Silvana Mihai, actriță: “Nu am de gând să plec din România”
Are douăzeci și cinci de ani. Botoșăneancă. Este chiar acum pe marile noastre ecrane în filmul de cinema “Conversații despre o fată foarte înaltă”. Joacă și în îndrăgitul serial Umbre de la HBO. E angajată a Teatrului Mic  și Teatrul Național și mai e prezentă și în multe spectacole din spațiul teatral independent, de la Godot la Unteatru. Silvana Mihai, poreclită “Mihăiță”.

Andrei Crăciun

Cum îți zic dumitale cunoscuții, prietenii, familia?
Silvana Mihai: Silvana. Silvana Mihai. Mi se mai spune Mihăiță (râde).

Vârstă?
Silvana Mihai: Douăzeci și cinci de ani.

Prima întrebare: cine ești dumneata, de unde vii și cum ai ajuns până aici?
Silvana Mihai: De unde vin e simplu de spus. Vin din Botoșani.

Chiar din oraș?
Silvana Mihai: Da. Sunt botoșăneancă.

Ce repercursiuni a avut acest fapt asupra destinului tău?
Silvana Mihai: Botoșani e un oraș super-frumos. Acolo m-am născut și am trăit până am dat la facultate, în 2012. Am senzația că vorbesc despre un om mort (râde).

Ce liceu ai urmat?
Silvana Mihai: Mihai Eminescu, desigur. Fiind din Botoșani ce alt liceu aș fi putut urma? De altfel, în Botoșani toate locurile se numesc Mihai Eminescu. E foarte drăguț.

Acolo, la liceu, ai deprins tainele actoriei?
Silvana Mihai: Da. Am fost într-o trupă în liceu, Atelierul de Teatru. În Botoșani, lumea e foarte serioasă și învață carte.

Ca să fugă din oraș?
Silvana Mihai: Nu m-am gândit la asta, dar cred că da. Oricum nu m-am gândit niciodată să rămân în Botoșani.

Ești singură la părinți?
Silvana Mihai: Am un frate mai mic, care acum e student la Conservator în București, la chitară clasică.

Părinții dumitale cu ce se ocupă?
Silvana Mihai: Tata a fost pompier, la modul chiar nenea care stinge focul. Și acum e un fel de șef al pompierilor, dar nu e chiar asta – nu știu cum se numește funcția lui. Iar mama lucrează în domeniul juridic.

Și de unde până unde copiii artiști?
Silvana Mihai: Mie nu-mi plăcea matematica. Dar ca orice fată silitoare din Botoșani am dat la liceu la o clasă de matematică. În clasa a XI-a m-am transferat la științe sociale, așa se face că am luat Bacalaureatul cu o notă foarte mare, fără să dau examen la matematică (râde). Nu mai suportam psihic matematica. Puteam să duc materia, dar nu mai aveam răbdare să învăț dublu ca să pricep ce vrea să-mi zică această limbă străină. Dar înainte de treaba asta, văzusem un anunț prin liceu că trupa de teatru face recrutări și am vrut să mă duc acolo. După aceea m-am gândit că de ce să mă duc acolo, fiindcă oricum nu or să mă aleagă pe mine, trebuie să spun chestii, să vorbesc cu ei, or să se dea deștepți, or să se uite la mine… Și eram în internat, că liceul Mihai Eminescu are două corpuri, iar clasele a IX-a și a X-a învață în internat, mă spălam pe mâini în baia fetelor și am auzit pe cineva care zicea că va merge acolo, că s-a înscris și m-a întrebat dacă nu vreau să merg și eu. Până la urmă m-am dus și așa a început totul. Nu-mi pregătisem nimic, mi-a zis să vin chiar dacă nu pregătisem nimic.

SILVANA MIHAI ȘI SCRISOAREA CĂTRE FĂT-FRUMOS

Au râs de tine, s-au dat deștepți?
Silvana Mihai: Nu-mi amintesc foarte bine prima întâlnire. Timpul a trecut peste noi. Îmi amintesc că trebuia să pregătim la un moment dat o poezie sau ceva ce-ți place ție. Și în perioada aia apăruse melodia aia lui Tudor Chirilă *melodia este de fapt a formatiei Vama – Scrisoare către Făt-Frumos și am spus chestia aia. O ascultasem și mi se părea că e bine. Mă gândisem că toată lumea o să se ducă cu aceleași poezii… În mod ciudat, au decis să mă păstreze. La început am făcut tot felul de joculețe, să ne cunoaștem și să vedem ce e în capetele noastre. Și mi-a plăcut acolo. Ușor-ușor am început să facem spectacole, să mergem prin festivaluri. Am stat patru ani acolo, până am terminat liceul.

Și ai devenit vedeta liceului Mihai Eminescu din Botoșani?
Silvana Mihai: Nu. Nu era cazul. Deveneai vedetă dacă luai 10 la olimpiadă la mate. Deci, nu. Am luat 10 la Bac la Filosofie, dacă ajută cu ceva informația.

Nu ajută.
Silvana Mihai: Știu. Băi, în Botoșani, matematica e fruncea, ca să zic așa. Dacă ești bun la matematică ești cel mai tare. E cunoscut Botoșaniul pentru matematicienii săi (râde). După Bac, am dat și la Antropologie și la Filosofie . Am intrat cu dosar, pe baza notei de la Bac. Dar am dat și la Actorie, la UNATC – aici chiar am dat examen.

Ce poezie ai zis la admitere? Tot Făt-Frumos? Ce ai avut în repertoriu?
Silvana Mihai: Nu am mai zis Făt-Frumos (râde). Textele mi le-am ales singură, dar m-am pregătit cu Lenuș Teodora Moraru, care e coordonatoarea atelierului de teatru și e și actriță în Botoșani. În acea vară pregătea un spectacol pentru Ideo Ideis, și ei repetau în sala principală a teatrului Mihai Eminescu, și când termina repetiția venea și mai dădea un ochi la ce am pregătit, și mă mai sfătuia. M-a învățat să fiu onestă cu meseria. Lenuș cumva m-a condus.

Și în mod surprinzător ai intrat și la facultatea de teatru.
Silvana Mihai: (râde) Am intrat a opta! Din cincizeci-și… Mi s-a părut drăguț să fiu a opta, că era ca un infinit întors. Printre primii în anul acela au intrat Emanuel Becheru, care acum e actor în Piatra-Neamț, și Cristina Juncu, cred, dar nu mai știu exact.

Sunteți mulți în serviciu?
Silvana Mihai: (râde) Nu aș ști să îți zic de fiecare, dar eu sunt foarte bucuroasă că am serviciu. Și chiar așa îi zic, când trec pe lângă Teatrul Mic – serviciul meu.și pe langa Teatrul National E bine să fii angajat!

SILVANA MIHAI ȘI O CONVERSAȚIE DESPRE O FATĂ FOARTE ÎNALTĂ

Hai să o luăm cronologic. Cu ce ai venit să dai la facultate? Cu trenul până la Gara de Nord?
Silvana Mihai: Da. Și e oribil. Opt ore face trenul de la Botoșani! Mori pe drum. Știam să plec de la Gară la facultate, fiindcă în liceu am tot fost prin festivaluri. Dar prin clasa a X-a îmi amintesc că nu știam care e Universitate și care e Unirii (râde). Universitate-teatru! Unirii-magazine! Așa am învățat. Oricum în anul I nici nu prea ieșeam din cămin. Acum am cercetat spațiul, pot spune că știu orașul. Cât am stat în cămin mi se părea că sunt într-un festival continuu, care mi se părea că nu se va mai termina niciodată. Eram obișnuită să se termine călătoria. Dar nu-mi doream nici să mă întorc acasă. A fost enervant și cumva chinuitor până m-am obișnuit.

Cine v-a fost vouă profesor?
Silvana Mihai: Eu am fost la grupa lui Mircea Rusu și Alexandru Jitea. Și cu ei am lucrat. Să știi că e drăguț să stai în cămin. Eu am plecat o dată să stau într-o garsonieră și m-am întors în cămin. Acum stau tot în chirie (râde). Am terminat această facultate și am intrat la master după o vară incendiară, doamnelor și domnilor (râde).

Pe perioada facultății ai muncit, ai filmat, ai jucat?
Silvana Mihai: Am mai avut niște filmări, am avut colaborare la Teatrul Excelsior, într-un spectacol chiar în regia lui Lenuș Teodora Moraru. Directorului teatrului a chemat-o pe Lenuș să monteze și i-a spus că poate păstra actorii din trupa noastră de teatru, și am rămas pe roluri eu și Alexandru Voicu (n.r. – tânăr apreciat actor), botoșănean și el. Jucăm împreună de mici copii, de zici că nu mai sunt alții ca noi (râde). Celelalte personaje erau actori din Teatrul Excelsior. Eram și plătiți (râde).

Se făcea foame?
Silvana Mihai: Nu. Fiindcă sunt chibzuită. Nu ți-am zis că vin de la Botoșani? (râde)

Îți trimiteau ai tăi sarmale pe tren?
Silvana Mihai: Nu sarmale. Dar primeam pachet de acasă, sigur că da. Fasole. Pârjoale. Pui cu smântână. Plăcinte moldovenești – mai puțin.

Știi să faci și tu ceva?
Silvana Mihai: Nu prea. Știu să fac piure (râde), pui cu smântână, mămăligă, omletă, ceai, lapte cu cereale! Dar îmi propun să învăț, fiindcă simt că am ratat lucruri care trebuie știute într-o viață de om.

Ai mai avut ceva în afară de spectacolul de la Excelsior?
Nu mai știu ce am făcut. Am fost la școală, chiar am fost (râde).

Ai practicat boema?
Silvana Mihai: Nu. Sunt silitoare, adică am fost silitoare. Între timp am terminat școala, nu mi-am dat dizertația, dar am terminat școala.

Ai resentimente față de UNATC?
Silvana Mihai: Deloc. Dar mi-ar fi plăcut să mă bucur mai mult. Am fost destul de încrâncenată. Mi-ar plăcea să mai fac o dată facultate, cu mintea de acum (râde).

Și în serviciu cum ai intrat?
Silvana Mihai: Eram în anul I și am fost cooptată în trupa de la Teatrul Mic. Am dat un casting la Deșteptarea primăverii, un spectacol în regia lui Vlad Cristache. Și de aici s-a dus vestea. Am contract pe o perioadă determinată, de un an. Știi că toată lumea când intră în facultate se gândește unde i-ar plăcea să joace. Eu nu m-am gândit niciodată serios. Nu am visat de mică să ajung la Teatrul Mic, dar sunt foarte fericită acum. La Mic cred că am fost de două ori în toată facultatea. Mergeam la spectacole, cu carnetul de student, îți dai seama…

În stagiunea care tocmai s-a încheiat în ce spectacole ai jucat și ne-ai încântat?
Silvana Mihai: La Teatrul Mic, la mine la serviciu, am jucat Deșteptarea primăverii, împreună cu mulți alți tineri colegi, pe care îi ador, sunt colegi mișto, și cu domnul Vlad Cristache – regizor. În Ținutul din miezul verii, în regia domnului Vlad Massaci – tot la Mic, da? Aici sunt vreo trei generații de actori și e foarte mișto să fii cel mai mic și să observi. Mi-a fost foarte drag, mi-a plăcut foarte mult perioada de repetiții cu ei. Mai joc în Anul dispărut. 2007, în regia Anei Mărgineanu, scris de Peca Ștefan – tot la serviciu. Și voi mai începe niște proiecte la toamnă. Mai am Romeo și Julieta, directia de scena Victor Ioan Frunza la Teatrul Metropolis.

Tu ești Romeo sau Julieta?
Silvana Mihai: Julieta, desigur, în ciuda vocii. Îl jucăm de mult, de vreo trei ani. La Teatrul Național, la celalalt serviciu – Fetița-soldat, eu chiar sunt fetița-soldat, fiindcă e un one-woman-show în regia Silviei Roman. Rolul îl împart cu Cristina Juncu – o reprezentație Cristina, una eu (râde). Vocea bunicii – doamna Mariana Mihuț. E un spectacol selectat în cadrul 9G. Iluzii – la Godot-Cafe-Teatru, e spectacolul nostru de licență, cu care Alexandru Voicu a fost nominalizat pentru Debut la Premiile UNITER. Am fost și eu nominalizată la UNITER, pentu cea mai bună actriță în rol principal – pentru rolul din Deșteptarea primăverii.

Au venit ai tăi să te vadă?
Silvana Mihai: Da, la aproape toate spectacolele. Și îmi aduc și critici foarte pertinente. Sunt foarte tari!. Noi mergeam în fiecare duminică la teatru, la Botoșani – așa am crescut, așa am fost educată. Toată copilăria am fost la teatrul de păpuși, în fiecare duminică dimineață. Mergeam de plăcere.

Și domnul pompier ce zice?
Silvana Mihai: E foarte tăcut după spectacole, mai ales când apar mai goală sau în coșciug sau în alte ipostaze.

Au! Păi, ce teatru faceți, domnișoară, voi aici la București?! Așa vă pun să faceți acum?
Silvana Mihai: (râde) Nu știu cum aș fi reacționat dacă eram în locul lor, având în vedere că noi nu avem pe nimeni în familie din lumea asta – să înțelegi că e o meserie și se întâmplă și asta, să te dezbraci… Și tace domnul pompier, ce să mai zică? Cred că e foarte emoționat. Mă susțin cu tot ce pot ai mei, nu cu vrăjeală d-aia fata noastră e minunată! Sunt foarte verticali și mă susțin. Suntem niște prieteni și ne susținem unii pe alții.

Gest frumos.
Silvana Mihai: Mi se pare foarte tare!

Și în cariera televizată? Practic, consacrarea dumitale.
Silvana Mihai: Da, în Umbre, la HBO, am ajuns la sezonul 2 deja. Acum e la cinema filmul Câteva conversații despre o fată foarte înaltă , regia Bogdan Theodor Olteanu  A rulat filmul și în Botoșani, am avut mari emoții. Cred că le-a fost destul de greu alor mei să îl privească, dar nu imposibil.

Te recunoaște lumea când mergi și tu la piață, să cumperi lobodă, mărar, pătrunjel?
Silvana Mihai: Mărar, pătrunjel, mai cumpăr, să știi. Lobodă – niciodată. Mă mai recunosc, da.

Seara ce faceți?
Silvana Mihai: Seara alerg. Alerg noaptea. Îmi place să alerg când nu e nimeni pe străzi. Alerg pe trotuar, nu pe carosabil.  De obicei alerg împreună cu Ilinca Manolache, doar că acum este pasare calatoare. Cand apare , reintregim trupele.

Aveți putere, dacă nu mâncați lobodă?
Am (râde). Mănânc – doar micul dejun îl săr. Am o aplicație care mă îndrumă pe unde să o iau, nu alerg chiar de nebună noaptea.

De ce recurgeți la un asemenea gest?
Silvana Mihai: Ca să îmi păstrez trupul tânăr și pentru rezistență. Rezistența e importantă în actorie, știi?

Eșecuri la castinguri?
Silvana Mihai: Nu prea. Mă duc și super-relaxată la castinguri. Mai rău mă panichez după ce iau, e mai ușor de suportat eșecul la un casting decât eșecul unui rol. Am mai și eșuat în roluri, dar să nu mă întrebi unde, că nu o să îți spun.

Gânduri negre ulterioare?
Silvana Mihai: Nu. Gânduri gri.

Sunteți ciudată – întreprind o conversație cu o fată ciudată.
Silvana Mihai: (râde). Știu, dar ce să mai fac acum?

SILVANA MIHAI ȘI CURIOASA DISPARIȚIE A FRIGIDERULUI SĂU

Ca cine vreți dumneavoastră să fiți când veți fi mare? Aveți idoli?
Silvana Mihai: Au-au-au. N-am idoli! Admir lucruri diferite la oameni diferiți. Îmi admir colegii, și pe cei mai tineri și pe cei mai mari decât mine – din generația Ilinca Manolache, Ștefan Lupu, Radu Iacoban… N-am jucat nimic la Iacoban, dar cine știe, viața e lungă!

Cu ce monștri sacri ați jucat și dumneavoastră?
Silvana Mihai: N-am prea.

Cu domnul Tudor Chirilă? I-ați recitat Scrisoare către Făt-Frumos?
Silvana Mihai: (râde). Nu. Dar în schimb am jucat într-un videoclip al formației Vama – Memories now. Așa se numește piesa. Nu i-am spus că așa – cu Scrisoare către Făt-Frumos – am ajuns la actorie. Aș fi putut să îi spun, dar nu i-am spus. De fapt, n-am spus asta nimănui niciodată până acum (râde). Exclusivitate!

Proiecte inedite în perioada următoare? Ce vă rezervă viitorul, domnișoara Mihai?
Silvana Mihai: Domnișoara Mihăiță, te rog. Mi se mai zicea și Bomboana de mentă. Să le fie rușine celor care făceau jocuri de cuvinte cu mine! Proiecte inedite? Nu pot să-ți spun. Aștept să se întâmple. Sunt lucruri în plan.

Câine? Pisică? Pește de acvariu?
Silvana Mihai: Am salvat o pisică de curând, dar nu am putut să o țin, că mi-a apărut o reacție alergică. Sunt foarte supărată. Acum mă mut, și nu știu dacă o să îmi iau și pisică acolo. Deocamdată trebuie să mă iau pe mine.

Locuință n-aveți? Autoturism proprietate personală?
Silvana Mihai: Nu, n-am avut posibilități (râde), am avut un frigider și mi l-au furat din cămin. Am carnet de conducere, dar nu știu dacă mai știu să conduc.

Vi se spune că sunteți talentată?
Silvana Mihai: Mi s-a mai zis. Apreciere există. Respect există. Băi! Am uitat de Pescărușul de la Unteatru, regia Andrei Serban, regizor secund Sânziana Stoican.  Joc Nina! Împart rolul cu Alina Rotaru.

SILVANA MIHAI DEMONTEAZĂ UN PROVERB

Cu sănătatea cum stai?
Silvana Mihai: Cu căpățâna nu garantez. Fizic e OK.

Te pun cunoscuții din afara lumii actoriei să plângi la comandă?
Silvana Mihai: Plângi, râzi, spune-ne o glumă (râde). Nu, mulțumesc.

La cinema ai fost să te uiți la dumneata?
Silvana Mihai: Nu suport să mă aud, nu suport să mă văd. La serial, la TV, e mai ușor, că apar puțin după care dispar (râde). La cinema îi auzi cum comentează…

Ce vă spun oamenii când vă recunosc pe stradă?
Silvana Mihai: Mă copleșesc cu admirația lor (râde). Eu sunt fie foarte entuziasmată, fie foarte rezervată. Labilitatea.

Ce manii aveți?
Silvana-Mania mi se mai spunea (râde). Nu știu ce manii am. Mania persecuției nu o am. Paranoică nu sunt. Adică, depinde, dacă nu mănânc, nu dorm…

Gânduri de emigrare?
Silvana Mihai: Momentan, nu. Nu am de gând să plec din România.

Angajată social sunteți?
Silvana Mihai: Merg la proteste, dar n-am votat, fiindcă n-am avut viză de flotant. Îmi iau angajamentul că de-acum voi vota, fiindcă îmi fac viză. Dacă eram în Botoșani votam. Mi-a părut așa de rău că n-am votat…

Răgușiți la proteste?
Silvana Mihai: Nu. Pentru că am învățat să strig la școală.

Rolul dumneavoastră preferat?
Silvana Mihai: N-am. În schimb știu care e mâncarea mea preferată:mâncarea chinezească. Nu știu să gătesc, dar o să învăț într-o zi. Nu dau comandă ca nebuna noaptea, mănânc și eu când îmi mai iese un chinezesc în drum.

Probleme financiare întâmpinați?
Silvana Mihai: Nu foarte mari. Dar nici excentrică nu sunt. Sunt actriță, nu bancher (n.r. – replică a Arkadinei, personaj din Pescărușul de A.P. Cehov)! Mă sperie să fac credit din ăla pe treizeci de ani. M-aș gândi numai la asta și aș înnebuni.

Fratele dumneavoastră mai mic, chitaristul. Cum e el? E bine?
Silvana Mihai: A terminat anul I. Vine să mă vadă la teatru, dar nu știu dacă se fudulește cu mine la alți chitariști (râde). Mi-a zis că l-a recunoscut un coleg de-al lui la un concert. Mi s-a părut drăguț.

Aveți stalkeri care aruncă în dumneavoastră cu trandafiri retezați după spectacol?
Silvana Mihai: În anul III la ultimul spectacol, cel de gală, am primit un buchet de crini enorm. De la un domn misterios. Am schimbat niște mesaje mici pe internet, apoi trecut-au anii… Acum câteva zile am mers la Metropolis, la Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (meșteșugit de colega si prietena mea, Catinca-Maria Nistor) și stăteam frumos, mă uitam la un spectacol. Chiar când se stinge lumina, domnul de lângă mine îmi spune: trebuie să îți arăt ceva la final. Și îmi arată o poză cu buchetul de crini – una pe care o postasem eu pe internet, că era ultima zi de școală atunci, în anul III. Era domnul cu buchetul, frate! Domnul de atunci. Și după spectacol am văzut, am făcut he-he-he și am zis: o să plec acuuuum! Cu admiratorii, sunt politicoasă, dar fermă, ca la Botoșani (râde).

Cuvânt de încheiere, cuvânt de povață pentru cei tineri.
Silvana Mihai: Un singur cuvânt? Nu știu. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Așa mă gândesc (râde). Unde-s doi puterea crește? De fapt, nu, asta nu. E valabil la matematică, în viață nu prea – cine știe ce-i cu ăia doi, știi ce zic?

CITAT
N-am idoli! Admir lucruri diferite la oameni diferiți. Îmi admir colegii, și pe cei mai tineri și pe cei mai mari decât mine.
Silvana Mihai, actriță