Azi, descoperim o tânără ieșeancă care nu a lăsat visurile pe modul așteptare, astfel încât a reușit să dobândească în muzică, iubind-o de mică. De la vârstă fragedă Ioana Pădurariu, căci așa se numește invitata mea de azi, s-a făcut remarcată și s-a lăsat condusă de cei ce au văzut potențial în ea. Familia a susținut-o și nu doar pentru că este singurul copil, ci pentru că al ei talent chiar merită să fie valorizat și văzut de mai mulți ochi.

Are doar 24 de ani, dar și-a făurit un vis, iar acum îl urmează cu încredere. Un vis entuziast care a adus cu sine schimbarea, totodată. Determinarea, ambiția, cât și talentul au mers mână în mână, iar acum Ioana declară că este un om împlinit, dar totuși nu se va opri din a urca cât mai sus pe treptele ce conduc către succesul cel mai înalt. Perfecționarea continuă consideră că este sursa principală pentru a ajunge la succesul dorit, iar Centrul de Muzici Militare, deși nu este foarte la îndemână, este soluția pentru o frumoasă carieră pe plac. A studiat din clasa a V-a la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, a urmat studiile superioare la Facultatea de Arte „George Enescu” în Iași, iar acum Bucureștiul o adoptă pe perioada cursurilor la școala militară de muzică. În paralel, cântă la un instrument muzical, saxofonul, dar și vocal într-o trupă ieșeană cu succes național, SO WHAT BAND

Legătura ei cu saxofonul e una simpatică. Am aflat de la tânăra artistă că în clasele generale a cântat la oboi, deși își dorea foarte mult să studieze și să învețe canto clasic. S-a sfătuit mereu cu cineva, în special familia. Atunci când era ferm convinsă că dorește transferul, doamna director a școlii, recunoscând premiile aduse de aceasta, a îndrumat-o să nu renunțe studierea unui instrument pentru că este foarte bună. Saxofonul a fost opțiunea din acel moment al Ioanei, ușor influențată de prieteniile frumoase avute pe vremea respectivă, acum declarând: „A fost un semn. Dumnezeu le așează încet și sigur.”

            Cine ești și încotro te îndrepți?

            Mă numesc Ioana Pădurariu, am 24 de ani și sunt din Iași. Încotro mă îndrept? Hm.. asta este o întrebare destul de importantă. Am învățat să muncesc foarte mult și să las viața să mă surprindă. Știu că iubesc muzica, fac tot ce pot să ating culmi cât mai înalte în acest domeniu, muncesc mult cu mine. Mi-am dat seama că singura persoană care mă poate ajuta să ajung cât mai sus sunt eu, deci am grijă de mine în fiecare zi și mă ambiționez să ajung acolo unde nici nu mi-aș putea imagina.

Muzica este prima ta dragoste? Ce înseamnă pentru tine?

            Da, clar muzica este prima mea dragoste. O dragoste la prima vedere fără cale de întoarcere. M-a prins în mrejele ei fără să îmi dau seama cum sau când și iubesc asta și acum. Ce înseamnă pentru mine? Un mod de viață, sincer. Prin muzică pot să exprim perfect orice doresc. Iubire, fericire, tristețe, toate exprimate prin muzică. Îți poți imagina? Simt cum îmi zboară sufletul pe cele mai înalte culmi cu muzica. E foarte importantă, atât de importantă încât cuvintele sunt sărace pentru a descrie sentimentul meu față de muzică. Tot ce pot spune este că este totul meu.

De ce ai ales tocmai saxofonul?

            Să fiu sinceră, m-a cam ales el pe mine. Din clasele mici chiar. Ți-am zis mai sus că a fost dragoste la prima vedere? Ei bine, eu m-am îndrăgostit, dar saxofonul m-a văzut primul și m-a ales pe viață.

Care a fost prima persoană care a descoperit talentul tău?

            Educatoarea mea, doamna Mădălina. A văzut în mine talent de la o vârstă fragedă și m-a îndrumat spre muzică, cu toate forțele ei.

Câteva cuvinte familiei tale care te-au sprijinit în toate alegerile.

            Pentru cât ar trebui să le mulțumesc, n-ar exista o viață de om. Au trecut cu mine și prin bine și prin rău, au crezut în mine când chiar nici eu nu o făceam. Îi iubesc mai mult ca pe orice. Sunt mereu acolo lângă mine. Lor le datorez tot, datorită lor exist și pot face tot ce-mi doresc, deci ”mulțumesc” nu este de-ajuns.

Ai avut vreodată un gând să te perfecționezi peste granițele țării noastre? Ce te-a oprit să studiezi în afara țării?

            Sincer? Nu m-am gândit niciodată la asta, pentru că știu sigur că se poate și aici, totul e să vrei și să muncești. Nimic din ce se întâmplă afară nu se poate întâmpla și aici. De aici și faptul că nu cred în ”Vreau o țară ca afară.”, țara ca afară ne-o facem noi, muncim pentru ea și o iubim. Deci, nu, nu m-am gândit niciodată să plec, pentru că-mi iubesc casa și vreau să fac orice pentru ea.

Momentan, elevă la Centrul de Muzici Militare. Cine te-a îndrumat?

            Eu. Eu mi-am dorit mai mult de la mine și mi-am dat seama că acest lucru mă va face să îmi depășesc limitele, să trag foarte mult de mine, să excelez. Ceea ce s-a și întâmplat.

Ce dorești să faci pe viitor? Care sunt perspectivele tale?

            Ah, altă întrebare cu o încărcătură mare. Îmi doresc să excelez pe plan muzical, deci profesional. Îmi doresc să devin foarte bună pe nișa pe care mi-am ales-o însă, mai mult ca orice, îmi doresc o familie, liniște și iubire. Consider că oricât de mult ai câștiga în viața asta, material vorbind, sentimentul de apartenență în sânul unei familii este de neprețuit. Iar eu îmi doresc să am propria mea familie, pe lângă părinți. Asta m-ar face să mă simt împlinită pe deplin.

Crezi că poți trăi din muzică în țara noastră?

            Sigur că da, cu multă muncă și voință poți trăi din orice în țara noastră. Nu am niciun dubiu în această privință. Ce-i drept, nu e ușor. Dar cine se așteaptă la ceva ușor în viață în general? Așa că am o iubire, un vis și merg mai departe cu el, pentru că eu cred în el și asta e cel mai important.

Cânți alături de o formație. Care sunt sentimentele care te încearcă atunci când te afli lângă colegii tăi?

            Colegii mei de la “SO WHAT BAND” sunt niște oameni muncitori, cu iubire pentru muzică, deschiși, luptători. Mă înțeleg de minune cu ei, am colaborat și colaborăm frumos, mă simt bine, simt că aparțin și că am o familie ce e gata să dea tot pentru semenii ei. Sunt alături de instrumentiști foarte buni și cunoscuți.

Cum reușești să te împarți între studii și cariera ta profesională?

            Sincer? Nu mai este așa greu acum. Sunt absolventă, deci tot ceea ce-mi rămâne de facut este să mă focusez pe cariera profesională, să excelez, să devin din ce în ce mai bună pe zi ce trece.

Care este cea mai frumoasă experiență din viața ta? Povestește-mi, te rog, întâmplarea cea mai fericită de până acum.

            Încep cu una care mi-a făcut mie o plăcere imensă, atunci când am reușit să vizitez America. Studentă fiind încă, a fost un lucru imens pentru mine, care la momentul respectiv mi-a umplut inima de fericire. Dar cea mai minunată experiență pentru mine, pe care o retrăiesc și acum, este momentul în care am dat probele pentru Academie. Trebuie să precizez, înainte să-ți povestesc, că dacă nu exista domnul antrenor, eu nu reușeam să ajung unde sunt astăzi. Este și datorită lui. Hai să-ți arăt ce a spus și dumnealui despre mine, martor la munca depusă de mine cot la cot cu dânsul : ”În urma unei recomandări a unei foste candidate, m-am trezit cu ea (Ioana) pe stadion. La început  timidă, nesigură, dar cu dorința de a-și vedea visul devenind realitate am început o colaborare ce-mi avea să depășească 3 luni de zile. Trebuie să recunosc, am fost un pic sceptic la început, deoarece nu știam ce voință se ascunde în spatele unei tinere cântărețe. A fost greu, a fost nevoie de mult sprijin atât fizic cât și psihic, pentru că proba de 2000m nu e tocmai ușoară pentru o persoană care mișcarea nu reprezintă o prioritate în viața de zi cu zi. Au fost momente când am vrut eu (ca antrenor) să renunț la colaborare, în care am avut o discuție serioasă spunându-i că nu există decât o cale spre a reuși, fără NU. Și de atunci așa a fost, a venit regulat la pregătire, a făcut sacrificii. Țin minte că avea și evenimente muzicale, asta înseamna odihnă incompletă, drept pentru care țin să o felicit pentru dăruirea cu care a reușit să treacă de ultimele săptămâni de pregătire. Pot spune că au fost momente în care alergam cot la cot, pentru că am simțit că își dorește, că vrea și atunci nu îți rămâne decât să formezi o echipă în care ținta, obiectivul devine scop comun. Pe aceasta cale îi doresc un parcurs profesional plin de reușite și îmi doresc ca și viitorii candidați să privească cu încredere spre viitor și să vadă în ea un model de urmat.”

Emoționant, nu? Știu! Când am zis că a fost un pion important în atingerea țelului meu, știu ce am spus. Pentru asta, trebuie să îl introduc și pe el aici. Acest om minunat este Răzvan Tomozei, profesor la Șc Gimnazială Mironeasa, profesor la Fac. Ed. Fizica și Sport din Iași, doctorand la Univ Al.I Cuza, Fac. Ed. Fizică și Sport. În momentul acesta pregătește aproximativ 40 candidați pentru structurile MAI, care sunt la jumătatea perioadei de pregătire, iar el spune că ”sunt receptivi și răspund acțiunilor și antrenamentelor impuse de mine și sperăm să avem o rată de promovabilitate cât mai mare, 10% să spunem se pregătesc pentru Academie și au început deja pregătirile” . Deci va fi și sprijinul altora ca mine.

Acum că am făcut o introducere, trebuie să-ți mărturisesc că probele au fost grele, toate, în felul lor. La proba de alergat mi-am simțit sufletul cum îmi iese din corp și am știut atunci că trebuie să continui. Lacrimile mi se scurgeau pe obraz, dar știam că nu trebuie să mă dau bătută. Asta e cea mai minunată amintire, lacrimile pe obrazul meu arzând, le-am simțit ca o tămăduire, ca o aprobare că fac bine ceea ce fac.

Cu toți avem modele care ne inspiră. Care este persoana din muzică și nu doar care îți place cel mai mult și după care te ghidezi?

            Deoarece cânt și vocal, una dintre vocile care mi-a marcat existența este Lara Fabian.

Un gând pentru tinerii care n-au curajul să își asculte inima chiar dacă aceasta îi conduce către prima pasiune, muzica.

            Pentru mine nu există așa ceva. Dacă muzica te-a chemat, te-a ales, nu ai unde sau cum să fugi. Dragii mei, munciți, depășiți-vă limitele, uitați-vă la cer și dați-vă seama că nici măcar el nu e limita. Iubiți-vă pe voi atât de mult încât să știți că puteți. Și munciți, dați 120% din voi pentru ceea ce vă pasionează, pot să vă garantez cu mâna pe suflet că nu o să regretați! Viața e prea scurtă pentru a nu urma ceea ce iubiți. Uitați de teamă și fugiți spre ce vă face fericiți și liniștiți!