În 2015, Mya Țărmure și viitorul ei soț, Sorin, au fondat Small Academy, un proiect educațional destinat copiilor între 5 și 14 ani și care are ca scop pregătirea celor mici pentru joburile viitorului. Au aplicat pentru un grant și au primit o finanțare de 25 de mii de euro. „Devenisem obsedată de ideea că toți copiii ar trebui să folosească tehnologia în mod constructiv, iar eu trebuie să fac ceva în sensul ăsta”, povestește Mya.

de Ionuț Axinescu

Inițial, Small Academy urma să dezvolte o aplicație pentru copii, prin care să le dezvolte abilități în zona tech. Dar cei doi și-au dat seama că există deja o multitudine de aplicații și că, dacă voiai să faci ceva diferit și cu sens, aveai nevoie de un research consistent. „În plus, eu îmi doream să predau și să lucrez cu copiii. Așa că am decis să facem chiar asta: cursuri de tehnologie pentru copii. În decembrie 2014 ne-au intrat banii, iar în februarie 2015 am început să avem primii cursanți”, rememorează ea.

Ce ai studiat și când ai început să fii pasionată de lucrul cu copiii?

Mi-am creat o „reputație” de om care nu a fost foarte împăcat cu matematica încă din școală primară. traiectoria mea educațională a fost influențată de aversiunea față de „mate” și științele exacte. În liceu am ales filologie – intensiv germană la Colegiul Național Spiru Haret din București – și apoi m-am dus la FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării).

Știam clar că nu vreau să fac presă, cochetam mai degrabă cu publicitatea și am prins valul cu advertising-ul digital care m-a atras foarte tare. Așa că în ultimul an m-am specializat pe publicitate și încă din facultate am început să lucrez în domeniu. La început pentru trei ani într-un start-up, apoi în două agenții mari din piață.

Cu copiii am lucrat prima data când aveam 21 de ani, mă întorsesem recent din State, prin 2010. Câteva colege din liceu predau cursuri de limbi străine în instituții educaționale, pentru copii de 4-8 ani. Mi s-a oferit oportunitatea de a mă alătura echipei ca profesor, iar cum eu mă plictiseam la facultate și voiam să fac ceva cu viața mea, am zis “de ce nu?”. Primul curs pe care l-am predat a fost de germană, unei grupe de șase-șapte copii micuți, de vreo patru-cinci ani.

În ce context a apărut ideea Small Academy?

Am lucrat cu Andreea până a început vacanța de vară a copiilor, iar din iulie am renunțat, temporar, la educație. Începusem să lucrez la un start-up pe digital. Aveau să mai treacă cinci ani până să mai fac ceva legat de educație. A coincis cu faptul că simțeam că nu mai aduc niciun plus valoare în ceea ce lucram pe digital, devenise doar un job care nu mă mai motiva să mă trezesc dimineața. Plus faptul că pusesem într-un sertăraș dorința mea de a lucra cu copiii și a face ceva în educație, sertăraș care se deschidea din ce în ce mai des.

La început, predam eu și Sorin, care aveam și job-urile noastre în paralel, și ne-am luat în echipă un om drag nouă, Laura, care face parte și acum din echipă. Până în mai am dus în paralel job-ul și Small Academy, iar apoi mi-am dat demisia. Aveam planuri mult prea mari și simțeam că orice altceva mă ține în loc. Am început să lucrez full-time la Small Academy, îmbinam predatul cu gestionarea și creșterea business-ului. În perioada februarie – iunie ajunseserăm să lucrăm săptămânal cu vreo 30 de copii care veneau la hub-ul Small Academy – atunci desfășuram cursurile în cadrul unei școli private din Piața Victoriei.

Ce aduce nou proiectul vostru în educație din România?

Eu cred foarte mult în experiențele de învățare practice, aplicate, interactive și puse în context. Asta facem la Small Academy. Poți să faci asta cu orice disciplină, la orice vârstă. Noi am ales să ne focusăm pe metodologia STEAM, programarea și robotica. Pentru că societatea se duce cu totul în direcția asta și nu ai cum să rămâi în urmă.

Ceea ce facem la Small Academy înseamnă mult mai mult decât generic spus „tehnologie”. Le insuflăm copiilor un mod de a fi, de a gândi și de a se dezvolta. Pentru că avem nevoie să fim creativi, să fim empatici, să colaborăm cu cei din jur, să ni se insufle curaj în ceea ce suntem, astfel încât să ne putem exprima. Nu de-asta avem cu toții nevoie în lumea noastră? Și-atunci, dacă tot ce faci la clasă cu copiii este în direcția asta, toată lumea are de câștigat. Avem părinți care ne întreabă de ce copilul lui a învățat despre energii alternative, că el l-a înscris la un curs de robotică și se așteaptă să construiască roboți (de cele mai multe din Lego. PS: noi nu lucrăm cu Lego).

Și atunci îi amintesc părintelui că ceea ce facem la Small Academy este întotdeauna pus în context. Punctual, lecția asta era despre cum se schimbă societatea noastră, cum facem tranziția către energii alternative, poluare, impactul asupra planetei noastre. Activitatea practică era construirea unei căsuțe (din plexiglas, cu șuruburi, piulițe și un mini panou solar pentru captarea energiei). Nu vreau ca cei mici doar să construiască roboți/ mașinării/ mecanisme pe bandă rulantă, vreau să devină conștienți de cum funcționează lumea noastră, obiectele care ne înconjoară, care sunt preocupările societății noastre, să devină responsabili și să fie informați, să aibă opinii și să poată aduce o schimbare.

Dacă te uiți într-un manual de TIC (Tehnologia Informației și Comunicării), de exemplu, nu găsești genul ăsta de „preocupări”. Înveți, tehnic, cum să folosești un program sau altul, pentru că nu-i așa, trebuie să îi introducem pe copii în programare. Dar de ce este relevant să înveți asta, care este contextual real de viață sau cum ne poate ajuta, nu aflăm niciodată (sau aflăm de prea puține ori).

Cât costă cursurile?

Avem mai multe tipuri de programe educaționale: cursurile de la hub (prețul unei ședințe variază între 60 și 90 lei), workshop-uri de o zi pentru copii sau copil + părinte, programe educaționale săptămânale (școala de iarnă/ primăvară/ vară, unde costul unei săptămâni variază între 765 lei și 850 lei), cursuri în școli și afterschool-uri (unde prețurile variază în funcție de numărul de copii și de curs), ateliere punctuale (de exemplu, în Școala Altfel).

Cum arată cursurile de la Small Academy?

Cursurile pe care le facem se adresează copiilor între cinci și 14 ani: 5-8 ani curs STEAM, 9-14 ani cursuri de robotică și programare. În acest an școlar avem înscriși în jur de 300 de copii, care vin săptămânal la cursurile de la hub (au loc de luni până vineri, seara și sâmbăta), și încă vreo 300 cu care lucrăm săptămânal în instituțiile educaționale. Este o picătură într-un ocean, dacă te gândești la numărul total de copii, însă și oceanul este format din multe picături până la urmă.

STEAM (sau iSTEAM, cum îi mai zicem noi, unde I = inovație) reprezintă un cadru de predare bazat pe modalități naturale de învățare, care poate fi personalizat pentru toate tipurile de copii. Este interactiv, experiențial, practic și distractiv. Structura iSTEAM (inovație, știință, tehnologie, artă și matematică) explică modul în care diviziunile educației și vieții colaborează într-un mod interdisciplinar.

Cursurile iSTEAM sunt introduse copiilor sub forma unor povești și provocări în care fac cunoștință cu roboți, află lucruri despre lumea înconjurătoare (cum creăm mașinării, la ce ne ajută, cum putem face lumea un loc mai bun folosindu-ne de tehnologie), construiesc invenții sau își dezvoltă abilități de gândire logică și structură, învățând să programeze vizual.

La finalul cursului de programare, copiii cunosc noțiuni de bază despre programare (variabile, bucle, secvențe logice etc.) și le pot aplica în cadrul unor programe complexe în diverse platforme. Învață să își creeze o pagină web în HTML, CSS și JavaScript și explorează rezolvarea unor probleme reale din viața de zi cu zi, prin programarea unor aplicații web (cum facem un site care afișează vremea de mâine, umiditatea solului unor plante conectate la internet). Noi credem că cel mai important este că cei mici se familiarizează cu noțiuni de programare, domeniu care începe să devină singura limbă universală.

La robotică, copiii dobândesc cunoștințe despre concepte de fizică, electronică și programare, care ajută la dezvoltarea imaginației și competențelor în domeniul roboticii. Astfel, aprofundăm următoarele etape de cunoaștere: fizică, electronică, explorarea robotului și rezolvarea autonomă de probleme cu ajutorul lui, crearea de mașinării sau sisteme de la zero, proiecte care au aplicabilitate în viața reală. Explorăm universul Internet of Things și tehnologii precum Arduino, WiFi, Bluetooth și cum ne pot ajuta în viața de zi cu zi, dar mai ales, impacta viitorul.

Cât de importantă este tehnologia și accesul la diverse gadget-uri pentru educația copiilor până în 14-15 ani?

Eu cred foarte mult în echilibru, care trebuie aplicat în orice facem, fie că are legătură cu tehnologia sau nu. Tehnologia face parte din viața noastră, a tuturor, ne folosim de ea în fiecare zi, în diverse contexte. Ține de fiecare dintre noi și alegerile pe care le facem câtă tehnologie folosim și în ce contexte. A interzice accesul copiilor la tehnologie este ca și cum le-am pune un bandaj la ochi și ne-am aștepta să treacă prin intersecție în miezul zilei, fără să pățească nimic. Sprijin consumul echilibrat și controlat de tehnologie. Există numeroase modalități prin care un copil poate folosi o tabletă și să fie safe atunci când face asta.

Toate device-urile vin cu setări de control parental prin care îi putem ajuta pe copii să aibă acces la un conținut adecvat în mediul online. Asta trebuie să vină la pachet și cu o educație pe care părintele să o facă acasă cu copilul. Asta înseamnă timp, energie, resurse pe care părintele să le investească. Că doar să institui reguli de genul „trebuie să stai pe tabletă doar două ore pe zi pentru că așa am zis” este ușor demodat.

Cum stă, în opinia ta, România la capitolul tehnologie, comparativ cu celelalte state din Europa?

M-am documentat foarte mult pe subiect și acum vreo doi ani am rămas surprinsă când am găsit exemplul Estoniei, o țară care și-a revizuit platforma educațională și a reușit într-un timp foarte scurt să asigure infrastructura și cadrul pentru ca toți copiii, de la șase-șapte ani, să facă programare în școală. Mi s-a părut o mobilizare fantastică. În continuare avem modele prin afară, noi ne uităm mult la cum se întâmplă educația în Finlanda și în State (pe metodologia STEAM). Mă uit la educația părinților și în cadrul instituțiilor educaționale vizavi de STEAM, acum, comparativ cu 2015, când am început noi. Este clar un progres la nivel de percepție, awareness și educarea oamenilor. Lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună.

De exemplu, la nivel de Minister s-a introduc TIC-ul ca materie obligatorie la clasele a cincea și a șasea. Evident că sunt provocări și situația este mult mai complexă: nu sunt cadre didactice specializate, materia este văzută ca ceva ce poate preda și profesorul de mate sau nu există infrastructură (calculatoare sau internet). Privatul începe să fie din ce în ce mai implicat în sectorul educațional. Oare nu așa ar trebui să fie de fapt, și cei doi să lucreze împreună? Asta se întâmplă în țările nordice. Vine compania X, care lansează o tehnologie în Y ani și știe că va avea nevoie de personal cu abilitățile astea. Se duce la minister și împreună pun la punct un plan astfel încât instituții educaționale să poată scoate pe piața muncii personal pregătit. Este un mare decalaj între ce scoatem din instituțiile educaționale și ce nevoi reale sunt pe piața muncii.

Pe de altă parte, percepția asupra meseriei de profesor a căpătat o alură neînsemnată. Asta nu se întâmplă în alte țări. Nu vine părintele să îi explice profesorului cum să își țină ora după ce a citit câteva articole pe net și a fost la un seminar de parenting. Pornim din start cu o preconcepție când vine vorba despre educație și de meseria de profesor. Când ne ducem la doctor, îl privim pe omul din fața noastră ca un specialist, nu mergem noi să-i explicăm cum stă treaba cu medicina și cum să-și facă munca. Dacă nu ne convine ceva, schimbăm medicul. De ce n-am face asta și când vine vorba de educație?

Știu că la un moment dat ai locuit în Statele Unite. Ce ai învățat din acea experiență?

Am fost în State când aveam 19 ani, înainte să lucrez cu copiii și înainte să descopăr că asta vreau să fac în viață. Dar experiența din State m-a transformat foarte mult, m-a ajutat să mă descopăr și să-mi testez limitele. Perioada din State a fost foarte grea pentru mine, eram singură într-o comunitate de evrei, lucram în vânzări câte zece ore pe zi.

Am fost pe punctul de a ceda și a mă întoarce în țară, dar am zis că dacă tot am ajuns aici, trebuie să fie cu un motiv și să scot ce e mai bun din experiența asta. Când întâmpin orice obstacol sau provocare în viața mea, mă gândesc mereu că dacă m-am descurcat atunci în State, printre străini, de una singură, la 19 ani, cu siguranță o să mă descurc și acum. M-am întors din State și am participat la multe cursuri și seminarii pe antreprenoriat, toate astea mă ajută foarte mult acum, la Small Academy.

Cum vezi educația din România în următorii cinci ani?

Ține de fiecare dintre noi să fie mai bine decât este acum. Cred că doar o astfel de mentalitate poate face ca lucrurile să fie în general mai bune, în orice domeniu. Noi avem această cutumă, că e treaba lui X sau a lui Y ca lucrurile să meargă mai bine, de obicei responsabilitatea unei autorități. Și atunci fiecare își vede de pătrățica lui. Toate marile schimbări ale omenirii au pornit de la „oamenii de rând”, care au răsturnat status-quo-ul și au făcut să fie mai bine: în mica lor comunitatea, în școala lor, în orașul lor, în țara lor.

Este ca un bulgăre care prinde tracțiune odată ce începe să fie rostogolit. Așa că optimista din mine o să spună că lucrurile vor fi mai bune. Noi facem demersuri în direcția asta și sunt mulți alții care fac ca bulgărele să fie din ce în ce mai mare. Nu este foarte motivant să ai o meserie unde perspectivele par cam sumbre, așa că trebuie să facem să fie mai bine.