a

Dorina Chihaia, tânăra antreprenoare din Iași ce promovează turismul românesc în China

- - 76- 288 vizualizari

Oriunde în lume, în Europa sau pe alt continent, ceea ce ne păstrează identitatea sunt graiul, tradițiile, respectiv portul. Tuturor ne este greu să părăsim țara natală, căci nicăieri nu e ca acasă, de aceea mulți români construiesc spațiul în care locuiesc în acasă. Mulți tineri părăsesc țara noastră, dar nu au renunțat niciodată să traiască sau să simtă românește. Au ales să plece dincolo de hotare, dar au luat cu ei o Românie frumoasă. De multe ori Diaspora a demonstrat că a fi român nu ține de locul în care te afli.

O preocupare de transmitere a zestrei bogate pe care o deține România, a obiceiurilor locale, a turismului românesc peste granițele ei, a avut-o o tânără de doar 26 de ani din Iași, mândră de rădăcinile sale. Inițiativa Dorinei Chihaia este cu scopul de a face cunoscute valorile și bogăția țării noastre tocmai în China, acolo unde a ales să își înființeze o companie având ca obiectiv atragerea turiștilor chinezi, cât și a investitorilor chinezi în România

            A terminat studiile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” la Facultatea de Drept, dar a ales să se perfecționeze mai departe în cadrul Universității Shangai Jiao Tong din Shangai, China, una dintre cele top 100 universități din întreaga lume. În 2015, după ce și-a încheiat activitatea în Florența ca avocat în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase firme de avocatură, a activat ca și consultant în cadrul unei companii specializate în comerț internațional în Shangai(China). Cu dorință de a se perfecționa, ulterior a optat pentru postul de membru al Comisiei Economice și Sociale a Organizației Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific în Bangkok, fiind singura aleasă dintre 600 de candidați.

În 2019, cu încredere și dârzenie, tânăra din Iași a făcut primii pași către antreprenoriat, Shangai fiind prima sa opțiune de a investi toate resursele sale, având în vedere că din 2015 cel mai mare oraș din China a adoptat-o. Demonstrează frevent că este activă și că mintea sa ilustră discută idei. Dorește crearea unui sistem de burse ce va permite studenților să urmeze cursuri în străinătate. Demersurile premergătoare sunt deja făcute, așteaptă doar să se liniștească lucrurile cu situația actuală ce și-a pus amprenta la nivel mondial.

Să o cunoaștem pe Dorina Chihaia.

Cine este Dorina Chihaia și încotro se îndreaptă?

Curiozitatea si dorința de a-mi atinge maximul potențial sunt elementele care mă descriu  cel mai bine. Întotdeauna am admirat persoanele ce au avut curajul să iasă din tipare și să urmeze un alt drum decât cel impus de societate, cu un caracter și experiențe complexe de viață. Acest fapt m-a determinat constant să îmi dezvolt cât de mult cu putință abilitățile cu care am fost înzestrată, pentru a putea avea un impact pozitiv asupra celor din jur și în societate.

În momentul de față sunt focusată pe două planuri: unul este cel legat de antreprenoriat, iar cel de al doilea de crearea unui sistem de burse ce va permite tinerilor să studieze în străinătate. Primul proiect de burse de studii se va desfășura între Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Jiaotong din Shanghai. Deja am început demersurile în acest sens, aștept să treaca situația actuală ce ne blochează pe toți în casă și să încep a pune lucrurile în mișcare.

Ai absolvit studiile de masterat din cadrul Koguan Law School a Universității  JiaoTong din Shanghai, China.  De ce această alegere? Ce diferențe ai sesizat între sistemul nostru de învățământ și cel din China?

Onest vorbind, am fost mai mult interesată de experiența de viață ce o pot acumula prin intermediul studiilor în China, pentru că aceasta a fost o ocazie extrem de bună pentru a-mi ieși din zona de confort și a mă adapta în fața unei culturi  cu totul opuse față de cea Europeană.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat a fost faptul că  în permanență eram stimulați să participăm la diverse concursuri ce ne-ar putea ajuta în formarea noastră profesională. Spre exemplu, împreună cu alți trei colegi chinezi am luat parte la competitia  – „ Internațional Humanitarian Law Moot”, experiență ce a reprezentat o adevărată provocare prin lucru sub presiune, asimilarea în timp scurt a unui volum mare de informații și muncă în echipă.

Diferențe majore nu există în ceea ce privește modul de predare, sistemul de învățământ românesc ar trebui să ia exemplu doar în ceea ce privește aplicabilitatea practică.

            Dar, despre experiența acumulată din 2014 ca avocat în Florența ce ne poți mărturisi?

A fost o experienșă definitorie pentru deciziile ce au urmat la finalul stagiului de 6 luni. Activitatea principală o desfășuram în cadrul biroului ce se focusa pe litigiile în domeniul dreptului comercial, însă în paralel, când timpul îmi permitea, mergeam și la un birou ce era specializat în litigiile penale. Doream să îmi dau seama ce ramură mi se potrivește mai mult.

Eram atrasă de respectul și statutul ce il dobândești odată cu aderarea la această profesie, însă  în adâncul sufletului nu eram fericită și nu reușeam să pun toată pasiunea și energia în ceea ce făceam. Iar eu consider că dacă vrei să excelezi într-un domeniu trebuie să dai tot ce este mai bun din tine, fără să simți că îți sunt secătuite forțele, ci din contră, îți provoacă creativitatea și pasiunea, munca depusă. Cu toate acestea, timpul petrecut în cadrul biroului de avocatură din Italia mi-a arătat ce presupune această profesie nobila, dar cel mai important  am realizat faptul că doresc să-mi extind activitatea la nivel internațional și să descopăr domeniul  antreprenoriatului.

Promovezi turismul, dar și tradițiile românești în China. Cum reacționează românii când le spui despre activitatea ta actuală?

Unul dintre motivele pentru care am ales să plec in Shanghai a fost dorința de promovare a imaginii României și crearea unei legături strânse între țara noastră și China. Acesta proiect se numără printre ideile  de afaceri la care eu lucrez să dezvolt și în care am încredere că în timp, prin muncă și perseverență, va deveni unul de succes.

Reacția românilor este una pozitivă și de încurajare, deoarece economia locală și micii antreprenori vor putea fi ajutați să crească, aceasta fiind o formă de turism ce va fi benefică atât pentru clienți cât și pentru localnici, prin intermediul căreia vor fi dezvoltate experiențe bazate pe respect reciproc și diversitate culturală. Îmi doresc să le prezint străinilor o perspectivă nouă bazată pe tradițiile noastre și experiențe culturale autentice românești.

Cum ți-a venit ideea să fondezi o companie specializată în promovarea turismului românesc și a tradițiilor românești în China, având ca obiectiv atragerea turiștilor chinezi și a investitorilor?

            Eram la o cină cu prietenii mei chinezi, eu fiind singura străina de acolo, moment în care au început să mă întrebe detalii despre România, ce anume este interesant de vizitat, cumpărat, cum sunt oamenii, cultura și mâncarea noastră. După ce am început să descriu pe scurt, interesul lor a crescut și și-au arătat dorința de a face o vizită, ei fiind dornici să descopere o experiență “altfel” de călătorie comparativ cu ceea ce au văzut până acum sau ce oferă Europa Vestică. Din acel moment, mi-a venit ideea de a exploata această oportunitate de afacere.

Mai trebuie să menționez faptul că momentan doar 10% ( 1,2 miliarde persoane ) din populația Chinei deține pașaport, însă în următorii ani numărul persoanelor cu drept de a călători în străiătate se va dubla. Anul trecut călătorii chinezi au cheltuit 120 mld USD, lucru ce arată potențialul proiectului în sine și avantajele ce ar putea fi atrase pentru țara noastră. Singurul impediment ce mă îngrijorează este cel legat de acordarea vizelor, timpul de procesare fiind unul foarte lung, fapt ce ar putea îndepărta potențialii clienți.

Ce sfat ai dat unui tânăr student care vrea să plece la studii în străinătate?

            Orice este posibil atunci când îți dorești din tot sufletul. Oportunități există peste tot, trebuie doar să îți dorești să le cauți, iar partea financiară niciodată nu poate fi folosită drept scuză.  Bursele de studiu  trebuiesc doar accesate, restul se poate învăța și adapta pe parcursul experienței.

            Pentru ce îi mulțumești lui 2019 și cu ce gând ai intrat în 2020?

            Anul 2019 a fost plin de suițuri si coborâșuri, precum și o mulțime de experiențe din care am avut ce învăța. În mare parte, sunt fericită pentru că am avut curajul să ies din zona mea de confort și am reușit să obțin tot ce mi-am propus. Pentru 2020 doresc să  păstrez aceeași ambiție și sete de dezvoltare, precum și să fac pași spre a deveni un lider global.

 

 

76 recommended
288 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma