a

Mirabela, tânăra de etnie romă care a învins prejudecățile: ”Sunt pasionată de meseria de educator. Iubesc copiii şi puritatea lor!”

- - 133- 71 vizualizari

Mirabela Semiramida Pâslaru, o tânără în vârstă de 31 de ani, din Botoșani, a ajuns unul dintre cei mai apreciați dascăli din învățământul preșcolar din județ. Tânăra, care provine dintr-o familie de romi, a învins prejudecățile celor din jur și s-a impus atât prin cunoștințele didactice, cât și prin metodele folosite.

Mirabela Pâslaru predă, de trei ani, la Şcoala Gimnazială Numărul 1 din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, şi spune că nu şi-ar dori să profeseze nicăieri în altă parte decât la ţară. În ciuda prejudecăţilor şi a rasismului cu care spune că s-a luptat adesea, Mirabela spune că a reuşit să câştige respectul întregii comunităţi mai ales prin pasiunea pentru meserie, cunoştinţele didactice, dar şi prin „lipiciul“ pe care-l are la copii.

„Eu sunt efectiv pasionată de meseria de educator. Iubesc copiii şi puritatea lor. La serviciu sunt în largul meu, acolo mă simt cel mai bine, printre copii. Părinţii ştiu că sunt de etnie romă, nu aş ascunde niciodată asta, dar sunt foarte bine primită. Evident, există prejudecăţi în societate, dar am demonstrat că sunt bine pregătită indiferent de etnie şi cred că a contat şi relaţia pe care o am cu cei mici. Şi eu şi ei abia aşteptăm să înceapă o nouă zi de jocuri, cântece şi activităţi din care avem toţi ce învăţa. Cred că faptul că am ajuns să ne cunoaştem a şters bariera prejudecăţilor. Am văzut la comunităţile unde sunt români şi romi care învaţă împreună. Se cunosc şi ajung să se accepte“, spune Mirabela Pâslaru.

Mirabela Pâslaru a visat mereu să devină educatoare. Din copilărie îi învăţa pe ceilalţi copii cântece, jocuri şi mai apoi, la vârsta şcolară, „le preda“ română şi matematică. „Eu am crezut în visul meu. Deşi din fragedă copilărie am trecut prin tot ce trece un etnic rom asumat, rasism, umilinţă, discriminare. Trebuia să demonstrez constant că pot mai mult decât trebuia şi să înlătur orice prejudecată, orice suspiciune. Unii abandonează poate lupta, dar eu asta am vrut să fac, asta am făcut“, spune Mirabela Pâslaru.

Absolventă a Liceului Pedagogic, la clasa de educatori şi învăţători, tânăra romă s-a înscris apoi la „Ştiinţele Educaţiei“, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. S-a format permanent, dorind să se pună la curent cu cele mai noi tendinţe şi practici educaţionale. „În domeniul acesta trebuie să fii la curent cu tot ce este nou şi mai ales în pas cu fiecare generaţie în parte, pentru a profesa eficient. Eu am fost întâi profesor de limba romani, apoi mediator şi în ultimii trei ani m-am axat pe meseria de profesor pentru învăţământul preşcolar”, explică Mirabela.

Tânăra educatoare este convinsă că oricine poate reuşi, indiferent de etnie sau statut social, condiţia principală fiind însă voinţa şi suportul familiei. „Toţi putem, avem nevoie de o mare dorinţă de a reuşi, voinţă, dar şi de suportul familiei. Fără susţinerea familiei este foarte greu, aproape imposibil pentru un copil să reuşească. Acolo sunt modelele pe care el le urmează, indiferent de etnie. Eu am avut oportunităţi, modele familiale pozitive. Am fost sprijinită de familie pentru a mă forma, pentru a înfrunta orice obstacol. A contat enorm”, spune educatoarea botoşăneancă.

Tocmai de aceea, Mirabela îi sfătuieşte pe toţi tinerii romi să nu renunţe la şcoală, orice s-ar întâmpla.

„Să se ţină de şcoală, indiferent de obstacole, chiar dacă sunt multe şi sunt grele. Să aibă voinţă să-şi finalizeze studiile. Cu educaţie, studii, vor avea alte oportunităţi, va fi mult mai bine”, adaugă tânăra. De altfel, consideră Mirabela, în general, în societatea românească nu se pune accentul cuvenit pe educaţie. „Educaţia ar trebui să fie prioritară în societatea noastră. Din păcate, nu se întâmplă aşa şi se vede asta, mai ales în mediile defavorizate. Sunt mulţi factori. Dar cred că autorităţile ar trebuie să ofere mai multă importanţă educaţiei”, precizează botoşăneanca.

Află continuarea poveștii ei, aici!

133 recommended
71 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »