Văd multe bătălii care se dau între viață și moarte. Eu am primit acest dar, de a fi medic, ca să slujesc oamenilor suferinzi. Și nu numai prin a administra un tratament sau a efectua un act medical, ci mai mult.

În perioada aceasta, lumina reflectoarelor cade pe eroii în halate albe, care depun mărețe eforturi pentru a salva vieți. Viitorul României aduce în față unul dintre aceștia, a cărei viață este și mai interesant de aflat prin prisma experiențelor dobândite în țări îndepărtate de pe alt continent unde și-a arătat abilitățile medicale răniților din război. Încă o dată se certifică că dulcea noastră Românie are tineri dispuși să aducă un beneficiu  întregii țări prin faptul că ei se aventurează în situații necunoscute fără a cere ceva la schimb.

            Andrei Abrudan s-a înrolat drept medic voluntar în cea mai periculoasă zonă de pe glob, pentru că voluntariatul pentru el reprezintă o caracteristică a unei societăți sănătoase. A plecat în 2017 într-o tabără pentru refugiați ai războiului ISIS. Nu s-a lăsat deznădăjduit de nimic și și-a ascultat dorințele. Și-a plătit singur  biletele de avion, a ascuns familiei pentru ceva timp planurile sale pentru a nu-l întoarce din drum și s-a expus pericolului de acolo. Au urmat Nepal și Uganda.

              Guvernează în jurul a câtorva cuvinte cu însemnătate prețioasă pentru el, iubirea, bunătatea, dăruirea, credința, iertarea învățându-le și simțindu-le în sânul familiei sale. Le-a purtat mereu pe oriunde a mers și a realizat în timp că menirea lui este de a oferi ajutor semenilor săi. Sentimentul de frică și-a făcut apariția în perioada când era departe de casă, în locuri noi, neferite de pericol, dar credința de care nu se desparte l-a păzit bine.

Andrei, care au fost motivele care te-au făcut să te înrolezi drept medic voluntar tocmai în Irak, Nepal și Uganda?

            Ca medic rezident ești dornic să faci multe, să cuprinzi cât mai multă experiență. Există un dar, care te face să te întrebi pe tine însuți, care e rolul tău ca medic pe acest pământ. Aici, apar întrebări și răspunsuri, care te fac să îți decizi unele riscuri, altele mai puțin. Acum, când mă gândesc în urmă, din dorința de a ajuta semenii și de a te pune în slujba celor neajutatorați, în care suferința scrie apăsat pe fața și în viața lor. De asemenea, cum îmi place să călătoresc, a fost o idee de a cunoaște noile culturi în care am descoperit atât bunătatea, dar și dragoste și iubire față de mine și de cei din grup.

Care sunt elementele cele mai importante pentru sufletul tău pe care le-ai învățat din toate aceste experiențe?

Africa a fost debutul călătoriei și maturizării mele pe plan de voluntariat, iar Irakul mi-a dat cea mai frumoasă lecție de viață: poți să ai totul în viață, bogăție, sănătate, statutul social și așa mai departe, dar fără dragoste, iubire și iertare nu poți să trăiești. De aceea, încurajez pe cei din jur să își sacrifice din timpul lor în favoarea altora, e un început de a fi voluntar.

Au existat și frici pe care le-ai purtat cu tine în aceste perioade?

Ar trebui să mint dacă aș zice că nu mi-a fost frică la început. Mergând pe un teren neexplorat și totul sub semnul întrebării și incertitudinii, e normal să te întâlnești cu sentimentul de frică. Dar, ai credința, care e un puternic element în viața medicală, fără de care eu, ca medic, nu aș putea să trăiesc, și fără de care nu aș putea rosti cuvântul viață peste pacienții mei. Credința în Dumnezeu este pentru mine un punct forte de care mă agăț tot timpul când apare sentimentul de frică.

Dacă ai fi în fața unor tineri, ce le-ai spune despre oportunitatea practicării voluntariatului?

Dragii mei, voluntariatul nu este o opțiune, ci o obligație.  Este datoria nostră ca să oferim altora din timpul, experiențele și resursele noastre, este ca o zecimală a timpului si ceea ce știm noi sau avem mai bun pentru a oferi și pentru a face viața celor din jur mai frumoasă. Iar ca să fiu și matematic, dacă oferim doar 1% (minimul) din tot ce avem semenilor sau implicați în diferite proiecte, realizăm o lume mai bună, experimentând un dar al dărniciei. Eu, personal, încerc să dau mai mult, nu spun că îmi iese 100%, dar tind să fac asta. Apoi, dacă eu și tu, cititorule, oferim puțin din multitudinea noastră, realizăm la sfârșit un procentaj mare, iar acesta este ca efectul bulgărelui de zăpadă, care rostogolindu-se de-a lungul anilor în viața noastră, oferim și câștigăm mai mult. Vă îndem să încercați o dată, apoi creând o rutină, devine parte din viața voastră, vă garantez.

Ce fel de profit există în voluntariat?

Cu cât oferi mai mult, cu atât câștigi mai mult. Nu există un profit fizic, dar experiențele, trăirile, lecțiile învățate și sentimentele sunt mai valoroase decât tot ce este palpabil.

Exempul cel mai concret din viața mea a fost Marwan, un adolescent irakian, care avea un picior fracturat în mai multe părți, cu o proteză de susținere care era infectată și unde toată lumea nu îi dădea o șansă la viață, cu dorința de a-i amputa piciorul. Eu, alături de colegii mei, am reușit să adunăm bani pentru a interveni chirurgical, redându-i o viață normală acestuia. Sentimentele nu se pot explica în scris, dar pentru mine a fost cel mai mare profit pe care l-am avut până la acel moment. Deci, nu trebuie să așteptăm tot timpul să primim ceva în schimb, pentru că viața o să își reverse abundența peste noi. Ca oameni, suntem chemați să dăruim, nu să primim. Dacă experimentați acest sentiment, o să experimentați apoi și bucuria profitului.

Ce proiecte ticluiești pentru viitor? Cu ce gând ai intrat în 2020?

La sfârșitul anului trecut când mi-am facut planurile pe 2020, nu era inclusă pandemia cu coronavirus. Mi-a cam schimbat planul pentru acest an, dar am speranța că voi pleca cel puțin două săptămâni să fac voluntariat medical. Înainte de pandemie am fost în USA la o conferință unde am întâlnit o mulțime de ONG-uri cu profil medical și nu numai, care îmi fac cu ochiul în diferite părți ale lumii. Doresc să îmi termin rezidențiatul și să mă supraspecializez pe chirurgie oncologică.

La ce este deficitar sistemul medical românesc în momentul de față? Există diferențe între spitalele din afara graniței noastre și cele din România?

            Noi, românii, suntem o națiune de oameni inteligenți, capabili să facem lucruri frumoase din nimicuri, să ne lăsăm amprenta peste tot. Ceea ce cred și susțin că ne lipsește nouă este munca în echipă, de a lăsa orgoliile și pozițiile noastre și de-a lucra cot la cot, ajutându-ne reciproc. Ceea ce am învățat atât în Europa și USA a fost faptul că munca în echipă este un element fundamental în domeniul medical. Creând un lanț între medici este în favoarea pacientului.

Arhitectura, organizarea departamentelor medicale și partea administrativă fac diferența, dar susțin cu tărie că medicii români sunt vânați peste hotare pentru capacitatea ușoară de adaptare la diferite culturi.

Pe ce considerente îți clădești relația medic-pacient?

Zâmbetul, o strângere fermă de mână și o vorbă caldă ajută la construirea și consolidarea acestei relații. Medicii nu sunt mașini de lucru, de aceea cer pacienților înțelegere față de noi, cât și medicii să arate mai multă compasine față de pacienți, pentru a putea crea o relație în favoarea pacienților.

Care sunt valorile adoptate în familie și le-ai luat cu tine peste tot, pe unde ți-ai lăsat amprenta?

Pentru mine familia este un element fundamental creat de Dumnezeu. Credința, curajul,  respectul, disciplina primită  sunt valorile esențiale. Ceea ce am observat în Irak când consultam, că femeile de serviciu ziceau “du-te la medicul român că te tratează bine!” presupun că al meu comportament față de ei și modul în care îi abordăm făcea să am mulți pacienți.

Ai fost și ești martor la momente de  trecere dintre viață și moarte și invers. Un gând pentru  cititori pentru a înțelege cât este de importantă pentru tine meseria aleasă.

O, da!!!! Ca medic văd multe bătălii care se dau între viață și moarte. Eu am primit acest dar, de a fi medic, ca să slujesc oamenilor suferinzi. Și nu numai prin a admnistra un tratament sau a efectua un act medical, ci mai mult. Cum zicea bunicul “medicul este ca un duhovnic”, oferind compasiune și afecțiune acestora. Ceea ce doresc să subliniez este că dragostea arătată pacienților și familiilor acestora cântărește mult în ochii lor.

Iar, nu în ultimul rând, fiecare zi este un dar, cu care nu ne mai întâlnim niciodată.

Cum ești în afara spitalului, în viața de toate zilele?

            Sunt Andreiul pe care toată lumea îl știe zâmbitor și vesel. Îmi place sportul pe care încerc să-l practic zilnic în afară de zilele de gardă, călătoriile prin această lume frumoasă și binecuvântată, cititul cărților până târziu și încerc să stau cât se poate departe de internet. Acum că sunt departe, îmi sun familia și prietenii des pentru că îmi este tare dor de ei. Iar pe unde merg vreau să îi fac mândri de mine.