Invitație la atelierul de lucru al meșteșugarului Iustin Stafie: „Tinerii care urmează direcția asta, trebuie să o simtă!”

-

Într-o lume agitată și într-o alergătură permanentă, cât și în era tehnologiilor, nu este ușor să îți urmezi pasiunea. Și cum pasiunea înseamnă libertate și curajul de a-ți trăi viața și visurile indiferent de cât de mici sau mari sunt acestea, Iustin Stafie a decis, după lungi căutări ale sinelui, să își urmeze direcția. Și asta se întâmplă doar pentru că și-a dat voie să simtă arta, deși nu provine dintr-o familie de artiști. În schimb, a fost susținut pe deplin de către aceasta atunci când a hotărât să urmeze cursurile la Liceul de Artă din Iași.

Am avut ocazia de a admira creațiile doar pe o pagină de internet ale tânărului ieșean meșteșugar, așa cum îi place să se intituleze, însă am fost curioasă să aflu povestea din spate. Am descoperit că s-a lăsat condus de farmecul artei și a arătat că primele și mari pasiuni își fac loc chiar și când unele circumstanțe par să se împotrivească. A crezut că pasiunea poată să dispară în timp și să își schimbe perspectivele, așa cum s-a și întâmplat la un moment dat, dar s-a întors de plăcere. A știut că poate să ofere valoare reală în domeniul ales cu sufletul, chiar dacă în zilele noastre arta a trecut pe un loc neprioritar în accepțiunea unora.

            Fiind probabil prima mea pasiune, am tot revenit asupra ei cu idei, viziuni, interpretari noi. Am abandonat-o în câteva rânduri, dar m-a regăsit ea pe mine., se confesează Iustin.

            Lucrează cu mult drag, deși munca lui nu se desfășoară între anumite intervale orare fixe. Activitatea sa ține foarte mult de starea lui, căci inspirația vine din locuri și întâmplări diverse și diferite. Știu că e la fel ca noi, în același timp, e altfel. Și cum oamenii altfel fac lucruri altfel, pentru că dau frâu liber emoțiilor, ies de pe mâna lui creații care sunt foarte admirate de publicul pe care și l-a format foarte repede. Ca exemplu, Iustin ne-a povestit în rândurile de mai jos cum a transformat niște simple discuri de pick-up în ceasuri de perete funcționabile pictate cu măiestrie și cu dragoste, căci a dorit să le dea valoare. Le-a găsit cea mai frumoasă utilitate încât îi bucură pe toți cei care le găsesc pe plaja din Vama Veche, într-un magazin de suveniruri.

Cum este văzută arta prin ochii lui Iustin Stafie, în rândurile de mai jos, unde s-a confesat cu mare sinceritate.

            Cine este Iustin Stafie și încotro se îndreaptă?

            Pe I.S. încă îl mai caut. Au fost puține momente în care am trăit iluzia regăsirii sinelui, dar încerc să accept că sunt în continuă schimbare și e destul de greu să mă imortalizez cumva. Pot spune ce-mi place, ce fac, dar asta nu știu dacă e ce sunt. Încotro mă îndrept? Nu am o direcție fixă, e posibil ca mâine să descopăr ceva diferit și să abandonez cursul. Atâta timp cât călătoria e plăcută, mă bucur de ea.

Cum a început pasiunea ta pentru pictură?

            Pasiunea pentru desen e una din primele amintiri pe care le am. Având două surori mai mari, le tot ceream hârtie și creioane să reproduc ce găseam în cărțile ilustrate și la tv. Am avut privilegiul de a fi remarcat de doamna educatoare și ulterior de doamna învățătoare, aceasta din urmă ghidându-mă spre liceul de artă. Fiind probabil prima mea pasiune, am tot revenit asupra ei cu idei, viziuni, interpretari noi. Am abandonat-o în câteva rânduri, dar m-a regăsit ea pe mine.

Care sunt skill-urile pe care trebuie să le dețină un pictor?

            Dacă nu toată lumea, atunci foarte mulți oameni pot picta, desena șamd. Pot învăța asta, ca pe un instrument muzical. Esențial, cred eu, este să ai curaj, să fii sincer, să disociezi arta de canoane. Arta nu e canonică, nu e strictă. Ești liber să te exprimi cum vrei, cum simți. Mâna se educă, are memorie. Dacă exersezi, ajungi să desenezi, de exemplu, așa cum nu ai fi crezut acum un an. Tot ce îți trebuie, e voință și plăcerea de a face asta. Dacă găsești plăcere în asta, atunci insiști și evoluția succede.

Dacă ar fi să alegi o pictură pe care nu ai realizat-o tu, care ar fi aceea? Cine te inspiră în acest domeniu artistic?

O pictură pe care nu am realizat-o eu. Sunt multe. Pot spune una care mi-a plăcut azi, dar mâine e foarte posibil să-mi placă alta. Deci, nu am să numesc una. Dar, pot spune că îmi plac lucrările îndrăznețe, cele care au concept și măiestrie.

Ce îți place mai mult să realizezi, peisaje sau portrete?

Îmi place diversitatea. Oamenii vor portrete. Eu le pot face, îmi place să le fac și deci, le fac. E un serviciu, un produs, dar nu am să urc asta la rangul de artă. Arta presupune concept peste tehnică. Personal, mă feresc de calificativul „artist”, pentru că nu simt că l-am câștigat încă. Pot spune, în schimb, că încep să prind dexteritate ca meșteșugar. Am plăcerea lucrului. Cand am timp pentru mine, mă joc cu tehnici mixte și caut alte suporturi și alte tehnici decât cele convenționale. Dacă e să o spun simplu, îmi place să lucrez ce simt pe moment.

Lucrarea prezintă pictorul sau numele pictorului prezintă lucrarea în cazul tău? Nu te-ai gândit vreodată că o expoziție te-ar putea aduce în rândurile mai din față? Ai reflectat asupra realizării uneia?

Cred că ambele sunt valabile. Artistul și arta sa, meșteșugarul și lucrul lui, se reprezintă unul pe altul. O lucrare este o expresie a artistului, o extensie a unei emoții, gând, trăire, o materializare. Un mod de exprimare. Lucrarea vorbește despre tine, așa cum, la rândul tău și tu poți descrie lucrarea.

O expoziție care să mă aducă în rândurile din față? Nu știu exact care sunt beneficiile rândurilor din față. O să mă facă asta să simt mai multă plăcere când lucrez? Un lucru pe care îl știu este că ar lărgi publicul, iar arta are nevoie de public. Atunci când o să mă consider demn de apelativul „artist”, am să mă gândesc foarte serios la o expoziție.

Ce îmi poți spune, te rog, despre acele picturi realizate pe discuri? Care e povestea din spate?

Povestea discurilor are câțiva ani. Locuiam în UK și primisem de la un prieten un pickup și un teanc de discuri, destul de valoroase. Am început să ascult și mi-a plăcut sunetul crud, nesintetizat. Am început să caut discuri prin târguri de vechituri. Găseam multe zgâriate sau care nu erau valoroase pentru mine. Le cumpăram oricum. Mă simțeam ca și cum le-aș fi salvat, dar nu le puteam păstra pur și simplu pe raft, le trebuia o utilitate. Trebuiau repuse în valoare cumva. Multe din discurile salvate au ajuns ceasuri de perete. Am căutat mijloace de a lucra în serie. Mi-am făcut șabloane. Pe unele am folosit folie autocolantă. Am încrucișat tehnicile pentru a fi mai eficient în lucru, dar unele le pictez în detaliu. Multe dintre ele ajung la un magazin de suveniruri din Vama Veche. Așa a început povestea lor. Mi se întâmplă să mă îndrăgostesc de câte un obiect și să-l colecționez, ca ulterior să-l folosesc ca mijloc de creație. Îmi amintesc de un alt episod, al televizoarelor vechi, care mă face sa zâmbesc. Atunci a fost mai complicat. Acum am trecut la obiecte mai uțor de adunat: monede. Încă le caut utilitatea și sper să reușesc să le cresc valoarea reală, de 1 și de 5 bani.

Creativitatea și inspirația își fac apariția în orice moment al zilei sau favorizezi un anume moment?

Nu e un moment anume al zilei în care să mă simt mai inspirat. Poate e noaptea, totuși. E mai liniște, se alunecă mai ușor spre contemplație. Dar mai productiv, efectiv, cred că sunt momentele din etapa de dimineață, ca în orice alt domeniu. De cele mai multe ori nu țin cont de asta. Inspirația are ceasul ei, trebuie doar să o întreții până o poți aplica practic.

Ce înseamnă procesul pictării unui tablou/portret pas cu pas?

Depinde la ce lucrez. Dacă e vorba de reproducerea unui portret sau o imagine prestabilită, lucrurile sunt simple. Sunt etape de lucru și detalii ca încadrarea sau felul în care balansez valoric și cromatic lucrarea. Când lucrez la ceva mai elaborat, de cele mai multe ori am o imagine de ansamblu, o schiță, dar se întâmplă să deviez de la ea pe parcurs. Îmi tot vin idei noi pe care le și aplic, ața încât foarte des finalul unei lucrari e departe de ce mi-am propus inițial, dar cred eu, e mai bună.

Ai tabieturi/superstiții atunci când realizezi o lucrare?

Nu sunt superstițios, dar da, am tabieturi. Ascult muzică atunci când lucrez. Am nevoie de intimitate uneori. Îmi fac ordine pe masa de lucru înainte să iau pensonul sau creionul în mână. Nu pot spune că sunt organizat, dar e un minim de care am nevoie să mă pot simți confortabil pentru a lucra.

Cât de apreciată este arta în România? Care este punctul tău de vedere?

Nu sunt în poziția în care să pot face o generalizare a artei în România. Cred totuși că e loc de mai mult. Cred că trebuie depășit academismul. Există o groază de moduri de exprimare plastică pe care copiii nu le studiază în școli, cum ar fi tatuajul sau graffiti. Așa pot disocia vandalismul de arta stradală sau tatuajul de caracterele nocive. Norocul lor e că au acces la informație, dar chiar și ața, au nevoie de îndrumare. Deci, ca să existe o evoluție fermă în artă, trebuie educați copiii în primul rând, in direcția asta. Spiritul artistic se inhibă, dacă publicul are reacții vitrege și idei preconcepute. Arta ar trebui să fie o zonă liberă și la noi, lucru pe care mulți artiști contemporani l-au înțeles deja.

Un gând de final pentru tinerii care urmează aceeași direcție.

Nu am veleități de pedagog, sfătuitor sau îndrumător. Pot spune însă câte ceva din puțina mea experiență. Tinerii care urmează direcția asta, trebuie să o simtă. Să le aducă plăcere. Nu e o știință fixă, pe care o studiezi și jonglezi cu formule. Implică emoție, e zona în care te poți exprima liber, lipsit de canoane. Poți folosi absolut orice material vrei, orice suport. Poți face orice asociere de tehnici, culori și materiale. Dacă produsul final e capabil să genereze o emoție privitorului și depășește granița esteticului cu un concept sau o idee, atunci s-au atins câteva puncte esențiale. Tinerii trebuie să își asume părerile publicului, oricare ar fi ele. Să insiste, să fie perseverenți. Tehnic, mâna are memorie, dar și uită. Practica o să crească dexteritatea și în felul ăsta devine mult mai lesne să te exprimi. Dacă ajungi să te exprimi excelent cu un instrument, crește paleta mijloacelor. E esențial să avem în minte că nu suntem îngrădiți. Aici mi se pare că stă frumusețea în artă. Aici e adevarata zonă liberă.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma


Bookmark?Remove?

Laurențiu Dorobanțu visa să dețină un butic de cartier și a ajuns să facă afaceri de succes peste hotare: „ M-am întors să-mi trăiesc viața de vis aici! ”

-

Mediul de business crește și mulți antreprenori doresc productivitate peste noapte, însă uită că în business nu este vorba despre un cocktail format din talent, har sau alte ingrediente, ci despre reguli simple, în același timp stricte care să îi conducă să ai... Mai mult »