Generația Următoare. Ilona Brezoianu (foto –  de Luiza Boldeanu) este, poate, la această oră, cea mai în vogă (nouă) tânără actriţă din teatrul românesc independent. A dat lovitura recent cu “Fata din Curcubeu”, un spectacol de Lia Bugnar. Dar Ilona este abia la început. Are douăzeci şi cinci de ani. Tot în acest an va apărea şi în cel mai recent film al lui Cristi Puiu: “SieraNevada”, recent selectat în competitia oficială a celebrului Festival de Film de la Cannes.

Ilona a trecut prin multe operaţii chirurgicale complicate. I-au scos 3% din plămâni. Ilona are ochii imenşi şi albaştri, exoftalmici. E longilină şi filiformă. Nu se îmbracă pretenţios. Are o vorbă a ei, pe care eu n-am mai auzit-o pe nicio scenă, doar pe stradă – la periferie mai ales. N-ai crede că e pe cale să devină faimoasă. Ilona e din Giurgiu. Mama ei e asistentă medicală, tatăl ei e inginer. Nu e singură la părinţi, are o soră, mai mare. Ilona e şi mătuşă. Ilona îţi vorbeşte franc şi reuşeşte să te emoţioneze chiar şi când nu îşi propune asta. Are şi incredibile calităţi de bufon şi nu ezită să le folosească. Îi place să facă oamenii să râdă. Îi face.

Ilona nu e frumoasă. Are nasul strâmb, după cum ea însăşi nu se fereşte să constate, e asimetrică, nu e frumoasă, dar are o superbă nonşalanţă în a-şi recunoaşte, în mod egal, toate calităţile şi toate defectele. De multe ori pe parcursul întâlnirii noastre mi-a spus “Nu ştiu, recunosc”. Foarte puţini artişti sunt aşa. Să recunoască.
Pe Ilona am văzut-o doar pe scenă şi doar în cadrul acestui interviu. Nu vă pot spune despre ea că a avut realizări excepţionale până acum. N-a avut. A terminat și ea UNATC-ul. Unde nici măcar n-a intrat din prima. Joacă destul de mult, dar sunt destui alţi actori care joacă destul de mult. Ilona joacă şi la Naţionalul mare, la Teatrelli, la Metropolis, la Godot… A jucat mereu de când a terminat facultatea, n-a avut probleme cu pauzele. Şi atunci, de ce Ilona?

Dacă există o singură actriţă în România despre care să pot spune acum, fără nicio rezervă, că are toate premisele unui viitor extraordinar, cel puţin în teatru, actriţa aceea este Ilona. Are un har de a transmite emoţii pe care, dintre toţi oamenii pe care i-am întâlnit, cu un reportofon între noi, eu nu l-am mai văzut decât la Vlad Ivanov. Ilona, deci viitorul. 

Ilona, am văzut pe îndrăgita reţea de socializare Facebook: ţi-ai luat pisică. Aşadar, vin şi te întreb: ce nume are pisica?

Vali.

E pisică-pisică? Sau pisică-pisoi?

E pisică. Deocamdată, mama nu știe, dar cred că o să afle cât de curând. Prietenul meu m-a şi certat, dar eu sunt fericită, pentru că fix la asta mă gândeam – mă, eu am acum banii ăștia, ce să fac cu ei, ce-mi doresc?Îmi doresc o anumită pisică, o rasă anume, hai s-o iau!

Și de unde ai luat-o?

De la o doamnă, care avea trei puiuți…

E o pisică mică.

E o pisică mică, rasa Scottish Fold, care are urechile pliate. Ți-am spus: „Ce-mi doresc eu? –îmi doresc această pisică!”. Asta chiar dacă nu aveam condiții – adică nu era necesar, într-o garsonieră din Crângaşi să stăm toţi, și eu, și prietenul meu, și o pisică, dar am riscat fiindcă mi-am dat seama că, dacă n-o să-mi iau niciodată o casă mai mare, n-o să-mi iau nici pisică, şi…

Dumneta eşti din Giurgiu. La tine la Giurgiu, acasă, aveai pisică?

Am și la Giurgiu.

Și pe ea cum o cheamă?

Pussy. E un băiat, dar îl cheamă Pussy.

E un cotoi bătrân?

Are patru ani. Nu e bătrân. Dar mi-era foarte dor de el, și-mi este și acum, și de-asta mi-am luat altă pisică, deși mi-a fost frică să nu-l mai iubesc pe ăla dacă îmi iau alta…

Și ce-ți mai dorești în prezent, în afară de acest vis împlinit al pisicii?

Chestii materiale nu-mi doresc. Să am bani, așa, să mă duc la supermarket, să pot să cumpăr tot ce vreau, să nu am grija că fac foamea…

Nu te angajezi și dumneata pe undeva?
Nu mi s-a propus nimic de genul ăsta.

Și la pensie ce o să faci, când o să ajungi? Te gândești la asta?

Nu mă gândesc, că parcă n-aș vrea să mă văd așa bătrână, mă sperie gândul ăsta!

Cum crezi că o să fii dumneata la bătrânețe? O să fii o babă nebună?

Da, cred că o să fiu destul de nebună, o babă aranjată, o actriță răutăcioasă, vopsită blond și tunsă scurt!

Ilona a apărut la televizor într-un sitcom. A făcut valuri la Giurgiu

Te-a recunoscut și pe tine cineva pe stradă, în Crângași? Sau măcar în Giurgiu?

În Giurgiu, da. După ce-am filmat un episod din „Las Fierbinți”, a fost o întreagă nebunie!

Ai apărut într-un episod din “Las Fierbinţi”?! Cum Doamne-iartă-mă ai păţit necazul?

Da, am apărut.

Și ce făceai?

Eram patru fete, care plecau la mare și nimereau în Fierbinți. Am filmat cu trei colege de-ale mele…

Ăsta, practic, a fost apogeul tău ca notorietate.

Da, exact. Asta a fost foarte funny, am filmat cu un Matiz pe care îl conduceam eu, iar maică-mea are un Matiz cu care eu am umblat foarte multă vreme prin Giurgiu, practic toată lumea mă asocia cu Matizul ăla roșu, și, evident, când am apărut la televizor…

Același Matiz?

Nu era același, era de la filmare, dar era tot roșu, și toată lumea a crezut că am filmat cu mașina asta, inclusiv mecanicul maică-mii, cel care-i repara mașina, s-a lăudat c-am folosit mașina noastră, cea pe care o repara el, că a apărut și-n film, la televizor! Numai că mi-a fost rușine să-i zic adevărul, că-i luam tot elanul! Tot zicea: „Doamne, mașina aia la care lucrez eu a apărut în Las Fierbinți!”…

Dumneata ai televizor acasă?

Da, am, de ce să spun că n-am?

Și te uiți la el?

Nu vreau să fiu o ipocrită, recunosc că mă mai uit, chiar dacă marea majoritate a actorilor văd că spun că ei nu se uită la televizor, că e o porcărie… Mie-mi place să știu, să văd ce se mai întâmplă în lume, în alte domenii…

Ce se mai întâmplă prin lume, Ilona? Unde mergem noi, încotro ne îndreptăm?

Nu știu dacă ne îndreptăm către ceva bun, neapărat. S-au întâmplat multe nenorociri și văd că se tot întâmplă. Dar parcă nu m-aș încărca negativ, să mă gândesc în continuu că vine sfârşitul lumii…Rămân optimistă. O să fie bine.

Ai umblat și tu prin lume?

Nu prea. Acum am fost la Budapesta, cu prietenul meu, să facem Revelionul acolo.

Ți-a plăcut?

Da, mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut. Dar în rest, așa, nu prea m-am plimbat, că n-am avut posibilități, recunosc. Am fost prin Grecia.

De unde vine numele ăsta, Ilona?

Mama a avut o colegă de facultate pe care o chema așa, iar ei i-a plăcut.

Pe sora ta cum o cheamă?

Alina.

Superb! Mai ai și alt nume?

Roxana. Dar nu știu, parcă nici nu e al meu, așa mă simt.

Îți place numele dumitale, Ilona, deci.

Da. Îmi place că nu e comun.

Te individualizează.

Da. Și asociezi repede imaginea cu numele.

Când e ziua dumitale?

26 iunie.

Nu ai un sfânt, o sfântă- sfânta Ilona?

N-am, și am fost frustrată când eram mică, pentru că n-aveam nici nume de sfânt și ziua mea de naștere era în vacanța de vară. Și eram foarte supărată că nu puteam să duc bomboane la școală și nimeni nu beneficia de același tratament.

Nu te băgau și pe tine în seamă.

Da, ai văzut că veneau cu bomboane și așa, iar în ziua aia colegul respectiv devenea vedeta clasei. Și eu, dacă eram în vacanță…

Ție nu ți s-a întâmplat niciodată.

Nu mi s-a întâmplat. Cred că m-a trimis mama o dată, că în ungurește Ilona înseamnă Elena. Și atunci, mama a propus la un moment dat să mă sărbătoresc de Sfinţii Constantin și Elena, să nu mai fiu ultima găină. Și cred că am făcut o dată chestia asta, dar se vedea că e forțat și am renunțat repede la idee, că nimeni nu credea: „Hai, mă, e ziua ta?!”, „Te cheamă Ilona, nu te cheamă Elena!”. Și am renunțat, am zis: „Bine, mă sărbătoresc eu acasă, singură – vara, în vacanță -, și asta e!”.

Ce vrei să te faci când te faci mare, Ilona?

Tot asta – actriţă!, nu renunț la idee! Aș mai fi vrut să fiu chirurg – chirurg toracic –, după ce m-am operat în adolescență, că am avut problem mari cu sănătatea, ăsta a fost gândul meu. Acum…

Da, e mai greu acum.

E greu și e mult de învățat. Și nu cred că aș fi făcut față, recunosc! Apoi, mi-ar fi plăcut și medicina veterinară; dacă ar fi vreodată să-mi schimb radical viața, asta aș face!

Ai îngriji pisici?

Aș îngriji pisici, animale – asta aș face. Dacă aș fi pusă în situația asta (Doamne ferește!), eu sunt pregătită și pentru așa ceva, pentru că e foarte incert domeniul nostru, cu actoria…

Ilona ştie cât e de talentată și de pizmuită de colegii de generaţie

Ești talentată, Ilona?

Da, cred că sunt talentată; nu cred că ar trebui să fiu modestă în sensul ăsta, să zic: „Băi, nu cred, că totuși…”. Eu mă uit în jur și îmi dau seama că trebuie să ai o chestie nativă pentru meseria asta, și e o chestie care se vede. Un om care se simte bine când e în centrul atenției și care se simte iubit și plăcut și vede că poate să capteze atenția unor oameni cu care stă de vorbă fără a face nimic concret… Mi se pare un talent, nu crezi?

Când te-ai prins că ai talent?

Păi, când eram la liceu; eram bufonul clasei. Asta a fost calitatea mea, ca să zic așa. Toată lumea se lipea de mine, ca să se binedispună. Și atunci am zis: „Băi, uite, ăsta cred că e un talent!”. Am observat că nu îl are toată lumea; mulți încearcă, unii îl au, dar alții nu îl au. Până să îmi dau eu seama că talentul ăsta se îmbină foarte bine cu actoria a mai durat ceva.

Dar până acum n-ai avut un mare rol comic, care să te confirme în calitatea de bufon.

Nu, n-am avut, dar la facultate am făcut. De cele mai multe ori, cam asta făceam. Drame și așa n-am făcut în facultate, acum s-a îmbinat chestia asta cu spectacolul “Fata din Curcubeu”, cu Lia , unde e și-și, şi comedie, şi dramă. Și rolul ăsta a fost un pariu, că nu credeam că pot să-l fac. Eu tot timpul am crezut că asta- cu bufoneriile – ar fi zona mea, am avut o profesoară de actorie care tot îmi spunea că eu o să fiu actriță de comedie, era clar! „Tu asta trebuie să fii!”. Și acum mi-am dat seama că, uite, aș putea și pe partea cealaltă să fac ceva. Și apoi am constatat că a mers şi aș putea să le fac pe amândouă – probabil că nu la fel de bine, dar măcar învăț, în fiecare zi, câte ceva.

Te pizmuiesc colegele și colegii dumitale de generaţie?

Probabil.

Și cum reacționezi la pizma lor?

Mă gândesc că e o chestie normală, adică atâta timp cât îți faci treaba bine, e absolut normal să apară și chestii de genul ăsta, nu?

Nu știu. E?

Eu așa cred, că dacă nu trezești ceva și în alți oameni înseamnă că le ești indiferent, ceea ce nu e neapărat bine. Eu sunt OK cu faptul că s-ar putea ca unii oameni să nu mă placă, dar sunt OK și cu faptul că unii oameni mă plac foarte mult.

Ai și tu oameni pe care nu îi placi?

Am.

Nici ei nu te plac pe dumneata?

Am, da, dar nu le-am spus niciodată – și nici ei mie. E o chestie așa, tacită.

Dar v-ați prins și unii, și alții?

Bineînţeles.

Și mergeți înainte.

Mergem înainte, da, ca să conviețuim.

Cu lumea virtuală în ce relații te afli?

Cu lumea virtuală… folosesc internetul destul de mult, și mai ales pentru promovare, dar nu-s fan selfie-uri și alte lucruri.

Ți-ai făcut și tu un selfie în viață?

Da.

Și ce-ai făcut cu el, cu selfie-ul tău?

Nu mi s-a părut atât de interesant, adică mi se pare mai interesant să postez ceva amuzant pe Facebook decât să postez o poză cu mine, în care arăt cât sunt de frumoasă.

Ilona nu crede că e frumoasă, are nasul strâmb. Dar îl va îndrepta.

Te simți frumoasă, Ilona?

Nu sunt frumoasă. Am nasul strâmb – o să mi-l fac acum, în viitorul apropiat, o să mi-l îndrept.

Așa ai fost tu de când erai tu mică? Cu nasul strâmb?

Am căzut.

De unde ai căzut?

Am căzut de pe o bară din asta de baschet.

Ce căutai acolo?

Mă balansam. Și am alunecat și am căzut. Făceam un concurs – cine stă cel mai mult agățat de bară și se balansează cât mai mult. Eram, la şcoală, în pauză. Și a început ora și eu tot mă balansam acolo, ca să câștig concursul. Și mi-au alunecat mâinile și am căzut. Nu sunt frumoasă, dar  cred că faptul că am alte calități e mai important decât frumusețea fizică. Nu cred că am câștigat niciodată cu atuul ăsta, că aș fi frumoasă; poate că dacă mă aranjez sunt OK, poți să te uiți la mine fără să te sperii, dar nu cred că ăsta a fost atuul meu, sincer. N-am mizat niciodată pe el, adică n-am zis: „Băi, îmi iau un pantof din ăla, îmi pun o rochie din aia, și gata!, mă duc și rup norii!”. Nu. M-am dus așa, normală, peste tot!

Și când zici că vrei să-ți repari nasul?

Aș vrea acum, în vară, când am o pauză.

Și n-o să fie dureros sau ceva?

Nu mi-e frică.

Nu ți-e frică?

Am avut încă șase operații!

Dacă nu iese prea bine?

Păi nu, că nu-i fac nimic estetic, doar îl dau la loc.

Îl mișcă un pic.

Da. Îl mișcă un pic, să pot să respir, pentru că sforăi.

Păi, și dacă eșuează operația asta și te trezești cu nasul mai rău?

Nu eșuează, că mă duc undeva unde știu sigur că nu eșuează!

Mai spune-mi despre dumneata.Ce vrei dumneata de la viață?

Eu aș vrea să fiu nemuritoare, sincer. Mie îmi place așa de mult viața, încât eu asta mi-aș dori, să trăiesc pentru totdeauna!

Când ești la vârsta asta, da… Dar când o să fii mai în etate, nu o să mai gândești la fel. Te ia durerea de sale, şi o să vezi!

Dar, uite, nici asta nu pot să concep, nici la asta nu vreau să mă gândesc. Eu aș vreasă fie mereu cum e acum!

Ilona caută şi ea să oprească timpul

Doar pentru că nu vrei să te gândești, nu înseamnă că nu se întâmplă.Vei îmbătrâni.

Eu știu, dar tot sper că se mai inventează ceva – un leac, ceva, o băutură, o chestie care să mă mai țină așa – chiar și la 30, la 35 de ani… Probabil că am avut o surpriză destul de puternică în momentul în care am văzut că am început să am din ce în ce mai puțin timp să mă duc pe acasă, iar tata, care e inginer şi lucrează la construcţia de nave, s-a mutat cu serviciul la Tulcea și îl văd și pe el destul de rar. Și din faptul că l-am văzut rar mi-am dat seama că, în toate pauzele astea în care eu n-am fost acolo, el a tot îmbătrânit. Chestie care nu mi-a picat prea bine, sincer, pentru că nu mă așteptam să îi văd pe ai mei așa. De la un an la altul, eu văzându-i din ce în ce mai rar, să constat că au din ce în ce mai multe riduri, că le cade părul, că le îmbătrânesc mâinile; și am fost – și încă sunt – într-un stadiu în care nu prea pot să accept că părinții mei îmbătrânesc, mi-e foarte greu să mă obișnuiesc cu ideea asta. Și nu aș vrea să ajung și eu tot așa.

Copii o să ai și dumneata?

Da, copii o să am; doi îmi doresc. Bine, eu aș vrea să fac şi mai mulți; dacă aș avea posibilități, aș face mai mulți. Toată treaba e că acum mi-am dat seama că ăsta e testul suprem pe care am zis că-l fac – cu pisica – și…

Să-ți dai seama dacă poți să ai grijă de ea?

Să pot să-mi dau seama dacă pot să am grijă de ceva. Deocamdată nu pot nici de mine; de pisică – nu știu ce o să mai fie, dar îmi doresc și copii, chiar dacă e complicat în meseria asta. Nu știu, poate că aș face asta când aș avea garanția că sunt deja destul de cunoscută încât oamenii să aibă nevoie de mine, să zică: „Băi, da, facem asta, dar vrem cu tine!”. Mi-aș dori să ajung și eu în pragul ăsta, în care să zic: „Nu mai, nu mai merg la un casting cu alţi 150-200 de actori!”.

Ți s-a întâmplat să mergi la castinguri şi să nu lei?

Da, bineînțeles, cum să nu?

Unde te-ai dus ultima oară și ai căzut?

Păi acum, recent, am fost la un casting… Bine, nu mi-au dat un răspuns, dar bănuiesc că nu l-am luat, dacă nu m-a anunțat nimeni. Am fost la un film, la un lungmetraj; nu mi-a dat nimeni niciun semn; ori nu l-am luat, ori nu s-au hotărât, dar cred că nu m-au vrut.

Dacă nu l-ai luat nu te mai sună, pur și simplu?

Da, exact.

Nu e foarte elegant.

Nu e. M-am obișnuit; plec de la un casting și zic: „Nu l-am luat!” și mă duc acasă, altfel n-are niciun sens – rămâi blocat mintal acolo şi nu e bine. Asta e mentalitatea justă: să mergi mereu mai departe.

Ca să reziști şi aşa.

Da, ca să zic: „Băi, uite, am fost și la ăsta, nu l-am luat, hai că eu mă duc acasă! La revedere, ne mai vedem și altă dată!”. Și asta fac la reclame, de obicei, unde n-am luat niciodată.

Ilona e fericită: are un iubit, o garsonieră, o pisică, o maşină veche 

Nu te-au luat niciodată în reclame?

Nu. Probabil din cauza nasului, eu tot bănuiesc că din cauza asta e. Mi-au explicat și mie alții că în reclame frumusețea e percepută de ochiul uman ca fiind mână în mână cu simetria. De-asta femeile asta care au trăsături simetrice ni se par mult mai frumoase. Reclamele sunt pentru prezențe perfecte, ca să zic așa, ceea ce eu nu sunt. Și atunci, de fiecare dată când mă sună cineva pentru un casting la o reclamă, spun: „Eu vin, dar sunt perfect conștientă că nu-l iau și că bat drumul până la dumneavoastră degeaba!”. Dar vin, sunt deschisă, numai că sunt obișnuită cu gândul că nu le iau.

Ai câștiga parale multe dacă ai lua un casting din ăsta?

La reclame? Destul, da.

Nu poți să trăiești din voce, cum fac alții?

Am făcut un singur spectacol de teatru radiofonic, dar voci nu prea am făcut. Am fost la un casting de voci și nu l-am luat, deci sunt așa – când iau probele, când nu le iau… Dar nu mă deprim din cauza asta.

Ce te deprimă pe dumneata? Nu te deprimă nimic?

Ba asta mă deprimă cel mai mult, ce ți-am spus mai devreme, că părinții mei îmbătrânesc. Și faptul că n-am stabilitatea asta… Bine, într-un fel e o aberație, că în alte țări se locuiește cu chirie o viață, știi? Dar nici asta nu știu dacă aș putea să o fac o viață, că nu știu ce o să fie peste zece ani; de-asta, în momentul ăsta, mi-aș dori o garanție financiară, ca să pot să știu că o să o am ceva și peste zece ani.

Poate ți-ar trebui, totuși, un loc stabil de muncă.

Poate ar trebui să mă angajez? Nu știu…

Nu mai sunt locuri pentru tineret în teatre?

Poate or fi, dar nu știu dacă sunt pentru noi.

Pentru alți tineri?

Da. Nu știu cum funcționează treaba asta.

Ești fericită, Ilona?

Da. De ce n-aș fi? Chiar cred că am, în momentul ăsta, tot ce se putea… Nu știu ce aș putea să-mi doresc mai mult. Am un nume, câteva spectacole făcute de oameni frumoși, un film, o pisică, un prieten, o garsonieră, o mașină – veche, deci normală. Sunt fericită.

Câți ani are maşina?

Păi o am de când am intrat la facultate, a fost un cadou de la mama. Îmi spusese că dacă intru la buget îmi ia mașină, iar dacă intru la taxă nu îmi mai ia nimic. Și mi-a cumpărat mașina asta, pe care o am din anul I, deci are cinci ani. Bine, mașina e mai veche, dar de cinci ani o am eu. Ea e din 2004, dar își face treaba.

N-ai rămas în drum cu ea.

Nu, niciodată. Și cred că asta e tot ce aș putea să-mi doresc, la momentul ăsta. Mai târziu oi vedea eu ce va mai fi.

Mai zi-mi despre tine. În afară de nemurire, ce îți mai dorești dumneata?

În afară de nemurire? Nimic în mod special.

Ilona e captivată de energia lui Marius Manole

De citit, citești, Ilona?

Da.

Ce citești dumneata?

Stai să-mi aduc aminte ce-am citit recent… Cred că Paler am citit ultima dată, Viața pe un peron.

Și ți-a plăcut?

Da. Și texte, piese de teatru citesc mult.

Ai timp liber?

Nu prea am, dar îmi fac; mai citesc chestii de pe net seara, depinde. Sunt și chestii interesante – articole, cronici…

Ai fost și dumneata criticată cum se cuvine de critica de specialitate? Ai fost făcută praf, călcată în picioare?

Praf, nu.

Desființată?

Nu.

Umilită, batjocorită?

N-am avut pentru ce să fiu; dacă n-am făcut roluri mari, îți dai seama că nu m-a băgat nimeni în seamă. De-acum a început… N-am făcut chestii atît de remarcabile – nici extraordinar de proaste – încât să fiu luată în vizor. Până acum, de curând, înainte de piesa Liei, ori eram băgată la grămadă cu alții, ori treceam neobservată. Despre „Două loturi”, de exemplu, s-a scris o cronică; nu era proastă, dar eram…

…menționată la „și alții”?

Da.

Cu cine jucai acolo? Cu Nicoleta Lefter ?

Da, și cu Ana Ciontea, cu Eliza Păuna, cu Marius Manole…

Dintre actorii ăștia mai tineri ai noștri, îți place vreunul în mod deosebit?

Marius îmi place.

Și lui îi place de tine?

Da. Spre fericirea mea, da.

Ți-a mărturisit?

Da, și știu că nu numai mie mi-a mărturisit, le-a spus și altora. Marius e un om foarte generos. Acum, recent, am jucat în „Peretele”, tot de Lia Bugnar, am jucat la Teatrul Metropolis, și, tot așa, eram surprinsă de ce făcea și de cât de activ era. Are un motoraș interior care îi funcționează foarte bine. Se activează imediat și…

…intră în spectacol?

Da, intră și e ca argintul viu. Nici nu îți dai seama când a trecut prin spectacol, e „vuuu-vuuu!”.

Ce ai învățat dumneata de la el, de la marele nostru tânăr actor?

Ce am învățat? Cred că asta îmi place foarte mult la el – și asta aș face și eu –, are motorașul ăla interior, care pornește exact în momentul în care începe spectacolul, e exact acolo, în miezul lucrurilor; e foarte viu, parcă nu obosește; nu-l vezi așa – căzut, pleoștit…

Probabil că Marius o să te învețe care este secretul nemuririi.

(Râde) O să-l mai urmăresc și o să mă prind eu, odată, care e secretul lui! Cred că bucuria de a juca, ăsta trebuie să fie secretul! Îl vezi când o chestie îi face plăcere!

Tu o ai? Bucuria de a juca?

Da. Dacă n-aș avea-o, nu cred că aș putea să fac meseria asta.

Și dacă într-o zi o să observi că nu o mai ai, te lași?

Da. Dacă nu o să mai am bucuria de a juca, mă las de actorie. Mă duc acasă. Păi, ar fi păcat să-mi bat joc, nu?

CITAT: “Eu mă uit în jur și îmi dau seama că trebuie să ai o chestie nativă pentru meseria asta, și e o chestie care se vede. Un om care se simte bine când e în centrul atenției și care se simte iubit și plăcut și vede că poate să capteze atenția unor oameni cu care stă de vorbă fără a face nimic concret.” Ilona Brezoianu, actriță

Fotografii din Arhiva Personală Ilona Brezoianu