S-a tot dezbătut în ultimii ani introducerea obligatorie a cursurilor de prim-ajutor în programa școlară. Rău nu ar fi fost dacă s-ar fi concretizat ceva până acum, dar ne-am obișnuit că nu ne putem baza întotdeauna pe autorități, guvernanți și pe politicile educaționale. Drept urmare, doi studenți din anul V din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” le-au luat-o înainte. Andrei Scafaru și Bogdan Căpitanu au arătat că schimbarea poate veni de la ei, drept urmare au format o serie de programe educaționale pe durata unui an cu care și-au făcut intrarea pentru început la Liceul Româno-Finalndez.

Au dat naștere unui proiect, Medicina pe înțelesul copiilor, dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 6-11 ani și împărtășesc informații utile despre anatomia și fiziologia corpului uman, despre prevenție, despre igienă, dar susțin și diverse teme ce țin de problemele întâlnite frecvent la copii. Cursurile sunt adaptate limbajului școlarilor din învățământul primar, însă nu se limitează doar la aceștia, întrucât oricine se poate folosi de instrumentele care le pun studenții la dispoziție. În această perioadă, totul se desfășoară online, dar cei doi nu-și pierd entuziasmul.

Am stat de vorbă cu Andrei Scafaru, unul dintre tinerii care au ales să studieze medicina, pentru că dorește să slujească în domeniul chirurgiei. Vede partea frumoasă a acestei meserii, în ciuda carențelor pe care le are sistemul medical din țara noastră sau în pofida desfășurării procesului de învățare din cadrul facultății. Totuși, nu se descurajează. Dragostea pentru științele exacte care l-au condus spre a forma o carieră medicală nu i-o poate lua nimeni. Nici speranța că poate aduce de folos societății medicale românești.

Andrei, de ce medicină? Ce specializare dorești să urmezi?

Încă de mic mi-a plăcut să petrec mult timp în natură și niciodată nu mi s-a părut ceva mai interesant decât studierea proceselor naturale, cu atât mai mult a corpului uman. Dragostea față de științele exacte mi-a fost cultivată în școala generală de către doamna profesoară de chimie, Daniela Sburlan, care mi-a ghidat începuturile de drum către cariera medicală. Colegului meu, Bogdan, i s-a părut întotdeauna de apreciat respectul pe care această meserie ți-o inspiră și disciplina pe care o presupune, care contrar credințelor, poate oferi libertate. În legătură cu specializările este destul de greu să putem spune ce ne dorim, întrucât nu ne-am format niște păreri despre toate stagiile (suntem de abia în anul V), dar amândoi ne-am dori specialități care să presupună și o latura chirurgicală.

Care sunt elementele cele mai importante pentru sufletul tău pe care le-ai învățat în aceșți ani de studenție?

În primul rând, am învățat că prin cele mai grele încercări ale vieții va trebui întotdeauna să ai pe cineva alături și în acest sens trebuie să aduni în jurul tău oameni cu scopuri și valori comune. De asemenea, am învățat că orice mi s-ar întâmpla rău în viață, există oameni cu probleme mult mai mari decât mine, pe care le-au depășit, iar fiecare impas prin care trec este doar o pietricică de încercare pe drumul ales al vieții. Alte învățături pe care le-am tras din facultate au fost să nu încerc să fac tuturor pe plac, să văd întotdeauna imaginea de ansamblu a drumului pe care-l am, să nu mă las influențat de evenimente negative efemere și să fiu întotdeauna sincer cu cei din jurul meu.

 La ce este deficitar sistemul medical românesc în momentul de față? Ce părere ai având în vedere că faci practică atât de multă?

Nu consider că sunt în măsură să comentez despre deficitele sistemului medical românesc din ipostaza de student, însă pot comenta despre problemele pe care le-am întâmpinat ca student în procesul de învățare. UMF „Carol Davila” este una dintre facultățile care ar trebui să formeze generații capabile de doctori, ale căror alegeri vor reprezenta puncte de cotitură în viețile bolnavilor. Nu spun că nu o face, însă procesul de învățare în această facultate este de cele mai multe ori un act de intimitate, pe care-l faci împreună cu cartea, nu o inspirație a unor mentori care te pătrunde în măduva oaselor, îți dezvoltă o pasiune pentru medicină și te educă sufletește. Poate visez puțin, dar eu așa mi-aș dori să fie medicina și mai cunosc mulți care și-ar dori același lucru. Oamenii consideră că doctorii se plafonează în meseria lor pentru că interacționează cu mulți pacienți și îi tratează la fel pe toți, eu cred că viitorii doctori vor fi plafonați încă din facultate. Bineînțeles, există și oameni pasionați la catedră, însă foarte puțini, iar acele persoane sunt îndrăgite de toată facultatea și își merită locul acolo unde sunt. Legat de practică, era obligatorie pe vremea în care nu exista pandemia, acum suntem chemați doar la unele stagii și suntem foarte nemulțumiți de acest lucru.

Pe ce considerente ai de gând să îți clădeșți relația medic-pacient?

Relația medic-pacient nu poate fi evidențiată în toate specializările, însă considerentele pe care mi-aș clădi-o în cazul în care voi avea o specializare ce presupune relaționarea cu pacientul vor fi principiile respectului, integrității, încrederii și compasiunii față de acesta.

 De unde ideea proiectului “Medicină pe înțelesul copiilor”? Cum s-a născut acest concept?

Proiectul a luat ființă ca urmare a dorinței noastre de a răspândi educația medicală printre copii. Ideea de a promova această temă a apărut în cadrul unui curs de la facultate, în care ni s-a prezentat că România este zona endemică de tuberculoză, hepatite virale și alte boli care țin de educația populației. Astfel, ne-am gândit că ar trebui să pornim o serie de evenimente educaționale cu tematică medicală pentru copiii claselor I-IV.

Ce presupun concret aceste cursuri?

Cursurile pe care le predăm îi învață pe copii noțiuni generale despre medicină, de la prevenție, igienă și prim-ajutor, la tematici mai dificile precum explicarea proceselor imune sau a diferitelor patologii. Acestea sunt împărțite în sesiune teoretică, sesiune practică cu exemplificarea conceptelor învățate în lumea reală, sesiune de întrebări și evaluare pentru copii.

Cum ai reușit alături de partenerul, respectiv colegul tău să vă faceți intrarea în școli? Cu câte ați colaborat mai exact?

În primul an de la idee, am dezvoltat o serie de cursuri desfășurate pe parcursul unui an școlar, pe care le-am predat în cadrul Liceului Româno-Finlandez. Liceul Româno-Finlandez oferă libertate copiilor de a participa la ore de opțional unice pentru curricula din România, precum medicină sau cursurile de public speaking, astfel încât am considerat că reprezintă cea mai facilă modalitate pentru noi de a deveni cunoscuți publicului larg și de a întra în sistemul educațional. Până la începerea pandemiei, aceasta era prima școală cu care colaboram pentru că era primul nostru an și nu știam cât timp avea să ne ocupe (foarte mult). În timpul pandemiei, s-a deschis o nouă portiță pentru activitatea noastră, iar online-ul pot spune că ne-a ajutat mai mult, din punct de vedere al audienței, însă ne-a scăzut din calitatea cursurilor prin faptul că nu mai ofeream aceleași activități practice.

Având în vedere situația pandemică, ați trecut pe online. La ce se rezumă acum activitatea voastră?

În online, am început să derulăm o serie de filmulețe cu tematică medicală, iar recent am desfășurat primele două ateliere de prim-ajutor prin intermediul platformei Google Meet, urmând să recreăm multe alte teme medicale pe care le prezentăm cu drag în trecut copiilor de la Liceul Româno-Finlandez în format fizic.

Cum te înțelegi cu copiii? Ce sentimente te încearcă atunci când eșți în fața lor?

Întotdeauna am considerat că dacă pot face un copil să înțeleagă o informație atât de dificilă și stufoasă, pot reuși absolut orice. Când îi am în față, mă gândesc că așa eram și eu la vârstă lor, poate puțin mai timid, poate chiar toată generația mea era mai timidă. Mă bucur enorm de mult să descopăr această „emancipare” a caracterelor celor mici și a faptului că au acces la informații inaccesibile mie odată. Îi consider de asemenea mult mai inteligenți decât cei din generația mea, însă cu un interes mai scăzut față de procesul de învățare, acesta trebuind să se adapteze pentru a face față noii generații.

Au îmbrățișat părinții copiilor aceste cursuri? Au fost deschiși către aceste informații benefice pentru copiii lor?

Interesul părinților a fost extrem de mare, însă nu s-a materializat într-un număr proporțional de copii înscriși la cursurile noastre. Pentru început, am considerat că avem un număr mulțumitor de copii, iar pe viitor ne gândim să aducem mai mulți prin diversificarea tematicii cursurilor, promovarea prin intermediul filmulețelor animate și cooperarea cu diverse reviste educaționale școlare, grupuri și pagini de Facebook și YouTube, pentru a intra în atenția părinților. Cei care au participat totuși la cursuri, au spus că vor reveni cu drag și că sunt foarte mulțumiți de informațiile prezentate, prin faptul că la școală, copiii lor nu au parte de acest tip de educație.

Cum ești în afara spitalului, în viața de toate zilele?

Unul dintre obiectivele mele de viitor este să-mi dedic mai mult timp vieții personale. Deocamdată îmi împart timpul între audierea cursurilor pentru facultate, învățat, și pregătirea cursurilor pentru copii. Nu uit însă niciodată de întreținerea personală și merg regulat la sala.

Care sunt valorile adoptate în familie și le-ai luat cu ține peste tot, pe unde ți-ai lăsat amprenta?

Valorile pe care le-am căpătat în familie și pe care le consider cele mai de preț sunt responsabilitatea, sinceritatea și loialitatea. Multe valori pot fi achiziționate din alte părți, dar pe cele prezentate anterior nu vei putea niciodată să le valorifici în adevăratul sens al cuvântului, decât dacă eșți învățat să le prețuiești de la o vârstă mică în interiorul familiei.

Un gând pentru cititori pentru a înțelege cât este de importantă pentru tine meseria pe care o vei alege.

Nu doresc ca oamenii să evalueze importanța meseriei de medic prin prisma părerii personale a unui viitor medic. Ar fi nedrept. Fiecare pacient a avut și va avea experiențele sale mai plăcute sau mai puțin plăcute cu diferiți doctori. Doresc totuși să transmit rugămintea de a nu generaliza cazurile în care sistemul de sănătate nu s-a ridicat la așteptările lor și să nu capete frica și indolența de a se prezența din nou la consult. Întotdeauna va fi spre binele lor.