Despre cele mai înalte aspirații ale tânărului Daniel Prelipcean, declarat cel mai bun student român al anului în străinătate

-

Gala LRSR, organizată de Liga Studenților Români din Străinătate și aflată la a XI-a ediție a premiat  la începutul anului studenți, cât și absolvenți din diaspora românească.  A reunit sute de tineri de excepție care inspiră o nouă generație prin performanțe academice, cât și prin contribuțiile aduse din afara ariei curriculare. Este singurul eveniment destinat promovării meritelor și recunoașterii excelenței academice românești din toate colțurile lumii.

nbsp;Tânărul Daniel Prelipcean, un rădăuțean prieten bun cu ambiția, care cu mândrie își poartă rădăcinile românești, cu o activitate rodnică pe plan academic, cât și social este cel care ne reprezintă peste granițele țării noastre cu mare succes, tocmai în Germania. După fapte, vin și răsplatele, astfel, a primit cu bucurie în suflet, multă fericire, dar și cu emoții titlul de cel mai bun student român în străinătate al anului.

            A plecat după absolvirea Colegiului Național Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți să își urmeze direcția aleasă cu sufletul, susținut de către familie, peste hotare, găsind argumente potrivite cum că Germania este țara către care, pentru o perioadă, trebuie să se îndrepte pentru a studia. Contactul cu o nouă cultură și naționalitate i-a fost de mare folos, totodată a purtat cu el convingerea transmisă că doar prin educație devine cea mai bună variantă a sa. Familia a exercitat o influență deosebit de adâncă, l-a pregătit și l-a susținut, întrucât Daniel, fiind cucerit de științele exacte, a studiat Fizică și Matematică la Jacobs University Bremen, ca în momentul actual să fie masterand la Universitatea Tehnică din Munchen.

Momentan, urmează să îmi scriu disertația de masterat la CERN, Geneva, după care să fac un schimb de experiență pe un semestru în Osaka, Japonia.

Acționează zilnic asupra a ceea ce visează să devină, construiește treptat, proiectează, și nu doar gânduri.  Într-adevăr, are și curaj să creadă că este pe drumul cel bun, conform visului său, rezultatele obținute de până acum îi sunt dovezi clare.

            Să ajung la CERN a fost visul meu de un deceniu, pe care tocmai mi l-am împlinit. Un alt vis pentru următorul deceniu ar fi să ajung în mediul academic ca profesor universitar sau cercetător.

            Povestește-ne un pic despre tine. De unde vii, ce ai studiat și încotro te îndrepți?

Îmi place foarte multe întrebarea, seamănă cu întrebările fundamentale ale omenirii: Cum a început existența, din ce suntem făcuți și încotro ne îndreptăm. Pe scurt, sunt un plăieș din Rădăuți, aproape de Obcinile Bucovinei.

Am fost impresionat de onestitatea științelor exacte până în măsura în care să îmi dedic viața pentru ele: am studiat Fizică și Matematică la Jacobs University Bremen, iar acum Fizică Aplicată la Universitatea Tehnică din München. Momentan, urmează să îmi scriu disertația de masterat la CERN, Geneva, după care să fac un schimb de experiență pe un semestru în Osaka, Japonia. După aceea, nu vă mai pot spune încotro mă îndrept cu exactitate, dar sper că spre un doctorat în același domeniu al fizicii particulelor elementare.

            Încă din copilărie ai avut plăcere pentru studiu? Ce îți amintești?

Le mulțumesc enorm părinților că mi-au imprimat ideea că doar prin educația este posibil să devin cea mai bună variantă a mea și pentru că mi-au oferit o copilărie fericită. Am fost departe de a sta doar cu nasul în cărți toată copilăria mea, de aceea spun că a fost fericită.

Momentul în care am conștientizat plăcerea pentru studiu a fost când am participat la un concurs (Cangurul matematic) în clasa a III-a și am obținut un punctaj mai mare decât colegii mei din clasa a IV-a, pe același subiecte. Atunci doamna învățătoare a observat că poate este ceva de capul meu și a început să îmi ofere sprijin necondiționat.

            Cum te-ai gândit să aplici la fizică? De când ai simțit că te atrage?

            Pentru mine a fost o decizie simplă, naturală, pentru că asta făcusem tot liceul: fizică la olimpiade și concursuri. Pot spune că a fost dragoste la prima vedere.

            Cel mai mult îi mulțumesc doamnei profesoare de fizică, care mi-a povestit despre această frumusețe din clasa a VI-a până am absolvit liceul, și care mi-a predat cea mai importantă lecție pentru un om de știință: ca să înveți ceva nou trebuie întâi să-ți admiți că nu știi.

            Ai ales Germania pentru a studia. Care au fost motivele primordiale pentru care ai optat să te desparți de țara noastră?

            Cine a spus că m-am despărțit? Relația mea personală cu România este foarte puternică și chiar cred că ne iubim reciproc. Deși foarte la modă, trendul de a pleca cât mai departe de casă nu a fost unul înrădăcinat pentru mine, nici acum nu este. Din păcate, atunci când am început căutarea unei universități în țară, au apărut argumente peste argumente care m-au făcut să-mi îndrept privirile peste hotare. Diferite argumente pentru diferite universități, nu pot să le fac dreptate aici, dar pot să fiu succint altfel: nu m-aș fi simțit liber să gândesc sau sprijinit să și fac ceea ce îmi doream.

            Cum ai fost primit de către cetățenii unei țări străine pentru tine? Cum ți-a fost acomodarea?

            Citându-l pe Einstein: „Intelectualii rezolvă probleme, geniile le evită.” Cerându-mi scuze pentru aroganța citatului, eu nu mi-am pus această problemă. Eu doar am căutat un loc unde să pot investi în educația mea, ca mai apoi să contribui umanității cât pot eu de mult. Cel fel de loc ar fi acela care refuză asemenea oameni?

            Întorcându-mă cu picioarele pe pământ, acomodarea mi-a fost incredibil de ușoară, motiv pentru care am și rămas în spațiul german pentru Master. Inițial, aveam stereotipul că oamenii ar fi fost mai reci, dar am fost surprins de ospitalitatea și întrajutorarea cu care am fost primit. Diferența principală pe care am observat-o este dată de democrația pe care o simt atât de vibrantă aici.

            Cum e viața în Germania? Cum arată o zi a ta în Munchen la universitate, acolo unde activezi momentan ca masterand?

            Este o viață activă, cel puțin pentru tinerii care au ales-o astfel.

            Îmi place să mă trezesc de dimineață, să-mi planific mintal ziua respectivă, dar și pe cele următoare. De obicei, îmi verific mailurile și lucrez la proiecte personale, sau mai învăț un curs de la Master. După aceea mă îndrept spre universitate, pentru care îmi trebuie în medie 50 de minute. Asta îmi dă oportunitatea să citesc mult mai mult decât dacă nu aș fi petrecut cel puțin 2 ore pe zi în transportul public.

            La universitate, fie merg la cursuri și seminarii, fie mă duc la biroul meu unde lucrez ca asistent în două grupuri de cercetare. Este extrem de util și plăcut să alternez între a învăța și a aplica ceea ce am învățat. Le recomand tuturor studenților să lucreze câtuși de puțin, cât mai devreme.

            Serile mi le petrec de obicei în diverse activități sociale, fie că vorbim de fotbal, sală de sport sau saună, fie de evenimente adresate studenților și tinerilor, sau voluntariate. Când rareori este liniște în acest cătun bavarez, am o listă lungă de proiecte și idei pe care încerc să le pun în aplicare.

            Povestește în câteva idei despre experiența la CERN.

            Să spun că a fost experiența vieții mele sună a exagerare, dar din păcate, nu știu cum să o descriu diferit. Imaginați-vă lumea utopică de adineaori în care se investește în educație și cercetare fundamentală, pentru beneficiul întregii umanității. Doar că la superlativul global.

            Care au fost sentimentele pe care le-ai îmbrățișat atunci când ți-ai auzit numele premiat la Gala pentru Excelență Academică în Străinătate?

            Fericire.

            Ca fizician, îmi dedic studiului măsurii lucrurilor și pentru viața noastra umană mi-am dat seama că ocaua potrivită este: fericirea. Am simțit că toată fericirea pe care,sper, că am împărtășit-o în ultimii ani mi s-a întors. Cu greu m-am abținut să nu-i îmbrățișez pe toți cei de acolo, pe drăguții și drăguțele mele.

            Care este cel mai mare vis al tău?

            Acum că mă întrebați, simt că trebuie să vă răspund, dar adevărul este că nu aveam unul formulat.

            Să ajung la CERN a fost visul meu de un deceniu, pe care tocmai mi l-am împlinit. Un alt vis pentru următorul deceniu ar fi să ajung în mediul academic ca profesor universitar sau cercetător.

            M-ați întrebat însă care este cel mai mare vis al meu. Voi spune ca oamenii să vadă că diferențele dintre noi sunt ceea ce ne face puternici și unici, capabili să conlucrăm pentru umanitate, pentru un scop presus de noi. În termeni mai simpli, să se iubească mai mult.

            Cum arată perspectivele tale de viitor?

            Pe termen scurt, să mă întorc cât mai repede la muncă. Cât am stat noi de vorbă, alții mi-au luat fața, iar acum trebuie să recuperez. Și le sugerez tuturor care au luat o pauză ca să citească articolul să se întoarcă și ei la lucru, iar cei care nu au să-și caute.

            Pe termen lung, nu mă simt capabil să răspund foarte explicit. Doresc să ajut la progresul umanității cum pot eu cel mai bine, momentan prin știință, cred. Urmează să îmi scriu lucrarea de master la CERN pentru un an, apoi să fac un schimb de experiență pe un semestru în Osaka, Japonia. După aceea mă gândesc la un doctorat în același domeniu al fizicii particulelor elementare, însă dacă mă întrebați unde, nu am nici cea mai mică idee încotro va bate vântul.

            Ce ai vrea să schimbi în lume?

            Aș vrea din toată inima ca toți să înțeleagă că știința e un mod de gândire, pe care oricine poate să îl dobândească. Iar cu acest mod de gândire, începi să iei decizii mai bune, atât în viața personală, cât și în comunitate. Vreau să contribui la această „conștientizare rațională”, de aceea mă dedic din ce în ce mai mult în activități de popularizare a științei.

            Dar ce ai dori să schimbi în țara pentru a te întoarce?

            M-aș întoarce mâine dacă ar fi un institut sau o universitatea unde să pot activa și să mă simt la fel de confortabil și motivat cum mă simt acum.

            Ce aș schimba pentru a obține acest lucru? Nu este expertiza mea. Sunt oameni care studiază aceste schimbări sociale o viață întreagă și nu au o soluție pentru fiecare caz individual. Eu sunt un simplu student, dar sunt mai mult decât dispus să ajut pentru a găsi o soluție.

            Ce te leagă cel mai mult de țara ta?

            Dragostea vatrei de acasă. Este locul unde părinții mă așteaptă cu brațele deschise, unde prietenii îmi umplu paharul de vin fiert, unde încă roșesc când văd primele mele iubiri. Dacă este ceva ce am învățat din religie, este că omul sfințește locul.

            Ce sfat ai pentru tinerii care se pregătesc sau se gândesc să ia în considerare studiul în străinătate?

            „Frate, frate, dar brânza e pe bani.”

            Povestesc eu aici frumos despre libertatea de gândire și oportunități, dar fără muncă nu se poate. După umila mea părere, meritocrația funcționează mai bine peste hotare, ceea ce înseamnă că tu, ca individ, ești responsabil de tine.

            Un gând de final pentru toți cititorii.

            Dacă vei călca pe urmele celor dinaintea ta, nu îi vei întrece niciodată.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma


Bookmark?Remove?

Pasiunea pentru muzică i-a deschis drumul spre o carieră militară. Mărturisirile Roxanei Maria Oprică, instrumentist șef, gradul de sergent major în cadrul Muzicii Militare a Forțelor Navale Române

-

Poate mulți se întreabă de ce o femeie alege să se dezvolte în domeniul militar, formând o carieră militară, mai ales când se naște într-un oraș cu multe oportunități. Răspunsul convingător și sincer la această curiozitate îl poate oferi cea care dă tonul fanf... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Drumul anevoios al Violetei Bîrlă, de la casa de copii până la platorurile de televiziune din Italia. Povestea de viață a româncei devenită regizor în Roma

-

Oferă-mi câteva sugestii de cărți și filme și mă pot declara mulțumită. Nu îți mai cer nimic decât după vreo două săptămâni. Când eram mai mică, recunosc, nu le îndrăgeam. Dar, acum știu că în paginile dintr-o carte ne întâlnim cu niște povești. Și mai știu că... Mai mult »