Alberto Groșescu, director executiv Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate, ne-a vorbit despre importanța patrimoniului cultural, care sunt soluțiile concrete pentru clădirile aflate în stare de degradare în București și ne-a dezvăluit ce avem de învățat de la marile orașe ale lumii în acest sens.

1. Povestește-ne puțin despre ARCEN: cum a început totul și cum v-ați dezvoltat pe parcursul anilor.

Povestea ARCEN începe în 2008, când colegul meu, Edmond Niculușcă, reușește împreună cu alți elevi să deblocheze în mod miraculos 6 milioane de euro pentru restaurarea liceului în care învățau, Școala Centrală, un monument istoric ridicat în 1890, care se afla într-o stare avansată de degradare.

Primul meu contact cu ARCEN are loc în iunie 2011, iar după ce am luat parte la câteva evenimente ca spectator, m-am înscris în Asociație în noiembrie 2011.

Cu timpul, proiectele și evenimentele ARCEN au început să conteze din ce în ce mai mult și am înțeles că avem privilegiul de a putea schimba percepții și de a mișca lucrurile în București. Așa că am luat decizia de a ne implica total și am început să construim o serie de proiecte culturale și comunitare pentru oraș: Cu bastonul prin București – traseele culturale pietonale care strâng anual mii de oameni, Catalog București – inventarul zonelor construite protejate care propune modificarea legislației, punând în echilibru conservarea patrimoniului cu dezvoltarea orașului, Via București – proiect de documentare și digitizare a memoriei vizuale a orașului, District 40 – primul cartier cultural al Capitalei, care interconectează o serie de instituții culturale din jurul Grădinii Icoanei, Antiseismic District – proiect prin care pregătim mii de bucureșteni să facă față riscului seismic, Nocturnele de poezie contemporană de pe terasa blocului Magheru One – îmbinăm poezia contemporană cu muzica și dansul într-un cadru inedit deasupra orașului.

2. Practici și fotografia, pe lângă activitatea de la ARCEN. Ce te-a determinat să intri în acest domeniu?

Sunt o persoană destul de emotivă, ușor introvertită, și fotografia a fost un mijloc care m-a ajutat să comunic mai bine cu oamenii. Poziția din spatele aparatului foto este de cele mai multe ori una privilegiată, compoziția vizuală a unui cadru e și o ocazie foarte bună de a observa niște detalii pe care majoritatea le ratează. În privința lucrurilor pe care le fotografiez, documentez orașul de pe acoperișuri, explorez colțuri mai puțin cunoscute, îmi place să fiu în mijlocul protestelor și să simt pulsul străzii.

3. Ce cauți să surprinzi prin fotografiile tale?

Principala mea preocupare este legătura cu orașul, pe care o caut atât în poveștile și imaginile de arhivă, documentate în cadrul proiectelor ARCEN, cât și în prezent, în explorările urbane pe care le fac. Mă interesează legătura dintre prezent și trecut pentru că vreau să înțeleg contextul, povestea,  dincolo de ce se vede.

Recunosc că nu am reușit să definesc un domeniu exact pentru fotografiile pe care le fac (portret, conceptual, urban, arhitectură, modă, comercial), am cochetat cu mai multe, dar cred că ceea ce mă atrage în toate sunt detaliile și unghiurile neobișnuite pe care caut să le transform într-un subiect fotografic.

4. Multe clădiri istorice din București sunt departe de a se afla în condiții potrivite pentru adevărata lor valoare. Cum s-a ajuns în această situație?

E o problemă complexă care are mai multe cauze: în primul rând e vorba de ignoranța oamenilor, născută din educația insuficientă și lipsa sentimentului de apartenență la acest oraș, aspect pe care punem accent în toate proiectele ARCEN. Pe de altă parte sunt probleme tehnice precum regimul juridic al proprietăților (imobile cu un statut incert, aflate în litigii, retrocedate sau în curs de retrocedare, imobile care au aparținut fostului ICRAL, imobile cu mai mulți proprietari etc.), specula imobiliară, lipsa resurselor, legislația incompletă care lasă spațiu de interpretare.

5. Care sunt soluțiile concrete care ar putea fi implementate pentru un București care să își valorifice patrimoniul?

Sunt două aspecte importante în care credem și pentru care ARCEN a venit cu soluții:

• educația urbană, care ar trebui să se facă în școală pentru a putea conștientiza contextul în care ne aflăm și calitatea locuirii în raport cu spațiul, mai ales că Bucureștiul ultimilor 100 de ani este marcat de momente zbuciumate: cutremure, sistematizarea și demolările ceaușiste, boom-ul imobiliar.

ARCEN a avut în 2014-2015 un proiect de educație urbană la care au participat peste 100 de elevi din București și care ne-a surprins plăcut prin deschiderea tinerei generații către acest subiect. Ne dorim să reluăm acest program în viitor și să găsim parteneri cu care să continuăm educația urbană în școli și licee.

• actualizarea legislației într-o formă care să stabilească un echilibru între valorificarea economică a imobilelor din zonele construite protejate și conservarea specificului lor.

Proiectul Catalog București vine cu propuneri în acest sens, inventariem cele 98 de zone construite protejate din capitală alături de cei mai buni specialiști din domeniul patrimoniului și propunem o serie de soluții de modificare a regulamentelor de zone construite protejate – mai multe informații http://catalogbucuresti.info/.

6. Dacă te-ar întreba cineva care sunt cele mai frumoase trei clădiri din București, ce ai răspunde?

Îmi este foarte greu să fac un clasament, când fac explorări urbane în zone mai puțin cunoscute îmi propun mai degrabă să descopăr cel puțin trei clădiri valoroase și apoi încerc să le aflu povestea.

Pot să spun trei zone preferate, cu resurse vizuale inepuizabile: Calea Rahovei veche, Calea Călărași, Calea Griviței.

7. Ce crezi că avem de învățat din felul în care alte orașe mari ale lumii își conservă patrimoniul cultural?

Cred că primul lucru pe care îl avem de învățat este modul în care este valorificat economic patrimoniul cultural. În București, majoritatea investitorilor își doresc un  profit rapid, care se obține de cele mai multe ori prin demolări, mansardări, intervenții neregulamentare, toate acestea fiind forme de mutilare ireversibilă a peisajului urban.

Complexitatea arhitecturală și urbanistică precum și straturile istorice pe care orașul s-a dezvoltat au dat naștere unui peisaj urban care face Bucureștiul un oraș unic. Dacă am profita de aceste atuuri, așa cum marile orașe profită până în cele mai mici detalii, Bucureștiul s-ar putea dezvolta punând în valoare memoria și patrimoniul existent.

8. Spune-ne despre caietele de bune practici. Ce sunt ele și unde le putem găsi?

Caietele Catalog București sunt instrumente educative care se adresează direct locuitorilor din zonele construite protejate. Venim cu o serie de informații de la identitatea și istoricul zonei, până la explicații despre statutul zonelor construite protejate, importanța conservării și potențialul de creștere a valorii proprietății printr-o întreținere corespunzătoare, cadrul legislativ, cum se fac legal intervențiile pe fațade sau care sunt pașii de urmat pentru o restaurare reușită. Până în prezent am realizat 13 caiete de bune practici, pentru zonele construite protejate: Calea Moșilor, Caimatei, Calea Călărași, Mântuleasa, Negustori, Icoanei, Magheru-Brătianu, Elisabeta-Kogălniceanu, Eminescu, Dacia, Ferdinand, Vasile Lascăr și Traian. În format tipărit am distribuit aproximativ 5000 de caiete în 2018 și în 2020 în cutiile poștale ale locuitorilor din aceste zone și în 50 de localuri din centrul orașului. Caietele sunt disponibile online pe site-ul proiectului http://catalogbucuresti.info/.

9. Care sunt principalele dificultăți peste care dă un ONG în România?

Este o adevărată provocare partea financiară, să fim sustenabili. Alocăm foarte mult timp găsirii surselor de finanțare, fie că e vorba de aplicații pentru granturi sau de parteneriate cu entități private.

Credem foarte mult în ceea ce facem și avem convingerea că avem capacitatea de a schimba în bine orașul, de aceea mergem mai departe și avem încredere că atâta timp cât ne păstrăm determinarea suntem aproape să ne atingem obiectivele.

Rolul societății civile din România a crescut foarte mult în ultimii 10 ani și inițiativele ONG-urilor sunt din ce în ce mai vizibile și mai importante. Tot mai mulți oameni înțeleg că societatea civilă are capacitatea de a acționa mult mai eficient decât statul în anumite domenii.

10. Ce sfaturi ai avea pentru cineva care ar dori să se implice în lupta pentru conservarea patrimoniului în București sau în alte orașe?

Cred că starea patrimoniului, atât în București, cât și în alte orașe, e un factor care ne perturbă viețile și ne provoacă un disconfort care, pe termen lung, se transformă în frustrare și în lipsa sentimentului de apartenență la oraș.

Avem două variante: să acceptăm disconfortul sau să îl transformăm într-o luptă pentru schimbare, atât la nivelul educației, cât și prin presiune la nivelul administrațiilor locale. O astfel de luptă ne face să ne identificăm cu spațiul respectiv și să deschidem drumul spre schimbarea și spre idealul de conviețuire pe care ni-l dorim.