultate în a răspunde. Asta, deoarece o parte din mine spune că este imposibil să nu găsească oricine ceva cu sens în această carte, în timp ce o altă parte din mine mă mustră spunând: „Ce-i cu această aroganță?“ Prin urmare, că avem această carte în bibliotecă sau că o împrumutăm din biblioteca altora, ea s-ar putea să ne ofere câteva răspunsuri sau să ne ridice câteva întrebări capabile să determine o schimbare în modul în care percepem iubirea, relațiile și viața.

Dacă nu ar fi cariera de acum, ce-ar fi fost?

            Nu știu și, sincer, cred că nici nu contează atât de mult ce-ar fi fost, dacă nu era ceea ce este. Practica stării de prezență conștientă m-a ajutat să mă raportez la viața mea de „aici și acum“ ca fiind cea mai bună pentru mine. Sigur că nu mereu gândesc așa; uneori mă victimizez, căzând pradă iluziei că sunt singurul care suferă sau care are și momente grele. Dar în mod cert, seară de seară și dimineață de dimineață, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am și-L rog să mă lumineze pentru a ajunge la îndestulare.

Cum vă descurcați cu momentele dvs. dificile? Aveți vreun pont pentru noi?

            Într-o primă fază, caut să văd din cauza cui îmi este atât de greu. Și mereu găsesc câte un responsabil în exteriorul sau în interiorul meu. Apoi, mă revolt și mă îmbufnez ca un copil care în secret speră să-l salveze cineva. După care încerc să mă întreb ce simt. Și să pun la îndoială acuzațiile pe care mintea mea le construiește. Abia după aceea apare partea mai înțeleaptă, care mă ajută să văd situația în ansamblu, să mă ridic din groapa regresiei psihologice, să văd momentul drept o provocare căreia îi pot face față – dacă mă implic în comportamente ghidate de curaj, compasiune, credință și conectare (cele patru valori despre care am mai amintit).

Un pont pentru dv.? Atunci când vedeți că am un moment dificil, să mă acceptați cu toate gândurile negative și emoțiile mele dificile, dar să-mi puneți limite comportamentelor indezirabile. Desigur, glumesc! Dar am vrut să închei cu un strop de umor. Pontul e acesta: atunci când vă este greu, să vă abordați așa cum ați aborda cel mai drag prieten din lume – cu înțelegere și acceptare, dar și cu disponibilitatea de a pune limite propriilor comportamente, fiindcă acestea ar putea cauza și mai multă durere și suferință.

Credit foto: Raluca Ciornea

111 recommended
97 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma