Mulți oameni îl cunosc după vocea sa de la radio, însă puțini știu povestea din vasta sa carieră, care l-a ajutat să devină cine este astăzi. Vorbesc despre George Marici, care se numără printre acei oameni pricepuți în arta radioului din Iași.

nbsp;  După plăcerea cu care vorbește în fiecare zi la Impact FM cu ascultătorii săi, am putea considera că face asta de la vârstă fragedă. Dar, povestea nu este deloc așa. Nu este de meserie jurnalist, ci absolvent al Facultății de Arte, dar a ajuns să facă radio dintr-o pură întâmplare. Într-o zi, a avut curajul și la invitația unei profesoare de la clasa de actorie, a prins microfonul și nu l-a mai abandonat. A fost dragoste la prima vedere, cum s-ar spune. Dorința ce o avea din adolescență i s-a materializat.

            Țin minte doar că ascultam radio și îmi plăcea foarte mult sau cel puțin îmi doream să apar pe la tv sau să joc în ceva de după micul sau marele ecran.

Și-a pus amprenta la Radio Iași, la Apollonia TV, dar și în proiecte culturale. Tecluiește și altele noi, de aceea invitația mea vine azi către voi, cititori, pentru a descoperi un om plin de energie frumoasă ce nu se oprește din a face lucruri de neuitat. George are ușurință și rapiditate în vorbire, mai ales că dispune de un vocabular bogat, dar azi, iese din cotidianul său. Se lasă citit, nu auzit. Enjoy!:)

Să facem un exercițiu. Cine este George Marici, de unde vine și încotro se îndreaptă?

            Interesantă prima întrebare. De unde vin și unde plec exact ca în teatru…de la Suceava acum 13 ani cu oprire la Iași cu toate că nu pot spune de ce Iași și nu Timișoara, Bucuresti sau Clujul. Nu-mi place de fel chiar dacp este un oraș interesant..sau poate nu m-am exprimat corect…ne ducem sau ne cheamă străbunii. Eu cred că energiile planetare ne conduc acolo unde avem origini. Undeva prin clasa a XI a fost a doua venire a mea la Iași. De cum am intrat pe la Valea Lupului, Păcurari, Râpa Galbenă am avut parcă o tresărire, sentimentul că am mai fost pe aici, A fost un magnetism extraordinar, parfumul, aura. Totul m-au determinat să rămân. Sigur că veneam într-un loc în care nici pe mine nu mă cunoștea bine, apăi pe altcineva. Am făcut sau urmat, mai bine zis, o școală destul de normală, un liceu sportiv,baseball, handbal, atletism și fotbal jocurile pe la bloc erau ocupațiile zilnice. La o ora de matematică, apare cineva cu pliante cu teatru-cursuri și am zis să încerc și așa a început totul. Anii vor povesti în locul meu.

Spune-mi în câteva idei despre începutul tău în presă. Cu ce aspirații ai plecat la drum?

            Presă??? Eu nu sunt jurnalist, profesia mea este de actor sau măturător de praf de stele, vorba cântecului. Țin minte doar că ascultam radio și îmi plăcea foarte mult sau cel puțin îmi doream să apar pe la tv sau să joc în ceva de după micul sau marele ecran. Ca fiecare copil de 18 ani și ceva luni la purtător eram deja cu Oscarul în mână. Glumesc! Am fost prea luat de val ca să pot spune dacă aveam aspirații. Totul a avut o rapiditate de parcă nici nu am terminat de spus buna ziua sunt….și eram la microfon.

Ce te-a determinat să intri în meseria asta? Natura întâmplărilor sau dorință să fi fost?

Cam prin anul 1 de facultate, eram într-un turneu la Hațeg și făceam noi niște poante la telefon. Toni, pe numele real Antoanella Cornici, una dintre profesoarele de la clasa de actorie, mă întreabă: Ți-ar plăcea să lucrezi la radio? Am răspuns: cred că da. Oricum eram, sunt și voi rămâne un timid până la final, chiar dacă nu arăt. Aici intervine marea artă. În toamnă, eram cu pași repezi către Radio Iași unde îl întâlneam pe regretatul Valeriu Ștefan…de aici a început totul.

Ce satisfacții ți-a adus radioul? Ce înseamnă el pentru tine?

            În general, radioul și televiziunea mai târziu, mi-au dat multe, dar cred că și eu am dat la fel de mult. Chiar m-am străduit să fac cât mai bine, cât mai autentic și mai sincer „treburile astea”. Trec anii și încă nu simt ca m-am plafonat sau că există o urmă de plictiseală în ceea ce fac. Îmi este foarte frică că nu-mi ajunge timpul mereu să fac toate lucrurile în care pun focus. Uite, îți mărturisesc ceva sincer și aici vorbesc doar pentru mine-ai notorietate, intri în tot felul de proiecte. Mereu am fost eu și am rămas la fel de firesc și normal. Mai primesc și laude. Nu prea știu cum să mă port în preajma laudei, eu fiind un mare lăudăros. Serios?! Cum primesc o laudă?? Dacă munca mea este apreciată înseamnă că mi-am făcut datoria cum trebuie.

Meseria aceasta este cronofagă și prost plătită? Ce ne poți mărturisi?

Sunt sigur că îmi mănâncă timp, dar când faci cu drag și pasiune nu simți că pierzi timp, ci că-l câștigi. Despre prost plătit pot spune că mereu este o luptă, dureros este că în capitală sunt bani mai mulți și la noi nu sau că unii și alții bagă bani pe la București și nu în Iași crezând că au mai mult de câștigat. Dar, dacă chiar vrei să descoși limbile colegilor din brealsa despre prost plătită îți recomand ceva voxuri.

Cum s-a schimbat radioul? Ce este în trend?

            Media în general se schimbă, noi ne schimbăm, noi o schimbăm, Timpul și vremurile se schimbă. Depinde nișa pe care mergi, ce vrei, ce vrei să faci Dar, schimbările sunt, mai ales acum cu toată digitalizarea asta și cu faptul că generațiile viitoare vin cu tot mai multe informații și cunoaștere, nu știu dacă sensibilitate și profunzime, dar cu o schimbare certă vin..Eu rămân ce-am fost.

Ai cunoscut în drumul tău profesional oameni, destine, locuri neștiute. Cât de mult te-au schimbat?

Nu au cum să nu te schimbe. Fiecare zi este o necunoscută și chiar dacă ai mai pășit prin anumite locuri de mai multe ori, tot găsești ceva necunoscut sau nou. Nu cred că m-au schimbat, eu cred că m-au îmbogățit prin felul de a fi sau a nu fi, Prin povești, prin locuri am acumulat experiență și maturitate, chiar dacă uneori nu se vede. Dacă te lași împovărat, nu e bine, dar nici nepăsător. Atunci trebuie găsit echilibrul. Pot spune că m-am îmbogățit, în primul rând, sufletește în acești ani de când fac ce fac.

Fiecare dintre noi a crescut sub aripa unui “profesor”. Cu toții avem modele. Care este omul care și-a pus amprenta pe tine?

            Nu pot să numesc un șingur om și nici nu știu ordinea menționării lor, clar mama și tata alături de bunici au pus bazele, eu opt ani am stat la Alba Iulia, oameni de care îmi este dor și care vor rămâne mereu în mintea și sufletul meu. Dumitru Grumăzescu, celebrul anticar și iarăși povestea este lungă,Valeriu Ștefan de la Radio Iași, Toni, profa de teatru, prieteni foarte apropiați mie de la care eu învăț mereu câte ceva. Dar, revenind la modele, aceștia trei au avut un impact puternic asupra carierei mele și implicit asupra mea.

Care ipostază îți place mai mult, George-actorul sau George-om de radio?

            Ambele. Există actorie și la radio sau tv, evident nu ca pe scene, dar există. Îmi place George în ambele ipostaze și nu spun mai mult, că nu prea îmi place să vorbesc despre mine, ci să se vorbească despre mine, chiar și de rău.

Ce alte proiecte ticluiești pentru perioada următoare?

Moș Crăciun sau Casa lui Moș Crăciun, de la an la an adaugăm ceva nou. Îmi doresc cât mai multe proiecte culturale și să ajut cât mai mulți oameni și animale care au nevoie de asta. Deci, Moș Crăciun și tot ce implică conceptul, mă straduiesc și am oameni lângă mine, care la rândul lor și ei fac parte din nebunia asta frumoasă. Mă ocup și de ceva cazuri sociale. Îmi place să ajut animaluțe aflate pe la padocuri. Îmi doresc să adaug cât mai multe busturi în cimitirul Eternitatea care este un muzeu în aer liber.

Care e cea mai mare provocare în munca ta?

Spuneam și mai sus că mereu există provocările. Apar când nu te aștepți. Nu există să-mi planific o provocare decât când sar în tandem cu parapanta. Dar, cea mai mare răsplată primită…? Răsplata este că sunt sănătos și că reușesc să fac încă ce-mi place fără restricție, cea mai mare răsplată.

            Ce ai fi dorit să fi știut tu atunci când ai pornit pe această direcție și poți oferi acum ca îndemn tinerilor care vor să urmeze aceeași cale?

            Păi, fiecare trebuie să ardă ceva etape. Nu sunt deținătorul adevărului absolut. Este mai bine când nu cunoști, dai cu capul și acumulezi, decât dacă cunoști și esti ferit de pericolele vieții. Ca îndemn, fiti cutezători, porniți la drum fără ezitări și fără reticențe. Atunci când goana numită viață se oprește, să nu vă pară rău de nimic din ceea ce ați facut. Să auzim numai de mine. Ah, de bine!:)