Un interviu cu o artistă implicată în problemele cetății în care a ales să trăiască.
Un articol de Andrei Crăciun
Drum. Oana Cristina Pușcatu, actriță. De unde vine ea și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?
Oana vine de la umbra centralei nucleare din Cernavoda, din doi părinți care cântă minunat si care dețin un umor cu prioritate negru. Absolventă de liceu matematică-informatică, îndrumată spre o carieră în muzică, într-o dimineață fiind întrebată la ce facultate are de gând să dea, ea a raspuns „la teatru”. ȘI chiar așa am și făcut! Am dat la U.N.A.T.C. unde am intrat cu 10, am fost la o emisiune televizată pentru cântăcioși, am dat la master, după facultate am jucat în câteva spectacole de teatru independent, am început să cânt într-o trupă de cover-uri, am luat contact cu teatrul social și politic și de curând am devenit angajata Teatrului Mic – un statut de care sunt foarte mândră. Am avut parte de experiențe foarte frumoase și foarte diverse și îmi doresc să fac teatru în continuare, să cresc de la un rol la altul și sper ca evoluția mea în viitor să fie cel puțin la fel de bogată pe cât a fost cea de până acum. De la prima probă de admitere la facultate si până azi am mai învățat niște lucruri, am mai citit câte ceva, am mai căpătat ceva experiență, dar cred că felul în care m-am format ca actriță se datorează, în primul rând, profesorilor, regizorilor și prietenilor-colegi de scenă.
Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Oana, apetitul odată deschis după citirea interviului?
Atât stagiunea trecută cât și în această stagiune ne putem întâlni la spectacolele:„Familia Fara Zahar” în regia lui Radu Apostol, o piesă de teatru muzical co-producție Teatrul Mic si Centrul de Teatru Educational Replika, „Apa Vie” în regia lui Ștefan Lupu la Teatrul Mic, la Teatrul Excelsior în „Fecioarele Noastre Grabnic Ajutatoare”- un musical cu regia semnată de Răzvan Mazilu, la Centrul Replika în one-woman show-ul scris și regizat de Bezna Theatre (Sinziana Koenig & Nico Vaccari) care se numeste „Vinovat,-ă” și tot la Replika joc în spectacolul „boyz and girlz” în regia Sinzianei Koenig. La Teatrul National mă puteți vedea în spectacolele „Revizorul”, regia Felix Alexa și în „Eden” în regia Cristinei Giurgea, la Macaz joc in spectacolul „112” regia Nico Vaccari, spectacolul „Abracadabra” în regia Doinei Antohi se joaca la Recul, iar la teatrul Metropolis pot fi văzută în spectacolul „ Dansează Liber” în regia Gabrielei Dumitru.
Iar spre sfârșitul lunii octombrie vă aștept la o noua premieră a Teatrul Mic,un spectacol după „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, in regia domnului Gelu Colceag. Vă aștept cu drag la/de teatru!
Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Pot fi observată în câtevascurt metraje și seriale de televiziune dar consacrarea este așteptată.
Țara. Ce relație are Oana cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Sunt aici și mi-aș dori tare mult să rămân aici. Desigur, îmi doresc să lucrez și în afara granițelor, dar aș vrea ca „acasă” să rămână România. Nu mă înțelegeți greșit, mi se pare că suntem foarte departe de a fi bine și sunt o grămadă de lucruri care trebuie schimbate, dar am totuși o speranță pentru un viitor mai bun.Nu vorbesc despre un viitor apropiat, cu atât mai puțin despre un „acum”, dar văd din ce in ce mai mulți oameni care au devenit interesați de ceea ce se întâmplă în jurul lor,iar lucrul acesta nu poate decât să mă bucure. Pentru că asta înseamnă că a început să ne pese. Tot ce mi-aș dori este să și acționăm în acest sens. Schimbarea vine de la oameni si cred ca ar trebui făcută pentru oameni și natură. Cred că totul s-ar schimba în mai bine dacă fiecare dintre noi ne-am pune întrebarea „Cum mi-as dori eu sa fie în țara mea?”și dacă am face demersuri active pentru a transforma dorința în realitate.
Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Oana? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Da, face toate de mai sus. Nu sunt atât de vocală pe rețelele de socializare pentru că mi se pare un mod destul de rece de a comunica. Despre probleme care dor legate de societatea în care trăim cred că este nevoie de un tip de empatie a interlocutorului, de aceea felul preferat de a vorbi despre aceste lucruri este prin teatru. Foarte multe din spectacolele în care joc au teme sociale și/sau politice: „Familia Fara Zahar” își pune, pe muzică, diferite întrebări legate de problemele ce se adună în jurul „celulei de bază a societății”, spectacolul „Vinovat,-a” vorbește depre schimbările climatice și cauzele lor,„boyz and girlz” este o radiografie a culturii violului în viața adolescenților, „112” vorbește despre violența de gen și cred că teatrul în general vorbește (sau ar trebui să vorbească) despre oameni, despre problemele lor și problemele societății în care trăim.
Idoli. Are Oana idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Nu cred că am avut vreodată idoli, nu îmi amintesc să îmi fi dorit vreodată să fiu ca cineva anume.Am avut perioadele mele de neîncredere în care mă gândeam că mai bine eram ca „un altul”, mai ales dacă îmi părea că acel cineva avea răspunsul la întrebările pe care eu mi le puneam, dar în timp mi-am dat seama că și acei oameni pe care eu îi stimam își aveau propria căutare și că ar trebui să îmi găsesc propriile variante de răspuns. Dar am o mulțime de oameni pe care îi admir, de la care am avut și încă mai am de învățat.
Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
Cred că sunt foarte mulți colegi și mai mici și mai mari care merită o atenție deosebită atât din partea regizorilor cât și din partea spectatorilor, dar cei pe care îi am mereu în gând sunt colegii mei de la Teatrul Mic. Iar singurul sfat pe care îl pot da acum este ceea ce încerc și eu însămi să aplic: Nu dispera și dă-ți timp!
CITAT
Nu sunt atât de vocală pe rețelele de socializare pentru că mi se pare un mod destul de rece de a comunica. Despre probleme care dor legate de societatea în care trăim cred că este nevoie de un tip de empatie a interlocutorului, de aceea felul preferat de a vorbi despre aceste lucruri este prin teatru.
Oana Cristina Pușcatu, actriță