Tânăra actriţă a fost aleasă dintre alte mii de fete pentru a interpreta un rol principal în primul ei lungmetraj. La filmări, totul a mers ca uns. În afara lor, colegii de şcoală i-au făcut zile fripte, iar directoarea a refuzat să-i motiveze absenţele. Dacă mai făcea două sau trei, povesteşte Alexandra Lungu, trebuia să repete anul.

Actriţa de 13 ani din filmul „Le Meraviglie”, câştigător al Marelui premiu al juriului de la Cannes, locuieşte cu părinţii în Italia şi vine în ţară cu familia o dată pe an. De data asta, a venit special pentru deschiderea festivalului de film Anonimul, la premiera în România a lungmetrajului scris şi regizat de Alice Rohrwacher, lungmetraj care pentru Alexandra Lungu înseamnă debutul pe marele ecran. Povestea fetei are destule ingrediente ca să facă presa să roiască în jurul ei: a fost aleasă dintre mii de fete, a învăţat noţiuni de apicultură pentru film şi a jucat alături de celebra actriță italiană Monica Bellucci.

Subsemnata a roit ultima la interviurile din prima seară şi a consemnat ce puteţi citi mai jos.

Am înţeles eu bine, regizoarea te-a descoperit la ora de religie?

Nu. Unde am făcut castingul era un preot care a construit, să zicem aşa, o clădire. Copiii se duceau acolo şi făceau o oră sau două de religie. Erau şi jocuri pe acolo, şi de toate. Dar nu la ora de religie ne-am întâlnit.

La casting cum ai ajuns?

Directoarea şcolii mele nu a lăsat-o pe regizoare să facă acel casting la şcoală, căci nu-i plăcea ideea ca elevii să dea probe pentru un film în timpul orelor.Aşa că regizoarea a pus-o pe o fată să stea pe lângă şcoală şi să împartă foi cu anunţul că se ţine casting în ziua următoare. Am vrut să mă duc şi m-a dus mama, aşa în grabă, ea se ducea în altă parte, la magazin. Am dat o probă filmată. Mi-a pus camera în faţă şi a început să mă întrebe lucruri despre viaţa mea. Am ieşit şi i-a zis mamei că vrea să vadă dacă pot să joc, să mai dau o probă. Mi-a trimis pe e-mail nişte scene şi…

Dar nu tot scenariul. Adică nu ştiai ce se întâmplă de la început şi până la sfârşit cu personajul…

Nu, nu ştiam. Erau două sau trei scene, am spus replicile, apoi mi-a zis regizoarea că vrea să mă cunoască. A venit acasă la noi şi m-a întrebat direct dacă vreau să joc acest rol.

Ai acceptat pe loc?

Da! Am fost sigură că vreau să joc. Apoi regizoarea a povestit cum vor fi filmările. Mi-a spus că facem repetiţii două luni şi filmăm alte două luni. Mi-a zis că va trebui să lipsesc de la şcoală. Asta nu îi convenea directoarei şcolii mele, de asta nu a fost de acord cu acest film. Nu mi-a justificat („motivat”, îi vine în ajutor Cristina Bazavan, care se ocupă de existenţa de pe social media a Anonimului – n.r.) cele 30 de absenţe pe care le-am făcut. Dacă mai făceam încă două sau trei absenţe în plus, rămâneam repetentă. Dar, cum toate că n-a vrut directoarea, eu, mama şi regizoarea ne-am ambiţionat şi am făcut acest film fără să pierd anul. În astea 30 de zile, mă mai duceam din când în când la şcoală, când puteam, vreo două sau trei ore. Dacă filmam de noapte, mă duceam ziua. N-am dat niciun examen în plus, după ce am terminat de filmat, am mers la ore ca de obicei şi am dat un examen la sfârşitul anului, ca toţi ceilalţi.

Credit foto: Brândușa Bălan

Deja văzusei multe filme, te pasiona mediul ăsta?

Eu voiam să devin cântăreaţă, îmi plăcea mult să cânt, îmi plăceau cântăreţele. De filme nu eram aşa pasionată. Dar, când am văzut anunţul, am zis: „Hai să încerc”. Nici pe departe nu mă gândeam c-o să fiu aleasă. Am ajuns la casting dintr-o întâmplare. M-au ales pe mine chiar dacă n-au putut să intre în şcoală. Acea foaie, pe care era anunţat castingul… Nu au luat-o toţi elevii din clasa mea. Eu mă duceam acasă să mănânc la prânz, fiindcă stau aproape de şcoală şi nu-mi plăcea să stau acolo atât de mult timp, şi apoi mă întorceam la şcoală, aveam opt ore în acea zi. Colegii mei rămâneau la şcoală şi mâncau acolo. Când am ieşit să mă duc la prânz, fata mi-a dat foaia. Puteam nici să n-o iau, a fost o întâmplare. Mă mir şi acum că, deşi n-a intrat în şcoală regizoarea, tot la mine a ajuns. Chiar dacă directoarea a fost aşa de strictă cu mine…

Nu te-ai gândit să schimbi şcoala?

Nu, căci eram acolo de câţiva ani. Nu-mi era bine la şcoala asta, dar, dacă mă duceam în alta, era şi mai prost. N-aş fi cunoscut pe nimeni… Aşa că am zis că mai stau aici vreo câteva luni şi gata. Acum o să merg la liceu, deci se schimbă oricum. Dacă aş mai fi avut de stat un an la şcoala asta, mă mutam la alta.

Percepţia colegilor asupra ta s-a schimbat după filmul ăsta?

Nici înainte colegii nu erau prietenoşi … Nu aveam niciun prieten acolo, pentru că… Poate nu le plăcea caracterul meu, nu ştiu de ce. Nu le-a plăcut de mine nici după ce am făcut filmul. Uite, trebuia să filmez într-o noapte, aşa că m-am dus ziua la şcoală. Profesoara a vrut să dau un examen oral, să-i spun nişte chestii despre ştiinţă. Eu i-am spus că nu am ştiut că trebuie să dau acest examen şi că nu sunt pregătită. Profesoara a fost de acord, a spus că voi da examenul când termin cu filmările. Aşa că a fost rândul altor colegi să dea examenul. Au început să urle: „De ce ea nu dă examenul şi noi îl dăm? Acum, că e vedetă, nu trebuie sa dea examene, ca noi”. Şi de atunci a fost şi mai rău pentru mine. Până acum era prost, apoi a fost şi mai prost. Dar, sincer, nu mă interesează. Am familia mea, am prietenii mei în România, nu mă interesează ce gândesc ceilalţi.

Crezi că nu te plăceau fiindcă erai româncă? Ca să le displacă caracterul tău, ar fi trebuit să încerce să te cunoască….

Aveam o colegă pe care o cunoşteam de opt ani de zile, din clasa întâi. În prima zi în care m-am dus la şcoală, ne-am bătut. Ea a fost cea mai bună prietenă a mea până în clasa a treia, eram foarte apropiate. Apoi ne-am îndepărtat, nu ştiu de ce. Cât am făcut acest film nu trecea zi fără să mă cert cu ea. Îmi plăcea un coleg de la mine din clasă şi ea, de fiecare dată când putea, se ducea în braţele lui sau mă făcea de ruşine în faţa lui. Absolut de fiecare dată.

Ştiai tu ce ştiai în acea primă zi de şcoală. Sau anticipai corect.

(În acest punct al interviului, Cristina Bazavan îmi atrage atenţia că Alexandra cântă la violoncel. – n.r.)

Când ai învăţat să cânţi la violoncel? În Italia sau în România?

Am făcut trei ani de violoncel în Italia. Şi, înainte, am făcut opt ani de zile flaut.

Eu credeam că vrei să cânţi ca Inna…

Da, vreau să cânt aşa, îmi place. Îmi plac şi instrumentele. Liceul la care sunt acum nu mă pregăteşte pentru o facultate anume. Am cinci ani în care să mă hotărăsc dacă fac facultatea de muzică, de actorie, de medicină veterinară, şi asta îmi place foarte mult. Deocamdată actorie aş vrea să fac.

Când eram mică, îmi plăcea chitara. Voiam să fiu ca Hannah Montana. Când şi-a schimbat look-ul, mi-a ruinat visele. Am zis că la muzică nu mă mai gândesc. Dar îmi place muzica, îmi place să cânt.

De ce?!

Trebuie să vezi concertele şi videoclipurile ei! Face videoclipuri porno! Serios… Înainte era idolul meu, ascultam mereu, îmi plăcea cel mai mult. Acum nu mai ascult. Îmi plac Katy Perry şi Demi Lovato, iar, din România, Inna şi Andra.

Citat: „Am familia mea, am prietenii mei în România, nu mă interesează ce gândesc ceilalţi„, Alexandra Lungu, tânără actrița.