a

Cristina Stoica, tânăra care a terminat două facultăți și și-a continuat studiile în Marea Britanie: “Românii au dorința de a reuși, chiar dacă asta înseamnă să muncească de 10 ori mai mult decât alții!”

- - 59- 904 vizualizari

S-a născut în București, a urmat două facultăți în același timp – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și Facultatea de Geografie, ambele din cadrul Universității din București, iar apoi a ales Marea Britanie pentru a-și continua studiile. Cristina Stoica este o româncă stabilită în Londra de doi ani de zile, iar acum încearcă să se perfecționeze în Marketing.

Cristina, ai terminat Facultatea de Jurnalism și pe cea de Geografie în Bucureșți, te-ai apucat de un master, iar apoi ai plecat la Londra. Cum și de ce? Care e povestea ta? Cum ai luat această decizie?

Sincer, mi-am dorit o schimbare. Și asta a pornit din dorința de avea parte de o experiență academică diferită. Pur și simplu nu m-am putut resemna cu ideea că nu voi ști niciodată cum este să fii student la o universitate din străinătate. Am studiat la două facultăți în același timp, ceea ce nu mi-a permis să plec cu o Bursă Erasmus în cei trei ani de facultate, pentru că asta ar fi însemnat să îngheț un an fie la FJSC, fie la Facultatea de Geografie. Așa că m-am hotărât să fac un master în Marketing la King’s College în Londra, unde fusesem în vacanță cu câțiva ani înainte, așa că știam deja că îmi place foarte mult orașul.

Pe lângă asta, mutatul la Londra a venit și cu alte avantaje pentru o persoană căreia îi place atât de mult să călătorească, căci capitala Marii Britanii este un hub important, motiv pentru care e mai ușor să ajungi în țări îndepărtate. Așadar, iată-mă aici, doi ani mai târziu, cu un job în Marketing și Evenimente și cu multe experiențe frumoase deja adunate.

Știu că atunci când ai plecat nu aveai un job, însă ai te-ai angajat rapid. Cum ai reușit, care a fost secretul tău?

Londra este unul dintre orașele europene care adună oameni de top din toate domeniile. Prin urmare, este extrem de greu să găseșți un job bun într-o perioadă scurtă de timp. Eu am plecat de acasă văzându-mă deja angajată în prima săptămână – evident, erau iluziile unei persoane care se născuse și trăise 26 de ani doar în România. A durat aproximativ o lună să-mi găsesc un job în Marketing, ceea ce nu e prea rău, mai ales că experiența cu care veneam era dintr-un cu totul alt domeniu. Practic, m-a ajutat faptul că sunt o persoană extrem de ambițioasă și perseverență, căci îmi amintesc cum am aplicat la sute de joburi, mi-am creat profiluri pe zeci de website-uri de recrutare și nu m-am lăsat descurajată nicio secundă. Ca să fiu sinceră, blogul a fost asul pe care l-am avut în mânecă și motivul pentru care angajatorii au crezut în mine, fiind interesați de faptul că am reușit că creez o comunitate online de peste 20.000 de oameni pasionați de călătorii.

De-a lungul timpului, am primit mesaje de la mulți români care s-au mutat la Londra și care nu reușeau să-și găsească job. Este normal, e un proces destul de îndelungat, așa că tuturor le-am spus să continue să aplice la joburile care îi interesează, la un moment dat va veni oportunitatea.

Ai terminat masterul din Londra, ai un job și ce urmează? Care sunt planurile tale?

Sunt o persoană căreia îi place să facă planuri. Și liste, liste pentru absolut orice. Dar, știi ce? Sunt într-o perioadă a vieții în care am hotărât să las puțin loc de spontaneitate, așa că n-am un plan de viitor foarte bine pus la punct momentan. Îmi place extrem de mult jobul meu actual și mă concentrez să devin din ce în ce mai bună în domeniul Marketingului, să evoluez în fiecare zi și să bifez cât mai multe experiențe noi.

Cum e să trăiești în Londra? Îți lipsește ceva de acasă?

Salata de vinete! 🙂 Pe lângă asta, e clar că îmi este foarte dor de familie și de prieteni, dar încerc să ajung cât mai des acasă – de cele mai multe ori, în vizite-fulger de câteva zile. Sunt norocoasă că am niște părinți călători (cum altfel?) și ne întâlnim în diverse locuri din lume în vacanțe, așa că reușim să ne vedem de cel puțin cinci ori pe an. În afară de familie și prieteni, n-aș putea spune că îmi lipsește ceva. Îmi place foarte mult Londra și consider că în momentul de față este un oraș care îmi oferă extrem de multe oportunități. Fiind născută în Bucureșți, îmi plac orașele mari, iar în Londra se întâmplă tot timpul câte ceva. În plus, faptul că după doi ani încă descopăr locuri noi este foarte important pentru mine. Ah da, e probabil un clișeu deja, dar Londra este o lume în miniatură, iar dacă trebuie să numesc un motiv pentru care iubesc că locuiesc aici este pentru că am șansa să cunosc oameni de peste tot din lumea asta, ceea ce pentru mine e absolut fascinant!

Valiza cu călătorii ce mai face? Pe unde se pregătește să te mai poarte? Te gândești să te întorci în România?

Valiza cu călătorii va rămâne întotdeauna un proiect special și motivul pentru care am obținut două joburi cool la Londra. Momentan, am pus pe pauză bloggingul pentru că am avut o perioadă cu multe schimbări, fiind ocupată în special cu masterul și începerea unui job nou. Consider că publicul meu merită conținut de calitate, iar dacă simt că nu mai pot livra asta într-un mod constant și sistematic, prefer să n-o mai fac deloc. Dar nu se știe niciodată, valiza încă se plimbă peste tot prin lume!

Momentan, n-am planuri să mă întorc în România. Dar asta se poate schimba în viitor.

Ce înseamnă pentru ține România în acest moment?

Înseamnă țara în care m-am născut și crescut, de care sunt, evident, în continuare foarte legată. Doar că simt că momentan nu există la fel de multe oportunități pentru mine în România. Cu accentul pe momentan! 🙂

Ce îți place cel mai mult la români? Cum vezi viitorul României? Unde o vezi, să zicem, peste zece ani?

Mi-ar plăcea să spun că văd o mare schimbare în viitorul apropiat, dar nu sunt sigură că ar fi chiar adevărat. Sincer, m-aș bucura să vreau la un moment dat să-mi cresc copiii în România, dar asta rămâne de văzut. Sunt multe de luat în calcul, așa că amân momentul asta pentru când chiar e necesară o decizie. 🙂

Cât despre ce-mi place cel mai mult la români, este probabil dorința lor de a reuși, chiar dacă asta înseamnă să muncească de 10 ori mai mult decât alții. Cel puțin, asta am văzut în jurul meu de când locuiesc în Marea Britanie. E o generalizare, dar și o realitate pentru mulți dintre români.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în școala românească? Dar cele pe care le-ai învățat la studii în Londra? Lucruri pe care nu ți le-a spus nimeni în timpul studiilor ai?

În școala românească mi-am exersat memoria pe termen scurt. La Londra am învățat cum să aplic teorii, cum să lucrez cu studii de caz, cum să lucrez eficient în echipă, cum să am un schimb de opinii civilizat.

Cu toate acestea, consider că, dacă îți dorești să înveți, o poți face oriunde. Și da, pot spune că am învățat multe în cei 16 ani de școală în România!

Ce crezi că te-ar convinge să te întorci să trăieșți în România?

Cred că în răspunsul meu se vor regăsi mulți dintre cei care locuiesc în străinătate. Aș spune mai multă corectitudine, o mentalitate diferită a populației, care nu se bazează pe a fi mai tare decât vecinul, un sistem sanitar și academic eficient, în general, mai multe oportunități.

Ce întrebare ai fi vrut să îți pun și cum ai fi răspuns la ea?

Cristina, cum ai defini într-un cuvânt România? Aș spune că, indiferent de câte motive am să nu mă întorc, România va înseamnă tot timpul ‘acasă’.

59 recommended
904 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »