Un interviu sincer cu una dintre cele mai importante actrițe-freelancer din țara noastră: tânăra și talentata Flavia Giurgiu.

Un articol de Andrei Crăciun

Flavia Giurgiu, actriță. Cum ați ajuns dumneavoatră aici? Care au fost etapele devenirii Flaviei Giurgiu? De ce nu s-a ținut dumneaei de visul de a da la un liceu de Arte Plastice? Are astăzi serviciu, este freelancer, cum reușește să trăiască tânăra noastră actriță?
Etapele devenirii Flaviei Giurg

iu au curs dinspre fraged bun simț înspre nici nu vreau să aduc în discuție. Acuma că mă gândesc, nu are serviciu, ba mai mult e și freelancer. Reușește încă să trăiască.

Unde ați jucat în stagiunea care s-a încheiat și unde vă putem vedea de la toamnă (sau, de ce nu, și în această vară, dacă e cazul)?

Din toamnă mă puteți vedea în: Despre Oameni și cartofi, regia Radu Afrim, la Teatrul Andrei Murșanu din Sfântu Gheorghe, în Push Up!, regia Alexandru Maftei la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara și în București la Teatrul de Comedie, în Mult zgomot pentru nimic, regia Andrei Șerban, la Linotip-Centru Independent Coregrafic, în 2 femei contemporane, coregrafia Ioana Marchidan, la ARCUB, în București. Instalație umană, regia Radu Nica, la Muzeul Național De Artă Contemporană, în NOK! NOK!, concept Nicoleta Lefter și probabil în următorul meu performance care va ieși la sfârșitul verii, încă cu titlu necunoscut, tot la Muzeul Național De Artă Contemporană. Ar mai fi fost de precizat Teatrul Bulandra, cu Macbeth, regia Michal Dočekal unde nu ne-am sincronizat cu programul și nu mi s-a mai răspuns la telefon, ecuație necunoscută. Altfel, mergeți să vedeți și spectacolele care încă se joacă și pentru care am semnat coregrafia, în București, la Apollo Teatrul, PULVERIZARE, regia Andrei Măjeri și la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova: Dacă am gândi cu voce tare, regia Radu Afrim și Nunta Însângerată, regia Andrei Măjeri. Restul s-au mai pierdut pe drum și nu le mai menționez că nu interesează pe nimeni. Vara asta voi fi trainer de coregrafie la Bujor Macrin, un festival pentru tineri, la Brăila, în rest, încerc să-mi adun creativitatea la un loc.

Care a fost cea mai importantă întâlnire petrecută în ultima vreme în chestiunea teatrului? Cum și de ce?

Am făcut un spectacol cu niște artiști nevăzători: fiecare mișcare, fiecare cumul de pași, fiecare întoarcere înregistrată, totul fixat și studiat fără nici o eroare. Rămâne cea mai adevărată întâlnire.

Filme de cinema, televiziune, consacrare internațională – cum stăm cu ele? Se lucrează la?

Da, sigur, văd multe filme de cinema, de consacrare națională și internațională, nu, nu, n-am lucrat la nici unul dintre ele și nici nu lucrez. Mi-ar plăcea să joc într-un film bun. Cui nu i-ar plăcea?

Cu țara noastră ce raporturi aveți? Se iubește, se urăște, se iubește-urăște? De ce s-a rămas aici, de ce nu s-a emigrat? Sunt planuri de despărțire de România? Detaliați.

Am iubit, am urât, acum mi-e milă, mi-e milă și mi-e ciudă. E ceva stricat în sângele nostru. Altă explicație nu am.  O vreme m-am gândit că pot lua o atitudine prin artă, prin ce fac.  Proiectul la care ar trebui să lucrez acum vorbește despre
”being an artist in the modern world, being an artist in Romania”. Nu pot să înaintez. Nu pot să mă detașez de contextul nostru. Am făcut și proiecte sociale și feministe și despre problema cutare sau cutare, în momentul ăsta nu mai pot. E atât de sinistru contextul nostru actual încât mă deranjează să îl mai menționez dar mă și blochează. Nu pot să mă gândesc la artă în prezența pâclei care e tot timpul peste noi. A fost dintotdeauna dar acum e deja penibil. Being an artist in Romania? Despre ce să vorbesc?

Viitorul României cum îl vedeți? Unde vedeți țara noastră peste – să zicem – douăzeci de ani? Dar actrița Flavia Giurgiu unde o să fie?

Eu văd țara noastră liberă. O văd având probleme de rând dar civilizate. Faptul că ajungem mereu în același punct mă face să fiu reticentă. E ceva în  origini poate. Ce e în neregulă cu noi? Sunt popoare care au crescut din cultura lor, țări care s-au reconstruit după ce au ajuns o ruină, state care au luat naștere târziu și au progresat, noi de cine ne amintim? De Caragiale care a vorbit săracul tot despre moravuri și probleme, despre artiști importanți care au plecat din țară, care sunt mai apreciați in Istorie în afara țării, despre artiști care și-au renegat originea mai apoi, desigur cu excepții, însă cine suntem noi? Ce ne reprezintă de fapt? Care e ponderea de substanță a populației noastre? În douăzeci de  ani actrița Flavia Giurgiu vrea să se ocupe cu arta dar în douăzeci de ani să vorbească în artă doar despre neputințe, nu vrea.

Nu mai avem noi actorii de altădată, spun cei care n-au mai fost la teatru din 1992, toamna. Mai avem noi actori așa, ca altădată? Cum e generația dumneavoastră, Flavia Giurgiu? Recomandați-ne niște nume spre care să privim cu nădejde.

Cred că avem o generație deschisă și creativă care vrea să scape de stereotipul ăsta cu actorii de altădată. Știu foarte mulți actori buni dar nu cred că pot să fac o listă.

Este Flavia Giurgiu implicată social, civic? Merge la vot? Protestează? Ce face?

Este. Da pentru toate variantele. Merge la vot, protestează, este la curent cu tot ce se întâmplă, aduce în discuție problemele astea în spectacolele ei, se contrează, face scandal, își spune punctul de vedere și acum a obosit puțin.

Cuvânt de încheiere, povață către tineri. Ce le transmite Flavia Giurgiu celor care vin din urmă?

Of, îmi vine să le zic ceva urât,îmi vine să le zic că realmente noi putem schimba ceva,  dar să-și vadă de drumul lor, mi-e teamă că nu prea sunt multe de schimbat acum. Dacă pot să plece să plece. Eu am avut șansa să plec. N-am plecat. Nu mi-a părut rău. Acum sunt tristă. Să încercăm totuși să fim pozitivi, nu naivi, pozitivi!

CITAT
Cred că avem o generație deschisă și creativă care vrea să scape de stereotipul ăsta cu actorii de altădată.
Flavia Giurgiu, actriță