Viața este o călătorie pentru fiecare dintre noi. Este singura și cea mai importantă călătorie a fiecăruia. Nu există modele, nu există direcții, ci există oportunități care se ivesc pe drum, care pot fi fructificate sau nu. Viața este formată din suișuri și coborâșuri, însă frumusețea acesteia este determinată de felul în care o privești: cu bucurie sau cu tristețe, cu speranță sau cu deznădejde.

Din păcate, nu întotdeauna gravităm în jurul acțiunilor noastre, ci hotărârile altora ne pot decide soarta. Indiferent că ești abandonat într-un centru de plasament sau că ești crescut o bucată de vreme de statul român, ca mai apoi să cunoști sentimentul de iubire în interiorul familiei care te-a adoptat, visul nu dispare. Actorul Alin Gheorghișan este aici pentru a ne învăța că nimeni nu are dreptul să ne fure dorința cea mai puternică care se naște în noi.

A găsit mereu resursele necesare pentru a depăși cu optimism tot ceea ce i s-a întâmplat până în momentul prezent și nu a încetat niciodată să creadă în aspirațiile sale. Este rodul părinților adoptivi, iar valorile pe care le-a primit în sânul familiei ce l-au crescut de la doi ani și jumătate le insuflă acum copiilor săi. Are o fată, Bianca, care îi calcă pe urme și îi moștenește talentul. Marc, băiețelul, îl învață să privească lumea cu o inimă mai bună.

Actorul Alin Gheorghișan a fost susținut să se îndrepte spre o carieră artistică. A pătruns în lumea luminilor și la doar 21 de ani a fost aplaudat la New York, pe scene de pe celebrul bulevard Broadway.

Privit din exterior, universul în care se învârte pare ideal, dar puțini știu câte nopți și câte ore de liniște i-au fost răpite. Azi s-a dezbrăcat de toate hainele tuturor personajelor pe care le joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” și se confesează pentru Viitorul României.

Să facem un exercițiu: cum este Alin-omul? Cum este Alin-actorul? Cum este Alin-tatăl?

Înainte de toate trebuie să-ți spun că pe undeva am rămas conectat cu acel Alin care-și punea fireștile întrebări pe care le au majoritatea privind lumea fascinantă a scenei. Vreau să nu pierd nimic și să am proaspătă în memorie fiecare experiență. Sunt un om oarecare cu slăbiciuni, cu regrete, cu împliniri, cu calități, cu defecte.

Actorul este fix același Alin. Jocul este un adevăr întotdeauna. Sigur, ne place mai mult sau mai puțin să scoatem din noi ceea ce ne cere rolul, dar tot noi suntem cu tot adevărul în față. A defila cu propriile frici, angoase, defecte este un gest reflex al actorului.

Mi-a fost teamă să devin tată. Dar nu a fost teama firească pe care o are marea majoritate, cea de asumare a responsabilităților. În viață, am fost omul care și-a asumat și responsabilitățile altora din pură empatie. A fost teama jocului! Actorii au un soi de egoism artistic pe care eu nu-l am. Nu-mi iau timp de reflexie asupra rolului dacă trebuie să fug la grădiniță. Nu citesc dramaturgie dacă trebuie să “facem” baie…lucruri firești! Jocul este accesul permanent la persoane din tine care nu au o relație de compatibilitate cu statul de tată. 80% dintre copiii de actori au avut copilării zbuciumate și nefericite. Nu am voie să-mi las copiii să facă parte din acest procentaj!

Cum arată sufletul tău?

Hmm! Păi arată exact așa cum a spus. Veniți la teatru, urmăriți-mi activitatea! Sufletul se reflectă în orice exprimare artistică sau nu!

Ce te face fericit? Ce te sperie?

Fiecare zi în care mă trezesc!

Neștiința mă sperie cel mai tare!

Cu ce te mândrești?

Cu zâmbetele oamenilor pe care-i iubesc.

Care este cea mai mare mâhnire care îți apare în minte și-n inimă cel mai des?

Mă mâhnește faptul că Marc, băiețelul meu de nouă ani, nu vede viața așa cum este sau cel puțin așa cum o vedem noi. Mă îngrijorează ideea de a învăța ce este el. Încă nu am găsit fericirea absolută de care vorbesc și se bucură majoritatea părinților de copii cu tulburare din spectrul autist.

Ai un gând pentru părinții tăi, chiar dacă ei nu te vor auzi?

Părinții naturali au fost extrem de modești. Eu sunt rezultatul unei relații extraconjugale, al doilea copil dintre cei șase pe care i-a avut mama naturală cu trei bărbați diferiți. Nu am niciun gând în ceea ce-i privește.

Le porți recunoștință părinților adoptivi pentru că…..(completează propoziția).

Sunt rodul iubirii părinților mei adoptivi. Le port recunoștință pentru modul în care știu să fiu, știu la ce să mă raportez în privința alegerilor pe care le fac. Cred că nu poți face oamenii dacă nu știi la rândul tău cum e să fii fericit.

Ce studii ai urmat?

Am făcut actoria la clasa maeștrilor Ion Lucian și Victor Radovici. În anul IV am lucrat în paralel cu Eusebiu Ștefănescu, iar dicție și vorbire cu actrița Adela Mărculescu.

Cum îți descrii drumul pe care ai ales să mergi?

Bine bătătorit! Nu are sfârșit!

Sunt sigur că înainte de a alege o cale a ta, trebuie să parcurgi întreg traseul. Nu poți alege ceva din ceea ce nu știi perfect. Viața nu poate fi un „blind buy” nereușit, doar dacă ești inconștient.

Ai aspirat de mic la o carieră în teatru? Ți-ai imaginat vreodată că o să îți exerciți abilitățile tocmai la Hollywood?

Am știut de mic ce vreau să fiu, restul a fost pregătire. Da, experiența americană a venit la o vârstă la care aveam foarte multe învățat. Dacă acea experiență a fost constructivă? Da! Și necesară copilului de atunci. Multă lume m-a întrebat de ce m-am întors. Aș face aceeași alegere și astăzi.

Când te-ai îndrăgostit de scenă?

Păi, iremediabil și cu certitudine în 1990. Am intrat într-un mare spectacol marca „Salut adolescenta” în urma unei preselecții(actorie/muzică) TVR1și Circul Globus. Amfitrion George Mihăiță alături de multe vedete ale vremii. Copii? Eu și Luarențiu Duțăcăruia-i de-abia-i ieșise piesa „Cifre, cifre”. Mai știți piesa?

De acolo a pornit motorul.

Cum e să lucrezi alături de actori consacrați care cu siguranță te-au inspirat în traseul tău profesional?

Știți cum e? O desfătare! Artistul nu este neapărat vedetă și nici invers. Ce are însă aplicabilitate în comportament este raportul direct cu modestia. De cele mai multe ori oamenii cu greutate au modestia de a frapa cu ceea ce sunt. Ceea ce au construiesc doar ambalajul cu toată versatilitatea lui atât de necesară pe scenă.

Ce alegi:teatru sau film? Dar, care ar fi alegerea ta între filmele românești și filmele străine?

De câte ori am auzit întrebarea asta! Nu există! Este unul și același lucru. Alege unul dintre ochi!Fără unul dintre ei nu mai poți vedea la fel.

Filmul? Oriunde. Societatea căreia te adresezi diferă. Actorul se adaptează cerințelor sau nu. Filme să fie! În ultimele luni, Bianca, fiica mea de 12 ani a jucat în două producții străine. Producția poate fi oricare.

Unde te găsim în perioada aceasta?

Probabil pe formatul online al Teatrului Tănase și atât. Ce rezervă viitorul vom vedea!

Postez pe rețelele de socializare lucruri pe care le fac saulocuri pe care le vizitez.

Ești prieten cu actoria și în viața reală?

Cine spune că nu joacă nițel la nevoie în viața de zi cu zi e cel mai mare mincinos. Sigur că mă ajut de tot felul de tertipuri și lucruri pe care le știu.Dar știi? Cu cât e mai bun actorul pe scenă cu atât e mai lipsit de credibilitate acasă. Ți-am zis, e un joc cu și al adevărului.

Povestește în câteva idei care este momentul cel mai strălucit din cariera ta. Dar, provocarea cea mai mare care a fost?

Am să-ți pot răspunde la această întrebare atunci când voi considera că am trăit tot ceea ce am avut de trăit, iar cea mai mare provocare din viața mea acum este evidentă raportându-te la ceea ce ți-am spus, însă nu are legătură cu viața mea artistică.

Muzica înseamnă….? Actoria înseamnă….?

Artele sunt complementare! Pare că pot, dar nu pot exista independent una față de cealaltă.

Cum reușești să le îmbini pe amândouă?

Am prieteni care spun de exemplu că sunt un mai talentat pictor decât cântăreț. Nu fac mute și prost. Fac puține și prost. Le respir. Muzica este ce și cum mă mișc, iar actoria ce și cum rostesc indiferent de timp și spațiu.

Nu știu să cânt fără să interpretez și nici să joc fraza fără muzicalitate. Așa sunt eu!