a

Mihai Bica, primul român absolvent de Medicină la Cambridge, a ales să revină în țară: ”Sistemul britanic e excelent pentru pacienţi, dar nu neapărat şi pentru medici”

- - 18- 35 vizualizari

Mihai Bica este primul român care a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității Cambridge, dar a ales să se întoarcă în țară, el considerând că există capitole la care sistemul de sănătate din România excelează.

Mihai Bica, în vârstă de doar 26 de ani, a decis să dea admiterea la Medicină pe ultima sută de metri. Și nu în România, ci în Regatul Unit, la Universitatea Cambridge, acolo unde niciun român nu reușise să obțină o diplomă de medic. El e, însă, primul român care se mândrește cu o astfel de reușită, dar a ales să se întoarcă în țară, acum fiind rezident în Cardiologie la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“ din Bucureşti

Întrebat de ce a ales să revină în țară, în timp ce tot mai mulți medici români preferă să plece din România, el a fost franc: ”Au fost mai mulţi factori, dar m-aş referi la doi dintre ei. Dacă aş fi fost britanic, cu siguranţă aş fi continuat să muncesc acolo, dar a contat mult faptul că familia mea este aici – mi-a fost dor de casă. În plus, am considerat că mă pot realiza şi în România. Nu cred că pentru a mă dezvolta şi pentru a creşte din punct de vedere profesional este neapărat nevoie să rămân în Marea Britanie. Aşa am hotărât să mă întorc şi să încerc să pun în practică tot ce am învăţat acolo.”, a spus Mihai, potrivit Adevărul.ro.

În ceea ce privește sistemul de sănătate românesc în comparație cu cel britanic, el susține că și al nostru are câteva atuuri.

”Evident că lucrurile merg cu mult mai bine în Marea Britanie, chiar dacă există şi acolo atâtea probleme. Dar cred că e suficient să spun că în Anglia rata de încredere a populaţiei în medici este printre cele mai mari, în timp ce în România e una dintre cele mai reduse. Nu putem compara felul în care arată spitalele, dotările, aparatura, dar calitatea umană, da. Pentru că şi aici, în România, există medici buni şi foarte buni care îşi fac treaba şi care nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din Marea Britanie. Şi aş spune chiar că în România, din anumite perspective, e chiar un pic mai bine pentru medic. Mă refer la faptul că deşi salariile sunt mai mici, nu există chiar acele discrepanţe din Marea Britanie. Plus că, în România, un medic are un volum mai mic de pacienţi, aproape la jumătate, aşa că te poţi ocupa mai bine de ei. Sigur că în România există dificulăţile logistice la care m-am referit, dar, în acelaşi timp, cred că şi la noi sunt destule spitale unde îţi poţi face treaba şi te poţi dezvolta profesional, iar eu am această şansă la Institutul „C.C. Iliescu“, unde îmi fac rezidenţiatul şi specializarea pe Cardiologie.”, a precizat tânărul care în timpul pandemiei și-a lansat un canal de Youtube în care vorbește despre dezinformările apărute în presă.

”Am fost inspirat de alţi medici, dar şi pentru că mi-am dat seama cât de periculos poate fi pentru unii oameni „să se trateze“ urmând sfaturile unor persoane mai puţin calificate. Mai grav este când chiar anumiţi medici ajung să posteze pe Internet informaţii dubioase. Există şi exemplul acelui medic care a spus, în cadrul unui interviu, că oamenii ar trebui să-şi spele cu detergent până şi verdeţurile, atunci când se întorc de la piaţă, de teama coronavirusului. O exagerare imensă, iar astfel de exagerări le fac rău şi oamenilor, care oricum au fost terorizaţi în perioada asta cu atâtea şi atâtea zvonuri şi informaţii contradictorii. Sigur, le fac rău şi acelor medici care le lansează. Orice om serios şi-ar pune întrebări citind aşa ceva, iar astfel îşi pierd şi mai mult încrederea în medicină. Eu cred că trebuie să fim foarte atenţi cu toţii la informaţiile care circulă în această perioadă.”, a mai precizat el.

Află întreaga lui poveste, aici.

18 recommended
35 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »