Alexandru Săvoiu este un tânăr pasionat de finanțe, motiv pentru care a ajuns ca după terminarea facultății să devină bancher pe Wall Street. Cu timpul, a realizat că inteligența artificială este domeniul viitorului, așa că va avea nevoie de cunoștințe în acest sens. Așa a ajuns să studieze la Stanford. Deși nu mai este la vârsta la care sunt majoritatea colegilor săi, Alexandru este la fel de pasionat și determinat ca ei, dacă nu chiar mai mult.

A învățat să relaționeze cu angajatorii din America, a reținut ce caută și a aplicat la fiecare interviu câte puțin din ce a învățat. Acum, locuiește în Statele Unite, deși s-a plimbat prin lume datorită job-ului.

Un interviu cu un absolvent al Massachusetts Institute of Technology, actual student al Stanford University.

Cine ești de unde vii, ce faci și care e povestea vieții tale?

Mă numesc Alexandru Săvoiu, în prezent studiez inteligența artificială la Stanford University. În România am terminat liceul Tudor Vianu unde am fost în clasă de matematică-informatică inten

Cariera mea premergătoare Stanfordului a fost pe partea de finanțe, am fost bancher, am fost trader, am fost investitor în companii listate și în companii nelistate. Ca pregătire academică, în timpul facultății am studiat finanțe și matematică, am și un MBA, sunt și absolvent de MTI. Iar majoritatea experienței mele globale a fost la nivel de New York, dar în același timp, acum Stanford este la nivel de Sillicon Valley și am fost și în alte locații, gen Dubai, Brazilia, .

Cum ai obținut primul tău job după terminarea facultății?
În 2009, am terminat prima facultate și a trebuit să aplic pentru joburi în primăvara și toamna anului 2008. Cariera mea a început pe Wall Street, iar prima mea slujbă a fost de bancher. Procesul de recrutare pe Wall Street este unul extrem de structurat. Pentru fiecare bancă de top există între cinci și opt facultăți de la care ei recrutează. Avantajul meu a fost că am studiat la una dintre aceste universități.

Pe atunci, pentru fiecare poziție deschisă se făceau interviuri cu 12 candidați din fiecare campus. Marea problemă era că aplicau 300 de oameni. Dintre cei 12 intervievați, doar unul sau doi ajungeau la runda finală, alături de cei selectați de la celelalte șapte universități. Practic, din circa 16 candidați finali, banca alegea unul sau doi pe care îi oferta. Cum se diferențiază candidatul? E vorba despre un cumul de factori. Cei mai importanți sunt partea academică, specializările și media din facultate.

Cum a decurs interviul tău de angajare?
În primul rând, trebuie menționat că există o mare diferență între interviurile făcute în SUA și cele din Europa. Pe continentul nostru, baza se pune mai mult pe întrebări tehnice, care pot reprezenta 50-75% din tot interviul. Majoritatea interviurilor mele au fost cu americani și aș zice că acolo partea tehnică reprezintă doar 25%. 25-50% e partea de înțelegere a propriei tale cariere. E important pentru ei să înțeleagă ce ai făcut la precedentul tău job și cum se translatează experiența aceasta în următoare ta slujbă.

Orice detaliu din CV-ul tău poate face obiectul unei întrebări. Poți să ai, de exemplu, întrebări de testare a abilităților mentale. Eu am fost întrebat cât face radical din șapte factorial; a trebuit să calculez asta în minte. Una peste alta, aș spune că pentru americani importante sunt experiența anterioară (și cum o înțelegi), precum și abilitatea de a fi conectat la piețele financiare.

De ce ai ales inteligența artificială și cum este procesul de selecție la Stanford?
Unul dintre lucrurile pe care le-am observat, de la fața locului, a fost schimbarea dramatică de pe Wall Street. Reglementări noi și tehnologii moderne introduse. Am realizat că pentru cariera mea viitoare, inteligența artificială este un skill care îmi va fi util pe următorii 20-30 de ani. Am aplicat la Stanford pentru că, geografic vorbind, e în centrul Silicon Valley-ului, dar și pentru că e o școală cu o cultură antreprenorială puternică.

Procesul de selecție e extrem de competitiv. În programul meu, rata de admisie este de 3% pentru cei cu master și de doar 1% pentru cei cu doctorat. E un program riguros. Trebuie să treci anumite teste standardizate americane, eseurile sunt foarte importante acolo și, în același timp, ai nevoie de trei recomandări. Bineînțeles, ți se iau interviuri. Eu am avut un interviu cu șeful programului, iar a doua zi încă unul, cu un absolvent de MIT, care făcuse același program la Stanford. Se caută și partea tehnică, dar și cea de fit cultural, comunitatea construită acolo fiind una foarte importantă.

Cum e viața în Statele Unite?
Mie mi-a plăcut. Dacă ești o persoană proactivă și competitivă, ți se oferă numeroase oportunități. Prima oară când am ajuns în SUA aveam încă un modus operandi dobândit în România. Țin minte că am participat la Putnam, o competiție echivalentă olimpiadei internaționale de matematică. Interesant la Putnam e că fiecare facultate trimite, în medie, cinci oameni din ani superiori. Eu am fost trimis la competiție, deși eram în primul an. De-a lungul anilor, am avut profesori deținători ai premiului Nobel, care însă erau foarte dispuși să te ajute. Pentru americani e important să fii om de conținut. America a fost o societate extrem de deschisă pentru mine, însă dacă nu ești o persoană implicată, atunci e foarte greu să te adaptezi.

Care a fost cel mai mare obstacol din cariera ta?
Acest mod de viață pe care l-am ales înseamnă că 16 ore pe zi ești focusat sută la sută pe ceea ce faci; lucrezi la capacitate maximă. Gândirea este mereu la modul: „Care este pasul următor? Ce trebuie să execut în următoarea săptămână, apoi în următoarea lună?”. Însă un dezavantaj clar în Statele Unite îl reprezintă sistemul de vize, unul extrem de dur și care, ca străin, te limitează.

Când lucram la Morgan Stanley, mă sunau diverși „head-hunters” care voiau să mă trimită în anumite fonduri de investiții agresive, dar procesul era sistat în momentul în care le spuneam că sunt în țară pe viză de muncă. Când am terminat facultatea, în 2009 – un an de criză, în care Harvard a avut rata șomajului de 50% pentru absolvenți, am avut oferta de la Morgan Stanley, una dintre puținele bănci care supraviețuiseră crizei. Unul dintre motivele supraviețuirii a fost că banca primise o infuzie de capital de zece miliarde de dolari. În luna februarie, guvernul american a dat lege că orice bancă din țară care a primit fonduri nu are voie să angajaze non-americani. Am avut însă noroc că, în mai 2009, Morgan Stanley și-a plătit datoria și nu s-a mai supus acestei legi.

Care a fost cel mai memorabil moment pe care l-ai trăit, de când ai părăsit România?
Cel în care, după primul an la Morgan Stanley, am fost promovat. De obicei, promovările se fac după trei ani. De menționat e că pe mine mă interesa să evoluez ca investitor. Memorabilă a fost conversația avută cu respectivul șef, cel care mi-a acordat promovarea. I-am mulțumit, dar i-am spus că mă interesează, în același timp, să fac și tranziția la trading. El a avut o reacție mai dură, însă în stil american. Când i-am demonstrat că respectiva situație ar fi avantajoasă pentru amândoi, a înțeles. Așa că, la două zile după această discuție, am făcut tranziția. De fapt, asta m-a impresionat pe Wall Street. Chiar și când oamenii au o reacție contra la început, dacă reușești să le arăți că ce spui tu e o situație win-win, atunci îi convingi. E o cultură deschisă și pro-performanță, care mie mi-a plăcut foarte mult.

Ai timp liber? Cum ți-l petreci?
Cred că o persoană matură își face timp liber, chiar și atunci când nu are. Dacă vrei să călătorești, poți s-o faci. Sigur, într-un program structurat, cum era cel de pe Wall Street, unde lucrai câte 16 ore pe zi, e dificil. Sau când ești finanțist și faci tranziția pe inginerie, una foarte complicată, pentru că ai multe de recuperat. Îmi place să călătoresc, să citesc, să înot. La Stanford există multe facilități, printre care și un club de drumeții, unde taxa e de 50 de dolari pe trimestru, sumă în care ai acces la două excursii. Deci, e mai ieftin decât în România. Important e să fii cu mintea deschisă.

Recent am călătorit în America Latină, timp de o lună și jumătate. Primul oraș în care am ajuns a fost Santiago de Chile, unde localnicii nu prea vorbeau engleza. Două săptămâni am ascultat spaniola, pe care apoi, paradoxal, am vorbit-o cu multe greșeli gramaticale. Gândesc direct în spaniolă, franceză, engleză și română.

După ce termini facultatea, te întorci la vechiul job?
Viața m-a învățat că există mereu multe schimbări. De exemplu, din 1985 până în 2008, oamenii care produceau cel mai mult pe Wall Street erau prop traderii. Însă lucrurile s-au schimbat radical între timp. Momentan, scopul meu e să învăț cât mai mult, să profit de experiența de la Stanford, să cunosc oameni de calitate. Apoi voi vedea. Aceasta e perspectiva mea. În carieră, abilitățile și oamenii care te cunosc te pot ajuta să evoluezi cel mai bine profesional. În concluzie, nu pot spune care este planul meu pentru următorii doi, trei sau cinci ani.

Ce ai vrea să schimbi în lume, dacă ai putea?
Cel mai important lucru e să ne focusăm pe ceea ce controlăm. Nu am planuri mărețe, dar dacă acum mă sună o fostă profesoară din liceu și îmi spune că are elevi care ar dori să studieze în SUA sau Marea Britanie, mi-aș face timp să-i ajut. Fie și o jumătate de oră, la o cafea. Cred în ideea de „giving back”, pe care-l poți face la nivel local. Toți putem să facem asta, fie că suntem studenți, antreprenori sau pensionari. Să inspirăm, să fim buni în fiecare zi.

Când am aplicat la Stanford, le-am scris unor foști profesori, deținători ai premiului Abel, echivalentul Nobelurilor în matematică. Chiar dacă i-am contactat după cinci-șase ani de pauză, mi-au răspuns imediat și am primit recomandările „stelare” de care aveam nevoie. Practic, am învățat că trebuie să facem un lucru bun, mai ales când putem să-l facem. Așa funcționează, de fapt, lumea.

Ai de gând să te întorci în România?
E greu să înțelegi România după ce ai lipsit cinci-zece ani din țară. Nu m-am gândit la asta, obiectivul meu în această perioadă este să cunosc oameni din toate colțurile planetei. Dar pentru cine are în plan să revină în țară, cred că e esențial să înțeleagă cum s-au schimbat oamenii. Până la urmă, oamenii definesc România, de asta e important să întâlnești cât mai mulți dintre ei.

Există oameni care te inspiră?
Familia, adică părinții și bunicii, m-au inspirat mereu. De altfel, de ei mi-e și cel mai dor. În plus, anumiți profesori și colegi de muncă m-au ajutat și m-au inspirat, făcându-mi acomodarea în SUA mult mai ușoară. Cred mult în caracterul pe care îl ai și în valorile în care crezi. Dacă ai avut educație bună în familie, tranziția în școală e ușoară. Dacă în școala generală ai avut profesori și colegi de calitate, tranziția academică și socială spre liceu e ușoară. Acest ciclu se repetă mereu. Am avut norocul, de-a lungul vieții, să am oameni extraordinari alături, de la familie până la mentorii de pe Wall Street.

Ce sfaturi le-ai da studenților care vor să plece în afară, mai cu seamă în Statele Unite?
Sfatul meu e același pe care l-aș da oricărei persoane care vrea să se mute undeva. E esențial să-și facă temele, să vorbească cu cât mai mulți oameni și să-și găsească propria lor versiune de adevăr. Pentru unii oameni există oportunități în România, pentru alții în Statele Unite, dar tu nu poți să știi ce oameni vei întâlni, ce parte a țării respective vei experimenta. Fiecare om are o versiune diferită a acestui adevăr. Contează să aibă mentalitate proactivă, să nu fie reactivi. Să știe ce vor să facă și cum ajung la următorul pas. De asemenea, le-aș sugera să aplice nu la o facultate, ci la 20, dacă se poate, pentru că procesul e foarte competitiv și nu știi de unde se ivește oportunitatea. Există multe facultăți în America, aproximativ patru mii, deci sigur au de unde alege.