Are 25 de ani, comunică cu precizia unui inginer și se ocupă momentan cu relațiile publice și comunicarea pentru un important jucător din piața locală de telecomunicații. A început prin a studia inginerie electrică și economie în cadrul Universității Politehnica București, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, secția germană. A experimentat vreme de un semestru, în perioadă licenței, prin programul Erasmus, viața de student în Germania, la TU Darmstadt. Însă, pentru Master și-a dorit total altceva — nu a schimbat numai țara, ci și continentul. Pe lângă aceasta, a ales să abandoneze total domeniul ingineriei și s-a îndreptat către o școală de business (NUS Business School). Deși a părăsit sfera ingineriei, studiile tehnice urmate pe perioada licenței i-au oferit o structură în gândire și au ajutat-o să vadă lucrurile mai clar. Studiile din Singapore au îndemnat-o să se îndrepte spre domeniul creativ al comunicării, pe care în prezent a decis să-l exploreze în România. Rămâne, însă, deschisă, atât la schimbarea locului în care muncește, cât și a domeniului.
Cine ești și ce faci în lumea asta?
Conform diplomei de licență, sunt inginer, dar am și studii economice și de jumătate de an lucrez în PR.
Ce ai făcut înainte să lucrezi în PR?
Am fost studentă.
Ce ai studiat?
Studiile de licență le-am făcut la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, din cadrul UPB, la secția de limba germană. Acolo am studiat inginerie electrică și management — deci cumva, jumătate din ce studiam era legat de inginerie electrică, și jumătate erau aspecte economice — după care am decis că trebuie să pornesc pe una dintre aceste două direcții și mi-am zis că vreau să merg într-o zonă mai creativă, vreau să merg spre partea economică, dacă ar fi să aleg din ce am studiat, și am vrut un Master în străinătate. S-a nimerit să fie Master în Management la National University of Singapore.
„EUROPA AR FI FOST O VARIANTĂ MAI LA ÎNDEMÂNĂ”
De ce Singapore?
Ideea a fost a mea în totalitate. S-a întâmplat, a fost o întâmplare foarte frumoasă, un prieten foarte drag mie era deja acolo și așa mi-a venit ideea, de fapt. Eu, oricum, îmi doream altceva: în timpul facultății apucasem deja să merg un semestru în Germania prin Erasmus, la TU Darmstadt. Varianta mai la îndemână, chiar și din punct de vedere al prețurilor, ar fi fost Europa — Germania, Olanda, Suedia, poate, ceva pe-acolo. Dar, în același timp, îmi doream altceva, doar că nu știam exact ce era acel altceva, și s-a ivit asta. Cunoscându-l pe prietenul meu, care studia în Singapore, mi-am dat seama că acest loc e un centru economic important și mi-am dorit să ajung acolo. Erau șanse minime, eu aplicam la un business school, ei cereau un background economic, și eu aveam îl aveam doar pe jumătate și nu știam dacă le va plăcea asta. Pur și simplu am google-it, m-am uitat ce programe de Master existau în Singapore — căutam unele generale, pentru nu eram decisă deloc exact spre ce voiam să mă îndrept. Am găsit vreo trei programe de Master în management care îmi plăceau, după care m-am uitat la datele de înscriere și două nu se potriveau cu anul universitar din România, nu aș fi putut aplica la timp, așa că a rămas doar cel pe care l-am și urmat. Era și cel pe care mi-l doream cel mai mult, din fericire.
Cum a decurs, concret, procesul de aplicare? Care erau pașii?
Păi, cei tipici: mai întâi îți făceai un profil cu toate detaliile despre tine, după care îți încărcai foaia matricolă, certificate de limbă etc.. Dacă treceai de etapa asta, primeai un email de la ei și te invitau la un interviu pe Skype. Eu am primit acel email în care m-au informat că am trecut de screening și am primit un link, unde erau afișate datele disponibile pentru interviul final. Apoi, am trecut și de interviu.
Cu cât timp înainte să înceapă anul te-ai dus acolo?
Eu m-am dus cu o lună înainte. Plus că, ți-am zis, știam pe cineva acolo și mi-a fost mai ușor.
Unde ai stat?
Am stat într-un apartament, cu chirie, împreună cu alți oameni. Fiecare avea camera lui, bucătăria și living-ul erau la comun.
Bănuiesc că aveai deja experiența din Germania, legat de cazare.
Da, și în Germania, și în Singapore, am făcut același lucru: n-am vrut stau la cămin și mi-am căutat eu cazare.
„PIEȚELE SPUN FOARTE MULTE DESPRE O COMUNITATE”
Care a fost prima ta impresie despre oraș?
Îl mai văzusem o dată, fusesem în vizită vreo cinci-șase zile. Hai să zicem o săptămână.
OK, hai s-o iau altfel. După ce ai stat o lună, care a fost impresia?
E o chestie interesantă: de când m-am dus prima dată… Nu știu… Mi-e greu să explic; dar, știi cum e când cobori din avion și pur și simplu te simți bine într-un loc? Mi s-a întâmplat chestia asta. Singurul lucru care nu a fost chiar pe placul meu a fost clima, pentru că era multă umezeală, o senzație de seră. Te obișnuiești după, dar e mai greu la început.
(Insist) Cum a decurs, deci, prima ta lună de acomodare? Cum erau lucrurile uzuale?
Am aterizat seara, iar a doua zi dimineața am luat-o pur și simplu la picior prin cartier, am căutat cea mai apropiată piață, mi-am luat cartela de călătorie pe care acolo puteai s-o folosești pentru toate mijloacele de transport. Încet-încet, mă obișnuiam cu locul. Mai descoperi o chestie, mai descoperi alta, când e și foarte diferit te simți așa…
(N-o las să termine și continui s-o agresez cu întrebări) De ce ți se părea diferit?
Pentru că ești într-o altă lume. Singapore e (accentuează) o altă lume.
De ce e o altă lume?
Lăsând deoparte faptul că e alt continent, e Asia… E altfel! Sunt alți oameni, e o altă cultură, altă atmosferă. E WOW! Gândește-te că ajungi la o piață și — apropos, piețele sunt foarte interesante, cred că ele, în sine, spun foarte multe despre o comunitate — descoperi chestii uzuale, care localnicilor li se par normale. De exemplu, vezi tot felul de fructe exotice pe care nu le-ai mai văzut, sunt tot felul de mirosuri.
Descoperi, însă, și similitudini între ce știai de acasă și noul loc.
Așa, și ai început să te obișnuiești. Urma să vină și facultatea.
Da, începi să te obișnuiești. Eu stăteam într-un cartier care nu era tocmai central. De regulă, străinii, fie sunt cei care lucrează în multinaționale și stau aproape de cartierul de business, fie sunt studenții pe care îi găsești prin campus sau pe lângă el — universitatea e la una din marginile orașului. Eu stăteam la șase stații de metrou de facultate, stăteam undeva unde nu prea erau străini, adică vecinii mei din bloc erau surprinși când mă vedeau în lift.
Deși sunt foarte mulți străini în Singapore și e un balans foarte mișto — despre asta am căzut de acord cu toți colegii mei — între occidentali și asiatici. Dacă te duci în Japonia, e total alt raport, e altă experiență. În Singapore auzi multe limbi pe stradă. Totuși, sunt anumite cartiere unde sunt mai puțini străini, iar eu eram într-unul dintre ele.
Cu cine stăteai?
Locuiam cu chinezi, pe unul dintre ei îl cunoșteam bine de când am fost cu Erasmus în Germania, pe ceilalți i-am cunoscut acolo.
„M-A AJUTAT CĂ AM STUDIAT INGINERIE”
Să ne întoarcem la facultate. Cum ai ales materiile?
Cu ceva timp înainte să înceapă facultatea, să fi fost vreo lună, am primit pe email lista cu toate materiile, chestia asta însemna un folder cu mai multe subfoldere. Pentru fiecare materie aveai un .pdf făcut de profesorul respectiv, și materia avea un cod, după care aveai toată structura materiei, aflai exact ce conține materia aia, cum se va face evaluarea — știai dacă îți dă sau nu teste și cum se face notarea. Era totul foarte drăguț, se vedea că sunt făcute cu pasiune și îți venea foarte greu să te hotărăști la ceva. Le-am citit cu mare plăcere pe toate, chiar dacă unele aveau câteva pagini bune. Aveau toate materiile cam același număr de puncte de credit, puteai să alegi orice din lista aia. Profesorii erau și ei de diferite naționalități, nu te gândi că erau doar asiatici.
Le dădeai note profesorilor?
Bineînțeles că se făcea evaluare la sfârșitul semestrului, și bineînțeles că aveai și opțiunea să-l propui pe unul dintre profesori drept „cel mai grozav profesor” sau ceva de genul.
Când ai studiat în Germania, aveai aceeași flexibilitate la alegerea materiilor?
Da, aveai, te limita însă, teoretic, facultatea din care proveneai (n.a. — Universitatea Politehnică București), pentru că nu puteai să vii înapoi cu ceva foarte diferit față de ce studiau colegii tăi în România. Cu toate acestea, cei de la facultate au fost destul de flexibili.
Cum ți se părea la școală în Singapore?
Volumul de muncă era foarte mare. Am zis că poate e doar impresia mea, dar colegii mei aveau aceeași părere, oameni din Suedia, Franța, Elveția. Pe de altă parte, îți făcea plăcere, adică era volumul de muncă mare pentru că erau foarte multe proiecte, dar erau și chestii foarte interesante.
Zi-mi ceva despre unul dintre aceste proiecte.
Pentru un proiect la Digital Marketing a fost nevoie să căutăm o firmă, ideal locală. Lucram în grup și trebuia să găsim un IMM și ei să fie de acord să le facem partea de digital marketing. Pentru asta, aveai nevoie de acces la o grămadă de date interne pe care ei trebuiau să ți le ofere. Înțelegerea era ca, după ce îți terminai proiectul, să oferi raportul și firmei, care putea să facă orice cu proiectul — să pună propunerile în aplicare sau nu. Asta a fost una. O altă chestie foarte interesantă a fost la Consumer Culture Theory, unde a trebuit să ne alegem… să observăm noi un comportament al consumatorului și, mă rog, trebuia să respectăm niște proceduri. Trebuia să desfășurăm interviuri după regulile acelea, apoi să analizăm răspunsurile și apoi să scriem un eseu despre ce am descoperit. Am ales o temă… echipa mea a fost de acord să meargă pe mâna mea. Eu m-am gândit așa: trebuie să intervievăm destul de mulți oameni, deci trebuia să ne gândim să ne fie cât mai ușor să-i găsim și cel mai simplu ar fi fost să intervievăm studenți — și cei mai mulți de la noi din an erau indieni, după care chinezi, apoi restul —, așa că mi-a venit ideea să studiem consumul de aur în India; toată lumea știe că pentru ei aurul înseamnă foarte mult. Aveam în echipă și două indience, și una doar pe jumătate (din partea mamei) — era născută, crescută în Germania. A fost foarte tare faptul că, la sfârșitul proiectului, cele care erau născute, crescute în India au zis că au aflat chestii noi despre propria lor cultură în ceea ce privește consumul de aur și simbolistica lui!
Te-a ajutat facultatea din România?
OK, deci pentru toată lumea eu am fost oarecum o ciudățenie (Râde): 1. Eram singura româncă 2. Eram singura care studiase inginerie. În prima, mă rog, în primele zile, când toată lumea face cunoștință cu toată lumea și profesorii mai întrebau random ce a studiat fiecare și de unde vine, când ajungeau la mine și spuneam numele facultății — nu auzise nimeni despre ea —- și le ziceam ce am studiat, toată lumea zicea “WOW! Ce faci aici?”. Deci, din start, nu era numai vorba că veneam dintr-un alt sistem de învățământ, ci din cu totul alt domeniu: aveam diplomă de inginer. Acum, dacă m-a ajutat sau nu… A fost o provocare și știam de la început că așa o să fie, a fost nevoie să învăț unele lucruri din mers și mă refer la vocabularul economic, plus că era în engleză, iar eu studiasem în germană. A mers, însă, repede, engleza e o limbă accesibilă. Sincer, nu aș putea să-ți răspund la întrebarea dacă m-a ajutat sau nu învățământul românesc, dar s-a simțit, faptul că aveam o altă structură, un alt mod de a gândi. Și în România, dacă e să compari atmosfera de la Drept cu cea de la Medicină sau cu cea de la ASE… e diferită. Eu trăisem printre ingineri și am ajuns într-o facultate de business — și încă una internațională!
Cum te-au privit colegii pentru că erai româncă?
A fost OK. Erau puțin surprinși. Europenii știau despre România, mai complicat cu ceilalți să ne localizeze.
Despre ce știau mai multe —Hagi sau despre Dracula?
Despre Dracula știau, mai degrabă. Și cam atât.
Cum de ai ales România?
La sfârșitul Masterului — oricum, și în timpul lui îmi cam dădeam seama spre ce direcție vreau să merg — am realizat că îmi doresc ceva care să implice creativitate, marketing, comunicare. Majoritatea materiilor pe care mi le-am ales erau în zona asta. M-am gândit dacă să rămân sau nu în Singapore. Cum îți ziceam, m-am simțit foarte bine acolo, aș mai fi stat încă vreo doi, nu m-aș fi văzut definitv mutată acolo, însă. Chestia e că am aplicat, și eu și colegii mei, dar a fost mai complicat… Bine, au fost mai mulți factori. 1. Cererea de angajare era mult mai mare decât oferta… Companiie aveau multe opțiuni din care să-și aleagă și puține locuri disponibile, iar ca străin era și mai complicat să-ți găseți un job, fiindcă erau mai mulți pași pe care companiile erau nevoite să-i facă pentru a te angaja. 2. Îți ziceam despre zona în care îmi doream să mă îndrept, iar ca să lucrezi în comunicare, PR sau marketing într-o țară a cărei cultură nu îți este foarte familiară este mai complicat… Plus că cei de acolo fac afaceri mai mult în zona ASEAN, asta însemna că 90% din joburi îți cereau să vorbești perfect o limbă asiatică: chineză, hindi… ceva.
Apropos de limbă, știi ceva?
Știu ceva chineză. Știam mai multă, dar n-am mai exersat.
Poți să zici: “vreau un ceai”?
Wǒ yào hē y‾i be‾i chá. (asta a zis Cristina, iar eu am transcris doar. — am întrebat-o cum se scrie, evident.
Wow!
Am locuit cu chinezi. (Râde.)
Deci ai venit în România.
Da, în România mi-a fost destul de ușor să-mi găsesc loc de muncă și am zis că momentan e o soluție bună.
Putea să fie și Germania.
Nu m-aș fi văzut făcând comunicare sau marketing în germană. Dar sunt deschisă la orice oportunitate, nu mi-am propus neapărat să rămân definitiv în România, dar nici să plec cu orice preț.
S-o luăm ca la corporație, unde te vezi peste cinci ani?
Hmm… E puțin departe. E greu de explicat acum, fiecare se raportează la lucruri în felul lui. Pentru mine a fost un șir de schimbări de la alegerea facultății, adică am terminat Politehnica nepropunându-mi vreodată să fiu inginer, desi eram deschisă și la asta. Mă gândeam că poate o să-mi placă. Specificul licenței a fost o provocare, dar și o experiență nouă pentru mine.
După care, pasul pe care l-am făcut de a studia în Singapore a fost oarecum la ghici. Am zis: hai să fac asta și voi vedea eu după. Când faci un pas de genul, nu știi cum exact o să te schimbe. Nu știam cum o să trăiesc experiența, poate nu mă acomodam deloc, nu știam dacă o să pot ține pasul — facultatea la care am facut Masterul era la acel moment numărul unu în Asia la categoria școli de business. A fost pentru un fel de călătorie de descoperire. Sunt deschisă la ce va urma.