Cătălina Nichitin, tânără actriță: ʺCred că toată nebunia asta va marca un punct de cotitură în istoria teatrului. Artiștii sunt nevoiți să se adaptezeʺ

- - 2- 22 vizualizari

Cătălina vine de la Chișinău, a terminat facultatea la Cluj, și e la început de drum. O să tot auziți de ea.

Andrei Crăciun

Drum. Cătălina Nichitin. De unde vine Cătălina și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi? Cine ești dumneata, Cătălina? Care îți este povestea?
M-am născut și am crescut în Chișinău, Republica Moldova, un loc în care se cresc copii cuminți, cu suflet mare și dornici să arate lumii de ce sunt în stare. Am fost un copil curios și plin de viață, căruia nu prea îi plăcea să i se spună ce să facă, dar care era nevoit să se supună într-un final, ca să nu-și supere părinții și pentru că așa se cade în general pe la noi. Am crescut într-o familie în care se încurajează foarte mult dezvoltarea intelectuală, școala era întotdeauna prioritatea numărul unu și regulile trebuiau respectate. Așa că decizia mea de a urma o carieră în actorie a venit ca o veste greu de asimilat la început, dar care s-a bucurat de multă susținere și încurajare într-un final. O cochetărie platonică cu lumea teatrului și o dorință crescândă de libertate, cred, au fost principalii catalizatori ai alegerii mele.

Am intrat la Facultatea de Teatruși Film din Cluj, la clasa profesorilor Miklos Bacs, Irina Wintze, Camelia Curuțiu, Ciprian Scurtea și Tudor Lucanuși, de atunci, mă aflu într-un continuu proces de căutare, descoperire și reinventare a relației mele cu această meserie. Va fi o călătorie lungă, cu soare și cu furtuni, dar mă bucur că mă aflu la bord.

Pandemie. Cum a fost în starea de urgență și în starea de alertă, cu ce învățăminte s-a ieșit, și de acum încotro?
Pandemia a fost pentru mine o experiență ciudată, care m-a învățat că, oricât de mult nu mi-aș dori, unele lucruri nu depind numai de mine și nu le pot controla parcursul. A venit într-un moment foarte nepotrivit, când ne pregăteam pentru festivalul Galactoria, festivalul de încheiere al facultății, în cadrul căruia ar fi trebuit să prezentăm toată munca noastră de trei ani. În momentul în care a început să se vorbească despre o posibilă sistare a activităților, eram convinsă că noi vom găsi totuși o modalitate de a continua să lucrăm, că nici sfârșitul lumii nu ne-ar putea împiedica să venim la repetiții și să ducem la capăt munca începută. Dar, după cum am zis, unele lucruri nu depind doar de noi. O bună bucată de timp nu am putut ieși din faza de negare, mai ales că situația era destul de incertă și nu se știa, cum nu se știe nici acum, cât va mai dura și care este următorul pas. Când a devenit clară ideea că nu ne vom mai putea întoarce la școală, am decis să adaptăm Galactoria noastră la circumstanțele existente, să o transferăm în mediul online, un mediu străin, anost și rece față de cel cu care eram obișnuiți. Aveam nevoie de o încheiere și asta a fost singura soluție plauzibilă. Dar mi-a lipsit extrem de mult acel „pentru ultima oară”: să ne aranjăm decorul pentru ultima oară, să facem hep-ul pentru ultima oară, să adunăm pământul după spectacolul de Shakespeare pentru ultima oară, să facem îmbrățișarea mută pentru ultima oară, să le pot mulțumi colegilor și profesorilor mei, să plângem puțin și să ne luăm zborul către mai înalte culmi. Mă bucur totuși că am reușit să ne bucurăm din plin de timpul pe care l-am avut și că am luat parte la ceva mare împreună.

Cred că toată nebunia asta va marca un punct de cotitură în istoria teatrului. Artiștii sunt nevoiți să se adapteze, să găsească soluții, așa a fost întotdeauna. Deja am văzut câteva producții online care m-au convins că e posibil și că teatrul (sau cum se va numi el de acum înainte, pentru că sigur nu va mai fi teatrul pe care îl știm noi) va supraviețui oricăror circumstanțe. Perioada în care ne aflăm e un teren extrem de fertile pentru noi descoperiri și sunt sigură că arta va evolua într-o direcție foarte fericită.

Până atunci vreau să mă dezvolt cât mai mult, să citesc, să văd cât mai multe filme și spectacole, să caut și să mă caut. Nu-mi place să stau pe loc, iar pandemia mi-a oferit șansa de a face lucruri demult puse pe lista de așteptare. Ocupații există, lumea continuă să se miște. Abia aștept să văd ce vine în continuare.

Spectacole. Unde să vină publicul spectator să te vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului (și apocalipsa încheiată)? Unde ești de găsit? Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii te putem vedea?
Cred că semnificația expresiei „a veni să te vadă” va avea de suferit niște modificări în urma acestei perioade. Sper să se încheie apocalipsa cât mai curând pentru că nu este cel mai prielnic mediu pentru debut. Dar unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în facultate este că trebuie să rămâi deschis și flexibil în orice situație. Mediul online deschide oportunități noi pe care le exlorez acum. Deci cu siguranță voi fi de găsit acolo.

Sunt fascinată de lumea filmului și încerc să vânez toate castingurile care apar. După încheierea apocalipsei se preconizează o premieră, dar nu pot spune încă foarte multe. Momentan planific să fiu de găsit în toate proiectele pe care le consider benefice dezvoltării mele profesionale.

Țara. Ce relație are Cătălina cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vreasăemigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?
Țara. Țara mea sunt, de fapt, țările mele. Am norocul să pot numi acasă și Republica Moldova, și România, iar acest „acasă” reușește să le unească așa cum contextul politic nu a mai reușit să o facă. Totuși lucrurile sunt destul de complicate. Părinții mei au acceptat decizia mea de a merge la actorie doar cu condiția că intru la facultate în afară și au avut motive bine întemeiate să insiste asupra acestui aspect. Dar nu vreau să exclud Republica Moldova din viitorul meu, așa cum sper să nu mă excludă nici ea din al ei, la fel și România. Vreau să mă simt bine și în siguranță la mine acasă. Aș vrea să nu mai avem atât de multe motive să ne părăsim țara. Cred în potențialul, puterea și talentul oamenilor noștri. Sunt dornici să își schimbe condiția și schimbarea se va produce în cele din urmă.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-I promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
În primul rând, am avut norocul să lucrez în timpul facultății cu niște tineri extrem de talentați și muncitori, colegii mei, care mi-au devenit familie și de la care am învățat multe. Sunt convinsă că vor reuși să cucerească și culmile înalte și mă bucur mult că am reușit să formăm un organism puternic, solid, în care fiecare verigă este indispensabilă. Sper să ne menținem cât mai mult timp în această componență și să avem cât mai multe colaborări împreună.

Am mai avut ocazia să cunosc în această perioadă o echipă de artiști independenți cu un potențial imens, Mendel Collective, care, după părerea mea, reprezintă exemplul perfect de pasiune și dedicare față de munca pe care o fac, un mediu artistic armonios, devotat ideilor creative și încununat cu rezultate promițătoare.

Generația din care fac parte e plină de tineri puși pe fapte mărețe. Este un potențial uriaș care abia așteaptă să explodeze. De aceea cred că schimbarea este iminentă. Așadar, fiți pe fază, că venim!

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb: Cătălina Nichitin să se întrebe, ea să răspundă.
Iubesc oamenii adevărați, conversațiile pline de sens, oboseala de după repetiție, aerul din aprilie și apusurile. Uneori mă întreb cum ar fi stat lucrurile dacă nu izbucnea toată nebunia asta. Dar apoi simt că încerc să găsesc scuze și nu-mi plac scuzele. Și apoi apar mai multe întrebări. O să mă lungesc foarte mult dacă încep eu să mă întreb chestii. Așa că îți mulțumesc pentru cele puse de tine, Andrei.

CITAT

Iubesc oamenii adevărați, conversațiile pline de sens, oboseala de după repetiție, aerul din aprilie și apusurile

CĂTĂLINA NICHITN, ACTRIȚĂ

2 recommended
comments icon 0 comments
22 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Gabriel Sandu, dramaturg și regizor: ʺ Noi avem chestia asta balcanică de a crede că ʹnicăieri nu e mai rău ca aiciʹ. Ba da, e mult mai rău în multe părți și e nesănătos să ne raportam la țara asta în felul ăstaʺ

-

Gabriel e un artist foarte ocupat, are în lucru mai multe proiecte, scrie, regizează, își pregătește doctoratul, când se satură de România evadează la Berlin. Dar de fiecare dată se întoarce. Andrei Crăciun Gabriel Sandu, de ce nu mai practici dumneata actoria... Mai mult »