Andreea Nechita se află într-un scaun cu rotile încă de la vârsta de 16 ani, însă acest lucru nu a împiedicat-o să-și îndeplinească dorințele, deși uneori s-a confruntat cu situații care au întristat-o teribil.

Andreea Nechita a început să se confrunte cu primele simptome ale bolii ei pe la trei ani, fiind diagnosticată cu amiotrofie spinală de tipul trei. Dacă alții, în locul ei, s-ar fi închis în casă, Andreea a ales să meargă mai departe. A ținut capul sus și a spus că ea va reuși. Când toată lumea o avertiza că e foarte greu să intri la Medicină, sau că e și mai greu să termini această facultate, ea și-a văzut de drum. Acum este medic rezident dermatovenerolog și peste vreo 3 ani, după ceva susține examenul de specialitate, va fi medic specialist

Ce faci tu acum? Care e titulatura ta?

Andreea Nechita: Acum sunt medic rezident Dermatovenerolog în anul 2, specialitate pe care am ales-o în urma concursului de rezidențiat din anul 2017. Încă de la admitere oscilam între Endocrinologie și Dermatovenerologie, dar in ziua repartiției am ales unul dintre posturile alocate Dermatovenerologiei. Așa a fost să fie. Mi-am propus ca pe toată perioada rezidențiatului să asimilez cât mai mult, să particip la toate congresele dedicate Dermatologiei și nu numai. Nu îmi regret decizia și sper ca după cei 5 ani să fiu pregatită așa cum îmi doresc și bineînțeles, apreciată de către pacienți.

Când ți-a încolțit în minte ideea de a deveni medic? Și cum, în ce context?

Nu am vrut de la început să devin medic. Aveam alte planuri: Psihologie sau Drept. Eram într-o mare confuzie. În anul 2008, după un eveniment mai puțin fericit din viața mea am luat decizia de a da la Medicină. Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot Medicină aș alege. Nu mă văd făcând altă profesie.

Când a fost descoperită boala ta? Ai mers vreodată?

Debutul bolii a fost în jurul vârstei de 3 ani, dar diagnosticul cert a fost pus în anul 2007, în China, fiind confirmat ulterior în 2015. Da, am mers, dar doar până la vârsta de 16 ani. Atunci am suferit o intervenție chirurgicală care a asociat mai multe complicații. Probabil atunci s-a declanșat o evoluție mai rapidă a bolii de bază: Amiotrofie spinală tipul 3.

Care e cea mai tristă amintire a ta din copilărie? Dar cea mai vesela și emoționantă?

Andreea Nechita: Nu pot clasifica “cea mai tristă” amintire. Probabil că, așa cum am menționat și mai sus, acel moment în care am rămas în scaunul cu rotile a fost unul trist. După acel episod a urmat o lungă perioadă de recuperare la diferite clinici din țară, din Ucraina și Turcia, deci, adolescența mea nu a fost tocmai ușoară și nici încununată de prea multă fericire, potrivit Life.ro.

Ce profesie au părinții tăi?

Sunt convinsa de faptul ca mulți dintre cei care îmi cunosc parțial povestea bănuiesc că am în familie medici și acest lucru m-a încurajat să aleg și eu această profesie. Dar nu, părinții mei lucrează în alte domenii, total diferite, mama fiind contabil, iar tata se ocupă de adminstrarea unor afaceri.

Iți amintești prima prietenă/primul prieten din copilărie?

Bineînțeles că da. Am cunoscut-o încă de când eram la grădiniță. Avem aceeași vârstă și acum lucrăm în același domeniu. Cred ca toți avem acel “prim prieten”, doar că, în cazul meu, nu a fost doar unul. Sunt prietenii din copilărie, cu care ma intalnesc și în prezent, în limita timpului disponibil, avand în vedere că fiecare e pe drumul său.

Citește continuarea articolului, aici!