Într-o zi de început de mai, în 1990, zece camioane cu ajutoare intrau în România și se  împrăștiau spre orfelinate și spitale din mai multe zone ale țării. Din ele erau descărcate alimente, medicamente, îmbrăcăminte, pături, electrocasnice. În aceeași perioadă, soseau în țară câteva zeci de voluntari din Marea Britanie: asistente, medici, zidari, asistenți sociali, psihologi. Toți și-au dedicat luni și ani de zile din viață copiilor din orfelinatele românești.

Toate acestea au fost posibile datorită eforturilor unei singure femei: Olivia Harrison (foto, cu copii orfani n.m.), soția lui George Harrison, chitaristul formației „The Beatles”. Oripilată de reportajele televizate despre condițiile în care trăiau copiii abandonați, ea a vizitat România și și-a convins soțul și prietenii că era nevoie de ajutorul lor.

Astfel, a fost lansat „un apel pentru îngerașii români” și a fost fondată la București Fundația Romanian Angel Appeal. Douăzeci și șase de ani mai târziu, fundația există și astăzi și continuă să se dedice salvării vieții celor stigmatizați.

Într-o zi de aprilie a anului 1990, o femeie se urca într-o mașină, în fața aeroportului Otopeni din București și îi spunea șoferului: „Du-mă la orfelinate.”  Doar câteva luni trecuseră de la Revoluție și canalele TV din Occident inundau jurnalele de știri cu imagini cu copiii abandonați în orfelinatele din România. Subnutriți, cu trupurile costelive, cu mișcări încete, în haine murdare, cu răni la glezne și la încheieturile mâinilor, îmbrăcați sumar, unii legați de paturi, 400.000 de copiii schilodiți fizic și sufletește ascunși în spatele zidurilor comuniste erau acum la vedere.

Printre cei șocați de aceste imagini a fost și femeia din Marea Britanie care a ajuns la București în zorii democrației românești și a vizitat șapte spitale și case de copii. Numele ei era Olivia Harrison, soția lui George Harrison, chitaristul legendarei formații „The Beatles”.

Olivia Harrison la un orfelinat din România anilor ’90

„Nu mai văzusem asemenea priveliști deplorabile vreodată și nu mi-a fost ușor să mă aplec fără emoție asupra acestor vieți disperate ale unor copii pe care nimic nu i-ar fi putut împiedica să aibă vieți productive și fericite. Chiar și mai șocant a fost să realizez că suferința umană poate fi atât de adâncă. Ei sunt tot atât de frumoși, inteligenți și iubitori ca și propriii noștri copii”, scria Olivia Harrison la câteva luni mai târziu.

La scurt timp după vizita ei în România, era lansat pe piața internațională un album audio cu melodii compuse de muzicieni precum George Harrison, Paul McCartney, Stewie Wonder, Eric Clapton, Elton John, Guns N Roses, Van Morrison.

Albumul purta numele „Nobody’s Child”, o melodie mai veche cântată de data aceasta de “The Traveling Wilburys” – adică George Harrison, Bob Dylan, Jeff Lyne și Tom Petty – special pentru orfanii României. Peste un milion de lire s-au strâns din vânzarea albumului și din donații ale artiștilor. Toți au fost folosiți pentru trimiterea primelor ajutoare material și umane pentru ajutorarea orfanilor din România.

Olivia și George Harrison cu donația pentru înființarea Romanian Angel Appeal

“Acele imagini ale copiilor din orfelinatele și instituțiile din România m-au determinat să fac un mic efort omenesc pentru a-i ajuta pe cât mai mulți dintre ei”, mai scria Olivia Harrison. În aceeași lună, lua ființă Romanian Angel Appeal, fundație creată de Olivia Harrison cu sprijinul celorlalte soții ale membrilor„The Beatles”.

Zidari, medici, asistente medicale și alți zeci de voluntari din Marea Britanie au renovat clădirile degradate, au pus chiuvete, au reparat instalațiile sanitare, au pus becuri și le-au tratat rănile celor mici.

„În mai 1990, după ce am identificat nevoile unui număr mic de orfelinate românești, convoiul nostru cu ajutoare a plecat din Londra către România.Voluntari constructori au început lucrul la instalațiile de apă acolo unde acestea nu existau, au făcut lumină în camerele întunecate și în holurile în care copiii trăiau, au distribuit mâncare și alte resurse necesare”, scria Olivia Harrison.

Apelul pentru orfani, dus mai departe de echipa din România

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără o mână de oameni din România. Printre ei, și directorul de acum al Fundației Romanian Appeal, Silivia Asandi, pe atunci o proaspătă absolventă de medicină.

“O parte dintre copiii abandonați aveau HIV/SIDA. În facultate nu ni se spunea nimic despre SIDA, în cărțile noastre patologia HIV/SIDA nu era descrisă. Eu mi-am făcut lucrarea de diplomă pe SIDA și am vrut să aprofundez. Dar în sistemul public nu aveam unde. Așa am ajuns la Romanian Angel Appeal,” îmi povestește ea.

În adolescența Silviei, în casa părinților săi răsunau uneori melodii precum „Oh! Darling”, „Come Together” și „Hey Jude”.

„La noi acasă, magnetofonul reda foarte des  Beatles. Și părinții, și unchiul meu ascultau. Știam cine este George Harrison, știam cine e Paul MacCartney, știam povestea lor, atât cât ajungea la noi. Am fost copleșită să o cunosc pe Olivia. A fost foarte normală, foarte umană și foarte încurajatoare cu mine. Ei i se datorează ce este astăzi Romanian Angel Appeal. Ea a fost motorul, ea a alertat pe toată lumea. Ea, în câteva luni, a mobilizat o întreagă lume artistică”, spune astăzi Silvia Asandi.

Silvia Asandi în centrul de copii abandonați

Olivia Harrison a ieșit din fundație în 1998. După opt ani, a considerat că și-a îndeplinit misiunea în România și s-a retras. Ulterior, Angelo Moschino, presedintele Fundației Franco Moschino, a devenit unul dintre principalii susținători ai organizației, iar sprijinul său a fost decisiv pentru extinderea serviciilor de asistență medicală, socială și psihologică pentru copiii si familiile afectate de HIV/SIDA.

„Noi am continuat munca părinților noștri englezi”, spune Silvia Asandi.

La mijlocul anilor ‘90, secțiile de boli infecțioase era suprapopulate cu copii cu HIV-SIDA abandonați de familiile care se simțeau deznădăjduite în fața nemiloasei boli.

“Nu știau ce să facă, de abia știam noi, medici”, spune Siliva Asandi. Așa că Romanian Angel Appeal a înființat primele centre de zi din România pentru copiii cu HIV-SIDA.

„Ne preocupa prevenirea instituționalizării. Iar un centru de zi înseamnă că spitalizarea este redusă. Atunci când nu este necesară la durata maximă a unei zile. Adică familia vine dimineața cu copilul bolnav de SIDA, i se pune un diagnostic, dacă nu îl are deja, i se fac analize, i se face tratamentul, există un asistent social și un psiholog care se ocupă de el, află problemele familiei, vede în ce fel au nevoie de ajutor. Tratament, investigații, sprijin social. La finalul zilei, copilul se poate întoarce înapoi în familie”, explică Asandi cum a dezvoltat primele servicii medico-sociale pentru persoanele cu HIV/SIDA. Astăzi, sunt 16 astfel de centre de zi, în toată țara.

De-a lungul anilor, s-au înmulțit ariile acoperite de Romanian Angel Appeal. Deși inițiată doar ca un apel pe termen scurt pentru reabilitarea și renovarea orfelinatelor, fundația continuă să salveze vieți și astăzi.

Linda Barr, voluntar: “Era mult mai rău ca la televizor”

La șase luni după prima vizită a Oliviei Harrison în România, ajungea în țară și asistenta medicală Linda Barr, din Scoția, ca voluntar al Romanian Angel Appeal. Tocmai terminase o specializare în psihiatrie și întotdeauna își dorise să ajungă în Africa. A văzut însă la televizor imaginile din orfelinatele românești și a mers la un interviu organizat pentru voluntari doritori să plece în România. În decembrie 1990, călca pentru prima dată în România. Fusese repartizată în orfelinatul-spital din Plătărești, din apropiere de București.

Linda Barr într-un orfelinat din România anilor ’90

„Era mult mai rău decât la televizor. Liniștea este primul lucru care te izbea într-un astfel de orfelinat. Ni se spusese că erau în jur de 230 de copii și, cu toate astea, era complet liniște. Următorul șoc este mirosul de putreziciune, de urină, fecale, de răni deschise infectate. Copii îngrămădiți în pătuțuri, cu pielea emaciată, foarte slabi, cu ochii mari și goi, se uitau la tine fără să se miște prea mult”, povestește Linda Barr.

Mulți copii nu știau să mănânce și să vorbească. „Am întrebat o fetiță cum te cheamă și ea mi-a răspuns: Repede. Repede? Ce fel de nume e ăsta?, mi-am zis. Am întrebat un îngrijitor ce înseamnă cuvântul și atunci mi-am dat seama că acelei fetițe i se spune întruna repede, repede, repede!

Pentru următoarele luni, salvarea a cât mai mulți dintre ei a devenit țelul Lindei Barr.

„Ce era incredibil era că imediat cum foloseam puțină supă, puțină cremă pentru răni, copiii răspundeau imediat. Starea li se îmbunătățea pe zi ce trece”, spune ea.

Una dintre sutele de fețe i-a rămas întipărită în minte. Un băiat de zece ani, îmbrăcat deseori doar într-un halat de baie, o urmărea peste tot. „Uneori, era doar un ocean de fețe. Dar câțiva dintre ei găseau tehnici de supraviețuire. Iar Răzvan avea cam zece ani stătea și observa, asimila tot.”

Răzvan are acum 37 de ani și, în ciuda diagnosticului de întârziere mentală ușoară și hemipareză stângă, grad de handicap accentuat, trăiește pe cont propriu, împreună cu alți patru tineri, într-un apartament social. El este angajat la departamentul curățenie al magazinului Leroy Merlin, are cont în bancă, votează și își știe drepturile.

Toate acestea pentru că Răzvan a făcut parte din programul „Primii pași spre independență”, lansat în 2006,  prin care a fost astfel plasat, împreună cu alți patru tineri, într-un serviciu de tip rezidențial, numit „locuința protejată”. Scopul: dobândirea de abilități pentru o viață independentă. Astfel, cei cinci tineri au părăsit centrul de reabilitare neuropsihiatrică și au început viața aproape pe cont propriu. Proiectul este finanțat de fundația RAP Marea Britanie – înființată de Linda Barr.

„Eu merg la muncă, fac cumpărături singur, fac și de mâncare. Fac de toate”, îmi spune Răzvan. E o după-amiază caldă de martie și bem un suc la McDonalds Obor.

“Până acum câțiva ani, am avut o mamă care stătea cu noi. Acuma, stăm singuri”, spune tânărul. Răzvan folosește cuvântul „mamă” și pentru o îngrijitoare de la centrul Plătărești de care se atașase, și pentru asistenta maternală care îi supraveghea în apartamentul social. Dar cel mai des îl spune când vine vorba despre Linda: “Linda este cea mai tare. Ea m-a ajutat foarte mult, fără ea eram tot în centru.”

Lui Răzvan, sistemul nu i-a dat nicio șansă. Diagnosticul său însemna că urma să își trăiască toată viața după zidurile sistemului de protecție.

Proiectul derulat de Romanian Angel Appeal, RAP și Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 a demonstrat, însă, că o dizabilitate nu trebuie să pună capăt unei vieți.

„Odată ce li s-a dat oportunitatea, sprijinul și încurajările, acești cinci tineri au reușit atât de multe, cu toții suntem foarte mândri de ei, sunt pentru noi o inspirație”, spune Linda Barr. O parte din mulțumirile ei merg către cea care a crezut în cauza orfanilor: “Fără Olivia Harrison, atât de mulți tineri, inclusiv Răzvan, ar putea să nu fie în viață astăzi. A salvat atât de multe vieți fără să aștepte ceva în schimb, a crezut în ceva ce părea imposibil, cu riscuri enorme, a crezut până la capăt în proiectul ei. A avut speranță. Eu personal nu îi pot mulțumi îndeajuns pentru că este ceea ce este – o stea!”

Silvia Asandi: „Noi am crescut laolaltă cu proiectele și cu beneficiarii” 

Silvia Asandi, actualul coordonator Romanian Angel Appeal

Răzvan și cei patru colegi ai săi nu sunt singurii beneficiari pe care Romanian Angel Appeal i-a urmărit până la maturitate.

De-a lungul anilor, RAA a continuat să creeze instrumente menite să le ușureze viața foștilor copii din orfelinatele comuniste. De exemplu, așa a apărut, la începutul anilor 2000, o unitate mobilă care să le ofere copiilor din centrele de zi servicii medicale dermatologice și stomatologice.

„Pentru genul ăsta de servicii, nu exista înțelegere, erau dați afară din cabinete. Așa că am creat o unitate mobilă care să meargă în fiecare din spitalele astea, o dată la două săptămâni, între 2000 și 2008, pentru servicii stomatologice și dermatologice. Peste tot unde erau copii cu HIV. Am tratat mii și mii de cazuri. Și a trebuie să facem instruire și cu personalul medical”,spune Asandi.

Au urmat multe alte proiecte care i-a avut în centru pe copiii cu HIV/SIDA, dar și pe cei cu alte afecțiuni pe care societatea îi respinge, precum tuberculoză sau autism.

„Am început cu bebeluși, copii mici, sub trei ani, cu HIV-SIDA. În anul 2000, ne-am dat seama că intră în pubertate și părinții nu le spun diagnosticul, de frica stigmatizării, nu le spun diagnosticul. Așa că am făcut un alt proiect, de dezvăluire a diagnosticului, în care am lucrat cu familia, cu copilul, cu personalul din secții să-i învățăm să spună diagnosticul. Apoi, oamenii ăștia au crescut, sunt acum tineri, și ne-am trezit, în 2004-2008, că trebuie să facem o campanie de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la copil, pentru că toți își doreau familii. Astfel, am făcut program de prevenire a transmiterii HIV de la mamă la copil, am lucrat cu echipele de medici, am făcut cursuri să aplice tratament profilactic, nașterea prin cezariană, interzicerea alăptării. Dar toate acestea se învârt, cumva, în zona familie-copil,” spune Asandi despre fundația care are acum o echipă de 30 de oameni, inclusiv psihologi, sociologi, economiști.

Din 2007, în paralel cu programele de prevenire a infecției HIV, echipa RAA s-a axat pe proiecte dedicate reducerii flagelului tuberculozei. România deține primul loc din Uniunea Europeană la numărul de bolnavi de tuberculoză și tuberculoză multi drog rezistentă, înregistrând valori de 4,5 ori mai mari decât restul statelor UE. Astfel, Romanian Angel Appeal a derulat proiecte dedicate tratamentului, îngrijirii și integrării sociale și profesionale a pacienților. De exemplu, printre proiectele sale se numără echiparea a 19 laboratoare cu echipamente și consumabile de laborator necesare diagnosticări rapide a tuberculozei – în 2-3 ore, față de 2-3 zile, ca până acum.

Doi ani mai târziu, fundația s-a implicat și în lupta împotriva autismului, concentrându-se pe diagnosticarea timpurie, recuperarea și integrarea socială și școlară a copiilor cu tulburare de spectru autist, dar și pe schimbarea politicilor  publice. RAA a înființat 40 de centre de recuperare în toată țara și a format sute de medici, psihologi și personal didactic implicat în integrarea în comunitate a persoanelor cu tulburări de spectru autist.

La un sfert de veac de la înființare, Romanian Angel Appeal continuă salveze vieți, fie că e vorba de copii cu autism sau bolnavi de tuberculoză.

CITAT: „Încercăm să clădim peste ceea ce am făcut. Sunt liniile noastre de acțiune vechi, la care tot adăugăm, pentru că tot apar nevoi. Noi am crescut laolaltă cu proiectele și cu beneficiarii”, Silvia Asandi, Romanian Angel Appeal.

Fotografii din arhiva Romanian Angel Appeal