Tânăra actriță își povestește viața și opera de până acum cu umor și o binevenită autoironie.

Andrei Crăciun

Drum. Ada Dumitru, actriță. De unde vine Ada și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?

Actrița Ada Dumitru tocmai a venit de la non-stropul din Coșbuc că avea poftă de niște Jelly Beans și se îndreaptă către o întâlnire sexy cu Moș Ene imediat ce va răspunde foarte serios și aplicat acestor întrebări foarte serioase și aplicate. Singurul lucru pe care-l știu despre formarea mea este că are mult umor. La mine în familie se râde mult. În rest, sunt o plastelină amețită pe care o arunci de toți pereții și ea se mulează săraca pe unde se izbește. Când mă voi considera formată și de mare succes vă zic și de la ce mi se trage.

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează în aceastătoamnă/iarnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Ada apetitul odată deschis după citirea interviului?

Nu știu cu apetitul ăsta dar pe mine mă cunoaște lumea că îmi place mâncarea și n-o împart. Așadar domnilor spectatori eu vă zic de activitățile mele artistice dar vă rog fără pofte culinare.  Stagiunea trecută a fost bine. Am avut chef să lucrez și nu a contat că am dormit mai multe nopți pe tren sau conducând decât acasă. Am lucrat în București, Timișoara, Pitești, Deva și pe oriunde s-a nimerit.

Mai întâi i-am cunoscut pe Mihai Măniuțiu și pe Andrea Gavriliu cu care am făcut două proiecte, ”Rambuku” și ”La ordin, Fuhrer”. A apărut și Alexandru Nagy cu care am făcut o scamatorie independentă care mi-a plăcut enorm. De altfel, Alex este unul dintre cei mai curajoși și mișto regizori cu care am lucrat până acum. Între timp s-a rulat și ”Idiotul”, spectacolul meu de licență făcut de Bogdana Darie. O altă intersectare nebună și fericită a fost cu Mariana Gavriciuc&trupa cu spectacolul ei de dizertație. Între timp am lucrat aproximativ un an jumătate și la Coriolanus dar cam trăgeam chiulul și s-a terminat romanceul, am dat abort mission.Stagiunea trecută mi-a adus-o în cale pe Julieta și odată cu ea am cunoscut lumea teatrului Alexandru Davila din Pitești. Aici va fi un romance mai lung întrucât Pitești tocmai mi-a devenit homebase, de câteva zile fac parte din trupă. În noiembrie am avut premieră cu ”Experimentul P” în regia lui Alexander Hausvater și se întâmplă lucruri foarte interesante de când a venit noul director, Nicolae Poghirc. Acum se renaște un teatru și mă bucur tare că pot pune și eu o cărămidă cât de mică spre crearea unui nou hub cultural. Trebuie să îi menționez pe colegii mei care sunt foarte talentați și generoși. Gogu Preda, Oana Marcu, Tatiana Serghi, Ramona Olteanu, Andrei Nedelea, Ciprian Valea și mulți alții. The young fire. Gladiatorii. The new wave. Cei care au speriat Argeșul. Super-eroii cetății.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?

Îmi place filmul. Cel mai mult. Am avut norocul să lucrez cu Bobby Bărbăcioru care este un adevărat barosan și face niște proiecte uimitoare pentru Român. Am făcut mai întâi un scurt-metraj și apoi mi-a dat un principal într-un serial pe care l-am filmat în iarnă. N-am voie să spun mare lucru decât că am jucat o psihopată ucigașă în serie și a fost cea mai mișto experiență din viața mea. Și am întâlnit actori americani și pe incredibilii Marius Stănescu, Simona Măicănescu, Puiu Lăscuș și Manuela Hărăbor. Cu Puiu am filmat și la un alt scurt-metraj regizat de Andy Lupu, tot într-o pârnaie, bineînțeles. Meanwhile am făcut reclame destul de multe, câteva videoclipuri, tot felul de colaborări cu colegii de la facultatea de film și tot soiul de alte proiecte în zona experimentală. La capitolul lung-metraj… am făcut o amorsă excelentă în ”Coborâm la prima” a lui Tedy Necula și încă vreo 2 filme. În televiziune am lucrat sporadic pe la Pro și mai serios cu Ruxandra Ion. În vara lui 2017 mi-a dat rolul negativ dintr-un serial produs de ea și atunci m-am întâlnit prima oară cu un platou adevărat.

Orice am spune noi, televiziunea îți dă o vizibilitate și o popularitate pe care teatrul nu ți-o va da niciodată. În aceeași categorie se află și social media (care în pași mărunți preia televiziunea). Numele unui actor trebuie să vândă bilete, este o logică relativ simplă. Și marii actori de altădată făceau o sumedenie de scatchuri comice sau teatru tv. Cred că este important ca un actor să fie implicat și în televiziune. Atât pentru popularitatea lui cât și implicit a proiectelor de teatru în care e implicat. Dar (și aici un mare dar) mereu să promoveze valori mișto și să facă treabă de calitate.

Țara. Ce relație are Ada cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită? 

România și cu mine suntem în genul ăla de relație toxică. Suntem un fel de familie tradițională. Îl iubești pe hăndrălău foarte mult, sunteți împreună de mulți ani și are niște calități grozave. Este înzestrat de la mama natură cu frumuseți nemaivăzute, este deștept de duduie, are și charismă. Atâta doar că uneori îți arde o bătaie din aia moldovenească de nu mai știi cum te cheamă. Și promiți că îl părăsești. Îți faci chiar gânduri adultere cu altcineva, visezi să îl înșeli puțin cu o Londră sau c-un New York. Și faci un match pe tinder cu Londra și parcă se leagă ceva și ajungi chiar la poalele Big Benului. Totul pare romantic, o atingere, un ținut de mână. Și când să vă sărutați, ceva lipsește. Bingo, ăstuia nu-i pute gura a băutură. Simți un gol imens. Nu poți. Te întorci acasă la ăla pe care-l iubești. The proper love hate relationship.

Îmi doresc o țară civilizată, probabil ca toți oamenii. Dar există un balcanism în sângele meu pe care orice aș face nu-l pot nega. Casa mea, chiar dacă stau în buricul târgului la Unirii, este aproape înconjurată de case de țigani care stau ilegal. Toată copilăria mea am crescut în backround de manele și tot soiul de alte sunete dubioase. Geamul meu de la bucătărie dă fix în curtea lor. Și uite-o pe Ada care are o zi proastă și e nefericită că nu a luat un casting, ajunge acasă semi depresivă și se pune să-și facă niște brocolli în unt. Și în timp ce îmi fac acolo bosumflată brocolliul îi aud cum dansează, țipă, se iubesc și apoi se bat, se înjură, se împacă, se plesnesc, se dau cu capul de pereți în timp ce dansează flamenco, fac grătare, mor și bocesc, zbiară și iar râd. Îi aud cum trăiesc. Întru totul. Și se bucură de tot. Și zâmbesc cu gândul că oamenii ăștia care lucrează la rebu și au o viață mult mai nasoală decât a mea sunt mult mai fericiți decât mine. Și las brocolliul și merg la ei și sparg semințe și ascult tarafuri. Mai au un an și pleacă deoarece legal și civilizat așa funcționează lucrurile. Probabil acolo se va construi nu știu ce complex rezidențial. Dar eu vreau ca ei să rămână. Oare mă face acest gând necivilizată? În altă ordine de idei România mi-a șlefuit iubirea de paradox. Îmi place când îmi sar ficații pe parbriz când iau o groapă imposibil de evitat, îmi dă vitalitate. Îmi place când fac pipi pe mine cu gândul că tre să dau o sută de miliarde la anaf, îmi reglează tranzitul intestinal. Îmi place când o văd pe Dăncilă cât e de analfabetă, conferă umor traiului meu lugubru. Îmi place că suntem conduși de către niște corupți, realizez că poziția în care noi facem treaba mare nu este deloc sănătoasă pentru colon. Îmi place când văd toți homofobii, îmi alimentează creativitatea în domeniul ”o sută de modalități să rănești letal pe cineva cu o singură scobitoare folosită”.

Nu știu cum miroase viitorul României. Nu știu dacă lumea merge într-o direcție bună. Eu abia știu ce fac mâine la 12. Am și eu problemele mele, sunt evacuați vecinii mei țigani. În liniștea și singurătatea casei mele probabil o să îmi tai venele pe lung cu o scobitoare folosită în timp ce gătesc brocolli în unt.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Ada? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce? 

Da, da și da. De ce? Că-mi pasă.

Suntem o generație care simte să schimbe lucruri, care nu vrea să fie călcată în picioare. Dar ceea ce observ este lipsa totală de educație civică. E plin de fake news, plin de maipulare în online și plin de oameni care nu știu concret ce vor și pentru ce luptă. Toți simțim că lucrurile nu sunt okay dar în același timp sunt sigură că mulți oameni nici nu știu concret care sunt atribuțiile unui șef de stat sau ale unui prim-ministru. Chiar vorbeam cu o prietenă de la drept despre profii ei care sunt foarte iscusiți și smart. Ei bine oamenii ăia ar trebui să iasă în media să facă nițică cultură civică poporului. The basics of plitics. Și să ne explice mai pe limba noastră ce înseamnă toate manevrele astea jegoase care se întâmplă chiar sub ochii noștri.  Dar probabil nici nu sunt lăsați. Că-i mai bine să fim proști și să nu știm nimic.Și cred că mai presus de orice aspect politic, implicarea trebuie să se reflecte pentru început în mica bucățică de univers a fiecărui om. Și astfel universul meu (mai curat, mai spiritual, mai citit, mai implicat, mai empatic) se va uni cu al tău. Apoi ale noastre cu ale lor, apoi ale lor cu ale celorlalți, apoi ale celorlalți cu ale celor de pe lumea cealaltă, apoi ale tuturor cu al lui Dragnea și poate își pune și el cătușele singurel că ar cam fi timpul. În rest… mi-ar plăcea să văd tineri mai implicați în campanii umanitare de orice fel. Avem un individualism cam scarry, americanizat puțin. Eu una fac tot felul de campanii. Anul trecut am dus pachete bătrânilor rămași singuri din două sate din județul Giurgiu. Inițial am gândit și am planificat singură treaba, ulterior venind și ajutor semnificativ de la oameni foarte dragi (cc Paula Chirilă care este o zeiță). Dovadă că dacă vrei să faci lumea un loc mai bun nu ai nevoie de mari ong-uri sau de alte complicăciuni. Pui mâna și faci, aduni lume, te zbați, gândești strategii. Sau dacă sunt la mega și e o bătrână care își calculează fiecare leuț, apăi îi fac eu cumpărăturile. Nu știu, chestii mici. Dar contează. Și cel mai important este să te mai oprești să oferi timp. Dacă vezi pe cineva trist, întrebă dacă e totul okay. Cred că cetatea are nevoie de mai multă tandrețe.

Idoli. Are Ada idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Privirile mele admirative se îndreaptă în general către cățeluși sau băieți sexi. Și când eram mică voiam să fiu ca Ada Dumitru când o să fie mare, miroseam încă de atunci marele potențial din mine. Cât despre idoli… am cu carul.  Cred că idoli se numesc. Pasiunile mele pentru diverși creatori sunt foarte intense dar de scurtă durată. Adică îmi pot petrece nopți în șir epuizând tot ce a scris/ făcut/ vorbit/ respirat Maryl Streep. Apoi după ce am terminat sau apare altcineva mă arunc în a contempla altă persoană. Ana Ularu… apăi dacă recomandă un film sunt prima să îl văd. A făcut provocarea 10 zile/ 10 filme la ea pe profil, le-am notat în carnețel dumnezeiește. Acum spre exemplu sunt la capitolul Andrei Huțuleac. Face un casting și am început să îi citesc poeziile și am trecut la interviuri și mici apariții în filme și tot. Am două nopți deja. Mâine cine știe pe cine mi se pune pata. De ceva timp am început să învăț să admir mai mult. Asta la Maryl am citit-o. Ea spune că un artist trebuie să iubească tot și să aprecieze toate calitățile din jur. Și am preluat mot-a-mot ca un copil. Înainte mă afundam în indivii sau răutăți. Acum, când e una mai bună ca mine pe meserie devine idolul meu, zgang. La mine cel puțin, în secunda în care mi-o iau în cap și mă cred șmecheră, imediat primesc un pumn în gură. Când sunt modestă și pe treaba mea atunci lucrurile funcționează. Deci au revoir, barosăneală închipuită!

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.

Și să închei în nota plină de înțelepciune a răspunsului meu anterior.

Domnule… lumea-i rea, viața-i scurtă, competiția e mare deci mă recomand pe mine cum s-ar spune. Mă puteți promova până la refuz, pe toate platformele. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Și cei care vin din urmă, mai ales cei talentați, să mai stea oleacă până mă consacrez și eu puțin. Pace, iubire și la cât mai multe coate împărțite pretutindeni că degeaba se zice dar știm toți că nu-i loc pentru toată lumea.

CITAT
România și cu mine suntem în genul ăla de relație toxică. Suntem un fel de familie tradițională.
Ada Dumitru, actriță