Maria Panainte are o poveste foarte frumoasă. Este din Chișinău și nimeni nu o credea când spunea că va ajunge actriță la București. Dar a ajuns, ba chiar una dintre cele mai apreciate tinere actrițe din țara noastră la Gala HOP (Gala Tânărului Actor), desfășurată la începutul acestei toamne la malul Mării Negre. O puteți vedea la Teatrul Național din București, în spectacolul “On the Roof”. Iată, Maria.

Cine ești dumneata, Maria Panainte? Care e povestea dumitale? Cum ai ajuns actriță?

M-am născut în Chișinău, într-o tânără familie care abia dădea nas în nas cu provocările anilor 1990. Nimeni din familia mea, rude, vecini, prieteni  nu au avut vreo tangenţă cu arta. Nu știu de unde îmi intrase mie în cap ideea (și mi-am susținut-o cu încăpățânare) că eu am să fiu balerină. Așa că mama s-a dat peste cap și m-a dus la balet. Profesoarea era încântată, mă născusem hipermobilă, dar nu a ținut mult această pasiune pentru că ea vorbea în limba rusă, iar eu nu înțelegeam nici un cuvânt.  Pe la 14 ani m-am trezit cu o altă nebunie: că trebuie neapărat să fac actorie. În Chișinău nu aveam prea multe opțiuni. Așa că mi-am zis că am să fiu actriță la București. Nimeni nu m-a crezut, în afară de mama, care a stat toată noaptea la coadă, la ambasada României să depună dosarul. Așa am ajuns actriță.

Cât despre cine sunt, am multe roluri, ca noi toți în viața de zi cu zi: fiică, soră, actriță, dansatoare, biciclistă, bucătăreasă, profă şi studentă, timidă, curajoasă, încăpățânată, perseverentă. Toate sunt eu… și în mijlocul lor este esența cu care m-am născut şi care e o senzație și nu poate fi pusă în cuvinte.

 Felicitări pentru prestația de la Gala HOP – Gala Tânărului Actor, locul unde sunt selectați cei mai buni tineri actori din țara noastră. Cum a fost?

A fost o experienţă minunată. Am învăţat multe despre mine, despre dans şi mişcarea în scenă. M–am simţit apreciată si încurajată. Am sa-i fiu mereu recunoscătoare domnului Gigi Căciuleanu pentru că a pus o cărămidă importantă la temelia experienţei mele.

Unde vei juca de la toamnă, unde să venim să te vedem, să te constatăm?

La Teatrul Naţional joc în spectacolul regizat de Gigi Căciuleanu – „On the Roof” – un spectacol cu tineri talentaţi, cu multă energie, poezie si dansactorie. Iar în fiecare luni şi vineri, la cursurile de tango argentinian de la şcoala Tango Mood, unde îmi joc rolul de profesor.

Ce întrebare ai fi vrut să îți adresez și cum ai fi răspuns la ea?

M-ai întreba: Maria, ce te-a învăţat experienţa de viaţă până acum?

 Şi eu ţi-aş răspunde: Că-mi place meseria pe care mi-am ales-o şi am descoperit că făcând ceea ce fac, pot să-i ajut pe alţii şi prin urmare să mă ajut pe mine.

Să am un scop care să mă motiveze să mă dau jos din pat dimineaţa şi al meu e să joc în cât mai multe filme şi spectacole bune, care să-mi dea ocazia să mă autodepăşesc, lângă oameni frumoşi şi talentaţi. Că toate nedreptăţile, suferinţele şi descurajările pe care le-am simţit, m-au făcut mai puternică şi am înţeles că totul se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. Că eşecurile şi succesul sunt responsabilitatea mea. Am învăţat cum să aştept. Am învăţat să cred. Am învăţat să nu-mi mai fie ruşine să cer ajutor.

Care e treaba cu vrajba din lumea teatrului – explică pentru spectatori? Ce neajunsuri sunt? Se constată tăieri de bugete, revolte, anunțuri preapocaliptice. Care e situațiunea, de facto? Ce e de făcut, Maria?

În urma tăierilor de buget, care s-au abătut peste noapte asupra teatrelor, toți directorii s-au văzut nevoiți să concedieze oamenii care nu aveau contracte de angajare, prin urmare: actorii colaboratori, luminişti, sunetiști, tehnicieni. Se vor tăia bani și din producția costumelor și a decorurilor. Calitatea spectacoleler scade.  Arta își pierde valoarea.  Statul nu mai susține cultura. Societatea se tâmpeşte fiind bombardată de superficialitate, indiferență și ignoranță. În situația asta tot ce putem face, e să nu ne dăm bătuţi, să fim mai implicaţi în viaţa politică, să mergem la teatru cât mai des.

Ce ai fi făcut cu viața ta, Maria, dacă nu erai actriță?

Mi-am pus  și eu, de câteva ori,  această întrebare foarte serios. Îmi place să învăț limbi străine, îmi place să dansez, îmi place psihologia. Sigur îmi găseam un loc în unul dintre aceste domenii. Dar oricum am reușit să le integrez – puțin din fiecare – în viața mea de actriță.

Hai să te întreb ca la resurse umane: unde te vezi dumneata peste zece ani, dar țara noastră unde o vezi peste zece ani?

Bucureștiul e orașul meu de suflet, dar în ultimul timp a început să mă bată și pe mine gândul să văd cum e în alte țări. Mai am câteva proiecte și în funcție de rezultate am să iau o decizie. Cât despre țara noastră… mi-e  greu să răspund la această întrebare, cred că în 10 ani va fi mai bine, mai evoluată economic, tehnologic și social. Atâta timp cât ne mai rămân pădurile şi nu ne pierdem toate resursele şi valorile.

CITAT
Arta își pierde valoarea.  Statul nu mai susține cultura. În situația asta tot ce putem face, e să nu ne dăm bătuţi,să fim mai implicaţi în viaţa politică, să mergem la teatru cât mai des.
Maria Panainte, actriță