România întreagă o iubește și o prețuiește pe Roxana Lupu. Este românca care s-a evidențiat la Londra interpretând cu măiestrie roluri de regine și prințese care i s-au potrivit cu desăvârșire. Este actrița noastră care și-a luat zborul și a arătat lumii ce aptitudini poartă. La o vârstă la care multe tinere doar visează și nu și-au trasat încă drumul în viață, s-a lăsat condusă de intuiție și curaj, iar astăzi este cea care reprezintă imaginea fără cusur a unei Românii tinere și plină de oameni înzestrați.

Își are rădăcinile în Focșani. Nu a uitat de unde a plecat, deși a făcut cunoștință cu succesul peste granițele țării noastre. O onorează călătoria prin lumea fascinantă a celor ce dețin poziții privilegiate. De patru ani întruchipează figuri regale cu mare responsabilitate precum Regina Maria a  României, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prințesa Margareta. Culmea, când era mică își dorea să cânte și să danseze. Îi plăceau musical-urile și nu se declara atrasă la acea vreme de teatru și actorie.

Merge la braț cu talentul. Este o stea căzută pe pământ să lumineze o nație întreagă cu eleganța, frumusețea și perseverența sa. Este un suflet delicat, dar în egală măsură un om dârz, care știe ce-și dorește de la viață. Este ambițioasă fără margini și determinată până la cer și-napoi. A fost purtată de dorințe, energii și de jocurile ticluite ale unor șanse pe care nu le-a lăsat să treacă pe lângă ea. Este un om care știe să se valorifice și să-și fructifice întreg potențialul. Este specială și este a noastră. Este Roxana Lupu.

Este mama unui prețios copil, soția mândră a lui Nicholas Lupu, fiica celor mai buni părinți și nepoata celor mai iubiți bunici. Toate aceste roluri s-au îmbinat armonios cu pasiunea pentru teatru. Pe 4 septembrie a fost aplaudată la scenă deschisă pentru cea mai bună interpretare feminină în cadrul Galei UCIN pentru rolul Regina Maria din filmul „Maria, Regina României”. Mulțumesc, Roxana, pentru că ai împărtășit și cu mine impresii!

În jurul căror cuvinte/valori guvernezi în viață?

Curaj, credință, optimism.

De ce are nevoie o femeie ca să dobândească în viață? Dar superputerea ta care este?

Cred că depinde foarte mult de fiecare persoană în parte. Eu, în general, mă feresc de definiții universal valabile pentru că ele nu există. Dar ca om, nu numai ca femeie, cred că e important să știi ce vrei, să fii foarte bine pregătit în domeniul tău și ideal să ai și cultură generală, să fii perseverent și rezilient. Mulți oameni renunță la demersuri mai provocatoare, deoarece la început ele pot părea de neatins, dar cu perseverență, curaj și multă răbdare lucurile prind contur. Cred că mai mult ca oricând ar fi bine să reînvățăm puterea lucrului dus până la capăt, să nu renunțăm așa ușor. Aș spune că superputerea mea este perseverența, deși structural sunt destul de impulsivă. Am învățat cu greu, că tot ceea ce îmi doresc cu adevărat se poate realiza numai și numai prin muncă continuă și constanță, iar nimic nu se întâmplă peste noapte, deși uneori poate părea așa.

Să facem un exercițiu! Cum e Roxana-omul? Cum e Roxana-mama? Cum e Roxana-actrița? În general caut un echilibru între aceste „roluri” sociale, nu mă dedublez când sunt pe scenă sau nu devin alta când sunt acasă. Îmi place să am un echilibru, să fiu același om dacă te vezi cu mine la magazin sau mă vezi în film. Adică, să am aceleași principii care mă ghidează să fiu un om fără extreme. Uneori îmi iese, alteori nu, dar lucrez la asta constant.

Numele tău este legat de lumea filmului și a teatrului. Ce poți spune despre frumoasa escapadă academică? Dorință, un joc ticluit al șanselor sau să fi fost natura întâmplărilor? La momentul respectiv când am decis să dau la doctorat la UNATC era un lucru firesc pentru mine, nu eram neapărat extrem de ancorată în lumea scenei teatrale, adică aveam timp să lucrez la o teză de doctorat și pot spune că am cercetat cu drag și din pasiune. Și asta mă bucură, pentru că mi-am dorit mereu ca orice lucru pe care îl fac, oricât de neînsemnat sau important să poarte amprenta lucrului bine făcut. Sunt recunoscătoare că am reușit să-mi susțin teza în acel moment, că am citit cărți pe care acum nu mai am timp să le mai citesc și să aflu informații care în acel moment au fost ca niște semințe care au germinat mai târziu.

Poți spune că cea mai frumoasă întâlnire a ta a fost cu talentul? Îi vei rămâne fidelă actoriei? Talentul e un concept destul de volatil, multă lume are talent, dar sunt mai puțini cei care lucrează la acest talent, și-l hrănesc, îl cresc. Cred că cea mai frumoasă întâlnire a fost cu noțiunea de muncă la talent. Pentru că poți să ai talent și să fii frustrat că nu se materializează talentul în ceva concret. Să aștepți să vină de undeva din neant oportunitatea. Numai munca, perseverența și răbdarea constructivă pot face din talent o unealtă cu care poți cuceri lumea și propriul confort. Actoria va rămâne pasiunea și meseria mea, dar dacă din varii motive eu nu voi mai putea să fac asta, toată acea energie creatoare pe care o folosesc la crearea de personaje poate fi și este îndreptată spre alte demersuri artistice și acesta este un gând reconfortant pentru mine.

Ce poți împărtăși cu noi despre rolurile de prințese și regine? Ce sentimente te încearcă sau te-au încercat în perioadele când le-ai interpretat? Te-au schimbat ca actor?

Este o lume fascinantă, adevărul este că sunt patru ani de când sunt în această incursiune fascinantă, de când joc Regine și prințese și cumva a devenit normal să mă transpun în acea lume. Este un privilegiu, știu. M-a schimbat în sensul că am devenit mai conștientă de istoria Europei, a României, am devenit mai definită în identitatea mea de româncă, am devenit mai nuanțată când mă gândesc și discut despre trecutul nostru ca popor. Și am devenit mai mândră în sensul de recunoscătoare că fac parte din acest popor. Marea dramă este a noastră ca țară, că nu ne cunoaștem istoria, deci prin urmare nu avem o identitate definită clar și putem oricând să cădem în extreme. A-ți cunoaște trecutul este o datorie în primul rând pentru tine ca persoană pentru a ști cum să-ți trasezi viitorul. Nu e un moft, nu e un lux, e o necesitate mai ales în aceste vremuri incerte în care tot conceptul de român, de țară, de istorie a devenit perimat și chiar batjocorit.

Unde este acasă pentru tine? Ce signifianță are Londra în sufletul tău?

Știi cum se zice „Home is where the heart is”. Sufletul meu este acasă în România, la bunici, la Câmpuri, la Focșani, acolo va fi și acolo a fost, dar asta nu înseamnă că nu pot poposi și în alte locuri dacă am această acceptare în suflet. Mă bucur de drum, trăiesc experiențele care îmi sunt date și aștept și ziua în care voi reveni Acasă.

Un actor tânăr are bucurii, asta știm. Dar are și tristeți?

Actorii sunt și ei oameni, nu suntem intangibili și da, avem tristeți. Poate că uneori tristețile sunt de altă natură, ca atunci când termini un proiect când lucrezi cu niște oameni luni în șir, ore după ore, apoi nu-i mai vezi deloc din momentul în care se termină proiectul și regizorul strigă: „That’s a wrap!” Sau când ai o dramă în familie sau o problemă personală, dar spectacolul trebuie să meargă mai departe și te înfățișezi în fața publicului cu zâmbetul pe buze. Sunt nenumărate exemple. La toate acestea se adaugă munca în sine de actor de film să zicem care este una destul de solitară, treci de la audiție la audiție, uneori săptămâni sau luni în șir fără a se materializa în nimic și atunci sentimentul de solitudine devine apăsător.

Ești prietenă cu actoria și în viața personală?

Da, e pasiunea mea, îmi place să văd interviuri dintre cele mai diverse cu actori cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, să văd cum își trăiesc ei viața, cum sunt ei dincolo de ecran, care sunt dramele lor și de unde își iau echilibrul. Unul dintre documentarele mele preferate pe care l-am văzut de nenumărate ori se numește „Listen to me Marlon” de Stevan Riley din 2015 despre viața personală, tumultuoasă a lui Marlon Brando. Mă fascinează de mulți ani modul în care acest actor privea lumea filmului, actoria, actorii. Fascinant și o privire detașată, foarte articulată și plină de umor. Recomand documentarul.

Alături de soțul tău ai înființat Arttis Academy. Care este misiunea, respectiv viziunea acestei academii?

Arttis Academy este o academie de învățare creativă prin care redefinim ce înseamnă a învăța. Motto-ul nostru este „Învățarea continuă este mai bună decât perfecțiunea amânată” Mark Twain. Misiunea noastră este să aducem elementul creativității și inovației în procesul învățării. Să facem ca workshopurile noastre, training-urile să fie vii, cu exemple personale, cu anecdote și umor pe lângă informațiile bine structurate și documentate.

Atât eu cât si Nicholas Lupu pe lângă pregătirea noastră și experiența artistică, suntem Trainer și Consilieri Vocaționali certificați de către Autoritatea Națională pentru Calificări în cadrul Ministerului Educației. Aceasta face din Academia noastră să fie unică în acest aspect fiind înființată și workshopurile fiind facilitate de noi care suntem artiști, dar certificați profesional ca Traineri și Consilieri.  Este un concept pe care l-am implementat în diverse workshopuri pentru companii în Londra și pe care l-am adus în România. Facem training-uri pentru companii și publicul larg, iar mai multe informații se pot găsi pe pagina Arttis Academy de facebook și pe site-ul nostru http://arttisacademy.com

Care sunt plăcerile pe care ți le satisfaci atunci când negociezi cu timpul liber? Cu ajutorul căror elemente ieși din cotidian?  

Muzica, dans, jogging, excursii în natură, la munte pe cât posibil, întâlnire cu prieteni vechi și dragi. Lucruri simple.

De ce ai nevoie pentru a avea armonie în viața ta?

De familie, credință și mâncare sănătoasă.

Ce ticluiești pe viitor? Porți cu tine un vis pe care dorești să-l materializezi?

Am mai multe proiecte în desfășurare, pe 13 noimebrie va apărea în cinema documentarul „Enigma Sfinxului din Carpați” de Oana Ghiocel pe care l-am narat în engleză. Este un documentar fascinant din care iarăși, am învățat foarte multe, despre țara noastră și pe care vi-l recomand din suflet. Oana este cetățean american și-a făcut studiile la Universitatea din Boston, este o profesionistă desăvârșită care a investit foarte mult în proiect. Cadre minunate, istorie și detalii nebănuite despre Sfinxul nostru.

Îmi doresc mai departe cu Arttis Academy să ajungem la cât mai mulți oameni, să prezentăm idei noi, proaspete, să ajungem și la copii din diverse medii, unele defavorizate pentru că acolo se află mult potențial neexplorat.