a

De vorbă cu Maria Ignat, un antreprenor fericit al cărui vis s-a îndeplinit oferind educație de excelență copiilor de vârstă mică

- - 211- 786 vizualizari

“ Visul de a deschide o grădiniță sau un azil de bătrâni a fost prezent dintotdeauna în sufletul meu. Pur și simplu iubesc copiii și mi-e drag să îngrijesc persoanele în vârstă pentru că îmi aduc aminte de bunicii mei care mi-au oferit împreună cu ai mei părinți o educație aleasă.”

Cu determinare, credință și gânduri senine, deși este prima experiență antreprenorială, Maria Ignat a reușit împreună cu familia să pună o idee în practică, chiar dacă poate au fost voci apropiate care au pus răul în față. Invitata mea de azi este fondatoarea unei grădinițe particulare în orașul celor 7 coline căreia nu i-a fost tocmai ușor, fiind conștientă că pentru a dezvolta ceva într-un sector anume implică și obstacole, dar a crezut în același timp că nu e imposibil, ca drept dovadă grădinița Excellence și-a deschis porțile în anul 2013. Simțul antreprenoriatului și l-a dezvoltat pe parcurs, fiind sigură că daca muncești cu drag și oferi implicare maximă, nu ai cum să nu dobândești. Cea mai pură confirmare sunt copiii care pleacă fericiți după o zi colorată spunând Pe mâine, doamna!. Nu este la primul contact cu învățământul, aceasta venind din sistem după mulți ani, ocupând catedra de limbi străine la o școală gimnazială din Iași. Cu o ambiție care nu are măsură, al cărui glas sunt faptele, cea care face subiectul nostru de azi, fondatorul unei grădinițe de top, oferă calitate și nu face rabat la nimic. A sădit semințe cu credință și o avere de răbdare. După 6 ani, culege cele mai frumoase și inocente roade: zâmbetele copiilor care îi trec zilnic pragul unității. Cunoaște faptul că pentru cea mai bună funcționare a unei societăți durabile, e nevoie de o educație de excelență pe care o merită fiecare copil în parte. Numele Maria Ignat este asociat cu numele Excellence, fără doar și poate. Dovadă că promovează calitate în instituție sunt chiar generațiile care au plecat și de la care auzim doar laude. Cu asta, se poate mândri, modestia fiind aici apanajul mediocrilor. Știe sigur ce valori și convingeri bine închegate își ia fiecare copil în parte în călătoria lui spre școală care se întinde pe parcursul a 13 ani minim.

Cea care consideră că grădinița, școala și toate celelalte forme de învățământ sunt cu siguranță rampe de lansare pentru o viață mai bună răspunde în detaliu la curiozități. Menționează și că un popor needucat este un popor bolnav, fără demnitate, fără rădăcini. Educația este singura cale prin care, spune aceasta, putem să ne îndeplinim visele. Un om educat este frumos și la chip și la suflet, știe să ia cele mai bune decizii în viață, face alegeri înțelepte, se înconjoară de oameni valoroși, își dorește să ajungă în vârf, știe cum să își facă viața mai frumoasă și pe a celor pe care îi prețuiește și iubește, știe să ierte, este întotdeauna gata să îi ajute pe cei cu care viața nu a fost atât de generoasă.

 Încurajează educația prin joc și joacă, cultivă dezvoltarea individuală a fiecărui copil în parte, consideră că îmbunătățirea actului educațional nu se oprește niciodată, de aceea am invitat-o la un dialog pentru a afla mai multe despre misiunea grădiniței Excellence, despre ce înseamnă să fii în sistemul de învățământ privat și despre îmbunătățirile ce pot fi aduse în școala românească.

Ați renunțat la cariera de profesor în gimnaziu în favoarea învățământului preșcolar. Cu ce gând ați fondat grădinița Excellence?

Visul de a deschide o grădiniță sau un azil de bătrâni a fost mereu prezent în sufletul meu. Dacă vă întrebați de ce, eu vă pot răspunde că mereu am iubit copiii și mi-e drag să îngrijesc persoanele în vârstă pentru că îmi aduc aminte de bunicii mei care mi-au oferit împreună cu părinții mei o educație aleasă. Imediat după terminarea facultății, am primit un post de teacher trainer la Casa de Copii Bucium. La început, îmi era teamă, eram nesigură deoarece aflasem mai multe informații negative despre tot ce înseamnă sistemul de ocrotire a acestei categori de copii. Dar, odată ajunsă acolo, am descoperit o echipă de profesioniști de la care am furat meserie. Am învățat să fiu un colg bun, un profesor bun, un prieten de nădejde și un părinte pentru copiii care așteptau zi de zi să vină mama și tata. Parcursul profesional s-s schimbat. Am avut norocul să fiu parte componentă a catedrei de limbi străine a Școlii Vasile Conta, Iași unde am petrecut cei mai frumoși ani din cariera mea de profesoară de engleză. Am avut onoarea să stau alături de oameni dăruiți școlii și copiilor care îi îndrumă, să învăț și să mă perfecționez zi de zi. Am învățaț de la fiecare copil câte ceva. Le-am fost prieten, tutore, profesor, confesor, deoarece la vremea aceea nu aveam copiii mei. Și…aici deschidem capitolul cu grădinița. Odată cu venirea fiului cât și a fiicei mele, am simțit că rămân datoare în fața lui Dumnezeu, astfel încât am vrut să fac ceva pentru copiii mei și ceilalți copii de vârstă mică. Lucrând în domeniul educației, am dorit întotdeauna că vreau să fac ceva pe forțe proprii, să am și eu ocazia să ofer o educație de excelență, nu din dorința de a schimba ceva, ci de a pune în valoarea tot ceea ce învățasem și experimentasem de-a lungul carierei mele de profesor. Așa că visul meu a prins contur datorită soțului meu și a întregii familii care a avut încredere în ine și m-a sprijinit. Am început să lucrăm la proiectul Excellence, nume ales de soțul meu, asociind educația cu excelența. Un gând în 2012 ca în 2013 să deschidem porțile grădiniței Excellence pentru toate familiile cu copii din zona Bucium, dar și din oraș.

Este prima experiență antreprenorială a dumneavoastră?

Da, este prima experiență antreprenorială și îmi place foarte mult să mă ocup în cel mai mic detaliu de siguranța copiilor, alimentația lor, îngrijirea, cât și de dezvoltarea cognitivă, armonioasă și de echilibrul lor psihic. Zi de zi, grădinița este o continuă provocare, plecând de la sistemul administrativ începând cu bucătăria, spălătoria, călcătoria, reparațiile și intervențiile, până la activitățile specific grădiniței șipe domenii experiențiale. Ca antreprenor, cred foarte mult în oamenii cu care lucrez zilnic. Am o echipă minunată și funcționăm ca un ceas elvețian. Chiar dacă ai afacerea ta, nu reușești singur. Ai nevoie de echipă, de oameni minunați, pasionați de munca lor și eu am așa ceva, echipa excellence formată din doamnele educatoare și profesoare, din doamnele asistente medicale, doamnele bucătărese, doamna secretară, domnul Nicu, omul bun la toate în administrație și nu în ultimul rând al investitorilor care fac totul din dragoste pentru copii și educație. Nu am altă experiență în alt domeniu, dar dacă aș putea,mi-ar plăcea în turism.

V-a luat mult timp să puneți ideea în practică și anume de a deschide o grădiniță în Iași? A fost vreodată vreun gând negativ, cum că ar putea eșua?

Nu e ușor să deschizi o grădiniță, cum de altfel nu e ușor nimic când e vorba despre oricare alt sector, și aici mă refer la jungla birocratică, de acte, la aprobări. Dar, nu e imposibil. Îți trebuie determinare, răbdare și timp. A durat un an să primim toate aprobările și 8 luni amenajarea grădiniței.

Ca în orice activitate pe care un antreprenor see gândește să o dezvolte, sunt avantaje și dezavantaje. Fiind o fire optimistă, nu mi-am pus niciodată problema unui eșec. Atunci când îți dorești cu adevărat ești conștient că trebuie să muncești și să te implici până la capăt. În opinia mea, cheia succesului într-o afacere este respectul față de muncă și echipă, determinarea de a reuși și de a fi cel mai bun.

Care este misiunea și viziunea grădniței pe care ați înființat-o?

Ca să reușești trebuie să ai în minte clar scopul pentru care urmează să dezvolți și să desfășori o activitate, trebuie să ai viziunea asupra a ceea ce urmează să duci la bun sfârșit, iar misiunea trebuie să se regăsească în dezvoltarea armonioasă a copilului. În tot ceeea ce facem trebuie să avem în vedere valorile pe care le promovăm ca instituție. Misiunea grădiniței este de a oferi copiilor un mediu eudcativ deosebit, inclusiv, iubitor și sănătos în care copiii dezvoltă valori morale, ecologice, încredere în sine, spirit optimist, creativ și empatic, trezind bucuria de a învăța prin joc Daca vorbim de viziune,  ne gândim că fiecare copil este înzestrat de la natură cu har și potențial. Promovăm educația de excelență ,descoperind și dezvoltând capacitățile și abilitățile fiecărui copil. Curricula gradiniței Excellence este organizată după programa națională, dar adaptată criteriilor și valorilor excelenței în educație, reprezentată printr-un mediu de formare armonioasă, echilibrată, cu educatori și personal dedicati susținerii creativitătți și afirmării personalității fiecărui copil. Strategia educațională include educația formală și non formală. Diferitele abordări țin cont de perspectivele de învățare a copiilor astfel încât să se optimizeze însușirea informației si dezvoltarea abilităților prin aplicarea lor în practică, fapt ce conduce implicit la achiziționare de noi cunoștințe.

Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ați dorit în grădinița Excellence?

Grădinița EXCELLENCE este pentru copiii mici o a doua familie, deci totul e pe primul loc. De la echipa care îi însoțește în călătoria lor zi de zi până la cel mai mic detaliu,  la cele mai bune materiale de lucru care să nu fie nocive pentru copii. Venind zi de zi la gradinișă, copiii au nevoie de prieteni, de iubire, multă iubire, de grijă, de mâncare bună, de somn odihnitor, de joacă, de securitate și siguranță. Copiii trebuie să se simtă doriți, să primească atenție ca să se dezvolte armonios.

Cine sunt oamenii care fără implicarea lor nu ați fi reușit până aici?

Atunci când visezi ceva și vrei să și materializezi visul în realitate ai nevoie de oameni puternici din toate punctele de vedere, oameni care au încredere în tine. Primul care m-a încurajat și susținut a fost și este soțul meu fără de care nu aș fi reușit. De la el am învățat și învăț cum să manageriez grădinița, la el merg pentru sfaturi și tot el ne-a ajutat financiar la începuturi. În toată această afacere este implicată toată familia mea, cumnata și socrii mei. Am cerut și am primit ajutor de la doamne educatoare cu experiență care lucrează în sectorul de stat, dar care m-au primit cu caldură și mi-au răspuns la toate incertitudinile mele, de la inspectorii de specialitate care m-au ajutat cu sfaturi, mi-au dat idei și m-au îndrumat. Cred că ar trebui să lucrăm cu toții în armonie pentru a putea dezvolta o educație de excelență pentru toți copiii. Pentru mine, omul sfințește locul, de aceea echipa mea, ECHIPA EXCELLENCE este cea fără de care gradinița nu ar exista.

Ați predat și în partea nordică a Europei, mai exact în Olanda. Ce lipsește sistemului de învățământ românesc? Ce ați schimba în școala românească?

              Predat e mult spus, doar un schimb de experiență. Mi-am dorit mulți ani să plec să predau cu adevărat în străinătate datorită mentalități pe care am întâlnit-o de-a lungul carierei mele. Dar, am avut norocul să merg într-un proiect cu școli și instituții din Olanda. A fost ca o poveste. A fost un schimb de experiență din care am învațat multe lucruri, am cunoscut oameni deosebiți, dăruiți muncii la catedră, surâzători și prietenoși, buni profesioniști. Analiza sistemului olandez de învăţământ poate aduce acele elemente necesare unui know-how real şi necesar în condiţiile unei reforme prelungite şi nefinalizate a sistemului românesc. Descentralizarea sistemului educaţional olandez cu delimitările funcţionale şi teritoriale este un exemplu de bună practică. Evaluarea procesului educativ, ca produs al input-urilor din sistem şi ca feed-back necesar pentru beneficiarii direcţi şi indirecţi ai serviciilor educaţionale este o certitudine a funcţionării întregului sistem educativ olandez.

Care sunt punctele tari ale școlii românești?

Măsura după care se evaluează orice proces este eficienţa. Astfel, eficiența învățământului românesc în zilele noastre se reflectă foarte bine în situația reală a țării noastre. E foarte greu de descoperit punctele tari a unui sistem deînvățământ învechit într-o țară cu atat de multe problem: lipsa autostrăzilor, pib mic pentru educație, 6% în timp ce în celelalte țări este 12%, sisteme de evaluare rigide și deficitare, o evaluare care este axată pe redarea informației și mai puțin pe înțelegerea acesteia, pe programe învechite care nu au nicio legătură cu realitatea de pe piața muncii. Și totuși există un punct tare al învățământului românesc: pasiunea și dragostea cu care sunt înconjurați copiii de cadrele didactice de la toate formele de învățământ. Dacă ne-am dori cu adevărat să schimbăm ceva, am reuși….și se întâmplă în România noastră, în școli și grădinițe particulare conduse de adevărați “Leader in Me”care au înteles pe deplin rolul cadrului didactic și și-au stabilit prioritățile. Avem colegii, licee, școli și gradinite de la care avem ce învăța cu toții.

Există diferențe între învățământul public și cel privat?

V-aţi întrebat de unde apar dezinvoltura şi încrederea în sine la copii ? Răspunsul vine din două surse: mediul familial şi cel şcolar. Aici intervin diferenţe între sistemul de stat şi cel privat. De exemplu, unele institutii cultivă dezvoltarea individuală a copiilor, prin conexiune între informaţia teoretică şi realitate si în plus copiii au execiţiul responsabilităţilor. Pe de altă parte  sistemul de stat are reguli stricte, copilul este lăsat să vorbească numai când este întrebat și numai la obiect, nu se exprimă liber. Implementarea mai multor limbi străine este un alt factor care face diferența. În sistemul privat poți să introduci studiul mai multor limbi străine care te ajută în viitor la găsirea unui loc de muncă în străinătate, dar îți permite și integrarea ușor în societate.  Pregătirea copiilor este diferita în sistemul privat prin numărul mic de copii în grupă. Acest fapt permite educatorului să pună accent pe dezvoltarea individual a calităților fiecăruia. Educatorul are o muncă de pregătire individuală enormă, acesta își construiește lecția din mai multe discipline prin diversitatea exercițiilor de facut. O altă diferență constă în calitatea materialelor didactice și a tehnologiei de care dispune învățământuk privat, de posibilitatea de a avea bucătarie  proprie și de a servi copiilor o masă caldă, apoi spațiul de învățare și de recreere atât de important.

Grădinița dumneavoastră funcționează după o alternativă educațională sau se menține programa de la stat?

Grădinița Excellence funcționează după curriculum national, dar după o strategie educațională proprie. Învățarea se face prin joc și experimente, prin implicare în activitățile practice din gradiniță, mergem pe dezvoltarea gândirii logice la copii de vârstă preșcolară pentru a fi mai ușor când vor merge la școală. Atenția este centrată pe copil și pe abilitățile de dezvoltare a fiecăruia. Implicăm familiile în tot felul de activități și avem un parteneriat corect cu acestea.

Pentru îmbunătățirea actului educațional ce ce ar mai fi nevoie în unitatea dumneavoastră?

Îmbunătățirea actului educational…..acesta nu se termină niciodată, este continuu, învățarea este pe tot parcursul vieții. Dar, cred că ar fi utilă accesarea facilă a unor  proiecte de pregătire a cadrelor didactice în unități similare din străinătate. Schimburile de cadre didactice sunt benefice pentru toată lumea, brainstormingul care se realizează între colegi este impresionant.

Ce părere aveți despre felul în care școala românească pregătește elevii, atât la nivel cognitiv, cât și nivel social și emoțional?

Așa cum am menționat , școala românească pune accentul pe redarea informației și nu pe înțelegerea ei, elevii sunt stresați și demotivați de cantitatea uriasă de informații cu care sunt bombardați zilnic, examenele sunt depășite ca și conținuturi. În prezent, dacă ne raportam la realitatea pe care o trăim, nu cred că școala românească are capacitatea de a pregăti tineri capabili să facă față provocărilor vieții fie cognitiv, social sau emoțional. Populația școlară din zilele noastre nu are puterea de a rezista stresului zilnic, deoarece sunt obosiți din cauza timpului pe care îl petrec pe telefoane, tablete și alte gadgeturi. Nu pot comunica cu ușurință, deoarece nu mai citesc, sunt apatici și negativiști, familiile nu îi pot ajuta pentru că nu știu, există multe bariere lingvistice și emoționale la nivelul acestora. Dar, dacă școala ar privi elevii cu ochi de părinte, dacă am schimba metodele de interacțiune între profesori și elevi, dacă am schimba programele școlare, toți am avea de câș tigat.Știu că e dureros, s-ar pierde locuri de muncă, ar fi profesori supărați că le dispar ore, ar trebui să ieșim să predăm afară, în seră, în muzeu, în grădina botanică și zoologică, în parc, ar trebui să discutăm cu ei și lucruri pe care nu le-ar discuta niciodata cu părinții lor, ar trebui să învățăm să îi ascultăm, să îi iubim și să îi respectam și atunci școala românească ar avea cu ce sa se mândrească…cu tineri sănătoși, frumoși, bine pregătiți , dornici de provocări și fericiți

Poate oricine să fie educator?Care este rolul unui educator în formarea unui copil?

Dacă ne referim la înțelesul de bază al cuvântului educator, da, toată lumea poate fi educator. dar nu toată lumea poate educa. Educația este o artă, copilul este o piatră prețioasă neșlefuită și tu, educatorule, ai datoria sfântă de a-l transforma în diamante. Primești în brațe un suflet pur și așa trebuie să îl crești: cu dragoste, cu atenție, cu acțiuni corecte și concrete în care să te regăsești tu. Când lucrăm cu suflete de copii , lucrăm de fapt cu sufletul nostru. Înainte de a începe ziua și de a ne întâlni cu copiii, trebuie să știm deja povestea, să fim sigure că ce lucrăm în acea zi va fi și pentru viitor. Educatorul este ca un părinte “adoptiv” pentru copii. Imaginați-vă că în grădiniță, copiii petrec cel puțin zece ore cu noi, educatorii. Noi suntem cei care le împărtășim din cunoștintele noastre, ne jucăm cu ei, le dezvoltăm creativitatea, îi provocăm ă experimenteze, îi învățăm regulile de grup, de la noi ascultă povești, noi îi păzim când fac febră din senin, îi înconjurăm cu dragoste în fiecare zi. De educator și de acțiunile lui asupra copilului depinde dezvoltarea ți formarea de mâine ca adult. Sfântul Ioan Gură de Aur zicea: “Nu există artă mai frumoasă ca arta educației; pictorul și sculptorul fac figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu. Uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu”. Acesta este rolul educatorului.

Ce competențe ar trebui să aibă un cadru didactic pentru a reuși să îndeplinească nevoile copiilor?

În zilele noastre nevoile copiilor sunt mult mai numeroase datorită vremurilor pe care le trăim. Copiii sunt o provocare atât pentru părinți cât și pentru educatori. Pe lângă pregătirea de specialitate , educatorul trebuie să fie inițiator, observator bun, să vină în întâmpinarea dorințelor copiilor, să fie actor, doctor, povestitor, să fie un bun psiholog, un magician. Un bun educator este persoana care studiază continuu, care se updatează și upgradează, care se autodepășește, care știe să spună o altă poveste de fiecare dată fără a citi, care cântă fără instrument, care râde și atunci când uneori sufletul îi plânge, care are o infinită răbdare și un ocean de iubire.

A fost dificil să vă găsiți oamenii potriviți pe care să-i considerați mâna dumneavoastră dreaptă? Pe ce considerente se bazează procesul de recrutare?

Nu am oameni “mâna mea dreaptă” în grădinița Excellence. Pentru mine, toți sunt “mâna mea dreaptă” pentru că fiecare în parte e  important prin munca pe care o desfășoară, suntem o echipă.  Recrutarea de personal este o muncă de mare responsabilitate, dificilă uneori, deoarece atunci când lucrezi organigrama trebuie să ții cont de anumiți factori: în primul rând pregătirea de specialitate pentru fiecare compartiment în parte, empatia care trebuie să existe între colegi, caracterul fiecărui angajat, dorința acestuia de a face parte din echipa de lucru și nu în ultimul rând salarizarea.

Sunteți un antreprenor fericit? Cu ce gând plecați în fiecare dimineață de acasă? Care este cea mai mare satisfacție ca fondator al unei grădinițe private?

Da, sunt un antreprenor fericit pentru că îmi continui visul, am o gradiniță plină de copii surâzători, jucăuși, smart, plangăgioși, gălăgioși, pe care îi iubesc, mă bucur în fiecare zi de zâmbetul lor, mă bucur că părintii au încredere în mine și echipa mea. Mă strădui să fac viața fiecărui copil  în grădiniță fumoasă și fericită. Vin în fiecare dimineață râzând deoarece știu că mă așteaptă noi provocări și cu gândul că fiecare zi e un succes. Dacă reușesc să fac un lucru mic pentru un copil și acel lucru îl face fericit, atunci am câștigat. Să ai o grădiniță privată este o mare responsabilitate. Ai în grija ta zilnic copiii și personalul, activitățle și tot ceea ce te înconjoară. Dar, ai și satisfacții, zâmbetul copiilor, rezultatele lor , cuvintele de mulțumire ale părinților. Pentru mine , acum, cea mai mare satisfacție este faptul că nu mai avem locuri libere până în anul 2022 și cred că asta spune multe despre gradinița Excellence.

 

 

 

 

 

211 recommended
786 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma