Mihail Vakulovski, scriitor: ʺAcum toţi suntem de aceeaşi parte a baricadei şi ne apărăm vieţile cum putem, fiecare în parte, dar absolut toţi în acelaşi timpʺ

-

Mihail este născut la Chișinău, doctor în literatură română, titlu obținut la Universitatea din București, librar în Brașov, traducător din rusă și un excelent scriitor român. Cea mai recentă dintre cărțile sale se numește ʺTata mă citește și după moarteʺ, iar apariția volumului este și prilejul acestui dialog.

Andrei Crăciun

Mihail Vakulovski, ai scos o carte nouă – Tata mă citește și după moarte. Despre copilăria dumitale în URSS, înțeleg. Eu, că știu cine e și ce poate Vakulovski, o să o citesc sigur, dar să zicem că sunt un cititor care încă nu e hotărât, care nu cunoaște cum devine chestiunea. Ce mi-ai zice mie, cititorul cu pricina, ca să mă ademenești totuși să pun mâna pe carte?
Eu recomand tot timpul cărţi care-mi plac, dar nu pe ale mele, totuşi (da’ dacă le public – e clar că-s mulţumit de ele). Păi, dacă se nimereşte un cititor care încă n-a auzit de mine (dar pe ce planetă a locuit pînă acum? – hai că glumesc), să citească şi subtitlul: „(poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)” şi ce au scris despre carte, pe coperta a IV-a, Tatiana Ţîbuleac şi Constantin Cheianu, scriitori foarte buni care cunosc cel puţin la fel de bine ca mine istoria URSS, dar şi psihologia & biografia copilului sovietic, în general vorbind. Pentru că „Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)” este exact despre asta – despre lumea lui Mişca şi a prietenilor lui, copii dintr-un sat moldovenesc din URSS & despre „copilăria” URSS, creşterea, descreşterea şi prăbuşirea imperiului (cu personaje celebre – de la Lenin şi Brejnev la Vîsoţki şi Gagarin). E o carte 18+, deci despre copilărie, dar nu pentru copii. Şi dacă nehotărâtul ăsta al tău a împlinit 18 ani – poate s-o răsfoiască un pic, îşi va da imediat seama dacă-i place stilul sau nu (dar dac-o să-i placă – transmite-i că riscă s-o citească cap-coadă-n librărie, cum mi-au scris unii c-au păţit).

Ce așteptări ai de la acest volum și de la publicul său? Mai ai așteptări când scoți un volum nou?
Deşi am publicat multe cărţi, nu m-am grăbit niciodată cu editarea, nici măcar la volumul de debut, „Nemuritor în păpuşoi”. Păstrez mult timp, de cele mai multe ori ani de zile, manuscrisele, le public doar după o lectură din afară, cu ochi de cititor, nu de autor. Am avut noroc – tot timpul – de public foarte bun, fie ei critici literari, scriitori sau cititori. Am ştiut dinainte să public cele mai noi trei cărţi c-o să aibă succes de public, volumul de poezie „Riduri” şi-a epuizat repede tirajul şi e pe terminate şi ediţia a II-a, cartea de interviuri cu vedetele internaţionale din muzica rock, „Dialoguri metalice”, făcută – la festivalurile rock – împreună cu Carmina Vakulovski, n-avea cum să nu atragă rockerii, iar această poVeste are toate şansele să mi le-ntreacă pe celelalte în popularitate. Lucrez la o librărie şi văd cum zilnic pleacă măcar câteva exemplare în oraş, iar unii şi-au cumpărat mai multe exemplare, unii s-au întors s-o ia pentru cadou după ce au citit-o, alţii au dăruit exemplarul lor şi au venit după altul – şi pentru autograf. Nu pot să zic că am nu ştiu ce mari aşteptări, după publicare, dar e plăcut să ai surprize din partea cititorilor.

(Uite, am făcut o mică pauză şi am intrat – scurt – pe facebook, unde am dat absolut întâmplător, fără să fiu linkuit, de recenzia unei fete care scrie – foarte frumos şi emoţionant – despre carte şi experienţa lecturii ei, reacţiile astea mă bucură cel mai mult, de fapt).

Cum ți-ai petrecut starea de urgență și starea de alertă? N-ai mai lucrat la librărie, Humanitasul din Brașov (cea mai frumoasă librărie din România!). Ți-au lipsit oamenii care intră în librărie și întreabă tot felul? Sau dimpotrivă?

Am lucrat la librărie pînă pe 25 martie şi am redeschis pe 15 mai, deci am închis când deja totul era închis şi am redeschis când încă aproape totul era închis. Chiar dacă am fost blocaţi în case forţaţi de virusul ucigaş, care mi-a adus şi o stare apăsătoare, mi-a priit pauza asta. Noi chiar am respectat „recomandările” obligatorii ale medicilor şi am ieşit – foarte scurt – doar de vreo două-trei ori până la magazin, în rest – am stat acasă. Carmina are zilnic ore cu elevii, pe care le face pe internet, fireşte, şi mai are n webinarii cu învăţătorii, profesorii, conferinţe cu organizaţii & asociaţii de profesori gen Aspire Teachers sau SuperTeach, moderează şi câteva pagini care îi ajută pe profesori, ca Partners sau C7 Cancelaria comunicatorilor care contribuie la creșterea comunităților, deci „stă” acasă, lipită de laptopuri (te-ai prins cine udă florile, aşa-i?)… Iar eu am citit şi m-am uitat la filme şi, mai ales, la spectacole de teatru, inclusiv la piesa lui tata, „Copiii foametei. Mărturiile supravieţuitorilor”, pe care cei de la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău au arătat-o gratuit într-o zi (Mulţumim-mulţumim!). În rest, am sunat-o de 2-3 ori mai des pe mama, am făcut sport de apartament – zilnic, ca înainte, de fapt, dar n-aş zice că se vede (ceea ce n-aş putea spune despre rezultatul apropierii iminente cu frigiderul). În rest, mi-am plimbat câinele imaginar prin grădina imaginară din jurul casei imaginare.

Ai reluat și CenaKLUbul Tiuk? Cum mai e pe la cenaclu? Ce crezi că s-a pierdut în literatura română de când s-a cam renunțat la frumosul obicei al cenaclului?
Am reluat cenaclul doar simbolic, în sens că, fiind mai tot timpul la librărie, mă întâlnesc cu fiecare cumpărător al cărţii care vrea şi autograf – şi aşa lansez cartea cu fiecare cititor în parte. Cenaclurile literare pot face mult bine şi scriitorilor, şi cititorilor. Cititorul îl poate vedea şi auzi pe autorul lui preferat sau pe un scriitor care-i place, îi poate lua un autograf, poate să vorbească cu el şi-şi poate face şi o poză alături de el – altundeva nu prea are cum să facă aşa ceva. Scriitorul are o reacţie sinceră şi imediată la fragmentul pe care-l citeşte sau legat de cartea care l-a adus la cenaclul din oraşul acesta sau acela, îşi vede cititorii, se poate întîlni cu prietenii sau cu alţi scriitori, pe care-i vede foarte rar, probabil doar la târgurile de carte de la Bucureşti. Acum – nici acolo, iaca.

Poți să împărtășești cu noi câte ceva dintre întrebările cetățenilor care ajung pe la librărie, întrebări care ți-au gâdilat plăcut urechile recent?
Am observat că acum colegii mei sunt chiar puţin mai calmi şi mai prietenoşi şi mai binevoitori decât înainte (cel mai amabil compliment pe care mi l-a făcut (cu accent) – în librărie – o săsoaică plecată din ţară, atunci în vizită: „Vai, ce amabil sînteţi, mult mai amabil decît neamurile mele!”– asta s-a întîmplat acum exact doi ani, tot pe-un 4 iunie, îmi aminteşte facebook-ul – şi încă n-a fost depăşit, la categoria lui), iar vizitatorii – din contra, mulţi dintre ei sunt mai nervoşi, mai speriaţi şi mai loviţi de pandemie. Asta poate şi pentru că noi ne-am aşteptat la ceva de genu’, apoi, orice s-ar spune, suntem şi mai odihniţi, deocamdată.

În general, evit să citez din ce se întâmplă în librărie, excepţie fiind prietenii de pe facebook, fiindcă lor le mai împărtăşesc live-uri din cea mai faină librărie din lume (mulţumim pentru compliment!). Hai să vedem câteva întâmplări din săptămâna asta (şi e doar joi):

***
Domn, intrînd în librărie: „Ce dor mi-a fost! Cel mai dor mi-a fost să intru la voi la librărie și să beau o bere la halbă la Vali, la Tipografia!” #Brașov

***
Scoate din cutii fiecare obiect, unu câte unu, de pe masa Takumi, le pipăie, le mângâie cu vârfurile degetelor. „Îs originale, nu?” – Da, sunt aduse din Japonia. – „Originale românești, așa-i?” – Nu, nu sunt românești, sunt originale din Japonia. – „Îs vopsite, așa-i? Îs originale. Originale românești!” #LiveDinLibrărie

***
Nene cu pungă de la altă librărie, îi sună bipa la intrare. Îi zic să-mi dea cartea să i-o debipez, să nu-l fluiere peste tot. „Am găsit o carte rară – Copiii de pe Volga!”, zice. – Rară în sens că-i foarte bună, îi zic. „Nu, e o carte rară, pe care n-am găsit-o nicăieri altundeva, abia am găsit-o acum” – Păi abia a apărut, de aceea până acum nu aveați cum s-o găsiți. – „Să nu zici c-o aveți și voi. Ia arată-mi-o!” – E prima carte de pe masa de noutăți. #Live

***
Vine direct la librar: „Cine ești tu?” Librarul, zen: Nu. Nu o avem.

***
Mămica își cumpără „Isus al meu” de Gabriel Liiceanu, copilul – „Jurnalul unui puști”. Copilul, la ieșire: „Tu ce ți-ai luat, mami?” – „Mircea Cărtărescu, un autor mare român”. #Live

***
„Da, plouă și-am intrat într-o bibliotecă din piață. Ei citesc, nu citesc, stau” #LiveDinLibrărie

***
Mămică: „Uite, Pădurea pigmeilor, știi ce-i un pigmeu? E un om mic”. Fetița: „Dar nu există” – „Ba există în realitate” – „Atunci tu ești o pigmeie! Tu ești o pigmeie!” #LiveDinLibrărie

***
„Ce aveți din Dostoievski?” – Ooo, avem cam totul, asta, asta, asta, asta… Doriți ceva anume? – „Da, am să iau „Idiotul”, că-i cadou pentru un domn!” #LiveDinLibrărie

***
Babă, intră în librărie fără mască, îi spun… să și-o pună. Vine până la casă: „Doamne ajută! O să aveți mare vânzare marți!” zice și pleacă. #SăTeAudăĂlaDeSus

***
Un boschetar are un delir religios continuu în fața librăriei, urlă la ceruri: „Doamne, eu sunt un boschetar ordinar, am fost bătut, am suferit foame, dă-le cele mai imbecile ploi! Așa, dă-le fulgere! Dă-le tunete! Așa, Doamne! Așa te vreau! Îneacă-i dracului în ape! Eu stau pe străzi, iar ei nu știu ce să facă cu banii!” #LiveDinPiațaSfatului

***
Moamă, dar azi am doar originali. Intră un nene cu masca sub bărbie, îi zic să… și-o pună, spune: „păi eu stau aici, c-afară plouă”. OK, îi zic, dar cu mască. „Dar vreau o foaie, să-mi mai fac conspecte”. Îi dau o foaie, zice: „La Cărturești, că ăia nu-mi dau” și iese…

După el îi aud certîndu-se la ușă pe doi. Ea îi zice să nu intre, „Nu vezi că totu-i scump?” – „Văd”, zice el, și intră. „E ziua mea, îmi zice, și vreau ceva frumos”. OK, îl întreb cam ce, vrea ceva frumos despre Ro, îl duc la turism, îi arăt albume, el pune mîna pe PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO. SITURI NATURALE ȘI CULTURALE, de 190,90 lei, zice: „Ăsta cum ți se pare?” Îi zic că e un cadou extraordinar, care e pe viață. Zice: „Păi am vândut apartamentul de la B. și m-am mutat la Predeal, merit și eu un cadou, o dată-n viață”. Și și l-a luat.

***
„Unde-i raftul cu stațiile de epurare, excavatoare și țevi?! Sunt în toate țările, nu numai la noi, vă zic! Deci unde-s cărțile despre stațiile de epurare și excavatoare?! Da’ ceva culegeri în coreeană aveți?!” #CeSeMaiCautăÎnLibrării

***
„Aveți Covidul Civil & Penal?”

***
„Caut o carte, dar nu-mi amintesc cum se numeşte, ceva cu bărbaţii, femeile şi nu’ş ce planetă” – Da, astea trei. – „Aoleeeeeeu!!!! Şi eu pe care o vreau?!”

***
Moș: „Ai măști? Pensetă? Nici șurubelțițe?” Nevastă-sa: „Tu la cărți cauți din astea, măi?” – „Stai așea, zice moșulică, permanent galben ai?” #CeSeMaiCautăLaLibrărie

***
Vine ăla gen aurolac, care șchioapătă puțin și tot stă pe la religie. Acum îmi dă o listă de cărți, cu masca trasă sub gură. Îi zic să-și pună masca și să mi le dicteze. Asta nu avem, asta avem, asta avem, asta avem. Vi le aduc, îl întreb? „Nu, le iau de la Șt. O. Iosif (n.r. – altă librărie din Brașov), aici doar mă uit”…

***
„Unde-o pun, ici-șa?” – Da, aici. – „Și mai am comandată o carte prin telefon”. – Spuneți titlul cărții, vă rog –  „Blestemele nației române” – Sigur v-a sunat cineva de la noi să vă spună c-a ajuns, că văd că n-o avem. – „Ba da, o aveți, domnul Oniță a zis că și-a luat un exemplar acasă, dar pe unu mi l-a lăsat pentru mine aici” – Aici e Humanitas, iar domnul Oniță lucrează la altă librărie, la Șt. O. Iosif. – „Bine, atunci mă duc la Humanitas”…

Mihail Vakulovski, o preocupare inevitabilă: cum vezi dumneata viitorul României și al lumii întregi, acum, după ce ne trezirăm și cu necazul ăsta cu pangolinul pe cap?
Acum, sunt două variante – că nimic nu va mai fi la fel (Vodolazkin) sau că totul va fi exact la fel (Houellebecq), doar că ceva mai naşpa. E clar că omenirea n-a mai fost lovită atât de puternic niciodată – nici în cele două războaie mondiale măcar, când lumea era împărţită în două tabere duşmane şi încă una care spărgea seminţe pe margine. Acum toţi suntem de aceeaşi parte a baricadei şi ne apărăm vieţile noastre şi ale apropiaţilor noştri cum putem, fiecare în parte, dar absolut toţi în acelaşi timp. E clar că nu putem ieşi la fel de uscaţi, prinşi în tornada asta, şi vom mai avea mult de suferit, dar sunt convins că ne vom usca şi vom merge mai departe.

CITAT
E clar că omenirea n-a mai fost lovită atât de puternic niciodată – nici în cele două războaie mondiale măcar, când lumea era împărţită în două tabere duşmane şi încă una care spărgea seminţe pe margine.
Mihail Vakulovski, scriitor

Credit foto: Cosmin Bumbuț
comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun